Faceți căutări pe acest blog

vineri, 18 martie 2011

Drumul, sensul si puterea vietii noastre

IUBIREA ESTE LIPSA NEGATIVITATII NOASTRE INTERIOARE

Dacă ar fi să definim iubirea, am putea spune că ea este..”lipa completă a negativităţii noastre interioare”. Iată o definiţie care ne poate face să picăm peste toate gîndurile ..prin care am construit pînă acum conceptul numit “iubire” şi să extargem de acolo..definiţii personale cîte-n lună şi-n stele. Iubirea nu este o emoţie, o stare de atracţie, care ne pune hormonii pe jar, nici un fel de a face sex..cît mai hotărît şi mai bine. Iubirea despre care vorbim este sensul, rostul, drumul şi puterea vieţii noastre. În absenţa negativităţii interioare, care provine din percepţiile mentale înregistrate de noi în relaţia cu experienţele vieţii, iubirea îşi dezvăluie puterea absolută sub forma unui cîmp energetic de mare putere, în faţa căruia se poate prăbuşi chiar şi întregul sistem financiar mondial dacă el ..generează negativitate în inconştientul colectiv.

Puterea iubirii - calea catre solutii
Iubirea aceasta este “putere” cu adevărat şi pe ea o avem de recuperat în faţa oricăror experienţe de viaţă care ne invită la suferinţă şi la negativitate. În lipsa acestei “Puteri” incredibile, care se face cunoscută, văzută, recunoscută şi simţită ca bucurie, iubire, fericire inexplicabilă, luminozitate sau frumuseţe, nici un sistem social, nici unul mondial, nici o fiinţă şi nici un lucru nu pot evolua, nu pot exista, nu se pot dezvolta şi nu pot găsi soluţii reale la problemele existente în lume. De ce se întîmplă astfel? Din simplul motiv că ..negativitatea aparţine mentalului, percepţiei şi minţii limitate, care se află sub dominaţia cîmpurilor energetice de joasă frecvenţă. Din stările de conştiinţă pline de mînie, furie, frică, disperare, durere, dezastru, nefericire şi invidie nu pot izvorî decît soluţii corespunzătoare acestui nivel. Devine limpede astfel că, ori de cîte ori avem o problemă, pentru a găsi soluţia fericită şi sigură trebuie să ne simţim în formă în interiorul nostru. Orice decizie am lua, orice am face, orice ne-am dori şi orice am visa, condiţia esenţială este aceea ca visul, soluţia sau decizia să fie luate dintr-o stare de “iubire” sau dintr-o stare din care ne lipseşte negativitatea interioară. Orice drum pe care mergem cu frică, debusolaţi, nefericiţi şi indecişi, or imprecişi devine – la un moment dat – un drum presărat cu aceste trăiri. Ele nu vor întîrzia să ne apară în faţă, să ne terorizeze şi să ne descompună minţile în şapte chiar dacă drumul ales pare, uneori, presărat cu flori..

Iubirea genereaza evenimente sincronistice

Absenţa negativităţii armonizează toate energiile, toate minţile, toate acţiunile şi emoţiile lumii înconjurătoare în aşa fel încît generează..evenimente sincronistice extrem de puternice. Iubirea aduce singură soluţiile pentru că ea oferă în plan subtil un cîmp energetic de sprijin, care şterge din minte de la sine înregistrările anterioare de suferinţă. A scăpa de negativitate înseamnă, de fapt, a cunoaşte iubirea şi puterea ei. A ne refuza nouă înşine motivaţiile pe care le avem pentru blocajele mentale prin care ne justificăm suferinţele( prin acestea înţelegem şi răutatea,ura, gelozia, invidia şi frica) înseamnă a ne iubi pe noi înşine şi a ne apropia pas cu pas de ceea ce este cu adevărat iubirea. Să reţinem pentru astăzi că:
“IUBIREA INSEAMNA ABSENTA ORICAREI NEGATIVITATI INTERIOARE”

