Faceți căutări pe acest blog

sâmbătă, 18 noiembrie 2017






~ Conferință - „Puterea Intenției" și Lansare de carte ~
„Ovidiu Bojor - Omul care a cucerit vârfurile"



Marți, 21 noiembrie 2017, ora 18,oo, la Sala Dalles din București, (sala mare de conferințe) va fi lansată cartea „Ovidiu Bojor – Omul care a cucerit vârfurile”(Editura Dharana), autor Maria Timuc. Cartea va fi lansată cu ocazia împlinirii a 93 de ani de viață ai personajului principal, părintele fitoterapiei în România, Acad. Dr. Ovidiu Bojor, pe care – de asemenea – îl vom sărbători în seara de 21 noiembrie.
Lansarea va avea loc în cadrul conferinței „Puterea Intenției”, organizată de Grupul Național de Studiu și Practică Yoga.
Invitați speciali ai evenimentului vor fi scriitoarea Maria Timuc și Acad. Dr. Ovidiu Bojor. Evenimentul va fi moderat de către prof. Mihai Laurențiu Gânj.
În deschiderea evenimentului vă va încânta cu vocea sa caldă cântărețul Octavian Mândruță, iar seara va fi încheiată cu trupa „Luca Zband”, formată din: Cristi Luca – chitară și voce, Deny Crăiniceanu – chitară bas și Gabriel Cîrcea – percuție.
Un moment umoristic va fi sustinut de Grupul  ”Vouă””.
La eveniment Editura Dharana va fi prezentă cu un stand de cărți semnate de către cei doi autori, Maria Timuc și acad. dr. Ovidiu Bojor.
Vă așteptăm cu drag.




Despre carte
Model de iubire, de împlinire în viață și de succes”

Cartea ”Ovidiu Bojor – Omul care a cucerit vârfurile” urmărește povestea vieții unui om, respectiv academicianul Ovidiu Boojor, care-a reușit, trecând prin pierderi, prin mari suferinți, cu eforturi colosale uneori, cu jertfiă de sine alteori, să aducă lumină și alinare suferinței omenești și să arate, în plus, o cale către alinare și vindecare. Încă din adolescență destinul i-a dat o încercare teribilă, pierderea unor oameni dragi din familie, mai întâi, apoi o vreme de exil ca o consecință a situației României, în special a Ardealului de Nord, care-a devenit teritoriu străin. Despărțit de mamă, de locurile natale, de oameni dragi, Ovidiu Bojor a găsit în suflet puterea de a ierta și forța extraordinară de a lupta pentru ”mai binele” celorlalți și pentru vindecare. Este o atitudine exemplară aceasta, după mine un model de atitudine pentru viață, care poate inspira omul căzut sau pe acela ce se crede pierdut prin suferințele acestei lumi.
Ovidiu Bojor a avut norocul să întâlnească în viața sa mentori spirituali de excepție, începând cu Patriarhul iubirii și al iertării pentru el, preotul Andrei Bojor, ucis mișelește le Mureșenii de Câmpie, cum veți citi în carte. Apoi, un alt mentor tulburător de spiritual și de înțelept i-a fost propriul tată, un om pasionat de natură, de sufletul omenesc și de destinul sufletului pe Pământ. Părintele Ioan Suciu, Monseniorul Ghika, Nicolae Stenhardt sau părintele Deliman, sfinți sau aproape de sfințenie pe pământ, i-au marcat destinul lui Ovidiu Bojor prin însăși întîlnirea sa cu ei. Poate că de aceea Ovidiu Bojor nu s-a limitat la cercetarea științifică, nu a atins doar vârful în această zonă, devenind – în cele din urmă – academician, ci a devenit el însuși un model de spiritualitate, atrăgând atenția asupra dimensiunilor esențiale omenești, adică trupul, sufletul, spiritul, care au nevoie de susținere și de vindecare.

