Faceți căutări pe acest blog

sâmbătă, 27 decembrie 2014

Oamenii ”mari”, oamenii ”mici”
(când regii servesc sau așteaptă să fie serviți)


Se spune că ”regele știe să servească”! Poate din pricina asta avem în lume atât de puțini regi: am uitat că cel mai mare e în serviciul celor mai mici, că niciodată nu poți fi rege fără să ”servești” . Oamenii ”mari” (adică cei ce au atins un anumit nivel de creștere intelectuală, socială, morală, cei recunoscuți, deja)  nu mai știu să-i servească pe cei mici, să-i ajute să crească, să-i încurajeze, să-i învețe, să-i valorizeze, să-i aprecieze, să le îndrume pașii. Ei așteptă ca cei mici să se închine lor, să le recunoască poziția, valoarea, să le stea la picioare, să le mulțumească, să-i ridice mai mult, să-i facă mai mari. În vreme ce egosimul celor ”mari” e întreținut de cei mici, frustrați și neîmpliniți, de cei care-și consolidează complexul de inferioritate și tensiunea aferentă lui, de cei ce-și servesc ”regii înfumurați”, cu speranța că într-o zi aceștia îi vor remarca, îi vor observa și vor face un gest cât de mic de recunoaștere și de valorizare, cei mai mari devin mai mari, iar cei mici devin mai...mici. Regalitatea s-a pierdut din lumea noastră, fiindcă egoismul a înlocuit serviciul autentic. Regalitatea s-a pierdut pentru că ”regele”(cel mare, cel care a dat din coate în felul lui pentru a fi recunoscut sau cunoscut) așteaptă să fie servit. De aceea ”oamenii mari” devin mici, oricât de sus ar părea că au ajuns!

Citeam recent un interviu al Dorei Stănescu, soția marelui poet Nichita Stănescu. Ea spunea că Nichita îi primea la el acasă pe toți cei care veneau și-i asculta pe toți. Poetul zicea: ”Dacă printre ei este Eminescu și eu nu-l primesc”?(am citat din memorie, dar esența am păstrat-o). Iată forța Regelui, puterea lui de a-l descoperi pe cel mic, care s-ar putea să fie unul mai mare decât el. Generozitatea autentică e amprenta ”regalității umane” : generozitatea descoperirii în cel mic a unuia mai mare decât tine se poate să fie chiar calea regală către propria ta regalitate. Această generozitate le aparține marilor spirite umane și, pentru că nu e o trăsătură universală, lumea are probleme de apreciere a valorii. Lumea îl descoperă pe cel eminent, pe cel valoros, pe cel măreț abia după ce el nu mai este. Lumea l-a recunoscut chiar și pe Hristos după plecarea sa din trup.

Să fii capabil să apreciezi valoarea celui mic e o trăsătură regală, fantastică: pentru asta trebuie să fii cu adevărat ”mare”. Să ai tăria să-l crești pe cel mic, care-ți apare în cale și să-ți asumi riscul ca el să devină mai mare decât tine: iată amprenta marilor spirite, iată frumusețea și măreția regilor, a celor care... știu să servească existența și să genereze evoluția în această lumea. Când marile valori, cei recunoscuți și puternici așteaptă doar să fie slăviți, doar să fie și mai mari, închizându-și ochii în fața valorilor din jurul lor, lumea, societatea, sistemele de valori, criteriile de valorizare o iau razna. Fără să știe, acești ”regi” merg desculț, acești ”regi” fără coroană îl ucid pe Eminescu, pe Einstein, pe Tesla, pe Iisus însuși.

În viața de zi cu zi, fiecare dintre noi poate juca rolul ”regelui” care nu știe să servească. Pentru a nu pica în acest păcat, ar trebuie să apreciem deliberat cele mai mărunte activități pe care oamenii din preajma noastră se străduiesc să le facă pentru binele nostru. De la mâncare gustoasă și pănă la un gest de afecțiune, de la o notă bună a unui copil și până la efortul unui părinte de a-și trimite copilul la școală sunt lucruri care pot fi apreciate, lucruri pentru care îi putem valoriza pe cei mai neînsemnați dintre oameni. ”Să-i creștem” pe cei de lângă noi e o lucrare regală, e un exercițiu psihologic fenomenal, e o dovadă că suntem întregi emoțional și psihic, e ceva ce ne întoarce de pe calea egoistă a așteptării de a primi și ne duce către calea regală a ”dăruirii”! Regele știe să dăruiască și de aceea primește totul...Reașezarea valorilor nu este posibilă nici în familie, nici în societate, nici măcar pentru un singur om, fără ca spiritul dăruirii să lucreze corect, fără ca acest spirit al ”regelui” să renască în fiecare dintre noi.

Să fii rege acolo unde ești, să nu te abții de la a-i spune celuilalt: ești minunat, faci un lucru grozav, să-l sprijini, să-i arăți calea dacă el chiar e grozav, dacă apreciezi ceva la el cu adevărat, căci abținerea și invidia ascunsă în umbra ei ne fac să nu-i recunoaștem nici pe Iisus, nici pe Eminescu, nici pe Einstein, să trecem pe lângă ei precum păgânii și să ne recunoaștem valorile târziu, mereu...prea târziu. 

Ce i-a spus Dumnezeu trandafirului și l-a ajutat să înflorească?

Ce i-a spus Dumnezeu trandafirului și l-a ajutat să înflorească? ” Acel lucru pe care l-a spus Dumnezeu trandafirul...