joi, 17 martie 2011

Intre suferinta si iubire

Scopul autentic al fiinţei umane este acela de a se elibera..de suferinţă! Existenţa iluminaţilor, a marilor înţelepţi ai lumii demonstrează că eliberarea de suferinţă este posibilă prin dorinţa, dedicarea, devotamentul şi iubirea noastră pentru tot ce ne înconjoară. Eliberarea de suferinţă nu este, însă, chiar un fel de joc cu păpuşile, pentru că..atracţia minţii către lume şi aparenţele ei se constituie într-o tulburătoare şi incredibilă aventură..prin miezurile celor mai nebuneşti suferinţi. Rezistenţa la iubire este cauza esenţială a suferinţei pe care o experimentăm ca fiinţe umane, indiferent din ce extragem această suferinţă. Dacă ea provine din şiragul nesfîrşit al rănilor relaţionale, din poveştile de dragoste, din lipsuri, din dorinţe reprimate, din pierderi sau din ..frică nu are prea mare importanţă. Nu contează ..cauza umană a suferinţei, cît simplul fapt că mintea îşi găseşte în orice motive pentru a extrage suferinţa şi a se convinge de realitatea ei.

De fapt, clipele nebuloase şi nebuneşti în care ne consumăm dramele nu sunt altceva decît forme prin care..afirmăm din nou că ne împotrivim iubirii. Negativitatea umană, sub forma tuturor suferinţelor pe care le experimentăm, este expresia profundă şi inconştientă a “rezistenţei” la iubire. Şi nu-i vorba aici despre iubirea unui bărbat pentru o femeie şi invers, nici despre iubirea pentru plantele de apartament sau pentru copii, cît despre acea putere universală, acea energie incredibilă care susţine viaţa în întregime, precum şi..opţiunea minţii noastre de a suferi. Iubirea aceasta curge nestingherită prin atomi şi prin stele, prin celule şi prin ierburi şi tot nestingherită şi neştirbită de incapacităţile noastre aşteaptă..să o înţelegem. Să ne înţelegem existenţa, experienţa, fiinţarea într-un univers în care frumuseţea şi fericirea lipsesc doar pentru că..ne gîndim tainic, dar cu înverşunare la absenţa lor. Suferinţa umană este autosusţinută de noi prin tertipuri şi opinii, prin alegeri şi printr-o exacerbată..exagerare a importanţei lucrurilor!

La o analiză atentă, oricine poate să-şi dea seama că, în faţa oricărei provocări, de oriunde ar veni ea, avem opţiunea “interioară” de a gîndi şi a avea orice opinie. Apoi, devine simplu să observăm că opinia pe care alegem s-o gîndim ..este adevărata sursă a tensiunii noastre, or a bucuriei pe care o simţim. Alegerea de a relaxa opinia personală în legătură cu orice situaţie de viaţă, problemă sau lucru va crea mediul proprice pentru curgerea firească a energiei şi ne va pune în legătură cu puterea iubirii. Alegerea de a suferi, de a găsi nedrept, rău, jignitor sau nepotrivit lucrul ce ne apare în faţă crează “rezitenţa” la iubire sau starea de suferinţă. Ceea ce ni se întîmplă, ceea ce ne apare în faţă vine la noi ca un stimul pentru ..autoînţelegere şi ca o şansă..oferită minţii pentru a alege din nou. Eliberarea de suferinţă este o oportunitate ce ni se oferă clipă de clipă, prin toate experienţele vieţii noastre.

Reacţia interioară la ceea ce se întîmplă, fie în lăuntrul, fie în afara noastră reprezintă..adevărata alegere între suferinţă şi iubire! Şi de aceea singurul motiv autentic al suferinţei este acela că..inhibăm curgerea iubirii prin judecăţi, opinii, opţiuni şi alegeri specifice Egoului.