Veți găsi în povestea vieții lui Ovidiu Bojor relatări din vremea anexării Ardealului de Nord, povești din timpul războiului, care-a dus – în cele din urmă – la distrugerea spirituală a ființei, precum și povestea de iubire dintre Ovidiu și Mioara Bojor, care-i un model pentru ceea ce ar trebui să fie cuplul și uniunea prin dragostea adevărată  dintre bărbat și femeie. De asemenea, veți găsi note de călătorie din lumea largă: din India, din Nepal, din Africa, din România, impresii și descrieri ale unor peisaje încântătoare, care ar putea să vă inspire pentru viitoarele dumneavoastră călătorii prin lume, precum și relatarea primei expediții românești în Himalaya și cucerirea vârfului de peste 7000 de metri, Gurj Himal, o performanță care va rămâne înscrisă în istorie.
Nu în ultimul rând veți afla lucruri interesante despre cercetările academicianului Ovidiu Bojor și despre cum se făcea cândva o teză de doctorat, cum veți găsi o multitudine de sfaturi pentru viață, care vă pot ajuta să fiți mai sănătoși, să trăiți mai frumos și mai aproape de natură. Cartea conține și rețete din plante, ceaiuri și medicamente din plante care poartă semnătura inventatorului lor, Ovidiu Bojor, precum și sfaturi pentru o viață spirituală care să vină în ajutor sufletului omenesc.

Ovidiu Bojor este supranuit ”Regele / Împăratul Plantelor”, ”Patriarhul Plantelor”, ”Magician al naturii”, ”Omul munților”, ”Părintele fitoterapiei în România”. Presa și oamenii de rând l-au botezat tocmai pentru că, prin aceste apelative, au dorit să exprime admirația pe care i-o poartă pentru munca de-o viață pe care a făcut-o spre ajutorul oamenilor și spre creșterea și prestigiul României. Nu întâmplător, poate, destinul i-a orânduit să se nască sub privirile maiestuoase ale ”Scaunului Domnului”, la Reghin, un vârf de munte care arată ca un scaun rezervat lui Dumnezeu.
Ovidiu Bojor a cucerit vârfurile: de la vârfurile din Reghin la cele din Himalaya, de la vârfurile fizice la cele..cucerite simbolic, precum recunoașterea științifică a puterii vindecătoare a plantelor, recunoașterea științifică a forței vindecătoare ascunse în natură și recunoașterea existenței ființei umane ca un întreg făcut din suflet, spirit și trup... Despre toate acestea și despre multe altele veți citi în această carte, care își propune să aducă în atenția dumnevoastră ”modelul Ovidiu Bojor”, modelul de viață, modelul de iubire, modelul de dăruire în această viață, precum și modelul de cumpătare, care poate duce la succes și la longevitate.






joi, 1 iunie 2017

 Depășește eșecul, succesul este ...destinul tău


Inconştientul oricărei vieţuitoare de pe Pământ tinde întotdeauna către viaţă. Puterea Vieţii se preumblă undeva, în abisurile inconştiente ale omului, ale păsării, ale animalului, ale florilor şi ale pomilor, învingând toate obstacolele cu o măiestrie de excepţie. Viaţa nu admite eşecurile niciodată. Viaţa nu eşuează, chiar dacă toate formele poartă înscris în ele şi un program al morţii, şi unul al distrugerii, şi unul al autodistrugerii. Schimbarea formelor nu schimbă viaţa şi, cum formele toate poartă în ele acest cod al vieţii, ele ştiu, în acelaşi timp, că Viaţa nu cunoaşte eşecul. Ceea ce numim eşec aparţine mai degrabă minţii decît Vieţii.
Păsările, animalele de pradă, or alte vieţuitoare, cărora le atribuim incapacităţi nenumărate, poate şi pentru a aşeza raţiunea umană pe un soclu, nu acceptă eşecul atât de uşor cum o face o fiinţă umană. Dacă leul n-ar depăşi eşecul de a fi vânat acum, ar sucomba cu specia sa cu tot în doi timpi şi-n trei mişcări. Dacă păsărilor li s-ar părea prea obositoare calea dintre o ţară rece şi una caldă, n-am mai admira stolurile ce se rotesc într-un dans sublim al vieţii, făcând cerul mai frumos şi viaţa mai veselă. Animalele resping eşecul şi sărbătoresc viaţa în fiecare clipă. Mintea animalului sau mintea păsării, în nebuneasca ei iraţionalitate (aceea pe care noi i-o atribuim, mai degrabă), încearcă iarăşi şi iarăşi până ce reuşeşte. Natura inconştientă a vieţuitoarelor le conduc către viaţă, iar acel dram de inteligenţă, care le determină să distingă lumea şi obiectele lumii înconjurătoare, „ştie” precis drumul către succes.
Omul, însă, cunoaşte în mod esenţial „eşecul” şi-i datorează cunoaşterea aceasta tocmai minţii, care-l face superior animalului. De îndată ce a înregistrat un eşec, omul nu are întotdeauna încăpăţânarea, motivaţia puternică şi pasiunea de a depăşi ..drama. Păsării nu-i este teamă să se avânte în aer, căci inconştientul său ştie că zborul înseamnă viaţă, libertate şi fericire. Omul, însă, ajunge - în anumite circumstanţe – să se teamă de mers, de înălţime, de spaţii închise, de alţi oameni, de copii, de păianjeni, de sucecs, de fericire, de dragoste, de poduri, de drumuri, de căi ferate, de moarte, de boală, de  întuneric sau de lumină. Mintea îl conduce pe om în frica de frumuseţe şi de fericire, de dragoste şi de bucurie, la fel cum îl ghidează către frica de opusele acestora. În toate se poate întrezări rădăcina fricii de eşec, capabilă să paralizeze mintea raţională până acolo unde o poate şterge complet.
Instinctul către viaţă este o forţă inconştientă, care se opune întotdeauna eşecului, dar una pe care omul nu se bazează când crede cu prea mare tărie în mentalul său. Forţa vieţii ne coordonează perfect, numai că mintea raţională o poate folosi doar atunci când crede în ea. Din momentul în care mintea se bazează pe forţa vieţii, puterea omului se poate transforma în ceea ce numim putere miraculoasă. Forţa vieţii este forţa ascunsă în zborul păsării şi-n puterea animalului de a depăşi orice eşec. În puterea seminţei de a deveni într-o zi ..floare şi-n izbînda… embrionului de a se transforma în copil. Să fii încăpăţânat ca o pasăre, care vrea să zboare întâia oară, ca o sămînţă, ce se avântă în existenţă către starea de floare, ca embrionul, programat să devină...copil, şi atunci vei şti că şi tu eşti făcut pentru succes, făcut să fii – simbolic – pasăre, copil sau un fir de iarbă în existenţă... Să mergi mereu către succes, la fel ca Viața... din tine!

