Faceți căutări pe acest blog

marți, 9 decembrie 2014

Niciodată să nu vă supărați nici pe starea vremii!


Serghei Nicolaevici Lazarev, un bioterapeut rus, cunoscut deja în lumea întreagă grație sistemului său de tratare a bolilor cu ajutorul rugăciunii, spune în una dintre cărțile sale că oamenii n-ar trebui să fie nemulțumiți de ceea ce li se întâmplă întrucât toate întâmplările sunt atrase prin bioenergia fiecăruia. De aceea, supărându-te pe întâmplări, începând de la starea vremii și până la oamenii din jurul tău, te superi pe tine, iar consecința e sintetizată amuzant într-o lege a lui Murphy; ”fii liniștit, mâine va fi mai rău”! Cu alte cuvinte, în afară e cumva o oglindă a psihicului nostru, iar vremea, cutremurele, dezastrele, accidentele sau micile neplăceri din viața de zi cu zi nu fac excepție. Aceasta înseamnă că suntem legați tainic unii de alții, iar comuniunea noastră unii cu alții, cu natura, cu vântul, cu ploaia, cu stelele, cu tot ce ne înconjoară rămâne o realitate permanentă a existenței.  


Dacă vremea (e un timp de când n-a mai apărut soarele pe la noi, iar acest lucru are un impact negativ asupra noastră) ne oglindește psihicul, ce am putea face noi cu noi și în noi înșine pentru ca vremea să nu ne mai reflecte depresia, mânia, impulsivitatea, violența și tendința de a ne autodistruge? Ce am putea face noi pentru ca viețile să ni se desfășoare mai armonios, mai cald, mai aproape de ceea ce ne dorim?  ”Niciodată să nu fiți nemulțumiți nici de starea vremii”, spune Lazarev, căci și asta-i o supărare pe sine, care crează consecințe. Aș zice chiar că niciodată n-ar trebuie să ne supărăm pe întâmplările vieții noastre, căci ele sunt atrase de inconștientul nostru, sunt o reflecție a acestuia. Dacă tot ce se ivește în preajma noastră e cumva și un aspect lăuntric sau reflecția unui aspect, atunci Lazarev ar avea dreptate; să primești și durerea, și suferința, și privațiunea, și lipsurile, și pierderile ca și cum ar veni de la Dumnezeu, ca pe instrumente de purificare ale sufletului, înseamnă să întrerupi conștient fluxul răului. A accepta ce este, ce vine, ce se întâmplă, a f pregătiți pentru fiecare schimbare a existenței înseamnă să înțelegem că aceasta este o atitudine care are puterea de a schimba lumea și întâmplările din jurul nostru, inclusiv vremea, mișcările vulcanilor sau alte fenomene ale naturii.


Cu alte cuvinte, dacă plouă, dacă nu-i soare, dacă vine cutremurul, dacă ceva nu iese cum gândești, nu te supăra, căci te superi pe tine însuți. Acceptarea de sine e o trăire necesară și puternică pentru că în ea e și înțelegerea propriei noastre inconștiențe, e și acceptarea faptului că, din pricina inconștienței noastre cu privire la felul în care creăm răul, suntem iubiți de Dumnezeu așa cum sunt copiii iubiți de părinții lor. Să fim conștienți de iubirea care ne îngăduie și ne iartă greșelile și alunecările noastre omenești, înseamnă să intrăm în contact intim, în însăși trăirea noastră interioară, cu sursa iubirii și a iertării infinite, care poate aduce soarele, poate împlini visele și poate ceea ce nu ne imaginăm măcar că este posibil. Supărarea pe ceea ce ni se întâmplă e suărare pe sine, iată. Să nu ne mai supărăm pe noi înșine, să ne privim cu atenție în lumea și-n întâmplările din jurul nostru, să ne acceptăm și să ne întoarcem la comuniunea atât de cântată în poezii, în balade, în creații vechi, comuniunea cu natura și cu lumea noastră. Atunci se poate să înțelegem de ce Iisus putea opri furtunile, putea vorbi cu vânturile și de ce marea îi asculta cuvintele. S-ar putea ca și pe noi să ne asculte vânturile, mările, furtunile și soarele, doar că noi nu știm aceasta...

















Ce i-a spus Dumnezeu trandafirului și l-a ajutat să înflorească?

Ce i-a spus Dumnezeu trandafirului și l-a ajutat să înflorească? ” Acel lucru pe care l-a spus Dumnezeu trandafirul...