Divina frumusețe a tuturor
lucrurilor...
Moto: ”când
dormi ca o livadă
în floarea de cais
eu vin atunci să-ți picur
un fel de viață-n vis”
Iubirea însăși și frumusețea ei diafană radiază ca o lumină
din alte sfere, prin ochii noștri, prin mâinile noastre, prin gânduri, prin
cuvinte și prin fapte frumoase. De aceea frumusețea e reală; e reală pentru că
e divină și divin e sufletul care-o contemplă, iar fără a ne contempla natura
reală, noi nu putem trăi.
În cartea sa, „Ochiul Sinelui de care
nimic nu se poate ascunde (Ed. Cartea Daath), David Hawkins, un doctor psihiatru
care a avut o tulburătoare experienţă de iluminare, a descris frumuseţea existenţei şi a
fiinţelor, aşa cum a trăit-o dintr-o conştiinţă iluminată: „ Tot ceea ce exista
în lume era luminos şi extraordinar de frumos. Toate fiinţele deveniseră
Radiante şi exprimau Radianţa în tăcere şi-n splendoare. Părea că toată lumea
era motivată în realitate de iubire interioară, dar, pur şi simplu, devenise
inconştientă cu privire la acest lucru; majoritatea vieţilor erau trăite ca şi
cum le-ar fi trăit nişte adormiţi, care nu se treziseră la conştienţa care
reprezenta de fapt adevărata lor natură. Toţi cei din jurul meu arătau de parcă
ar fi fost adormiţi, dar erau incredibil de frumoşi – eram îndrăgostit de
fiecare dintre ei. (...) Incredibila frumuseţe a tuturor lucrurilor radia în
tot ceea ce exista perfecţiunea lor; iar acolo unde lumea vedea urâţenie, eu
vedeam doar frumuseţe eternă”.
Aşadar, frumuseţea este ceea ce suntem
noi, ea e starea naturală a fiinţei, doar că dormim cumva, doar că nu suntem
conştienţi de prezenţa ei în întreaga existenţă. Noi nu trebuie să facem ceva
pentru a atinge frumuseţea, noi avem nevoie doar să renunţăm la negativitate,
căci aceasta este precum stratul de nori care acoperă albastrul fastuos al cerului.
Urâtul e doar o expresie a inconştienţei noastre, doar un efect al somnului în
care se află conştiinţa, o stare autohipnotică, un vis al minţii, căci - iată
ce mărturie fascinantă ne face o fiinţă care a depăşit inconştienţa, atingând
starea de iluminare: conştiinţa, luminată de iubire, liberă de negativitate,
eliberată de toate proiecţiile şi de toate constrângerile materialităţii, vede
totul îmbrăcat în „FRUMUSEŢE”! Urâtul, răul, suferinţa, toate caznele omeneşti
sunt visele pe care le avem în această aventură a noastră în trup, în această
aventură numită „viaţa noastră”. E drept că totul ne pare din cale afară de
real. E drept că visăm aşa de profund încât suferim, avem dureri, ne simţim
părăsiţi, neiubiţi, terorizaţi de lipsuri, de probleme, e drept că vedem multă
suferinţă în jurul nostru şi e drept că adesea ne doare durerea lumii în care
trăim, precum şi inconştienţa celor care ar putea să aline cumva durerea noastră,
să ne sprijine, să ne fie aproape şi să ne întindă o mână..frumoasă în momentele
grele. E drept că vedem cruzime, răutate, amăgire, distrugere, teroare, e drept
că aceste vise despre rău şi despre urât sunt mai degrabă coşmaruri, dar putem
înţelege azi şi acum că visele urâte sunt expresii ale inconştienţei noastre cu
privire la natura Realităţii, a divinului, care este aici, dar nu-l putem vedea. Faptele reprobabile,
suferinţa, frica şi răul, urâtul din lumea noastră sunt creaţii ale inconştienţei,
ale acelei forme profunde de inconştienţă, care învăluie mintea, emoţiile şi
sufletul, determinând fiinţa să devină părtaşă la scenariul urâtului vieţii şi
chiar să-l creeze prin comportamente, atitudini, alegeri şi fapte distructive.
Frumuseţea Sinelui Divin străluceşte în ochii fiecărei fiinţe; frumuseţea
aceasta e ascunsă ingenios, aş putea spune, de către mintea noastră, care ne
împinge cu o remarcabilă îndemânare să creăm suferinţa, răul şi urâtul,
ascunzându-ne puterea minunată a iubirii şi puterea fără seamăn a propriei
noastre frumuseţi înnăscute.