(Jurnalul autorului) - Din cartea ”Donator, medic, pacient - Călători prin rânduiala divină”, Editura Dharana, 2017 - autor Maria Timuc



miercuri, 31 mai 2017

Lansarea cărții ”Donator, medic, pacient”, de Maria Timuc


Lansarea cărții ”Donator, medic, pacient - Călători prin rânduiala divină”(Editura Dharana), autor Maria Timuc - 29 mai 2017.
Mulțumesc pentru filmare operatorului Marius Avădani.









sâmbătă, 27 mai 2017


Să nu disperi niciodată, orice schimbare începe cu un sfârșit

„Când te opui unui „rău”, răul ți se opune la rândul său. Când te opui unui efect, efectul ți se opune. Sau, cum zice proverbul, „de ce ți-e frică, nu scapi”. A fi perseverent și a învăța că viața este un fel de a o lua mereu de la capăt este unul dintre marile secrete ale succesului. Să nu te apleci în fața nici unui eșec și să nu-i dai bice de aur depresiei, să nu asculți la urechea cea surdă a disperării și să știi mereu că orice schimbare a vieții începe cu un sfârșit. Pentru schimbare este nevoie ca ceva să se sfârșească, ceva să devină altceva. N-ai reușit azi? Perseverează cu inima și cu mintea ta pentru a reuși mâine. Ieși din sistemele de referință ale trecutului, ieși cu mintea, cu inima, cu trupul, cu toate emoțiile tale din sistemele vechi de referință și pliază-te, respiră, învață să te unduiești în ritmul noilor întâmplări.  Fixația este aceea care-ți pune piedici de fier la picioare. Din pricina fixației, din cauza obsesiei începi să te înfricoșezi, să clachezi, să înghiți noxele emoționale, care te înfricoșează și te duc către perpetuarea eșecului. Orice s-ar întâmpla, să nu disperi. Căci în dramele, tragediile, nebuniile, spaimele existenței există un mare vindecător. Îl vom putea cunoaște, lăsându-i libertatea de a tăia în carne vie și-l putem descoperi, suportând durerile pe care el ni le aduce. Fixația omenească primordială este căutarea fericirii și evitarea durerii. Cum ele există una prin alta, una după alta, una lângă alta, n-avem decât să știm că durerea se încheie într-o zi. Și, pentru că toate trec, avem motive serioase să găsim în noi puterea de a o lua mereu și mereu de la capăt”.
(Jurnalul autorului)  
(fragment din cartea ”Donator, medic, pacient - Călători prin rânduiala divină”, Editura Dharana, 2017 - Maria Timuc)






joi, 25 mai 2017


Luni, 29 mai, va fi lansată la librărie cartea:


