Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 30 mai 2012

Despre Osho si despre iubire

Intr-un comentariu aparut la unul dintre articolele mele la ziar (din pacate, nu am acolo spatiu pentru acest raspuns) cineva ma intreba de ce il citez pe Osho. Fiindca Osho avea nu stiu cate mașini de lux, fiindca pleda pentru sex si nu mai știu ce alte lucruri făcea. Ca ar trebui sa-i citez pe altii, care spun aceleasi lucruri, dar au o reputatie mai bună. AS recomanda celor care au indoieli cu privire la Osho sa citeasca atutobiografia sa si, in plus, sa-i citeasca scrierile vs conferintele, dar cu ochii deschiși, cu inima curata si cugetul liber de prejudecăți. Nu sunt un aparator al lui Osho, nu sunt nici adept al lui, dar marturisesc ca am gasit la el raspunsuri pe care nu le poti gasi oriunde si oricum. In autobiografia sa, Osho nu-si ascunde amaraciunea legata de atractia oamenilor pentru masinile sale si ofera singur o explicatie uluitoare; masinile lui Osho erau un soi de test pentru mintile oamenilor, obsedate de valorile materiale. Osho nu avea bunuri personale, asta-i realitatea. Osho cunoaștea mintea umană și se folosea de toate obiectele obsesiei minții pentru a le arăta oamenilor calea spre propria lor ființă. Intre altele, Osho nu și-a ascuns amaraciunea față de atracția minții pentru sexualitate, cu toate că el a spus deschis; ”EU nu sunt împotriva sexului”. El povestește, însă, cum una dintre cărțile sale, ”Sex și transcendență”, în care-i vorba prea puțin despre sex, a fost percepută ca o carte despre sex. Până și călugării o cumpărau și o ascundeau sub sutană, privind în drepata și-n stânga, să nu fie văzuți, pentru ca apoi, aceiași oameni să-l atace sub pretextul că a scris despre sex. Dacă Osho a făcut o eroare, probabil una care l-a costat viața, se pare că eroarea a fost aceea că i-a criticat aprig și i-a umilit pe politicieni(în această privință eu am învățat ceva important și anume faptul că, atunci când mergi pe un drum spiritual, nu ai ce căuta în politică). Biografia lui Osho m-a impresionat, poate și pentru faptul că a fost - se pare - iradiat în circumstanțe misterioase, dar cel mai mult pentru că ajunsese un om care nu mai avea loc pe Pământ. Guvernele diferitelor țări în care încerca să locuiască îl expulzau de peste tot. Mie îmi sună și asta a crucificare. Povestea lui Osho îmi pare povestea unui crucificat; n-au fost cuie pe trupul lui, dar au fost un fel de cuie, iar existența lui a fost - spre finalul vieții - ca unui tâlhar. POvestea vieții lui nu-i face opera mai mică; povestea vieții lui m-a făcut mai atentă la el. Nu sunt de acord cu tot ce-a spus Osho, nu-mi place chiar totul, dar nici n-ar fi normal să găsești în cineva un Dumnezeu pe Pământ. Dar Osho dezvăluie unele dintre cele mai adânci taine ale minții, ale sufletului și ale spiritului uman. Osho pledează pentru viață, pentru ieșirea ființei din strânsorile Egoului, pentru iubire și celebrare a vieții. Osho pledează pentru ieșirea din starea de moarte a sufletului care trăiește. Găsesc că Osho a fost unul dintre marile spirite care au fost pe Pământ; incă o dată, nu sunt de acord cu tot ce a scris, a spus sau a făcut, dar iubesc o parte din el, o pot vedea, o pot aprecia, o pot onora și pentru că a fost o călăuză a ființei autentice, a existenței, în forma ei pură, știu că trebuie să-i onorez existența. Pe de altă parte, mintea omenească, Ego-ul, ”preoții și cărturarii cei mai de seamă”, cum ne spune Biblia, l-au crucificat pe Isus. Nu l-au recunoscut ca fiu al lui Dumnezeu și ne amintim tot din Biblie cum ei îl judecau pentru că stătea la masă cu vameșii și cu păcătoșii. Dacă ne-am imagina astăzi o scenă precum ”judecarea Mariei Magdalena”, dacă isus ar apărea în carne și oase și ar repeta scena aceea, as vedea în ziua următoare la știri un bombardament mediatic, în care Isus ar fi acuzat de complicitate la prostituție. Mintea noastră poate judeca ușor, o și face. Mintea noastră are două tăișuri, e ca un cuțit de bucătărie; poate tăia pâinea, dar poate să și distrugă, să ucidă. Important este; ce anume alegem noi să facem cu mintea, căror judecăți și prejudecăți le picăm în capcană, așa încât nu mai izbutim să discernem între ce-i luminos și ce-i întunecos, între bun și rău? De ce tocmai preoții și cărturarii de seamă l-au judecat și crucificat pe Cristos? Pentru că ei sunt adepții intelectului rece, tăios, a acelui gen de rațiune distructivă, în al cărui conținut lipsește iubirea. Rațiunea-i divină, dar nu fără iubire. Rațiunea fără dragoste naște monștri și călăi. Rațiunea fără iubire lovește, judecă, nu iartă, caută greșelile și păcatele, dar cu singurul scop de a pedepsi și a judeca. Rațiunea însoțită de iubire este sănătoasă și umană cu adevărat, căci asta înseamnă rațiune aliniată cu sufletul, înseamnă alăturarea sufletului și al intelectului, iar alegerea grație unei asemenea alinieri ne face conștienți de erori, dar le putem ierta. Alinierea sufletului cu rațiunea ne face conștienți, responsabili și buni, iar primul lucru de care devenim conștienți este acela că greșeala sau păcatul oemnesc sunt în firea omenească. Eu îl iubesc pe Osho și din pricina asta nu iau de la el ce nu-mi place, ci doar ceea ce construiește, zidește și înalță ființa. De altfel, asta-i o atitudine pentru viață; să iei ce-i bun din toate locurile, de la toate ființele. Se poate, însă, ca ceea ce-i bun pentru mine să nu fie bun pentru toată lumea și, de altfel, nu se poate, e cert. Dacă Osho nu-i bun pentru unii, e-n regulă; ei trebuie să aleagă ceea ce li se potrivește și pentru asta nu stă nimeni și nimic împotrivă. Alegerea este întotdeauna a fiecăruia dintre noi, alegerea e un drept sfânt. Petru mine, Osho face parte din galeria marilor maeștri sprituali. Dacă ar fi să pun preferințele mele în materie de maeștri într-o ordine, Osho n-ar fi pe primul loc, dar este printre ei. Osho a fost un maestru ”revoltat”, unul care a călcat peste prejudecăți și metehne și a generat o schimbare a mentalităților, pe care armate întregi de funcționari nu o pot visa nici într-o sută de ani. Dar, ca și în relațiile de zi cu zi, pentru a înțelege viața, comportamentul și alegerile cuiva, trebuie mai întâi să-l iubești. Dacă nu iubești ceva sau pe cineva, cum poți să înțelegi? Poate doar pe baza cunoașterii anterioare despre lume și viață, a înțelegerii mentale, dar asta-i o formă care nu înghite decât doze reduse de creativitate, căci creativitatea universală, măreață se află codificată pe tărâmurile iubirii. Cum zicea Apostolul nostru; ”Dacă dragoste nu e, nimic nu e”!

