Faceți căutări pe acest blog

luni, 28 februarie 2011

Nevoia de-a avea un vis

Oamenii au nevoie de un vis pentru a trăi. Cuplurile au nevoie de un vis comun pentru a rămîne împreună. Locurile de muncă au nevoie de un vis comun pentru a străluci şi a creşte..Nu, nu de iluzii este vorba aici, ci despre acele vise de bun simţ, care se pot realiza într-o zi şi care pot da naştere altor şi altor vise..Iluzia este cărarea pe care se pierde mintea lipsită de simţul realităţii..Visul apare ca mai mult, nesfîrşit mai mult..El conţine speranţă, dorinţă, energia acţiunii, motivaţia puternică de a-l realiza. De aceea trăiesc mult oamenii care pot visa. Dacă ei mai au ceva de făcut, viaţa merge înainte..Visul se consituie în motivaţie pentru a trăi. Noi nu ştim prin ce mecanism misterios lipsa visului se transformă în sfîrşitul vieţii noastre. Puterea visului aflat în mintea noastră înseamnă o mare dorinţă de a trăi. Ea învinge chiar şi bolile cele mai grave şi tot ea, puterea misterioasă a visului nostru, face miracole..

Nu încetaţi să visaţi nici o clipă. Dacă nu mai aveţi un vis, căutaţi-vă unul..Nu trebuie să alergaţi ca la curse spre a-l realiza, nici să insistaţi în a lupta cu toţi cei din jur pentru transformarea lui în realitate..Căci visul acesta nu se cere împlinit cît ai bate din palme..În el este esenţial travaliul realizării şi nu realizarea în sine. Nu succesul, ci drumul către succes. Undeva, în viitor, trebuie să se afle realizarea, pentru ca azi şi acum, în orice clipă să lucrezi pentru visul tău. Visul conţine viitorul nostru. Visul de a fi împreună în viitor este unul care face dintr-un cuplu o adevărată fortăreaţă umană. Mai puternic decît orice construcţie este visul de a fi unul cu celălalt. Nu-i nevoie să facem piramide sau coloşi, nici să visăm o vacanţă pe Lună ca să cîştigăm viitorul..Un vis mic devine um vis măreţ şi unul care poate genera refacerea celulelor bolnave ale organismului sau refacerea structurilor măcinate ale unei societăţi. Cînd omul nu mai are nici un vis, dispare..De aceea visul este însăşi viaţa..Acţiunea, mişcarea, speranţa, dorinţa, vitalitatea şi, în mod special, acel fel de a lucra în fiecare clipă pentru viaţă. Nu a visa să trăieşti este cheia vieţii, ci a visa ceva, împreună cu ceilalţi şi pentru ceilalţi..

vineri, 25 februarie 2011

Gelozie, smerenie, iubire

"Este important să uitaţi de gelozie, căci aceasta este o luptă negativă, o luptă cu himerele nopţii, absolut fără nici un rost. Mai bine aprindeţi o lumânare. Asta înseamnă iubirea.
După ce iubirea se aprinde cu adevărat, gelozia şi posesivitatea dispar pur şi simplu. Veţi fi surprinşi să constataţi că au dispărut, la fel ca atunci când aprinzi o lumânare şi te întrebi unde a dispărut întunericul din cameră. Întunericul nu poate fi găsit cu ajutorul luminii, pentru că el dispare. El nu era altceva decât absenţa luminii. La fel, gelozia este absenţa iubirii..
Gelozia nu-i decât un simptom, un indicator. Asta e partea ei bună; vă indică faptul că iubirea nu a apărut,încă. Învăţaţi lecţia ei şi începeţi să iubiţi".(OHO - Emoţiile; Ed. MIX)

Vă invit să reflectaţi asupra geloziei în aceste zile. Să aprindeţi lumina şi să-i permiteţi să treacă, dacă aveţi motive. Puteţi pune în locul geloziei orice altă trăire; invidie, ură, iritare, mânie, supărare, neâncredere, dezamăgire..Toate sunt umane, ne vizitează pe toţi uneori, sunt părţi din noi, care trebuie acceptate, nu atât pentru a fi vindecate, cât pentru că-n acceptare-i o stare de curgere, ceva ce le face să plece mai repede. Persistă ceea ce nu acceptăm. Rămâne lipită de noi orice trăire pe care o respingem. N-o vrem. N-o dorim. O detestăm. O alungăm.
Aşa că, a lupta cu negativitatea noastră poate însemna s-o acceptăm, pur şi simplu. Să acceptăm că-i în noi, nu doar s-o vedem la alţii. Dacă vedem toate relele la alţii e ceva greşit. Ceva ce ne determină să ne dezicem de noi înşine şi să ne ridicăm trufia, Egoul la înălţimi nebănuite. Dacă vezi ce rău e altul şi-ţi poţi permite să-l judeci înseamnă că te crezi mai bun decât el. Asta-i o capană; în felul acesta n-o să cunoşti smerenia.