”Donator, medic, pacient - Călători prin rânduiala divină”




Luni, 29 mai a.c, orele 18,30, Editura Dharana organizează lansarea cărții ”Donator, medic, pacient – Călători prin rânduiala divină”(2017), autor Maria Timuc, la Librăria Luceafărul ( Compania de Librării București), unde sunteți invitați cu drag să participați.
Librăria este situată în Bulevardul Unirii, nr 10, la mijlocul distanței dintre Piața Unirii și Palatul Parlamentului. Veți găsi locuri de parcare pe Bdul Unirii sau în fața Palatului Parlamentului și aveți la dispoziție metroul de la Piața Unirii, ieșirea pe la fostul tribunal, dacă veniți fără mașină. Vor vorbi despre carte:
-         prof. dr. Irinel Popescu
-        prof. dr. Mihai Lucan
-          prof. dr. Dumitru Constantin Dulcan
-          preot duhovnic Gelu Bogdan
-          scriitorul Lucian Avramescu



La lansare vor fi prezenți și alți medici de transplant, precum și unii dintre pacienții lor, în special membri ai Asociației Transplantaților de ficat din România, LIVERTRANS, și președintele acestei asociații, dr. Crina Ștefănescu, precum și invitați ”surpriză”.
Evenimentul nu este doar o lansare de carte, ci va fi și unul de celebrare a valorilor, unele care trăiesc printre noi și le-au făcut servicii enorme celor din jur, precum și României (pe aceștia îi veți vedea la eveniment), dar și unora care nu mai sunt printre noi și pe care îi vom omagia cu acest prilej. Este vorba despre trei dintre personajele cărții ”Călători prin rânduiala divină”, respectiv prof. dr. Dan Tulbure, dr. Alexandru Bucur și lt. Col. Marius Maxim. De asemenea, vom avea și un moment dedicat donatorilor de organe grație cărora alți oameni sunt acum în viață.

Programul lansării va cuprinde și momente artistice susținute de actorii: Iulia Nistor, George Ioan Hodor, Vali Pena, Gabriela Tănase și Doina Ghițescu. De asemenea, vă va delecta cu vocea sa frumoasă și cu melodii tulburătoare cantautorul Doru Enache.

Cartea ”Călători prin rânduiala divină”, autor Maria Timuc, editată de Editura Dharana, este un omagiu adus medicilor de transplant, care au trecut prin momente grele pentru a face transplant în România și, în mod special, un omagiu prof. Irinel Popescu și pacienților săi.
Evenimentul va fi urmat de un cocktail și de o sesiune de autografe, unde veți putea obține și autografe ale medicilor care sunt personaje ale cărții, precum și ale unor pacienți personaje.
                                      Vă așteptăm cu drag și vă mulțumim anticipat pentru prezență!

NOTA:
Evenimentul este organizat de EDITURA  DHARANA cu sprijinul:
-           PRISUM  INTERNAȚIONAL, distribuitor al produselor HIMALAYA în România
-          COMPANIA DE LIBRĂRII BUCUREȘTI, LIBRĂRIA LUCEAFĂRUL

-          ASOCIAȚIA TRANSPPLANTAȚILOR DE FICAT DIN ROMÂNIA, LIVERTRANS

**La librărie, cu ocazia lansării, veți găsi și celelalte cărți semnate Maria Timuc, respectiv ”Pași către însuți - Vindecarea cauzală”, ”Pași către tine însuți - Puterea frumuseții interioare”, ”Jocul divin - Șansa omului în Univers”, semnată de Alexandru Mușat, Maria Timuc și Valentin Nedelea, ”Aproape totul despre iubire și sex”, semnată Ovidiu Bojor și Maria Timuc.
De asemenea, veți găsi cartea:
”Plante și miresme biblice”, semnată de acad. dr. Ovidiu Bojor și Răducanu Dumitru 

”Himalaya - de la Ayuerveda la medicina modernă”, autori acad. dr. Ovidiu Bojor și dr. Laura Miclăuș.

