Faceți căutări pe acest blog

marți, 8 decembrie 2015

Carte nouă

”Jocul Divin – ȘANSA OMULUI ÎN UNIVESRS”
 – autori Alexandru Mușat, Maria Timuc și Valentin Nedelea, Editura Dharana

A ieșit de la tipar zilele acestea o nouă carte, la care sunt coautor de data aceasta. Aflată la ediția a III-a, cartea apărută în alte două ediții era semnată de fizicianul Alexandru Mușat, cunoscut ca inventator al stimulatorului de unde cerebrale, SPIRIDUȘ( un aparat destinat îmbunătățirii parametrilor de sănătate energetică și fizică) și Valentin Nedelea, o persoană cu deosebite capacități intuitive/extrasenzoriale. Ediția de față mă are și pe mine printre autori.
Cartea conține un ”Cuvânt Înainte” scris de prof. Dr. Dumitru Constantin Dulcan și altul, din ediția anterioară, scris de Emil Străinu. Această ediție are un aspect și un conținut diferit de primele două și încearcă să descifreze misterul existenței universului, dar și al omului în Univers, precum și scopul prezenței noastre pe  Pământ. Demersul autorilor pleacă de la descoperirile științifice din fizică, în mod special cele din fizica cuantică, și încearcă să le interpreteze din punct de vedere spiritual. Cine suntem și de unde venim, unde trebuie să ajungem și ce avem de făcut pentru a conserva, a stimula valorile și  a descoperi adevăratele valori ale speciei noastre, ce avem de făcut pentru  a nu repeta istoria autodistructivă a altor civilizații, precum Atlantida, care s-au autodistrus, ignorând aceste valori.



Cartea prezintă o imagine a nașterii Universului, dar nu dintr-un simplu Big Bang fizic. Big Bangul este văzut ca un fenomen spiritual și fizic, în același timp, ca un conglomerat ordonat de forme informaționale, în primul rând, născute din Spiritul Divin, sursa tuturor lucrurilor. Universul are un scop, are legi de funcționare și are sens, spun autorii, și descifrează o parte dintre aceste scopuri, legi și sensuri ale Universului Informațional și ale celui Material. Din cuprinsul cărții amintim câteva capitole: ”Prima zi – ziua în care Dumnezeu era singur”, ”Universul Material – între potențialitate și manifestare”, ”Rezonanța – prima lege a Universului”, ”Spin, fermioni, bosoni sau Când solidaritatea generează puterea”, ”Cărămizile Universului Informațional”, ”Chipul Holografic al creației”, ”Evoluție fractală – Universul Material ca un dans”, ”Haosul ca bază a oricărei transformări în univers”, ”Spiritul ca o carte și Biblioteca Divină”, ”Radiația Gurwitch și...corpurile de lumină”, Educația și cunoașterea necesare pentru reactivarea fondului informațional din alte vieți”, ”Omul – o hologramă la rezoluție scăzută”, ”Big Ban gul continuă și astăzi”, ”Jocul Divin – Legi care guvernează Universul”, ”Iubirea – cea mai mare lege a existenței” etc.

”Cartea Jocul Divin scrisă de inginerul Alexandru Mușat, Valentin Nedelea și Maria Timuc  -  cunoscută deja publicului prin operele în care a excelat ca jurnalist, eseist, poet și scriitor  -  vine într-un moment propice încercând să ofere cititorului o serie de opinii interesante, unele provocatoare de discuții pe care le consider a fi acum, fără dubiu, necesare.Cartea este scrisă pe două planuri corespunzătoare, firește, profesiunii autorilor, unul narativ și eseistic și un altul paralel, cu formulări matematice și incursiuni în științele actuale. Transpare evidentă intenția autorilor de a rescrie o istorie a Universului, într-un limbaj modern și științific.Contrar aserțiunilor oferite de astrofizică și de științele actuale, în general, care atribuie existența Universului întâmplării, autorii își iau ca ghid constant în demersul lor Inteligența Divină.Este inspirată tehnica de a explica finalitatea prin paradoxul contrastelor. Ne-am separat de Armonia Divină pentru a ne reunifica după un îndelung drum parcurs prin materie. Conștientizăm armonia, experimentând dizarmonia. Conștientizăm binele după ce am trăit răul ; provocăm haosul pentru a-l transforma în ordine. Frumoase metafore! Dar mă întreb, dacă niște minți diabolice, îmbătate de orgoliul de a da lecții întregii lumi, ar transforma planeta în haosul Neantului, în ce ordine s-ar mai transforma ?! Sunt multe idei demne de reținut din această carte, cum este și aceea că Big Bang-ul nu este doar un proces fizic, cum se străduiesc unii astrofizicieni să ne convingă, ci și informație, spirit.”, scrie Dumitru Constantin Dulcan în prefața cărții. Această ultimă întrebare este una dintre marile teme ale cărții ”Jocul Divin – Șansa Omului în Univers”, o carte care-și propune să conștientizeze omul în privința puterii Liberului său Arbitru, instanța care alege între bine și rău, între a alege calea autodistrugerii sau calea care ne duce spre și prin Planul Divin către destinul nostru ...divin.  


UNDE SE GASEȘTE CARTEA?


Cartea ”Jocul Divin - Șansa Omului în Univers”, dar și cele două cărți din seria ”Pași către tine însuți - Vindecarea Cauzală și Puterea frumuseții interioare”, se găsesc în multe librării și chiar în puncte de vânzare mai mici, precum unele chioșcuri care difuzează presă, pot fi comandate și  de pe următoarele siteuri:


Ce i-a spus Dumnezeu trandafirului și l-a ajutat să înflorească?

Ce i-a spus Dumnezeu trandafirului și l-a ajutat să înflorească? ” Acel lucru pe care l-a spus Dumnezeu trandafirul...