vineri, 11 martie 2011

Emotii apocaliptice, rugaciunea care le vindeca

Reflectii dupa cutremurul tulburator din Japonia

Orice eveniment de viaţă trezeşte în interiorul nostru nişte trăiri; gânduri, emoţii, sentimente. Frici, angoase, stări de panică, îngrijorare, tensiune, compasiune, milă etc. Un cutremur precum cel ce s-a produs astăzi în Japonia reverberează emoţional în sufletele şi-n minţile a milioane şi milioane de oameni, iar emoţiile acestea colective au o „putere energetică” de neimaginat. Aceste emoţii erau înainte în subconştientul colectiv. Evenimentul, în cazul de faţă cutremurul, a venit pentru ca noi să devenim conştienţi de existenţa acestor emoţii în noi. Cum vedem cuvântul „apocalipsă” pe toate ecranele televizoarelor, chiar „apocalipsa acum”(expresia am văzut-o la un post TV), se înţelege că fricile, angoasele, îngrijorările oamenilor legate de apocalipsă se pot materializa sub forma unui cutremur care aduce în conştiinţă aceste trăiri.

Aşadar, evenimentul în sine sugerează că frica de apocalipsă este o realitate, dar una pe care avem nevoie să ne-o scoatem din minte. Frica de apocalipsă atrage evenimentul de acre ne este frică. Frica de dezastre ne duce mai aproape de ele. Ceea ce este în conştiinţa noastră apare în realitate sub forma evenimentelor. Spiritul divin care ne susţine viaţa atrage spre noi toate evenimentele, persoanele, fiinţele şi situaţiile de care avem nevoie pentru a ne oglindi „chipul interior”, chipul minţii şi pentru a ne ajuta să înţelegem că felul în care trăim, gândim şi existăm contează.

Acum, astăzi, în loc să credem şi să gândim „alte manifestări apocaliptice”, să aşteptăm replici şi dezastre mai mari, în loc să spunem „apocalipsa-i acum (căci creăm cu mintea evenimentele de mâine), ne-ar fi mai folositor, deopotrivă nouă, cât şi victimelor să ne conştientizăm şi să permitem purificarea trăirilor interioare, respectiv a energiilor care au creat aceste evenimente. Pentru aceasta, rugăciunea este minunată. Mintea care se roagă nu mai gândeşte rău. Mintea care se roagă, îşi pune credinţa în Dumnezeu şi în puterea binelui. Mintea care spune Tatăl Nostru repetat nu mai gândeşte la răul neîntâmplat, dar pe care-l poate crea chiar acum, gândindu-se la el. Mintea care se roagă atinge, în acelaşi timp, îngerii şi ajutoarele cereşti, care se vor revărsa asupra celor aflaţi în nevoie. Mintea care gândeşte la dezastre şi se înfricoşează, se îngrijorează mai mult, suferă fără să poată avea o soluţie pentru problemele existente nu face decât să adauge energie negativă şi să lucreze pentru forţe malefice, încă necunoscute şi neînţelese, dar care se mişcă prin trăirile noastre negre.

Compasiunea, rugăciunea, soluţiile concrete la problemele de acum, ajutorul dat celorlalţi, autosugestia pozitivă, atenţia îndreptată către fapte bune şi constructive vor ridica vibraţia colectivă, ceea ce va aduce soluţii şi capacităţi mai bune de ajutorare. În plus, când trecem prin vîrtej fără frică şi fără îndoială, convinşi că viaţa merege mai departe, energiile „apocaliptice” pe care le creâm prin negativitate interioară se curăţă. În locul apocalipselor pe care le aşteptăm cu frică, vor veni zile frumoase şi prin ele se va naşte un om nou, responsabil, care a înţeles, în sfârşit, că fenomenele naturii nu se produc în afara noastră. Noi suntem ascunşi în vânturile cele groaznice, în energiile răzvrătite ale Pământului, în frumuseţile lumii, ca şi în dezastrele ei. Natura ne aminteşte adesea despre ce este ascuns în noi. Tiparele emoţionale negative, adică cele responsabile de starea noastră de inconştienţă, se vor purifica, îşi vor pierde puterea cu atât mai mult cu cât oamenii, tot mai mulţi oameni, vor sta în rugăciune şi-n iubire, dar vor şi gândi responsabil. Noi avem de făcut o alegere; îi adăugăm energie răului, gândindu-l, autosugestionându-ne, observăndu-i existenţa sau rugându-ne pentru bine şi convingându-ne pe noi înşine că binele este mai puternic. Şi el este mai puternic, dar noi trebuie să credem că-i aşa, să gândim că-i aşa, să ne împotrivim minţii noastre negative, care ne contrazice pentru că ea ne ţine în întuneric. Să-i spunem minţii cu adevărat; „va fi bine”, cred în bine, cred că binele învinge, indiferent ce rău este de jur împrejur, să ne rugăm pentru binele acesta şi să trecem la fapte bune mai degrabă decât să ne gândim la cele rele care ar putea veni! Asta-i o atitudine responsabilă, o atitudine umană, care arată că ne înţelegem participarea la evenimentele lumii şi, în acelaşi timp, credem în puterea divină atât de mult încât credinţa noastră o aduce în manifestare!