Editura Dharana va aduce acolo și alți doi autori importanți ai săi, respectiv Vadim Zeland și Luule Vilma.


Cărțile semnate Maria Timuc pot fi comandate și pe situri on line, respectiv:












duminică, 21 mai 2017

Florin Meşca - Jurnal literar: CĂLĂTORI PRIN RÂNDUIALA DIVINĂ



Aveti aici o  cronică frumoasă, scrisă de dl Florin Meșca, beneficiarul unui transplant de ficat, a cărui poveste de viață se regăsește și în cartea ”Călători prin rânduiala divină”, Editura Dharana, 2017.


Florin Meşca - Jurnal literar: CĂLĂTORI PRIN RÂNDUIALA DIVINĂ:   Călători prin rânduiala divină – o carte necesară, o carte dorită, așteptată și, din fericire, ieșită bine! Ziarista Maria Timu...

miercuri, 10 mai 2017


Carte nouă
”Donator, medic, pacient - Călători prin rânduiala divină”



”Donator, medic, pacient - Călători prin rânduiala divină” (Editura Dharana, 2017)  - Colecția ”Personalități și destine” - este titlul unei noi cărți pe care o semnez și care va fi lansată vineri, 12 mai, ora 13,45, la Biblioteca Academiei Române, Amfiteatrul I. H, Rădulescu, str. Calea Victoriei, nr.125, din București.
Cartea va fi lansată în cadrul Zilei Naționale a Transplantului din România, care se va desfășura în cursul zilei de vineri, începând cu ora 11,30, în sala amintită mai sus. 

Apariția cărții este prilejuită în special de împlinirea  20 de ani de la realizarea primului transplant de ficat din România și este dedicată, deopotrivă prof. Irinel Popescu, dar și pacientului care a fost transplantat atunci, doctorul Radu Cobăleanu. 
Cartea are puțin peste 500 de pagini și conține experiențe extraordinare ale medicilor de transplant în prima sa parte, mai precis este o istorie a începutului transplantului în România. Această parte a cărții este scrisă ca un roman, doar că toate personajele sunt reale, sunt medici care au trecut prin experiențe, uneori frumoase, alteori chinuitoare sau dramatice pentru a face din transplant o terapie de rutină, așa cum este el astăzi. Personajul principal al cărții este transplantul de ficat, respectiv prof. dr. Irinel Popescu, realizatorul primului transplant de ficat din România. Povestea vieții profesionale - obositoare și uneori deprimantă - a prof. Irinel Popescu, eșecurile care l-au marcat și care puteau să-l dezarmeze și să renunțe, suferințele prin care a trecut pentru a crea în România o școală în domeniu și echipe medicale puternice se vor dezvălui cititorului pas cu pas. Sigur, cartea urmărește și alte personaje, precum prof. Mihai Lucan, pionier în domeniul transplantului renal, precum și povestea vieții unui ofițer al armatei române, lt.col. Marius Maxim, care - din păcate - a pierdut lupta cu boala în anul 2005. 


Cartea conține relatarea primelor transplanturi făcute în România, respectiv transplantul renal al prof. Eugeniu Proca în anul 1980, precum și transplantul de inimă făcut de dr. Șerban Brădișteanu la Spitalul de Urgență Floreasca.  Omagiem - prin această carte - și pe prof. dr. Dan Tulbure, și pe dr. Alexandru Bucur, oameni cheie în istoria de început a transplantului din România.
A doua parte a cărții conține experiențele a 29 de persoane care au făcut transplant de ficat, multe dintre ele fiind povestite de înșiși beneficiarii transplantului și sunt, desigur, impresionante.

Documentarea principală pentru această carte a fost făcut făcută de mine în perioada 2001-2003, când lucram în presă și eram deosebit de apropiată de lumea medicală. În ultimile luni am făcut unele completări la documentarea de atunci, am adus la zi anumite detalii și, desigur, am intrat în contact cu persoanele transplantate, ale căror experiențe vor fi impresionante și pentru familiile donatorilor, în mod special. Ele vor primi o mângâiere pentru pierderea oamenilor dragi ale căror organe trăiesc astăzi în corpurile unor oameni profund recunoscători. 

Cartea ”Donator, medic, pacient - Călători prin rânduiala divină” - conține și nenumărate pastile de înțelepciune, intitulate ”Jurnalul Autorului”, care invită cititorul la introspecție și la înțelegerea unor aspecte esențiale ale ființei umane. Acestea se adresează sufletului și părții spirituale a ființei.