Dacă te-ai smeri, ai înţelege, ai accepta că ai fost şi tu gelos, ai invidiat şi tu, ai detestat şi tu, ai trăit tot şuvoiul de trăiri negative pe care le vezi la alţii...Smerenia recunoaşte, Egoul judecă. Smerenia te duce la iubire, Egoul te duce la mândrie...Să fii pentru smerenie înseamnă să fii pentru dragoste şi dacă eşti pentru dragoste, uşile vieţii se deschid pentru tine diferit. Uşile existenţei se deschid în faţa omului care abandonează negativitatea interioară prin acceptarea ei ca parte a omului..Dar, pentru că schimbarea este singurul lucru care nu se schimbă, când accepţi gelozia, invidia sau iritarea ştii că ele au venit ca să plece..Nu rămân veşnic la cineva. Ele mai rămân doar dacă te concentrezi asupra lor, le respingi, te enervează. Altfel, destinul lor este să treacă...La fel ca norii, ca iarna, ca vara, ca soarele, ca ziua sau ca noaptea.

miercuri, 23 februarie 2011

Cum facem să nu confundăm dragostea cu ura?

Articolul pe care l-am postat ieri avea ca scop să declanşeze în interiorul celor ce-l citesc o emoţie de recunoştinţă pentru toţi oamenii care v-au iubit, căci şi prin iubirea altora creştem. Creştem prin dragostea părinţilor noştri, a unor fraţi care cred cu tărie în noi, a unor prieteni care ne-au încurajat şi ne-au sprijinit emoţional sau prin ajutor direct. Dar dragostea celor din jur şi intenţiile lor frumoase nu sunt suficiente pentru a ne ridica, a ne duce către culmi ale exprimării noastre în viaţă; ele sunt puternice, dar esenţa succesului şi a împlinirii unui om stă în propria alegere de fiecare clipă.

Pentru a înţelege adevărul acestei afirmaţii, trebuie doar să privim oameni care au primit totul din familie; bani, sprijin, dragoste şi chiar o zestre genetică remarcabilă, dar care n-au mai fost motivaţi pentru lucruri frumoase. N-au reuşit mai mult şi n-au făcut-o pentru că ei au ales aşa. Iubirea şi sprijinul celor din jur sunt inutile dacă cel ce le primeşte nu-i spune "da" îngerului bun din el însuşi. Şi, aşa cum cele bune, inclusiv îngerii cerului sau Dumnezeu însuşi ar putea şoma lângă un om care alege să nu-i vadă, cele rele pot intra în şomaj dacă alegem să ne ascultăm îngerul cel bun.

Cheia evoluţiei noastre suntem noi înşine. Nici o iubire din lume, cât de mare ar fi ea, nu poate pătrunde într-un spirit care-o refuză, într-o inimă care o respinge, într-o minte care nu se poate gândi la iubire. De aceea iubirea din noi se declanşează în faţa iubirii din altul doar cu o condiţie; să fie în noi. Iar ca să ajungă în noi o asemenea iubire nu-i îndeajuns să ne iubească cineva. Totul începe de la alegerile noastre mărunte. În clipa în care alegem să fim recunoscători( şi asta am dorit cu articolul de ieri, să vă stimulez amintirile şi emoţiile frumoase pe care le-aţi trăit în trecut, aşa încât să simţiţi recunoştinţă, mulţumire şi gânduri frumoase pentru oamenii care v-au iubit), simţim şi iubirea. Iubirea şi recunoştinţa sunt legate între ele precum gemenii identici. Ele nu pot fi una fără cealaltă. Nu putem pretinde că iubim pe cineva dacă nu simţim recunoştinţa în relaţia cu acea persoană. Dacă nu percepem un dar minunat ce ne-a parvenit prin altul, nu simţim iubirea. Dacă nu avem în minte părţile frumoase ale oamneilor, calităţile lor, riscăm să-i dispreţuim, în vreme ce credem că-i iubim.

