Faceți căutări pe acest blog

marți, 16 septembrie 2014

N-ai greșit...din întâmplare!




Greșelile pot conține mesaje importante pentru noi 

Noi ne învinuim nepermis de mult pentru lucrurile greșite pe care le facem, cum îi învinuim și pe alții pentru greșelile lor. S-ar putea ca ceea ce credem că-i ”greșit” să fie o întâmplare în care ne atrage subconștientul nostru cu un scop: să ne transmită un mesaj important. Cu alte cuvinte, ceea ce credem că-i greșit ar putea fi greșit doar din punct de vedere al rațiunii, al gândirii noastre, al faptului că lucrurile ies din câmpul așteptărilor noastre mentale. Când se întâmplă astfel, inconștientul se poate să aibă un mesaj important pentru noi, un mesaj căruia nu trebuie să-i opunem rezistență emoțională ( în sensul că e important să nu ne irităm, să nu ne supărăm, să nu ne îngrijorăm, să nu blamăm pe cineva sau pe noi înșine), să acceptăm situația, schimbarea, eroarea, căci acceptarea aceasta dezvăluie cu ușurință semnificația greșelii.

Scriu acest articol acum ca urmare a unor ”greșeli”, care au apărut în preajma mea sau pe care le-am făcut chiar eu și care mi-au dezvăluit că ceea ce pare greșit pentru mintea noastră e absolut corect și, mai mult, deosebit de important. Încă nu-mi dau seama de ce au apărut în două zile de ”marți”, respectiv marțea trecută și astăzi, tot marți, firește, dar mă gândesc că mulți oameni au o idee preconcepută despre ziua de marți (și nu e cazul meu acesta), o superstiție, care spune că marțea sunt trei ceasuri rele. Poate conștiința colectivă are nevoie de o percepție diferită a ceea ce crede a fi ”ceas rău”: dacă marțea trecută aș fi judecat întâmplarea după criteriul binelui și al răului, aș fi spus că am trecut printr-un ceas rău. Dar n-a fost așa; a fost un ceas în care o înțelegere greșită mi-a arătat că nici greșeala nu-i întâmplătoare, căci greșeala însăși m-a dus într-o sincronicitate amuzantă. Stabilisem de luni să mă întâlnesc cu o prietenă de pe Facebook, pe care n-o cunoscusem fizic încă. Ea venea la o lansare de carte tocmai din Munții Apuseni și am stabilit să ne vedem la Centrul Cultural la care era lansarea, la ora 11,00.  Taximetristul pe care l-am luat a înțeles că merg în str. Drumul Taberei nr 46, deși eu eram convinsă că am pronunțat 4-6. Omul m-a dus la 46 și m-a lăsat ( poate tot semnificativ!) în fața unei biserici. Am bâjbâit, m-am învârtit, am întrebat; 4 liniuță 6 al meu era la capătul celălalt al bulevardului; taxiul trecuse pe lângă el. Aveam încălțări ușoare, aș că am decis să merg pe jos, deși era cald, iar pe parginea drumului e un uriaș șantier din pricina lucrărilor care se fac pentru metrou.  Am avut de mers vreo cinci- șase stații. În prima fază mintea mea, supărată, l-a bruftuluit puțin pe taximetrist, dar curând mi-am dat seama că omul înțlesese ”greșit”; nu i-am spus că-i liniuță între patru și șase! Am renunțat ușor la supărarea care se pornise pentru câteva secunde în interiorul meu și mergând așa, prin căldura sufocantă de afară, am simțit că trebuia să-i caut un sens rătăcirii mele și greșelii care se produsese. Cum căutam mental sensul rătăcirii, refuzând să mă supăr, m-am gândit că sunt cam sedentară și universul îmi sugera să fac puțină mișcare. O doamnă mi-a spus că aș putea lua autobuzul, dar decizia mea fermă a rămas aceea de a merge pe jos liniștită, ca și cum aș merge la o plimbare. Cum visam așa, la sens, la indicii, la frumusețea ascunsă a existeței, văd – pe la mijlocul distanței dintre 46 și 4-6 o doamnă blondă, care căra un geamantan pe rotile, unul din acela mic, gemantanul de mână pentru avion. În altă mână avea o sacoșă. Transpirată și gâfâind din pricina grabei, doamna mă întreabă: ”Nu vă supărați, știți cumva unde e numărul 4-6”? Am râs copios mai întâi și ochii mi s-au mărit de surpriză: doamna, ca și mine, rătăcise drumul, dar probabilitatea să întrebi despre o adresă o persoană care merge acolo, care s-a rătăcit, ca și tine, e aproape de zero, cu atât mai micuță cu cât ne aflam acum la mijlocul distanței dintre cele două numere. Ea venea chiar dinspre numărul 4-6, iar eu eram sigură că mergea în direcția greșită. ”Tot acolo merg și eu”, i-am replicat amuzată, doar că-i în sens invers. Ea a făcut calea întoarsă și pe drum mi-a spus că e cântâreață de muzică populară, că avea în geamantan constumul, că mergea la aceeași lansare la care mergeam și eu și, la fel ca mine, se întâlnea acolo cu o doamnă pentru a pleca împreună apoi la o filmare. Ne-am prezentat: eu Maria, ea Ana și era chiar ziua ei, Sfânta Ana. Am pupat-o pe drum, prin colbul ce se ridica de la șantier, în timp ce mă bucuram de evidenta sincronicitate pe care mi-o crease rătăcirea ce se ivise dintr-o mică greșeală, dintr-o eroare de înțelegere. Că nu m-am rătăcit întâmplător, că greșeala avea un sens...am înțeles automat. Însăși întâlnirea sincronistică dintre numerele 46 și 4-6 e semnificativă și punctează acest mesaj: nici o greșeală nu-i întâmplătoare. Acceptarea, căutarea sensului unei situații sau întâmplări, care ies din scenariul nostru mental, ne poate dezvălui rapid sensul și ne poate arăta că greșelile conțin adesea mesaje, că noi curgem în ritmul armonios al existenței chiar și atunci când greșim sau când cineva greșește.