Voi reveni cu amănunte despre carte și despre lansarea la librărie, care va avea loc curând.


NOTA
Mulțumim Asociației Transplantaților de Ficat din România, Livertrans, în special prof. Irinel Popescu, președinte de onoare, și dnei dr. Crina Ștefănescu pentru apariția acestei cărți. 

luni, 13 martie 2017

Poftiți la teatru..

Cronica Șobolanului: spectacol-lectură în premieră la Teatrul de Comedie din București



Uniunea Scriitorilor din România, Cenaclul de Dramaturgie, anunță că pe data de 20 martie, orele 18,00, la Teatrul de Comedie din București, sala Studio, va avea loc un spectacol - lectură cu piesa ”Cronica Șobolanului” a dramaturgului Ioan Chelaru. Lectura-spectacol va fi susținută de mulți actori cunoscuți(surpriză!).
Intrarea este liberă și vă așteptăm cu drag.

Piesa ”Cronica Șobolanului” face parte din cartea dramaturgului Ioan Chelaru, ”Dialoguri dramatice” și este închinată țării mamă, iar în centrul ei se află celebra legendă a Meșterului Manole, numai că pe dos. Adică, mulți vor să dărâme, dar ce dărâmă ei, crește la loc. Una dintre replicile cheie ale piesei spune: ”De mă voi scula după boala asta care mă ține de două mii de ani, în primul rând să cânt aș vrea...”. Mai departe scrie-n carte, iar cartea va fi și ea..la fața locului, împreună cu autorul, invitații și un număr impresionant de actori care vor interpreta personajele din aceasă piesă.
Aș adăuga că și această piesă a lui Ioan Chelaru, precum - aș zice - sunt toate ale sale, este inițiatică, desigur. Autorul răscolește străfundurile conștiinței sau, ca să citez un personaj de-al său, face conștiința să ”se rotească”. Și o face pentru că ne amintește despre virtuțile sufletului omenesc și despre miraculosul care șade la o respirație distanță de noi, dar pentru că ne pierdem în inutile lupte pentru putere și lucruri trecătoare, putem rata în dansul existenței noastre ca neam, dar și ca indivizi, întâlnirea cu miracolul. Dar autorul nostru...îl descoperă, cu certitudine, și ne dezvăluie parte din tainele sufletului său. Veniți să-l vedeți!


marți, 3 ianuarie 2017

Oamenii care locuiesc în ...Cer!

Dacă ți-ai pune simpla întrebare:”Ce este Cerul” și ai putea trece de sentimentul iluzoriu că el este cupola senină, or aceea plină de nori, care-ți oferă sentimentul stabilității, ai observa că Cerul conține cu totul și cu totul altă „dimensiune”. Ți-ai putea imagina apoi că te afli pe lună și acolo ți-ai pune iarăși întrebarea:”Ce este Cerul?” Ai constata stupefiat că-n Cer este Pământul, și-n cer este Luna, și-n Cer ești tu însuți, oricine ai fi..Tu însuți, cu Pământ cu tot, ești agățat de Cer, în Cer, parte a Cerului și ești pe Cer un mic punct sau un semn de mirare, or o biată liniuță, azvârlită într-un univers căruia nu-i poți găsi capete. Și, pentru că ai cunoaște mai bine „cerul”, când ai spune „Tatăl Nostru”, și când ai ajunge la propoziția „Precum în cer, așa și pe pământ”, ai înțelege dintr-o dată că Cerul nu-i despărțit de pământ, tu nu ești despărțit de Cer, iar Cerul te conține pe tine, cu rugăciunea ta cu tot, cu emoțiile, cu întâmplările tale..



Ai deveni, poate, credincios dintr-un foc. Ai deveni smerit și inocent, aproape fără picătură de vanitate, or de egoism atunci când vei simți minuscula ta existență în acest vast ocean al Cerului. În mintea ta va străluci dintr-o dată înțelegerea, conștiința, sufletul și bucuria rugăciunii pe care o spui, poate, zi de zi: ”Tatăl nostru, care ești în Ceruri”! Sufletul se simte cuprins de Dumnezeu și ferecat în el, ca o minunată săvârșire a luminii, ca un surâs infinit atunci când îmbrățișează sentimentul existenței sale în oglinda adevărului. În acest minunat Cer au loc războaiele, violurile, rugăciunile și iubirile, frica și seninătatea, furtunile și mișcările gândurilor tale, emoțiile tale și întâmplările vieții tale. Dacă vei cunoaște definiția simplă a Cerului, te vei trezi din somnul în care te-a scufundat știința, intelectul, ignoranța, or necredința ta și ai râde în fața tuturor lucrurilor pe care le-ai crezut importante. Vei zâmbi pe sub mustăți la gândul că, în fața adevărului ce se ascunde în Cer, tu ești mult mai micuț decât o libelulă, dar mult mai mare decât ți-a putut dezvălui mintea într-o viață întreagă.

Dacă exiști în „cerul” acesta, înseamnă că ești important. Ești un element de legătură, o conexiune, o mică verigă, care leagă atomii între ei, pentru a constitui un întreg. Prin tine se desfășoară lucrarea întregului, a cărei taină rămâne, încă, ascunsă în inima și-n desăvârșirea Cerului. Ai datoria și responsabilitatea de a intra în armonie cu Cerul, atât vreme cât ești parte din el. Nu prin lucrurile tale păstrezi armonia, legătura și taina divină în care exiști, ci prin sufletul tău. El este părticica ascunsă a Cerului, ce pulsează în tine și rămâne după ce vei fi dezbrăcat haina omenească. Pe cerul inimii apar nori și apar seninuri fantastice, fulgere și sclipiri de soare, dar numai acela ce cunoaște taina cerului și trăiește în adevărul lui poate visa și poate înțelege graiul misterios al visului. Căci viața este un vis, dar Cerul rămâne pentru totdeauna o Realitate. Cerul îți cere să te trezești din visul tău și să cunoști adevărul care pulsează în tine în ritmuri absolute. Tu ești parte a Cerului, tu, ca și Tatăl, ești locuitor al Cerului, dar nu știi asta, nu vezi asta, ești țintuit în iluzia că Cerul e un loc îndepărtat, pe care-l privești doar de pe Pământ. Poate că cineva care trăiește pe lună poate simți că tu, oricine ai fi, ești o ființă care trăiește în cer, la fel ca Tatăl și se gândește la tine ca la ”omul din cer”. 

”Tatăl nostru, care ești în Ceruri”, iată rugăciunea – singura pe care ne-a lăsat-o însuși Hristos – ne dezvăluie chiar de la început că Tatăl este aici, unde suntem și noi. În acest Cer, Cerul însuși, e Creatorul care ne conține pe noi și care transcende toate formele, toate planetele, toate universurile, cel ce a fost, este și va fi, cel în care visăm existența, cel prin care trăim și cel din care percepem că luceafărul șade uneori la doi pași de lună, că cerul se unește cu Pământul, că stăm nemișcați când Pământul călătorește ca o navă de mare vitează prin univers. Dacă aceste iluzii ne populează existența atât de clar, oare cât de aproape de realitate suntem în alte privințe? Cum putem să-l vedem pe Dumnezeu dacă noi nu vedem nici măcar că ..locuim în Cer?  Iată, nu doar îngerii locuiesc în Cer, ci și oamenii. Nu-i așa că-i ciudat să conștientizăm asta?  

Maria Timuc - 

fragment dintr-o carte în curs de apariție la Editura Dharana



duminică, 1 ianuarie 2017


La mulți ani, prietene!
În anul acesta îți doresc...

”Să nu vezi răul, să nu auzi răul, să nu vorbești despre rău”


Cele trei maimuțe înțelepte, a căror origine este japoneză, sugerează: să nu vezi răul, să nu auzi răul și să nu vorbești despre rău. O maimuță își acoperă ochii, alta urechile și alta își acoperă gura. Aceasta ar fi înțelepciunea supremă a omului, atitudinea care ne-ar ridica deasupra negativității existenței și ar putea să rupă răul din rădăcină cu adevărat. Desigur că lumea occidentală nu îmbrățișează înțelepciunea orientală reprezentată de ”cele trei maimuțe înțelepte”, dimpotrivă. Noi ne ținem scai după rău, îl pedepsim, luptăm împotriva lui și, din păcate, de mii de ani nu reușim să-l ținem în frâu, ba parcă participăm la perpetuarea lui. Se spune că unele grupări mafiote au luat simbolul oriental reprezentat de ”cele trei maimuțe înțelepte” și l-au transformat într-un cod al tăcerii cu ajutorul căruia răul însuși se adăpostește de ochii indiscreți.