Şi iată cum răspund la întrebarea unei cititoare; "cum facem să nu confundăm dragostea cu ura"? De fapt, adesea le confundăm. Este o eroare involuntară, nimeni nu-i conştient în întregime de asta. Dar putem face şi unele reparaţii, iar ele încep cu puterea creierului, a sufletului, a fiinţei de a fi recunoscătoare.
Iată de ce vă recomand să practicaţi recunoştinţa pentru cele mai mărunte lucruri, pentru cele mai mici daruri, pentru cele mai neînsemnate frumuseţi care vin spre voi. Recunoştinţa este cheia care descuie uşa puterii noastre de a iubi. Recunoştinţa este sabia luminii, acea putere a adevărului, care - o dată strălucind în noi - are consecinţe minunate, deopotrivă în corp, în gînduri, în sentimente, ca şi în viaţa de zi cu zi. Veţi cunoaşte că iubiţi pe cineva atunci când veţi simţi recunoştinţa. În clipa de recunoştinţă nu încape ura, nu încape nimic rău, nu încape îndoiala sau teama. Şi asta se întâmplă pentru că uşa iubirii s-a deschis, iar acolo unde-i iubire nu mai ceri, ci...vrei să dai.

marți, 22 februarie 2011

Pentru ca cineva te-a iubit

Dacă eşti o fiinţă minunată, înţeleaptă, dacă ai reuşit să ajungi într-un loc important, să cîştigi bani, să ai succes, să fii fericit, să creşti pe zi ce trece şi să fii apreciat, atunci ..mulţumeşte-le celor din jurul tău! Căci fără ca “un altul”, care crede în puterea ta de a reuşi, fără acela ce se gîndeşte la tine cu dragoste, fără acela ce te însoţeşte cu gîndurile sale de încredere, nu ai fi cel ce eşti. Nu ai fi reuşit ceea ce ai reuşit.

Fără dragostea şi încrederea ..celorlalţi, n-ai avea energia necesară pentru a ţine piept negativităţii inerente şi agresivităţii mentale a lumii înconjurătoare. Fiecare este bun atîta timp cît cineva crede cu toată fiinţa în bunătatea sa. Iubirea şi gîndurile frumoase ale celor din jur îţi construiesc fiecare clipă de existenţă, aşa cum gîndirea lor negativă, dispreţuitoare şi agresivă te ..duc către eşecul ce poate apărea sub povara acestor mentalizări. Oricine poate privi clar în experienţa sa de viaţă pentru a observa momentele în care a venit ..izbînda, or bucuria, clipa în care s-a ridicat pe sine şi a reuşit lucruri incredibile. Momentul acela este întotdeauna însoţit de o fiinţă…care a apărut în viaţa ta şi a crezut că “poţi”. Că poţi reuşi. Că eşti minunat şi capabil de tot ce-i mai bun. Un gînd de dragoste pe care cineva îl trimite către tine poate spulbera toată ura lumii înconjurătoare! Un gînd de încredere pe care cineva ţi-l trimite, crează în interiorul tău curajul, bucuria şi puterea de a lupta cu toate forţele ce ţi se opun.

Un gînd de dragoste este de milioane de ori mai puternic decît miliarde de gînduri de ură. Mulţumeşte-le celor ce s-au gîndit cu dragoste la tine de-a lungul vieţii şi mulţumeşte-le pentru că, graţie acestor gînduri, ai reuşit. Eşti cel ce eşti şi ai trecut cu bine peste încercările care au venit să te prăbuşească. Mulţumeşte-i celui ce te-a iubit atît de mult încît a crezut cu toată fiinţa că “poţi”, căci fără acest gînd de putere ce vine de la altul, care te iubeşte, tu nu poţi să te ridici. Puterea ta depinde de dragostea celor din jurul tău, cum puterea lor depinde de dragostea ta! Pentru că cineva te-a iubit, ai reuşit. ŞI, pentru că tu iubeşti pe cineva, şi el va reuşi. Mulţumeşte-le celor ce cred în tine, celor ce te încurajează şi celor ce se gîndesc la tine cu dragoste şi pune toată dragostea şi toată bucuria în gîndurile tale, pentru ca viaţa ta să înflorească şi lumina ta interioară să prospere. Tu construieşti lumea cu gîndurile tale, iar lumea te construieşte cu gîndurile ei. ŞI, pe măsură ce vei înţelege taina acestei “construcţii” interioare, vei înţelege că eşti bun pentru că cineva a crezut în bunătatea ta. Eşti blînd pentru că cineva te-a văzut într-o zi blînd. Eşti puternic pentru că cineva a observat în taină, poate, puterea ta. Eşti iubitor pentru că cineva a crezut în puterea ta de a iubi. ŞI, asemenea celui ce a crezut a tine, crezi, gîndeşte şi dăruieşte şi tu altuia..forţa de a-l face frumos şi mai bun, puternic, or înţelept. Trimite un gînd de iubire ..celuilalt şi vei vedea, apoi, cum gîndul tău îl face iubitor. ŞI, cînd vei şti cît de mult contează gîndul, nu vei avea destule cuvinte pentru a-i mulţumi celui ce te-a iubit şi ţi-a dat puterea de a fi cel ce ai reuşit să fii.

luni, 21 februarie 2011

Fericirea ca si suferinta

Poporul roman - în înţelepciunea sa minunată - a ivit zicala “rîzi a rău”, care exprimă căderea sufletului din fericire direct în durere..În lumea noastră, “orice lucru se poate transforma în contrariul său”, aşa încît dăm din rîs în plîns şi invers, din iubire în ură, din putere în slăbiciune, din puritate în păcat! Sentimentele opuse – ne spun fizicienii – generează aceeaşi undă. Undele iubirii devin asemănătoare cu cele ale urii, iar undele frumuseţii se fac la fel ca şi cele care exprimă urîţenia..ŞI atunci este de la sine înţeles că, depăşind un anume prag al trăirii, ceea ce noi credem a fi bine sau rău se confundă pînă la asemănare. Universul psihologic pare a fi conceput în aşa fel încît să ne putem mişca “creativ” numai între extreme, nu şi dincolo de ele.

Cînd depăşim pragul critic al fericirii, legea polarităţii ne poate duce în extrema cealaltă, unde fericirea şi suferinţa sunt unul şi acelaşi lucru..Ele vibrează identic, desenează o undă continuă, ceea ce înseamnă că - la nivelul cel mai profund noi resimţim prea multă fericire ca prea multă suferinţă şi invers..Fericirea în exces, ca şi suferinţa în exces apar ca stări capabile să dezechilibreze universul. Legea polarităţii le transformă, însă, într-o figură vibratorie unică, marcînd un prag critic care ne indică nivelul de inteligenţă al naturii şi capacitatea ei de a-şi menţine echilibrul prin “Lege”. De aceea marile fericiri se strivesc sub paşii unor întîmplări care ne transportă într-un mare Iad. Inteligenţa naturii ne îmbie să ne manifestăm “cu fericire extremă” în timp ce o nefericire extremă se întîmplă undeva, într-un colţ de lume, unui om iubit sau apropiat nouă..Înainte de a auzi veşti dureroase, putem fi transportaţi în fericire pentru a ne familiariza cu “undele” care-i dau celui drag nouă durerea. Polaritatea nu se manifestă doar în interiorul nosutru, cît şi în viaţa de zi cu zi.

ŞI, pentru că trăirile opuse apar în planul subtil ca unde asemănătoare, este de la sine înţeles de ce găsim în suferinţă o plăcere perversă. De ce ne ţinem după ea cu mintea, cu sentimentele şi de ce ne găsim continuu scuze pentru a nu ne simţi bine! Suferinţa şi fericirea arată exact la fel în planul trăirii; starea de bine, însă, nu ne oferă nimic spectaculos..Nu ne transportă peste pragul critic al experienţei interioare şi, ca urmare, ea apare în trăirea noastră ca o ştire obişnuită despre vreme..Noi, însă, adorăm spectaculosul la nivel psihologic. El ne energizează prin surpriză..iar surpriza lucrează în corpul nostru prin suplimentarea nivelului de adrenalină, prin suplimentarea cortizolului, or a endorfinelor. Dacă ne permitem să suferim prea mult, or găsim continuu cauze de suferinţă, fie în ceilalţi , fie în noi înşine, poate fi pentru că suferinţa ne energizează şi ne dă sentimentul profund (dar neconştientizat) că trăim..fericirea. La nivel conştient suntem nefericiţi, dar în adîncurile fiinţei noastre..este ca şi cum am fi fericiţi. Paradoxul dispare în structurile cele mai profunde ale materiei sau în structurile cele mai profunde ale energiei. Numai cînd putem fi conştienţi de faptul că ne energizează suferinţa, putem alege să ne simţim mai bine, indiferent de ceea ce aleg cei din jurul nostru.