marți, 15 mai 2012

Despre atracție

Am cunoscut pe cineva care respingea complet știrile negative de la televizor, îl iritau toate poveștile cu ticăloși, cu violatori, cu oameni puși pe căpătuială. Ajunsese chiar să simtă frică și să schimbe canalul de îndată ce televizorul se încăpățâna să-i prezinte asemenea aspecte. ASta se întâmpla în urmă cu vreo câțiva ani. Mare mi-a fost mirarea într-o zi când am deschis televizorul și, cu uluirea de rigoare, ce am văzut? Amicul meu, cel care detesta știrile negative, cel înfricoșat de ticăloși și de violatori, era cap de pagină la toate jurnalele, acuzat de toate cele pe care le detesta din toată inima. Devenise peste noapte cunoscut de lumea întreagă, tocmai pentru că era suspectat că făptuise acele lucruri oribile, pe care le detesta. O nefericită întâmplare de viață îl adusese în boxa acuzaților, exact la știri, acolo unde ura să privească. M-am întrebat, firește, cum e posibil să se întâmple una ca asta? Cum se poate să te implici într-o poveste sau într-o relație, care te duce vijelios în starea pe care o condamni, o judeci, o detești? Ce mecanism straniu acționase asupra acestui om, care părea să fi pierdut într-o secundă roadele muncii sale de o viață? Cum se face că tocmai el, cel care ura negativitatea știrilor, ajunsese cap de pagină în toate jurnalele? Oare sunt știrile atât de rele și lucrurile negative pe care ni le prezintă ele au nevoie să fie aprig respinse de noi, iar cei implicați trebuie aspru judecați? Aș spune că tocmai o atitudine de respingere este ceea ce avem de respins în relația cu tot ce nu ne place. A închide televizorul și a ne tensiona în fața unor știri negative, a ne înfuria, a ne frică, a detesta, a judeca ne crează atitudinea, precum și reacția. Orice ne trezește asemenera emoții se prezintă atenției noastre pentru vindecare sau, mai bine spus, pentru înțelegere și acceptare. A respinge ceva sau pe cineva înseamnă a disprețui, a pretinde că suntem mai presus, superiori și conștienți de topt ceea ce facem în fiecare clipă. Adevărul este că ne coordonează inconștientul nostru într-o proporție covârșitoare, iar atunci când ne trezim că ne curpinde frica, iritarea, disprețul sau alte emoții distructive, care ne fac să simțim respingere, fie față de o știre negativă la tv, fie în alte situații, propriul nostru inconștient ne dă un semnal de alarmă. Ne spune că suntem încărcați negativ, că reacționăm inconștient și că acea negativitate ar putea fi vindecată, dacă ne manifestăm înțelegerea, acceptarea, îngăduința și frumusețea interioară. Fiindcă ceea ce respingem se poate să atragem și ceea ce nu ne displace se poate să facem. De aceea se spune ”să nu spui niciodată niciodată”, căci niciodată nu știi sigur dacă nu cumva vei face același lucru pe care pretinzi că nu l-ai face nici în ruptul capului. Respingerea răului este firească, este umană, este de dorit. Furia noastră nu respinge, însă, răul, supărarea și indignarea sau frica de el nu-l fac mai mic, în schimb aceste emoții îl pot crea, îl aduc în manifestare. Iată de ce, în fața știrilor negative și a faptelor altor oameni noi avem nevoie de o atitudine de acceptare, de compasiune și de înțelegere a umanului, care s-a manifestat, fiindcă această atitudine nu crează respingere și, în consecință, nici atracția negativului. Așa cum sunt lucrurile în lume, sunt; dacă putem schimba ceva, e-n ordine, dacă avem soluții, e bine. Dacă nu avem soluții și nu avem treabă cu evenimentul, pentru ce să-i urâm și să-i detestăm pe cei ce le crează sau pe cei ce le publică? Să observăm negativul când nu-l putem schimba și să ne concentrăm asupra pozitivului înseamnă altceva decât a-l respinge prin emoții distructive. Acele emoții ne pot crea probleme, acele emoții nu ajută pe nimeni, dar pot deveni factor de atracție a unor situații pe care nu le dorim. Așadar, se poate să atragem prin respingere și se poate să devenim victime ale forțelor inconștiente tocmai pentru că le detestăm. Tot ce există are nevoie de acceptare; acceptarea face energia să curgă, să se disipeze, iar ceea ce ne displace trece mai ușor, mai repede, mai lin și cu mai puține paguge atunci când acceptăm că în existență sunt toate cele ce sunt, prin voința divină, care le-a lăsat tuturor libertatea de a exista...Respingerea s-ar putea să fie o formă puternică de atracție și de aceea, a respinge vehement ceva poate însemna că tocmai spui că vrei mai mult, mai mult. Remediul este acceptarea, care se face înțelegând detemrinarea inconștientă a ființei umane și faptul că, om fiind, poți greși, uneori grav. Altul greșește la fel. Treaba noastră este să ne respingem respingerea proprie prin acceptare și prin îngăduință, căci dacă Dumnezeu a îngăduit, noi ce putem face?