Toate acestea sunt intrepretări ale unei legi spirituale a universului, a unei legi a existenței umane ascunsă în imaginea celor trei maimuțe. Legea a fost descoperită oarecum recent de lumea științifică și sună mai puțin romantic: ”Observatorul modifică obiectul observat”. Percepția observatorului modifică obiectul/subiectul observat chiar în cele trei forme: auzind, văzând și vorbind. Oamenii de știință au început să ia măsuri, inclusiv în privința experimentelor cu placebo, pentru a preveni interferența percepției cercetătorului asupra rezultatelor. Cu alte cuvinte, percepția produce modificări la nivel cuantic. Chiar dacă nu vedem îndată, privind răul, auzindu-l și vorbind despre el, riscăm să-l perpetuăm prin aceste trei posibilități de percepție. Asta înseamnă că principala poartă de intrare a răului în existență este percepția însăși, al cărui vehicul este ”ATENȚIA”. Cele trei maimuțe înțelepte sugerează să închidem porțile simțurilor principale cu ajutorul cărora energizăm atenția noastră, adică văzul, auzul și vorbirea, creând astfel răul la nivel cuantic, mai întâi. Odată creat prin atenția pe care i-o dăm, mai este doar o chestiune de timp pentru ca răul să se întrupeze. Prin aceleași mecanisme noi creăm și binele.  Dându-le atenție lucrurilor frumoase, plăcute, minunate, calităților, bucuriilor vieții, privindu-le, auzindu-le și vorbind despre ele sfârșim prin a le înmulți, prin a le crea, prin a le energiza - la nivel cuantic inițial,  pentru ca ulterior ele să se nască în lumea noastră materială.  O asemenea descoperire ar fi trebuit să fie promovată și explicată din toate unghiurile posibile pentru a ajuta lumea să-și accepte și să-și cunoască puterea creatoare, să o asume și să comute conștient atenția pe bine pentru ca răul să dispară grație ”dezenergizării sale” la nivelul percepției.



Noi energizăm ceea ce vedem, ce auzim și lucrul despre care vorbim. Cele trei maimuțe înțelepte nu spun să nu vedem deloc, să nu auzim și să nu vorbim despre nimic: ele fac referire doar la rău. Să deschidem ochii largi când suntem fericiți, când avem lucrurile mărunte necesare vieții, când avem pace, liniște, când avem căldură și pâine de pus pe masă, să auzim tot ce-i constructiv, ce-i bun, ce ne face viața mai frumoasă și să vorbim despre lucrurile minunate ale existenței, despre calitățile oamenilor, despre ce fac folositor, să le dăm atenție frumuseților și bucuriilor pentru ca ele să ne înconjoare, să facă parte mai mult din viețile noastre, să se întrupeze și să ne ajute să înțelegem că binele și răul sunt creațiile noastre, că sămânța lor este aruncată în solul vieții de însăși atenția noastră, prin cele trei porți principale: auzul, văzul și vorbitul. Astfel, orice ar fi rău acum în viața noastră poate rămâne în urmă, nu atât prin lupta cu răul întrupat deja, cât prin comutarea atenției noastre asupra binelui. De exemplu, dacă suntem bolnavi, să fim atenți la fiecare moment în care ne simțim mai bine, la faptul că boala nu ne împiedică să mergem, să vorbim, să facem lucruri minunate, să ne ajutăm singuri etc. Să fim atenți la sănătate, la partea bună care se întâmplă în viața noastră, să fim atenți la ce avem în loc de ce nu avem, la iubirea pe care o simțim, nu la aceea pe care n-o simțim, la cea pe care o avem, nu la aceea care ni se pare că lipsește. Să fim atenți la pace pentru a ține războiul departe de noi, să fim atenți la iubirea pe care-o avem pentru a ține departe de noi ura, frica și furia, să fim atenți la binele de acum pentru a ține departe răul. Să ținem în atenția noastră frumusețile vieții pentru a le înmulți și a crește cu adevărat din punct de vedere spiritual și a înțelege logica divină, în interiorul căreia există numai binele... 

Ce i-a spus Dumnezeu trandafirului și l-a ajutat să înflorească?

Ce i-a spus Dumnezeu trandafirului și l-a ajutat să înflorească? ” Acel lucru pe care l-a spus Dumnezeu trandafirul...