”Atunci
când te joci cu un copil și îți ascunzi fața în palme, el crede că ai dispărut,
apoi când mori crede din nou același lucru”(Alexandru Preda – Bine ai Venit –
Ed. Bo Yang)
Cu
alte cuvinte, ”dispariția” e o iluzie, e o credință, e doar o percepție
autohipnotică. Ceea ce vine în existență, nu poate să dispară. Ceea ce a
apărut, a fost întotdeauna și va rămâne pentru totdeauna. Vălul morții este
descoperit și înlăturat în clipa în care vom înțelege că noi, ca și copiii,
care cred că am dispărut dacă ne ascundem fața în palme, vedem cu inocență ceea
ce credem, nu realitatea. Și moartea e un fel de a te ascunde în umbra unei
palme! Și când ești singur se poate să te autohipnotizezi, să crezi…că ești
singur.
Dacă
stai într-o mulțime, poți închide ochii și atunci…lumea va dispărea pentru
tine. Lumea continuă să fie, dar ochii tăi închiși n-o mai văd și de aceea tu
crezi că ești singur, tu spui ”sunt singur, nimeni nu e cu mine, nimeni nu mă
iubește”! Și apoi deschizi ochii și vezi puzderie de lume în jurul tău, dar tu continui
să-ți spui ”sunt singur, sunt singur și părăsit”! Degeaba există șapte miliarde
de oameni pe pământ, degeaba te vor vizita unii, degeaba alții te vor suna, te
vor întreba ”ce mai faci?”, vor dori să-ți vorbească, or să te viziteze. Vei
vedea ce crezi și anume că ești singur!
Frica
de singurătate e o stare autohipnotică, autocreată, ca și frica de moarte,
adică frica din spatele fricii de singurătate. Când apare frica în tine, frica
de singurătate, despre care vorbim acum, e doar un semn că ”vezi ca un copil”,
că te afectează credința ta, nu singurătatea în sine. De îndată ce vei
înțelege, ce vei deschide ochii conștiinței, de îndată ce vei accepta că
vederea ta e inocentă și inexactă, vei vedea că lumea e plină de ființe și de
aceea nu este posibil să fii vreodată singur. Lumea pare departe, pare să nu
existe și tu pari să fii singur pentru că nu știi că iubești lumea și nu știi
că ești iubit. Ai făcut doar o fixație; vrei să fii iubit de x, de y, de z, de
copil, de soț, de o persoană anume și dacă aceea nu răspunde cum aștepți, dacă
nu răsunde la un simplu telefon, singurătatea ta explodează, fiindcă tu crezi
că ”nu ești iubit”! Celălalt nu răspunde fiindcă nu te iubește și dacă el nu te
iubește, tu ești singur, îți spui. Nu e absurd? E absurd, e o gândire irațională,
e o credință, pe care o ții strâns, să nu o pierzi, pentru că pierzând-o riști
să-ți pierzi suferința de a fi singur, precum și frica de moarte.
De
îndată ce vei deschide ochii și vei vedea puzderia de lume care populează
pământul, vei observa că cineva te sună când ai nevoie. Cineva vine la tine la momentul potrivit. Cineva te
îmbrățișează fără nici o așteptare. Altcineva îți dăruiește un lucru exact când
ai nevoie de el. Tu nu poți vedea acestea atâta vreme cât păstrezi iluzia că nu
ești iubit, alimentându-ți sentimentul singurătății. Când crezi că ești singur
e doar pentru că ți-e frică de moarte, iar frica nu-ți dă voie să vezi că și ea
e un văl aruncat peste mintea ta, o palmă, care-ți ascunde prezența. Dispariția
e o iluzie, e doar o credință, iată ce spune simplu și parcă venit din
profunzimile spiritului, Alexandru Preda! Inocența noastră crede că un trup
care dispare nu mai există. Doar copilul din noi crede aceasta, dar e numai o
credință… Refectați, e o temă minunată!
Despre
Alexandru Preda
Alexandru
Preda este psiholog, unul care a trecut peste zidurile academice, a zburat spre
tărâmul spiritului, al profunzimilor ființei, dând naștere, iată, unei cărți de
înțelepciune. ”Bine ai venit”(Ed. Bo Yang), cartea lui Alexandru Preda, care va
fi lansată duminică, 28 septembrie a.c, ora 16,00, la Hotel Parliament din București,
str Izvor, nr 106, e – indiscutabil – o carte de înțelepciune, a cărei
profunzime se ascunde în simplitatea ei. E atât de simplă încât te toate
păcăli; nu e o carte care trebuie citită, cât mai degrabă simțită. Fiecare
pasaj conține o cheie, o reflecție care te poate arunca într-o stare
surprinzătoare de cunoaștere, în locuri ale sinelui tău în care n-ai mai fost
vreodată.
Citind
cartea am reflectat asupra unei teme interesante: mi-am dat seama că România nu
i-a dat lumii mari inițiați, mari iluminați, ființe care să clatine de la
rădcini experiența interioară a ființei umane și să ajungă în lumea întreagă
prin învățăturile lor. Sigur că avem pe
Eliade, avem pe Țuțea, avem pe Cioran, îl avem pe Noica, avem sfinți, dar nu
despre acest gen de mari spirite vorbesc aici, ci despre mari inițiați, despre
un Osho al nostru, despre un Yogananda, despre un David Hawkins, despre ființe
care mută conștiința în clipa în care au apărut și, prin cunoașterea lor,
venită direct din spirit, ridică nivelul de conștiință al lumii întregi. Zic
astăzi că avem șanse, iată, mai există semne, mai sunt oameni tineri, de vârsta
lui Alexandru Preda, care par să se îndrepte către…acest destin. Însuși
Alexandru Preda pare să…calce spre o asemenea cale și cred, sper că nu mă
înșel!