joi, 17 februarie 2011

Nevoia de "a practica" iubirea

Nu este nimic ce nu este despre iubire, indiferent că vorbim despre ziua cenuşie de afară, despre picurii de ploaie, despre relaţiile noastre sau despre copii şi flori. Totul se întâmplă în iubire, dar noi nu suntem conştienţi de asta. Fiecare lucru de afară ne trezeşte o trăire în interior şi acea trăire este, pluteşte, respiră, devine vie în marea "iubire divină".

Întreaga existenţă este "despre iubire"!


Astăzi am o dispoziţie foarte romantică; vremea de afară mă predispune la poezie, dar nu mă îndepărtează complet de nuanţele concretului, ale exteriorului. Am ascultat mai înainte pe Facebook o emisiune a părintelui Eugen Tănăsescu(Arhiepiscopia Tomisului) despre "omul exterior" în viziunea Apostolului Pavel. Mi-a plăcut acolo expresia "a fi tăiat împrejur, dar împrejurul inimii".
Mă gândesc că asta înseamnă a avea acces la omul frumos, la omul duhovnicesc, la omul capabil de iubire, dar nu la alt om, ci la cel din tine, la omul lăuntric.


Nu se poate imagina iubirea altfel, iubirea fără să iubeşti tu. Iar să iubeşti tu trebuie să fie o experienţă, să intre în această experienţă, să intre în existenţă. MI-am petrecut mulţi ani căutând, citind, trăind, într-o febrilă căutare de sine, adesea mai grea decât un urcuş pe Everest, pentru a înţelege - în cele din urmă - că tot ce căutam era aproape..Ceea ce vroiam să vindec era viu, în existenţa imediată. Era tot ce mă chinuia în relaţiile cu cei apropiaţi, în problemele de viaţă de aici, în fiecare poveste măruntă din viaţa de zi cu zi. Am înţeles decisiv că mă pot ruga într-o biserică, pot da mii de acatiste, pot face sumedenii de meditaţii, dar - dacă am ieşit din aceste momente şi am urât apoi, nimic n-am făcut. Dacă m-a rănit cineva şi n-am iertat, degeaba toate rugăciunile. Dacă m-a respins cineva şi asta mă răscoleşte până la dorinţa de răbunare, degeaba..
Iubirea mea, a ta, trebuie să intre existenţă şi nu o poate face fără tine. Nu poate rămâne o experienţă în cuvinte frumoase, ea are nevoie de exprimare. De decizia ta de a renunţa la orice te împiedică să iubeşti.
IUbirea este puterea transformatoare a existenţei cu o condiţie; să devină o practică. S-o practici intenţionat, conştient, în toate situaţiile, în toate relaţiile, în tot ce ţi se întâmplă zi de zi.

Iată că astăzi, iubind aceşti mărunţi şi tomnatici picuri de ploaie, acest cer cenuşiu de afară, acest afară...aparent apăsător, am întins mâna către un strop de bucurie, care m-a ajutat să mă concentrez asupra nevoii umane de a practica iubirea mai mult decât a vorbi despre ea...

Când viaţa împlineşte rugăciunea

Simplul fapt de a gîndi, orice am gîndi, are efectul spontan al unei rugăciuni. Pe măsură ce ne gîndim mai mult al un om, la un lucru, la o problemă echivalează cu o cerere sau o rugăciune pe care o facem în sinea noastră. Superioritatea rugăciunii, însă, este..evidentă pentru că rugăciunea nu poate fi făcută decît dacă suntem conştienţi de existenţa puterii lui Dumnezeu. Fără a fi conştienţi de puterea divină, nu ne putem ruga. Dar nu înseamnă că nu putem trăi. Legea creaţiei lucrează, fie că suntem conştienţi sau nu. Gîndurile de fiecare zi sunt echivalente cu rugăciunea noastră. Ele crează şi dacă suntem conştienţi de existenţa puterii lui Dumnezeu şi dacă nu suntem. Rugăciunea este, însă, semnul indiscutabil al superiorităţii conştiinţei. Nu este nevoie să avem informaţii despre ce este Dumnezeu, cît despre comuniunea noastră intuitivă cu iubirea sa. Conştiinţa capabilă să recunoască ..”puterea” divină, oricît de primitiv ar fi omul din punct de vedere intelectual, caută mai întîI să-i placă lui Dumnezeu şi abia apoi oamenilor.