joi, 10 martie 2011

Drumul către...prezent

M-a întrebat recent un cititor dacă autosugestia nu contrazice cumva teoria lui Echart Toole. Dacă nu l-aţi citit pe E. Toole, am să vă spun că esenţa ideilor sale este "prezentul", a fi în prezent, a fi aici şi acum. Noi ce facem? Noi ţinem mintea agăţată de ceea ce a fost în trecut sau de ceea ce va veni din viitor şi, în vremea asta, prezentul trece pe lângă noi neobservat. Fii acum, fii prezent sută la sută în clipa asta, spune Echart Toole.
Dar, oare, putem face noi atât de uşor una ca asta? Ne permite mintea, ne permite fluxul necontenit al gândurilor şi necontenita curgere a emoţiilor să atingem sau măcar să visăm a trăi aici şi acum? Nu prea. Nu atât de uşor. Nu-i deloc simplu. Egoul nu renunţă aşa de uşor. De îndată ce vom spune că vrem să fim complet prezenţi în clipa asta, vine Egoul şi ne arată cu îndârjire că nu-i uşor. Că nu suntem prezenţi.
Dacă am fi prezenţi sută la sută în fiecare clipă, dacă Egoul nostru s-ar disipa, cu siguranţă n-am avea nevoie de autosugestie. Am cunoaşte, pur şi simplu. Gândurile care ne-ar veni în minte ar fi doar cele ale cunoaşterii, ale spiritului, cele divine. Am şti ce să facem în fiecare moment, am şti ce să spunem fără a uza de raţiune sau de logică. Am fi inspiraţi şi am face totul din inspiraţie. A fi prezent asta înseamnă; a fi conectat cu Sinele, cu Dumnezeu. În consecinţă, am face doar voia divină şi tot ce am face, am spune sau ne-ar apărea în minte ar...fi bine.
Dar, oare, câtă vâlvâtaie şi câtă caznă ne trebuie pentru a ajunge acolo(uneori ajungem, atingem starea aceasta, dar nu rămânem în ea). Vibraţiile joase ale existenţei ne atrag către ele din nou şi din nou. ŞI, pentru a ieşi din ele, avem nevoie să practicăm autosugestia. Să gândim deliberat pozitiv, deliberat în sprijinul vieţii. Noi oricum practicăm continuu autosugestia, dar inconştient. Noi asta facem continuu; ne autosugestionăm. Ne spunem vrute şi nevrute şi, atunci când credem că ceea ce am spus este adevărat, acea energie se înregistrează în subconştient, apoi...subconştientul se ocupă straşnic cu execuţia.
Suntem ca nişte aparate care se înregistrează pe ele însele, dar apoi uită asta. Apoi, aparatul îşi ascultă melodia înregistrată în trecut şi crede că altcineva i-o spune pentru prima oară, crede că ascultă un cântec inedit, chiar dacă-i fericit sau dramatic. Pentru că ne autosugestionăm în execs negativ şi o facem inconştient, este un pas bun să conştientizăm asta şi să facem treaba...conştienţi de ceea ce facem.
Să ne spunem; "mă simt bine" şi să credem că-i aşa.
Să ne spunem; pot să fac lucruri minunate şi să credem că-i aşa.
Dacă vom crede ceea ce spunem, se va înregistra aceasta şi aşa va fi. Este vorba despre credinţă. Autosugestie, credinţă, e totuna. Şi, pe măsură ce ieşim din perimetrul vibraţiilor joase ale suferinţei, dramei şi durerii omeneşti, pe măsură ce mintea noastră va gândi diferit, ne vom apropia de Sinele nostru, de Dumnezeu. Gândurile frumoase vor apărea singure din minte. Acţiunile inspirate vor veni de la sine. Realitatea exterioară va conţine ceea ce vrea Dumnezeu să conţină, iar noi nu vom mai face eforturi de autosugestie, pentru că o minte curată este o minte conectată cu Dumnezeu. Pănă acolo, însă, avem nevoie să fim atenţi la felul în care gândim. Să gândim premeditat, conştient, doar la ceea ce ne dorim. La ceea ce ne face bine. Să găsim partea bună şi în paharul gol, căci altfel - orice vom vedea că-i în pahar, înmulţim prin credinţă şi prin autosugestie.
Să înmulţim conştienţa, iubirea, să ne înmulţim gândurile frumoase, să ne înmulţim credinţa în bine şi aşa vom merge la ţintă către "prezent"!

