”Aceasta este
Dragostea: Să zbori spre un cer necunoscut şi apoi să faci să cadă o sută de
voaluri în fiecare clipă. Mai întâi să îi dai drumul vieţii din mână. După
aceea, să îndrăzneşti să păşeşti în nemărginire, fără Eul tău”. (Rumi)
Dragostea e ca un zbor spre necunoscut, un zbor care
dezvăluie, luminează, arată esența lucrurilor, îți arată ce e ascuns, ce nu
vezi fără de ea. Fără dragoste crezi că știi, crezi că ai înțelegerea și
cunoașterea lumii, a fenomenelor care guvernează existența, dar aceasta-i numai
o iluzie. Numai dragostea poate distruge voalurile pe care le așează mintea
între tine și cunoaștere. Numai dragostea poate desfereca ușile Egoului tău,
așa încât să vezi adevărul. Iar dragostea e ca o călătorie în necunoscut. Frica
de necunoscut poate să fie o piedică în calea dragostei, frica de necunoscut te
poate bloca, te poate înșela. Să rămâi în mrejele lumii, în aparenta ei
stabilitate și siguranță: aceasta îți cere Egoul. Să rămâi atașat de viață, de
lucruri, de materie, de ceea ce pare clar, stabil și puternic. Să faci lucruri,
să construiești, să ridici monumente, să te zbați, să lupți și să te conformezi
standardelor Egoului înseamnă să dai iubirea pentru stabilitatea omenească.
Ceea ce cunoști e confortabil, e aici, e în față, nu te
sperie prea mult, deși îți aduce suferință. Suferința îți pare normală, ba
chiar ți se spune că ea este în natura existenței, dar suferința e calea
Egoului, e călătoria ființei fără dragoste. Dragostea distruge edificiile
siguranței omenești, le destabilizează, ea aruncă voalurile pe care Egoul le
așează tacticos peste mintea și peste inima ta. Dragostea îți dezvăluie
adevărul ființei tale, ea te arată așa cum ești în esență, cum ai fost creat,
ea îți spune că nu depinzi de nimeni și de nimic.
Ți-e frică să pășești spre dragoste pentru că ea te
deteșează de tot ce-ai învățat că ești, de toate credințele tale, de toate
lucrurile în care ai văzut siguranța. De fapt, lumea aceasta este nesigură, lucrurile
lumii acesteia trec, treci și tu, trec toate formele, iar ceea ce rămâne este
Dragostea care le-a făcut pe toate și Dragostea care ești tu...în Eternitate.
Să te detașezi de viață înseamnă să nu mai pui preț pe
lucruri, pe ceea ce este material, să te folosești de toate lucrurile vieții,
dar să nu disperi dacă iubirea le face pierdute, să nu te întristezi când ele
nu mai sunt în viața ta. Dacă ți-ai pierdut slujba, iubita sau iubitul, poziția
socială, tinerețea sau un lucru oarecare, bucură-te, căci iubirea ți-a luat
acestea toate pentru ca tu să-ți amintești că ești mai mult decât orice lucru,
că poți trăi fără orice lucru, că tu trăiești chiar fără viața însăși.
Dragostea care ești transcede totul, dar Egoul îți ascunde aceasta. Egoul te
hipnotizează, îți arată doar fațete amăgitoare, te face să simți frică, mânie,
îngrijorare, tristețe de câte ori Dragostea pătrunde prin iluziile tale,
sfărâmându-le. Detașează-te de Viață să trăiești sentimentul adevărului și
anume că tu ești Viața, că tu ești nemărginirea, ești totul, ești spiritul întrupat
în forma de astăzi. Dincolo de Ego-ul tău ești Tu. Tu nu ești această formă, ci
ești cel ce locuiește temporar în formă, în trup. Tu ești Nemărginirea și
aceasta ți-o arată Dragostea, nu lipsa ei. Tu ești Dragostea, dar ai uitat.
(fragment dintr-o carte în lucru - RUMI comentat de Maria Timuc - traducere de Marius Ghidel)
NOTĂ
Mai multe despre dragoste, despre suflet, minte și corp puteți citi în cărțile mele: