INTERVIU
DESPRE FERICIRE
CU
PROFESORUL DUMITRU
CONSTANTIN – DULCAN
Notă prealabilă :
În ziarul Gândul din 16.01.2016, Maria
Bîrnaure a publicat un interviu cu prof.dr. Dumitru Constantin-Dulcan în care
s-au făcut mari erori de exprimare și de conținut, deoarece, materialul nu i-a
fost transmis celui intervievat spre certificarea celor scrise.
Profesorul
Dumitru Constantin-Dulcan a trimis redacției ziarului Gândul varianta corectă a
interviului, spre a fi publicată dar aceasta l-a refuzat afirmând că nu este în
politica ziarului nici să trimită spre verificare materialul și nici să publice
forma sa corectă.
Prof.
dr. Dumitru Constantin-Dulcan își cere scuze cititorilor pentru erorile
săvârșite afirmând că singura formă corectă pentru care își asumă răspunderea
este cea actuală.
x
x x
Nimeni n-ar
crede că un copil născut într-un sat, observând rutina din jurul său, se întreabă la o vârstă
fragedă, ce rost are existența noastră.
Monotonia
vieții, repetată zi de zi, îi lăsa impresia de zădărnicie, de încătușare a
spiritului.
„De
ce trebuie să ne naștem ? Ce sens are viața ? Să te bucuri
? Viața nu este numai bucurie. Să suferi ? Cui i-ar servi suferința mea
?”
Erau
întrebări la care, evident, nu se putea oferi un răspuns la acea vârstă. Și-a spus atunci, că pentru a înțelege
rosturile lumii este necesar să parcurgă multe lecturi și să opteze pentru o
profesie care are ca obiect studiul biologiei și fiziologiei umane. Așa a ajuns
la opțiunea pentru medicină.
Și-a
împărțit lecturile după considerente pragmatice, în funcție de disponibilitățile
pe care le avea. A început cu literatura română în clasele gimnaziale. În liceu
s-a interesat de literatura universală, în
facultate de filozofie, istoria artei, istoria religiilor, istoria culturii și
civilizației.
Din
medicină și-a ales ca specialități neurologia și psihiatria considerând că cel
mai mare mister din fiziologia umană este dependent de creier.
Pentru
mine fericirea este momentul în care totul freamătă în noi …
Cu
toții avem nevoie să fim, să gândim, să căutăm o cale de a exista într-o lume
în care există multe bucurii dar și multă tristețe. Întregul țel al vieții mele
a fost acela de a găsi sensul lucrurilor.
Am
înțeles că viața este formată din ceea ce gândim și simțim, că finalitatea spre
care tind toate acțiunile noastre este fericirea.
Pentru mine
fericirea este momentul în care totul freamătă în noi, ne animă și ne învolburează,
momentul în care avem impresia că întreaga lume ne împărtășește fericirea.
Este o diferență
între fericire și bucurie ? Cred că da. Spre deosebire de fericire care pare să
impregneze întreaga noastră făptură, bucuria are o durată mai scurtă și se
manifestă într-un plan mai puțin profund.
Este prima
dragoste experiența care ne marchează cel mai
mult ?
Consider că
dragostea este o circumstanță certă a fericirii atunci când este împărtășită de
ambii parteneri.
Prima iubire,
trăită în adolescență, constituie una dintre cele mai marcante experiențe ale
vieții. Este momentul în care se trezește în noi dorința de a iubi, nevoia de
completitudine, de un alter ego în care îți găsești ecoul propriului suflet. Aristotel
afirma că în iubire există un singur suflet care trăiește în inima celor doi
parteneri.
În jurul conceptului de fericite au meditat
multe dintre spiritele mari ale omenirii, de la antici și până în lumea modernă.
Pentru Aristotel, Seneca și de asemenea pentru
Kant, unul dintre marii stâlpi ai filosofiei clasice germane, fericirea este în
directă relație cu opțiunea pentru o viață virtuoasă.
Cred că fericirea implică binele suprem,
împlinirea unui destin în acord cu cele mai arzătoare dorințe.
Este obligatoriu
necesar să facem o distincție între
fericire și plăcere. Spre deosebire de fericire, plăcerea poate fi motivată de
răutate, porniri agresive sau de viciu. Plăcerea de a calomnia, de a denigra,
de a provoca o suferință altor persoane
este expresia unui cinism care nu onorează ci coboară. Astfel de „plăceri” nu
pot avea nimic comun cu ideea de fericire, chiar dacă amăgirea poate crea o
astfel de senzație. Nu rare ori denigrarea publică a unor oameni nevinovați a
provocat, prin stresul trăit moartea, generată de accidente vasculare cerebrale
sau cardiace. Eu nu cred că democrația are ca esență cinismul care ucide.
Ești fericit
numai când viața ta are un sens, când creezi valori care îți continuă memoria.
Fericirea este
dependentă și de structura noastră psihică, de tipul de temperament pe care îl
avem. Cei cu un temperament introvertit sunt mai greu de mulțumit, cum s-ar
spune, și dacă este soare și dacă este nor. Structura cu care ne naștem este
mai greu de învins. Și totuși, cu un oarecare efort ne putem schimba
conștientizând că starea de încordare, de tensiune psihică nu este favorabilă
sănătății. Este suficient să ne relaxăm musculatura feței arborând un ușor
zâmbet și vom vedea că imediat suntem un alt eu, destins, calm. Este și o bună
metodă de a preveni ridurile. Anxietatea, tristețea ne contractă musculatura
mimicii generând una dintre condițiile formării ridurilor. Orientalii vorbesc
de „zâmbetul lui Buddha” pe care ar trebui să-l avem în permanență.
Cât de
importantă este atitudinea
optimistă în viața
noastră ?
Am
văzut în clinica de neurologie cum oamenii cu aceleași suferințe aveau o
evoluție diferită, mai rapidă sau mai lentă spre vindecare și în funcție de
reacția la boală. Cei care aveau un temperament mai puțin reactiv erau mai
calmi, mai optimiști și mai încrezători în medici, citeam pe fața lor progresele
rapide spre vindecare. La cei ușor iritabili, sceptici, vindecarea venea mult
mai lent.
Atitudinea
optimistă în fața bolii este un factor esențial pentru că activează mecanismele
de vindecare ale propriului organism. Atitudinea de scepticism, reacția
depresivă, anxietatea, iritarea blochează resursele proprii de vindecare.
Deducem
că vindecarea nu depinde doar de medic ci și de ajutorul venit din partea
omului bolnav.
Cum pot fi
fericiți oamenii într-o lume în care
stresul,
nemulțumirile sunt inevitabile ?
Este
fără îndoială că nu putem evita toate evenimentele neplăcute din viața noastră,
dar este foarte importantă și reacția pe care o avem în fața acestora. În acest
sens psihologii vorbesc despre tehnici de apărare față de stres, capabile să ne
reducă reacția până la neutralizarea efectelor patogene ale acestuia. Este de
precizat că stresul nu este evenimentul neplăcut cu care ne confruntăm, ci
reacția organismului la acest eveniment. Cu cât această reacție a organismului,
care presupune o complexitate de fenomene de ordin psihic, endocrin și
biochimic, este mai amplă, cu atât efectele patogene, de îmbolnăvire sunt mai
mari.
Nivelul
superficial cu furtunile spiritului,
nivelul profund
cu pacea sufletului
Orientalii
apreciază că există două niveluri de percepție și de reacție la evenimentele
trăite. Unul este superficial, al minții care înfruntă toate micile furtuni ale
existenței și care trec ușor peste noi, și altul este profund, cel al
sufletului, unde prin înțelepciune trebuie să ne păstrăm echilibrul, pacea și
liniștea interioară, indiferent dacă repurtăm un succes sau un eșec. Marii
maeștri ai Orientului ne sfătuiesc să învățăm să nu ne pierdem cu firea nici în
fața nenorocirilor și nici a marilor bucurii. Numai astfel nu mai suntem
vulnerabili nici la „bătaia vântului, nici la marile furtuni”.
Gândurile
noastre pot influența inclusiv Universul
Werner
Heisenberg, unul dintre marii mentori ai fizicii cuantice, spunea că gândul
nostru se propagă, vorbind la figurat, până în cel mai îndepărtat colț de
Univers.
Gregg
Braden, bine cunoscut publicului românesc prin conferința ținută la București și prin numeroasele sale cărți în
aria spiritualității, dar și mulți alți autori, emit ipoteza existenței unei
rețele informaționale care conectează întregul existent, inclusiv gândurile
noastre.
Unul
dintre principiile fundamentale ale fizicii cuantice este acela al interconexiunii
la nivel de Univers a tuturor lucrurilor. Este ușor de înțeles în acest
context că și omul prin gândurile și acțiunile sale influențează Universul în
sens favorabil sau nociv. Concomitent cu emiterea unui gând, emitem și un câmp
de energie pentru că totul, întregul Univers este la nivel fundamental energie
și informație. În funcție de semnificația pe care o dăm gândurilor noastre,
pozitivă sau negativă influențăm tot ceea ce ne înconjoară.
Când
gândim frumos, vizând binele nostru și al tuturor, emitem un nor de lumină, de
fotoni, pentru că și suntem construiți din fotoni, din lumină. Știm că pentru
cei mai puțin informați este greu de înțeles că suntem construiți din lumină,
că emitem în permanență fotoni – și când gândim și în procesul de vedere.
Acestea sunt concluziile fizicii moderne. Nu vedem fotonii emiși pentru că
numărul lor este sub capacitatea noastră de a-i sesiza.
Știința
astrofizicii actuale încearcă să explice existența Universului prin teoria Big
bang-ului care postulează că la început n-ar fi fost decât o explozie de lumină,
un câmp electromagnetic. În consecință, întregul existent își are originea în
această lumină inițială – și pietrele și iarba și noi înșine…
Este
necesar să înțelegem că nimic din ceea ce gândim și facem nu se pierde din
Univers. Legea fundamentală pe care se sprijină Universul este de ordin etic.
Tot ceea ce contravine cestei legi riscă să producă dezechilibre în Univers, și
cum legile proprii nu-i permit, reechilibrarea prin reflectarea consecințelor
asupra celor ce le-au generat sau asupra descendenților lor este inevitabilă.
Universul seamănă cu un mare gând, spune fizicianul James Jeans, este un mare
psihism spun și L. Watson, Erwin Laszlo, Peter Russell. Pentru sceptici, sau
pentru cei ce vor să aibă o informare mai extinsă, lecturile scrierilor lui
Gregg Braden, Stanislav Grof sau ale concetățeanului nostru, Academicianul
Mihai Drăgănescu, ale cărui comentarii asupra fizicii cuantice sunt o excelentă
sursă de luminare a minții cu ultimele progrese în cunoaștere.
Revenind
la substratul energetic și informațional al gândirii noastre, este necesar să
știm că în clipa în care gândim în termeni de iubire, de acceptare a semenilor,
de compasiune, recunoștință, iertare – emitem și un câmp de energie benefică
pozitivă, care impregnează toate celulele organismului, modificându-le inclusiv
chimia în sens favorabil sănătății.
Invers,
în momentul în care urâm, suntem violenți, ironici, invidioși – îmbrăcăm o
haină de doliu. Emitem un câmp de nori întunecați care ne înconjoară corpul ca
o mantie. Consecințele acestei gândiri negative sunt inevitabile. Mai devreme
sau mai târziu plătim noi sau copiii noștri prin boli a căror cauză o ignorăm.