marți, 8 martie 2011

Uneori singuri, uneori impreuna

În interiorul fiinţei umane convieţuiesc – parcă - două nevoi opuse..Nevoia de singurătate şi nevoia de ..altul. Pendulăm între ele, ca schiorii desăvîrşiţi, numai că – spre deosebire de aceştia – nu suntem întotdeauna conştienţi şi nici destul de vigilenţi în a sesiza ce simţim. Nevoia singurătate, susceptibilă a izvorî din profunzimile Spiritului nostru, se exprimă ca nevoie de intimitate..Nevoia de altul, însă, cu rădăcini în Eul omenesc, cere iubirea altuia, protecţia altuia, ajutorul lui. Spiritul rîvneşte la singurătate. Omul rîvneşte la..alăturare, la însoţire şi la ajutor. Iar noi resimţim puternic aceste două opuse, de la o clipă la alta, de la un an la altul, de la o zi la alta. Ceva din noi pare a respinge mulţimea şi chiar apropierea celuilalt în anumite momente, iar acest sentiment ne poate speria. Ne poate da senzaţia că respingem să fim prea aproape “de un altul” sau prea mult timp aproape de el..ŞI atunci se consumă în interiorul nostru starea de nestatornicie, însoţită de vinovăţie, derută şi angoasă. ŞI, dacă ne simţim singuri, omul din noi ne cheamă cu un dor aprig către celălalt, către un altul, care să ne mîngîie, să ne fie aproape şi să ne iubească..
Oricînd ne trezim în una dintre aceste stări, esenţial este simplul fapt de a şti că ele trec şi se învîrt prin fiecare fiinţă, parcă spre a confirma natura duală din noi. Dacă partenerii noştri de viaţă au nevoie de singurătate atunci cînd noi avem nevoie să fim împreună, lucrurile pot îmbrăca o armură de tip “conflict”! ŞI, cum acest lucru se întîmplă adesea, este esenţial să cunoaştem că fiecare dintre aceste trăiri se înscrie în firescul vieţii..A privi spre nevoia de izolare a celuilalt ca spre un bibelou care şade firesc în vitrină, or ca spre autobuzul care trece pe stradă este un pas către înţelepciune şi vindecare a relaţiilor noastre. A privi spre nevoia celuilalt de a fi împreună ca spre ceva la fel de firesc, înseamnă a înţelege profund puterea nevoilor noastre interioare. Căci sufletul omenesc aleargă după singurătate şi izolare ca şi după a fi împreună cu altul, iar acest joc al alternanţelor, al opuselor ne determină, adesea, să ne înţelegem mai puţin unii pe alţii..Să ne oferim mai puţină libertate nouă înşine şi mai multă suferinţă. Să ne permitem mai puţine alegeri pentru noi înşine şi să-i închidem celuilalt puterea de a-şi alege ce are nevoie să facă, or să trăiască într-un anume moment..Relaţiile noastre ar fi mai mult pline de parfumul iubirii, al iertării şi al bucuriei dacă ne-am permite să vedem firescul acestor două nevoi. Ne-am putea îndepărta de frica de abandon şi de suspiciune, de gelozii şi de conflicte şi am înţelege că respingerea este născută din chemarea spiritului la starea sa de singurătate. Respingem compania celorlalţi atunci cînd din interior suntem chemaţi la comuniunea cu Sinele nostru. Respingem mulţimea şi chiar pe celălalt atunci cînd sinele divin ne invită să locuim împreună - din nou - în iubirea care nu are condiţii şi nu are nevoie de nimic. Totul este să ştim, să respectăm nevoia proprie şi nevoia altuia şi atunci vom putea fi mai buni cu noi înşine şi mai înţelepţi în relaţiile cu alţii..

