Să-l
faci pe celălalt conștient de ceea ce poate, de ceea ce-i valoros în el, de
calitățile sale, de frumusețea caracterului, a acțiunilor sale, să-l încurajezi,
să-i mulțumești, să-i spui ”ești bun, e minunat ce faci”, asta-i ceva cu
adevărat puternic. Asta-i o formă de exprimare a iubirii, un fel de a-ți
încuraja ție însuți calitățile, de a ți le sublinia în propria conștiință doar
pentru că ai puterea să le vezi în alții. Iubirea se manifestă subtil, într-o
mulțime de forme, ea e o stare de spirit, e ceva atât de adânc și atât de puțin
înțeles uneori încât singuri ne autoprivăm de ea și proiectăm apoi această
lipsă, această incapacitate de a iubi asupra oamenilor dragi, iar manifestarea
concretă a proiecției noastre se regăsește în tendința permanentă de a-i
critica pe ceilalți și a-i vedea ca pe niște neisprăviți. Nici nu știm ce
eroare-i aceasta, ce consecințe are o asemenea eroare, ce ne facem nouă înșine
când privim cu inconștiență și dintr-o stare de inconștiență neputiințele
celorlalți. În ce nesiguranță, în ce ce stare de neîncredere în sine, în ce absurde
și adânci prăpăstii ale inconștienutlui ne aruncăm, crezând că alții ne-au
făcut-o!
Fără să
iubim nu suntem conștienți cu adevărat, iar a nu fi conștienți înseamnă, de
fapt, a nu găsi cu mintea noastră, a nu vedea niciodată binele din preajma
noastră. Numai iubirea poate lua partea bună și numai ea poate găsi chiar și
atunci când omul e căzut într-o prăpastie adâncă, soluția de ieșire. Fără iubire
simțim frică, urâm, respingem, suferim, nu vedem ieșirea și dacă ea-i la un
centimetru de respirația noastră. Iubirea înseamnă a fi conștient de sine, iar
sinele înseamnă putere, puterea de a depăși obstacolele, de a vedea căile
frumuseții și ale succesului chiar și în eșec. Subconștientul omenesc, programat
negativ, programat pe ”nu pot”, ”nu-i bine”,
”cineva sau ceva îmi face rău”, ”sunt în nesiguranță”, ” totul e
pierdut”, ”nu am nici o soluție”, ” am eșuat” sau programat prin percepția că
alții sunt cauza slăbiciunilor noastre, ne va condiționa permanent să gândim,
să simțim și să acționăm greșit și fără iubire. Liberul arbitru al omului
devine inactiv atâta vreme cât iubirea nu-i luminează mintea și nu-i deschide
inima, căci fără un liber arbitru funcțional, coerent, pozitiv în esența sa,
omul se simte înlănțuit de emoții negative, privat de libertate și constrâns
să-și asume starea de inconștiență din care gândește și acționează. Revenirea
noastră la iubire înseamnă și revenirea la rațiune, la logică, la acțiune
corectă și la înțelegerea naturii reale a existenței. Forțele întunecate,
cărora le atribuim iraționalitatea
noastră, întreaga cauză a suferinței pe care-o trăim, nu-s altceva decât
gânduri și acțiuni create tot de noi, sunt expresii ale inconștienței noastre.
A-l pune
pe celălalt în valoare trădează capacitatea ta personală, existentă în propria
conștiință, de a vedea acea valoare. Dacă-l vezi pe altul frumos e semn că în
conștiința ta e frumos. Iată că noi nu descriem lumea cu adevărat, ci starea de
conștiință din care privim lumea. Frumusețea e-n ochii privitorului și, așa cum
ne-a spus Isus, ”bârna” e-n ochiul celui ce vede paiul din ochiul altuia.
Conștiența luminată de iubire poate vedea adevărul, poate vedea binele, poate
vedea șansele, poate și stie că întotdeauna e ceva bun de văzut în toate pe
lumea asta. Cel ce vede binele, vede adevărul și ”adevărul” e șansa noastră de
a simți și înțelege libertatea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu