Emotii apocaliptice, rugaciunea care le vindeca

Reflectii dupa cutremurul tulburator din Japonia

Orice eveniment de viaţă trezeşte în interiorul nostru nişte trăiri; gânduri, emoţii, sentimente. Frici, angoase, stări de panică, îngrijorare, tensiune, compasiune, milă etc. Un cutremur precum cel ce s-a produs astăzi în Japonia reverberează emoţional în sufletele şi-n minţile a milioane şi milioane de oameni, iar emoţiile acestea colective au o „putere energetică” de neimaginat. Aceste emoţii erau înainte în subconştientul colectiv. Evenimentul, în cazul de faţă cutremurul, a venit pentru ca noi să devenim conştienţi de existenţa acestor emoţii în noi. Cum vedem cuvântul „apocalipsă” pe toate ecranele televizoarelor, chiar „apocalipsa acum”(expresia am văzut-o la un post TV), se înţelege că fricile, angoasele, îngrijorările oamenilor legate de apocalipsă se pot materializa sub forma unui cutremur care aduce în conştiinţă aceste trăiri.

Aşadar, evenimentul în sine sugerează că frica de apocalipsă este o realitate, dar una pe care avem nevoie să ne-o scoatem din minte. Frica de apocalipsă atrage evenimentul de acre ne este frică. Frica de dezastre ne duce mai aproape de ele. Ceea ce este în conştiinţa noastră apare în realitate sub forma evenimentelor. Spiritul divin care ne susţine viaţa atrage spre noi toate evenimentele, persoanele, fiinţele şi situaţiile de care avem nevoie pentru a ne oglindi „chipul interior”, chipul minţii şi pentru a ne ajuta să înţelegem că felul în care trăim, gândim şi existăm contează.

Acum, astăzi, în loc să credem şi să gândim „alte manifestări apocaliptice”, să aşteptăm replici şi dezastre mai mari, în loc să spunem „apocalipsa-i acum (căci creăm cu mintea evenimentele de mâine), ne-ar fi mai folositor, deopotrivă nouă, cât şi victimelor să ne conştientizăm şi să permitem purificarea trăirilor interioare, respectiv a energiilor care au creat aceste evenimente. Pentru aceasta, rugăciunea este minunată. Mintea care se roagă nu mai gândeşte rău. Mintea care se roagă, îşi pune credinţa în Dumnezeu şi în puterea binelui. Mintea care spune Tatăl Nostru repetat nu mai gândeşte la răul neîntâmplat, dar pe care-l poate crea chiar acum, gândindu-se la el. Mintea care se roagă atinge, în acelaşi timp, îngerii şi ajutoarele cereşti, care se vor revărsa asupra celor aflaţi în nevoie. Mintea care gândeşte la dezastre şi se înfricoşează, se îngrijorează mai mult, suferă fără să poată avea o soluţie pentru problemele existente nu face decât să adauge energie negativă şi să lucreze pentru forţe malefice, încă necunoscute şi neînţelese, dar care se mişcă prin trăirile noastre negre.

Compasiunea, rugăciunea, soluţiile concrete la problemele de acum, ajutorul dat celorlalţi, autosugestia pozitivă, atenţia îndreptată către fapte bune şi constructive vor ridica vibraţia colectivă, ceea ce va aduce soluţii şi capacităţi mai bune de ajutorare. În plus, când trecem prin vîrtej fără frică şi fără îndoială, convinşi că viaţa merege mai departe, energiile „apocaliptice” pe care le creâm prin negativitate interioară se curăţă. În locul apocalipselor pe care le aşteptăm cu frică, vor veni zile frumoase şi prin ele se va naşte un om nou, responsabil, care a înţeles, în sfârşit, că fenomenele naturii nu se produc în afara noastră. Noi suntem ascunşi în vânturile cele groaznice, în energiile răzvrătite ale Pământului, în frumuseţile lumii, ca şi în dezastrele ei. Natura ne aminteşte adesea despre ce este ascuns în noi. Tiparele emoţionale negative, adică cele responsabile de starea noastră de inconştienţă, se vor purifica, îşi vor pierde puterea cu atât mai mult cu cât oamenii, tot mai mulţi oameni, vor sta în rugăciune şi-n iubire, dar vor şi gândi responsabil. Noi avem de făcut o alegere; îi adăugăm energie răului, gândindu-l, autosugestionându-ne, observăndu-i existenţa sau rugându-ne pentru bine şi convingându-ne pe noi înşine că binele este mai puternic. Şi el este mai puternic, dar noi trebuie să credem că-i aşa, să gândim că-i aşa, să ne împotrivim minţii noastre negative, care ne contrazice pentru că ea ne ţine în întuneric. Să-i spunem minţii cu adevărat; „va fi bine”, cred în bine, cred că binele învinge, indiferent ce rău este de jur împrejur, să ne rugăm pentru binele acesta şi să trecem la fapte bune mai degrabă decât să ne gândim la cele rele care ar putea veni! Asta-i o atitudine responsabilă, o atitudine umană, care arată că ne înţelegem participarea la evenimentele lumii şi, în acelaşi timp, credem în puterea divină atât de mult încât credinţa noastră o aduce în manifestare!