duminică, 6 martie 2011

Lucrurile simple de lîngă noi

Mediul în care trăim, stilul nostru de viaţă, muzica pe care o ascultăm, calitatea oamenilor care ne înconjoară, modul lor de a gîndi şi de a simţi realitatea ne ajută sua ne sabotează. Zgomotul toxic sau sunetele plăcute, mirosurile şi frumuseţea sau lipsa de frumuseţe a obiectelor din imediata apropiere ne influenţează emoţiile, sentimentele şi gîndurile. Semănăm izbitor cu atmosfera care ne înconjoară. Semănăm cu oamenii care ne sunt apropiaţi, cu cei pe care îI iubim şi – deopotrivă - cu cei pe care îI privim cu ochi urîţi. Întreaga materie din jurul nostru şi din noi înşine pulsează, trăieşte, conţine un sîmbure de inteligenţă extraordinară, pe care noi o captăm emoţional. Materia răspunde intenţiilor noastre şi – măcar că toate obiectele par nemişcate – la un nivel profund ele sunt într-o continuă stare de mişcare, sensibile la ceea ce gîndim, simţim şi trăim în mod profund. Avem nevoie să conştientizăm natura inteligentă a universului şi să ne armonizăm emoţional, pentru a împrăştia în aer mireasma de parfum a sentimentelor noastre minunate.


Materia dansează în ritmul atent şi profund dăruit al vieţii, al existenţei, al afirmaţiei. Lucrurile din jur iau forma emoţională pe care le-o atribuim. Lucrurile ne trimit înapoi plăcerea sau suferinţa, dragostea sau ura, frica sau încrederea. Atomii nu critică, nu ştiu să spună “nu” şi, în nici un caz, nu ne contrazic vreodată. În mod absolut şi exact, ei devin ceea ce noi spunem că sunt. De aceea maşinile noastre încep să nu mai funcţioneze cînd vrem să le vindem, or suntem nemulţumiţi de prestaţia lor, de frumuseţea, or de capacitatea lor. Casele devin şterse şi lipsite de personalitate, cînd suntem nemulţumiţi de felul în care arată. Cînd ascultăm muzică plină de amărăciune şi suferinţă, acestea dau năvală peste noi; cînd ascultăm muzică de relaxare, devenim relaxaţi. Să învăţăm acest dans al materiei şi să creăm în jurul nostru o atmosferă plină de iubire şi încredere în universul miraculos care ne înconjoară şi pe care îl creăm noi înşine. Cele mai simple lucruri pot crea în jurul nostru armonie, calm, bună dispoziţie şi bucurie. A menţine lucrurile din jur într-o stare care să ne placă, ne crează plăcere. A ne întîlni cu oameni plăcuţi, crează bucurie fiinţei noastre şi ne ajută să percepem mai uşor bucuria şi s-a atragem spre noi. Avem nevoie să repetăm tot ce ne face bine, să fim atenţi la ceea ce ne face bine( locuinţa, curăţenia de zi cu zi, oamenii care ne înconjoară, obiceiurile de a ne petrece timpul liber). Pentru că, nu atît împlinirea marilor noastre dorinţe ne dă starea de confort şi de armonie sufletească, ci acele obiceiuri pe care le întreţinem zi de zi..De aici începe prosperitatea noastră. De la felul în care ne simţim cu noi înşine şi cu lucrurile care vieţuiesc lîngă noi..