Graţia Divină a prevăzut uşiţe de scăpare
pentru fiinţele care dorm şi visează urât, cum facem noi. Din când în când,
iubim; intrând pe uşa fantastică a iubirii, ni se deschide un ochi care are
puterea să vadă..mai multă frumuseţe. Când iubim, vedem iubirea acolo unde
altfel am vedea filme urâte. Iubirea din noi ne arată frumuseţi în lucruri
mărunte. Un gândăcel negru, care ne apare în faţă, pe stradă, e văzut de
iubirea din noi ca o fiinţă minunată, care se aventurează cu încredere şi curaj
în propria sa existenţă. Dintr-o stare mai joasă a conştiinţei, se poate să-l
călcăm, să nu-l vedem deloc şi chiar să-l ucidem, catalogându-l drept
înfricoşător. Din starea noastră interioară de iubire putem vedea și simți frumosul, ne putem percepe
frumuseţea proprie şi frumuseţea care se ascunde în tot ce ne înconjoară.
Gâzele şi şoarecii, păianjenii şi tigrii, ceaţa şi frigul, vântul şi zăpezile
ne par expresii ale frumuseţii divine. Iubind noi, vedem iubirea în animăluţe,
în câini şi-n pisici, în păsări şi-n copii, în bătrâni şi-n fiinţe stranii,
care altfel ne-ar speria. Iubind noi, devenim conştienţi de conştienţa tuturor
vieţuitoarelor şi, adesea, de puterea iubirii care le poartă în propriile lor
vieţi, dăruindu-le bucuria de a trăi. Bucuria aceasta, a propriei existenţe,
este bucuria primordială, înscrisă în memoria oricărei forme de viaţă: şi
florile, şi peştii, şi tigrii gustă bucuria propriei lor existenţe şi toate au,
în expresia esenţială a fiinţei şi chiar
în expresia formei lor biologice, o fascinantă
frumuseţe.
Problema noastră este una: să fim
conştienţi de frumuseţe, de divinul frumos care ne dansează împrejur, dar şi în
interiorul nostru, clipă de clipă. Problema este să ne trezim din somn, să ne
amintim că visăm suferinţa şi urâtul și, mai ales,
să ne folosim liberul arbitru pentru a alege starea de trezire a conştiinţei.
Iubirea pentru tot ce ne înconjoară ne poate trezi. Căutarea adevărului ne
poate ajuta să punem în mişcare rotiţele legilor spirituale, care vor aduce
către noi adevărul şi anume acela că suntem frumoşi şi toată existenţa e plină
de frumuseţe divină. Negativitatea ne împiedică să vedem frumuseţea divină în
noi şi lângă noi. Modul nostru de a gândi, de a percepe, de a visa, de a
înţelege , mai ales, trebuie pus sub semnul întrebării. Avem nevoie să fim
atenţi la frumos pentru a-l vedea. Avem nevoie să învăţăm că mintea noastră e
ca un cal sălbatic, care ne rătăceşte dacă n-o conducem ca nişte cunoscători,
cu inteligenţă şi cu un dram de cunoaştere spirituală.
Veţi înţelege că-n suferinţa umană e o
eroare de percepţie, cauzată de faptul că gândim iraţional, deci şi incorect,
simţim presiunea acestor gânduri sub formă de emoţie şi facem lucruri care sunt
împotriva vieţii şi a iubirii. Putem lua drumul înapoi, către viaţă, către
dragoste şi bucuria de a fi, începând prin iubirea pe care o manifestăm noi în
relaţia cu tot ce ne înconjoară. Să ne întoarcem la frumuseţe înseamnă să
revenim la noi înşine şi la ceea ce suntem, dar am uitat. Puterea frumuseţii e
însăşi puterea divinului care impregnează întreaga existenţă. O putem atinge evoluând
spiritual, făcând un salt în conştiinţă, devenind - cu alte cuvinte – fiinţe
care iubesc. Pentru aceasta avem nevoie să înţelegem că gândurile pe care le acceptăm
ca fiind reale pot fi la fel de pline de iubire sau golite de iubire ca şi
comportamentele, ca şi atitudinile, ca şi reacţiile, ca şi faptele noastre. Să
înţelegem că frumuseţea începe din interior şi se desăvârşeşte prin lucrarea pe
care o facem noi înşine în..noi. Puterea frumuseţii interioare este puterea
divinului care radiază în noi, dar de care nu suntem conştienţi atâta vreme cât
acceptăm visele urâte ale minţii ca fiind reale. Când nu vă simţiţi bine,
căutaţi să vedeţi ceva frumos. Să vă amintiţi ceva frumos. Să faceţi ceva frumos.
Să spuneţi şi să gândiţi ceva frumos. Contemplarea frumuseţii ne reîntoarce la
viaţă pentru că FRUMUSEŢEA este viaţa şi divinul care-o umple.