Repetarea unui eveniment astăzi, tot marți și, culmea, printr-o întâlnire pe care am avut-o la aceeași oră, 11,00, de data asta eu am greșit, inversând întâlnirea de marți cu cea de miercuri, mi-a adus o dezvăluire cutremurătoare, dezvăluirea unei stări de lucruri care afecta persoana pe care am întâlnit-o de 28 de ani. Am greșit ziua întâlnirii cu ea( trebuia să fie miercuri), dar i-am dat un mesaj și am rugat-o să ne întâlnim astăzi. Sigur că aveam o altă întâlnire astăzi, iar doamna pe care am sunat-o mi-a spus fericită că dorea și ea să ne întâlnim miercuri în loc de marți. Toate au pornint de la confuzia mea între cele două întâlniri. Vorbind cu femeia de astăzi identific un tipar vechi, un tipar mental, o problemă cu tatăl, care-i afecta viața. Ea început să-mi povestească despre ziua în care murise tatăl ei, avea 16 ani atunci, despre ce trăise atunci, confirmând tiparul pe care-l observasem și, în timp ce vorbeam, văd că se oprește, tace...brusc, dar își mișcă mâinile cumva, impulsionată de o emoție puternică. Îmi povestise cap coadă ziua morții tatălui ei. ”Ce s-a întâmplat”, am întrebat-o eu, obsrevându-i emoția puternică?  ”A murit chiar astăzi”(sigur că uiți și un asemenea eveniment după 28 de ani, iar ea uitase)! Tatăl ei murise pe 16 septembrie, în urmă cu 28 de ani. N-am greșit din întâmplare întâlnirile: sincronicitatea apărută astfel, adică descoperirea unei traume legată de moartea tatălui (ea se certase cu el în ziua în care el a și murit) în aceeași zi în care s-a produs evenimentul( chiar după 28 de ani) este uluitoare, probabil vindecătoare, în același timp!


Și această întâmplare îmi spune insistent că n-ar trebui să ne mai supărăm așa mult pe noi când greșim inconștient, să ne învinuim pentru asta și să-i blamăm pe cei din jur, ci să așteptăm și să observăm întotdeauna ”care-i sensul greșelii involuntare”? Nu cumva un mesaj important vrea vină la noi, nu cumva chiar o vindecare fundamentală...se poate ivi din greșeală? Uneori nu vedem sensul imediat, uneori pare că nu are sens greșeala, dar acceptarea ei, înțelegerea și conștiența existenței sensului ne poate aduce – chiar mai târziu – mesaje pe care alltfel le putem rata, căci în greșelile noastre involuntare pare a se ascunde puterea subconștientului nostru, dacă nu cumva și puterea divină, cea care orchestrează evenimentele sincronistice, demonstrându-ne că există o putere capabilă să pună cap la cap oamenii și lucrurile pentru a transmite un mesaj important, uneori profund vindecător!

Ce i-a spus Dumnezeu trandafirului și l-a ajutat să înflorească?

Ce i-a spus Dumnezeu trandafirului și l-a ajutat să înflorească? ” Acel lucru pe care l-a spus Dumnezeu trandafirul...