Ne putem
prelungi viața și în funcție de ceea ce gândim și
îngrijirea pe
care o acordăm propriului organism
Se
apreciază că ar trebui să trăim în jur de 120 – 130 de ani, dacă nu ar
interveni o serie de accidente și de boli cronice care ne scurtează viața.
Aceste cifre ne pot trezi îndoieli tot așa cum probabil i s-ar fi spus omului
din comuna primitivă că ar trebui să trăiască în jur de 70 de ani și nu doar 24
- 25 cât trăiau la acea vreme.
Durata
vieții actuale se datorează igienei de care am devenit conștienți abia când
s-au descoperit germenii care determină bolile și mijloacele de combatere a
acestora. Mă refer, desigur, la atât cât știm astăzi.
Progresele
înregistrate în diversificarea hranei, a condițiilor de hrănire și evoluția
științei medicale sunt factorii care au permis durata actuală a vieții cu mult
diferită și de cea din secolul al XIX-lea. Anestezia modernă, chirurgia
actuală, endocrinologia în care România are prioritate, primul tratat de
endocrinologie fiind publicat de C. I. Parhon și M. Goldstein în 1909,
antibioticele, gama largă de medicamente oferită de industria farmaco-chimică
își au fără îndoială aportul lor în atingerea duratei de astăzi a vieții.
Senescența
(îmbătrânirea) este atribuită în prezent acumulării de suferințe cronice prin
scăderea capacității de apărare a sistemului imunitar.
Organul
central al sistemului imunitar îl constituie Timusul din care spre vârsta de 50
– 55 de ani ar mai rămâne activ doar 5% din volumul funcțional.
În
prezent dispunem de o nouă știință numită Neuropsihoimunologie.
Sistemul
imunitar dispune de un program inteligent, motiv pentru care a și fost numit
„creier mobil” de către Candance Pert. Ca urmare discutăm aici și de efectul
emoțiilor asupra sistemului imunitar. Depresia, frica, descurajarea, lipsa
dorinței de a trăi au ca efect blocarea celulelor sistemului imunitar cu rol în
apărarea organismului de infecții, inclusiv de cancer. Se spune adesea că boala
canceroasă poate fi determinată și de nefericire, de stres.
Scriam
undeva că ne trebuie foarte puțină atenție din partea celorlalți pentru a fi
fericiți. O privire caldă, încurajatoare la depășirea unui necaz, un zâmbet, o
mică bucurie dăruite unui semen în suferință – sunt suficiente uneori pentru a
schimba o stare de tristețe. Mai spuneam că o supărare de 5 minute ne lasă fără apărare ore întregi.
Se spune că
Inima este corespondentul minții divine
Cu
toții funcționăm pe un registru rațional și un altul emoțional. Se crede că
inima are un rol major în gestionarea emoțiilor. Cert este că în luarea unor
decizii avem uneori mai mult succes dacă ascultăm de „vocea” inimii decât de
cea a rațiunii. De aceea se spune că inima este simbolul minții divine.
Bineînțeles
că în contextul vieții sociale rațiunea își are rolul său. Nu înseamnă că nu
mai mergem la serviciu pentru că … „inima” nu ne îndeamnă.
Fericirea
se naște în interiorul nostru, în inimă, dacă vrem. Este un sentiment venit de
dincolo de rațiune. O cale de găsire a fericirii este și credința, recunoștința
față de Creator, față de toate creațiile sale – oameni și animale.
Să
fim recunoscători pentru că existăm, pentru părinții care ne-au născut și
crescut, pentru cei care prin truda lor ne-au lăsat o carte, pentru cei care au
creat bunurile de care dispunem.
Să
ne întrebăm ce putem face și noi pentru toți ceilalți, grație cărora existăm.
Aceasta este responsabilitatea de a fi și cheia de a fi fericit.