joi, 3 martie 2011

Un vis numit...Realitate

Dimineaţa, cînd te trezeşti dintr-un coşmar, răsufli “uşurat”, la gîndul că el n-a fost “real”! Apoi, mintea te înghionteşte şi te îmbie să te întrebi dacă nu cumva visul exprimă ceva ce ar putea fi real în ceea ce crezi că este chiar real; viaţa ta de zi cu zi. Dar şi-n vis totul pare atît de..real. Orice nebunie a visului se prezintă drept normală şi orice aberaţie capătă iz de claritate şi de realitate. Dragostea din vis pare atît de palpabilă, încît n-ai crede o secundă că nu este reală. Ai refuza complet să vezi că te afli în vis dacă cineva ar veni în el şi ţi-ar spune că-i vis, aşa cum refuzi să crezi că ceea ce vezi a fi “realitatea realităţilor” este un alt..vis! Dar, dacă ai avea abilitatea să priveşti mulţimea de vise din jurul tău, visele atît de diferite despre ce este realitatea şi cum este trăită ea în aceleaşi timp şi spaţiu, ai ..înţelege că te afli în plin ..vis.

Dacă ai observa că fiinţa care-ţi este dragă trăieşte o realitate a ei, o scenă de viaţă în care nu poţi pătrunde pentru că este atît de diferită de ceea ce visezi tu însuţi, ai înţelege natura realităţii. Ai şti că visezi şi ai înţelege că eşti aici şi acum într-un vis pe care-l plăsmuieşti în aşa fel încît să pară cît mai..real. In realitatea unui colţ de cartier plouă, iar în realitatea unui colţ alăturat este caniculă! În realitatea unuia viaţa se petrece într-o gură de canal, or desculţ, pe străzile îmbibate de praf şi de zgomot, iar în realitatea altuia..domneşte strălucirea la un loc cu agitaţia şi stresul. În vreme ce unul îşi trăieşte un vis de dragoste, altul trăieşte un vis de ură, dar fiecare crede..real ceea ce i se întîmplă lui. Realitatea umană apare ca un vis al..visătorului, ca o plăsmuire personală, în interiorul căreia..scenele de viaţă iau forma gîndurilor şi a trăirilor celui ce visează.

Ca şi în visul nopţii, visul realităţii noastre apare atît de palpabil încît l-am crede nebun pe acela ce ne-ar spune că..visăm. Dar, dacă “nebunul” îşi găseşte curajul de a dezvălui că realitatea este un vis al fiecăruia şi noi am privi cu interes către el, am putea încerca să visăm mai..frumos. În loc de ura noastră, am putea visa iubirea şi-n loc de îngrijorare am putea să ne gîndim cu încăpăţînare că totul este..Bine. Ne-am putea găsi un vis în care ..plăsmuirea noastră conţine mai multă ploaie, mai mult aer curat, mai multă graţie, dragoste şi bucurie şi mai puţină..tragedie. Oricum s-ar prezenta un vis, orice ni se întîmplă în el, vedem dimineaţa că a fost plăsmuire! La fel plăsmuirea continuă în ziua pe care o credem reală, în lumea ..miliardelor de realităţi ale miliardelor de oameni de pe Pămînt. Cel ce iubeşte visul vieţii sale se poate îmbogăţi cu ..o realitate profund iubitoare şi caldă, într-un vis în care atît de mulţi cred în coşmar. ŞI, iată, în vreme ce unii trăiesc vieţile lor ca pe-un coşmar, alţii – la distanţă de doi paşi, or numai de-o respiraţie - au puterea să viseze dragostea şi frumuseţea.

Ce i-a spus Dumnezeu trandafirului și l-a ajutat să înflorească?

Ce i-a spus Dumnezeu trandafirului și l-a ajutat să înflorească? ” Acel lucru pe care l-a spus Dumnezeu trandafirul...