marți, 8 mai 2012

Puterea karmei

Tot ce ne înconjoară este energie şi vibraţie. Oamenii, cuvintele, evenimentele, gîndurile, întîmplările, obiectele au o vibraţie a lor. Cînd rostim un cuvînt, ceea ce aude “sistemul energetic” uman este vibraţia. Cînd scriem, comentăm, ne spunem părerea despre orice lucru, persoană sau eveniment emitem vibraţii pozitive sau negative, care pot fi recunoscute. Vibraţiile adevărate nu pot fi recunoscute întotdeauna după cuvinte sau după comportament, după atitudini şi fapte. De ce? Pentru că omul - în virtutea educaţiei sale – a învăţat să falsifice cuvintele, comportamentele şi faptele sale. Ce înseamnă “să le falsifice”? Înseamnă “să gîndească una şi să spună alta. Să spună una şi să făptuiască alta”. Cu inocenţa copiilor, noi credem - încă - în puterea noastră de a falsifica vibraţiile adevărate pe care le emitem. Credem că este posibil să-i amăgim pe alţii ( şi se poate la prima vedere, se poate pentru un timp!) şi, mai grav, sfîrşim prin a ne amăgi pe noi înşine. În Realitatea subtilă a existenţei, inconştient noi “ştim” cînd sîntem minţiţi. O parte din noi ştie adevărul întotdeauna, chiar dacă sistemul conştient nu-l preia imediat. Conştiinţa fiecărui om înregistrează - aşa cum ştiţi de mult timp – totul şi …raportează totul la adevăr. Vibraţiile noastre sînt - în cele din urmă - creatoare ale experienţei de viaţă. Budha a spus “nu vă atacaţi niciodată duşmanii pentru că ei vor cădea singuri”, iar Isus a spus “întoarce şi celălalt obraz dacă cineva te loveşte”. Acesta este unul dintre cele mai puternice principii spirituale ale existenţei pentru că prin el ni se dezvăluie că ceea ce gîndim, spunem şi facem se reflectă automat asupra noastră. Devine “karma”. ŞI tocmai karma este aceea care se întoarce împotriva noastră şi ne dă lovitura aplicată asupra altuia. Noi, oamenii, n-am înţeles de ce Isus a spus “întoarce şi celălalt obraz dacă eşti lovit”, dar poate că a venit vremea să înţelegem clar că putem fugi de oricine, putem păcăli la prima impresie lumea întreagă, putem ataca, aparent fără consecinţe şi ne putem simţi fericiţi lovindu-l pe altul. Conştiinţa proprie, însă, ştie tot ce facem. Din noi înşine şi de noi nu putem fugi, aşa încît într-o zi…ne vom confrunta cu bumerangul pe care l-am aruncat. Asta-i legea spirituală. Cine o înţelege nu mai îndrăzneşte niciodată să atace pe nimeni, dar dacă este atacat..acceptă şi întoarce obrazul. Cel ce înţelege “legea spirituală” va dori să facă numai bine şi se va strădui să-şi creeze o karma pozitivă. Va fi destoinic în a ajuta, a iubi, a construi, a înţelege, a ierta şi a căuta în toate…ce-i bun pentru toţi. Ca om poţi greşi. Ca om, poţi înţelege eronat. Ca om…este posibil să cazi în capcanele omului. Dar, dacă zi de zi încerci să fii mai bun şi dacă faci tot ce poţi să trăieşti în lumea aceasta ca o celulă, în strădania de a funcţiona corect pentru binele sistemului pe care-l hrăneşti, ai acces la frumuseţe. La energie. La bucurie. La ceea ce hrăneşte valorile reale ale existenţei. Unui om nu-i trebuie mii de palate şi zeci de camere să doarmă, căci el poate dorimi în una singură. Nu are nevoie de resurse nelimitate, căci stomacul şi toate funcţiile sale biologice au limitele lor. Unui om nu-i foloseşte să fie “cel mai tare” dintre toţi! Dar, cu siguranţă, oricărui om îI foloseşte bunătatea, blîndeţea, discernămîntul, capacitatea de a dărui şi a iubi. Aşa ne facem o karma bună. ŞI însăşi puterea karmei..ne sprijină şi cînd greul pare de netrecut.

Ce i-a spus Dumnezeu trandafirului și l-a ajutat să înflorească?

Ce i-a spus Dumnezeu trandafirului și l-a ajutat să înflorească? ” Acel lucru pe care l-a spus Dumnezeu trandafirul...