Drumul către...prezent

M-a întrebat recent un cititor dacă autosugestia nu contrazice cumva teoria lui Echart Toole. Dacă nu l-aţi citit pe E. Toole, am să vă spun că esenţa ideilor sale este "prezentul", a fi în prezent, a fi aici şi acum. Noi ce facem? Noi ţinem mintea agăţată de ceea ce a fost în trecut sau de ceea ce va veni din viitor şi, în vremea asta, prezentul trece pe lângă noi neobservat. Fii acum, fii prezent sută la sută în clipa asta, spune Echart Toole.
Dar, oare, putem face noi atât de uşor una ca asta? Ne permite mintea, ne permite fluxul necontenit al gândurilor şi necontenita curgere a emoţiilor să atingem sau măcar să visăm a trăi aici şi acum? Nu prea. Nu atât de uşor. Nu-i deloc simplu. Egoul nu renunţă aşa de uşor. De îndată ce vom spune că vrem să fim complet prezenţi în clipa asta, vine Egoul şi ne arată cu îndârjire că nu-i uşor. Că nu suntem prezenţi.
Dacă am fi prezenţi sută la sută în fiecare clipă, dacă Egoul nostru s-ar disipa, cu siguranţă n-am avea nevoie de autosugestie. Am cunoaşte, pur şi simplu. Gândurile care ne-ar veni în minte ar fi doar cele ale cunoaşterii, ale spiritului, cele divine. Am şti ce să facem în fiecare moment, am şti ce să spunem fără a uza de raţiune sau de logică. Am fi inspiraţi şi am face totul din inspiraţie. A fi prezent asta înseamnă; a fi conectat cu Sinele, cu Dumnezeu. În consecinţă, am face doar voia divină şi tot ce am face, am spune sau ne-ar apărea în minte ar...fi bine.
Dar, oare, câtă vâlvâtaie şi câtă caznă ne trebuie pentru a ajunge acolo(uneori ajungem, atingem starea aceasta, dar nu rămânem în ea). Vibraţiile joase ale existenţei ne atrag către ele din nou şi din nou. ŞI, pentru a ieşi din ele, avem nevoie să practicăm autosugestia. Să gândim deliberat pozitiv, deliberat în sprijinul vieţii. Noi oricum practicăm continuu autosugestia, dar inconştient. Noi asta facem continuu; ne autosugestionăm. Ne spunem vrute şi nevrute şi, atunci când credem că ceea ce am spus este adevărat, acea energie se înregistrează în subconştient, apoi...subconştientul se ocupă straşnic cu execuţia.
Suntem ca nişte aparate care se înregistrează pe ele însele, dar apoi uită asta. Apoi, aparatul îşi ascultă melodia înregistrată în trecut şi crede că altcineva i-o spune pentru prima oară, crede că ascultă un cântec inedit, chiar dacă-i fericit sau dramatic. Pentru că ne autosugestionăm în execs negativ şi o facem inconştient, este un pas bun să conştientizăm asta şi să facem treaba...conştienţi de ceea ce facem.
Să ne spunem; "mă simt bine" şi să credem că-i aşa.
Să ne spunem; pot să fac lucruri minunate şi să credem că-i aşa.
Dacă vom crede ceea ce spunem, se va înregistra aceasta şi aşa va fi. Este vorba despre credinţă. Autosugestie, credinţă, e totuna. Şi, pe măsură ce ieşim din perimetrul vibraţiilor joase ale suferinţei, dramei şi durerii omeneşti, pe măsură ce mintea noastră va gândi diferit, ne vom apropia de Sinele nostru, de Dumnezeu. Gândurile frumoase vor apărea singure din minte. Acţiunile inspirate vor veni de la sine. Realitatea exterioară va conţine ceea ce vrea Dumnezeu să conţină, iar noi nu vom mai face eforturi de autosugestie, pentru că o minte curată este o minte conectată cu Dumnezeu. Pănă acolo, însă, avem nevoie să fim atenţi la felul în care gândim. Să gândim premeditat, conştient, doar la ceea ce ne dorim. La ceea ce ne face bine. Să găsim partea bună şi în paharul gol, căci altfel - orice vom vedea că-i în pahar, înmulţim prin credinţă şi prin autosugestie.
Să înmulţim conştienţa, iubirea, să ne înmulţim gândurile frumoase, să ne înmulţim credinţa în bine şi aşa vom merge la ţintă către "prezent"!