A-l recunoaşte pe Dumnezeu înseamnă - iată - a ne ruga lui. De cîte ori uităm, or suntem pierduţi prea mult cu mintea în treburile lumii, cînd simţurile, or alte lucruri omeneşti ne seduc şi ne atrag spre ele, se poate să uităm de rugăciune. Se poate să nu-l privim pe Dumnezeu cu întregul cuget şi cu întreaga credinţă. Atunci credem mai mult în puterea lumii şi în puterea Eului nostru, decît în puterea divină. Dar, simplul fapt că mintea se roagă neîncetat prin însuşi procesul gîndirii ne cheamă la conştienţă şi la rugăciune. La concentrare mentală asupra puterii iubitoare ce ne însoţeşte fiecare pas în viaţă. Dacă gîndurile ne sunt frumoase şi plăcute, dacă ele conţin bucurie şi daruri pentru cei din jur, viaţa noastră împlineşte rugăciunea şi este o Viaţă în deplină Graţie Divină. Dacă orice gînd al nostru este plin de spranţă, de căldură, de pace, de dorinţa pentru binele tuturor, Dumnezeu nu are nevoie de alte rugăciuni! Căci cugetul curat şi mintea frumoasă înseamnă, deja, conştiinţă deplină. Acestea vor fi transmise lumii din jurul nostru şi fiecare altă minte din apropiere va fi atrasă iremediabil către a ne întîlni, a ne fi aproape şi a ne iubi.

O minte binevoitoare şi plină de bune intenţii este expresia puterii divine, de care nu se poate apropia nimic neiubitor. În acelaşi timp, această minte frumoasă transmite de jur împrejurul său o vibraţie atît de puternică încît..minţile din jur se pot simţi copleşite de iubire şi schimbate iremediabil. Rugăciunea înseamnă recunoaşterea lui Dumnezeu şi focalizarea minţii asupra existenţei sale. Rugăciune este, însă, şi gîndul nostru de zi cu zi. De aceea igiena mentală este obligatorie pentru noi toţi, căci ea înseamnă iubire sau absenţa ei. De aceea Isus a spus:”Iubeşte-l pe Domnul Dumnezeu tău mai presus de orice şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi”..! De fapt, noi facem aceasta în virtutea legii creaţiei. Isus ne cerea să devenim conştienţi de faptul că ..asta facem..ŞI, pe măsură ce suntem conştienţi, putem să ne rugăm mai mult şi să iubim mai mult tot ce ne înconjoară..

miercuri, 16 februarie 2011

Emoţiile umane şi furtuna geo-magnetică

“NASA a emis o alertă de furtună geo-magnetică provocată de o masă uriaşă de particule solare degajate de două explozii recente. Una dintre explozii, cea mai mare, s-a produs luni, 14 februarie, şi a trimis spre Pământ o masă însemnată de particule şi radiaţii. Imensa furtună solară declanşată poate afecta câmpul magnetic al Terrei.
Norul imens de particule încărcate electric se deplasează cu viteză spre planeta noastră, timpul parcurgerii distanţei fiind de aproximativ 24 de ore. Explozia solară, cea mai puternică înregistrată în ultimii patru ani, a fost catalogată de astronomi ca aparţinând clasei X - cel mai puternic tip de pe scara de măsură. Ea este prima de acest fel din noul ciclu de activitate solară, început în 2011 şi cu un maxim estimat a se produce în 2013”, spune o ştire apărută astăzi în ziarul Jurnalul Naţional.

Unda incoerentă de stres global

Vă veţi întreba, poate, ce legătură are sufletul, spiritualitatea şi viaţa noastră de zi cu zi cu o furtună solară? Ei, bine, legătura ar putea fi cu mult mai profundă decât suntem dispuşi să înţelegem; omenii de ştiinţă studiază de câţiva ani buni legătura dintre câmpul magnetic al Pâmântului şi emoţia umană. Cum spune Gregg Braden în cartea sa, “Timpul Fractal”(Editura For You), “în cazul unui dezastru natural, se poate crea o undă incoerentă de stres global. Schimbările din câmpurile magnetice, pe care le resimţim prin intermediul inimii, au fost asociate cu modificări ce influenţează activitatea cerebrală şi a sistemului nervos, memoria, performanţelşe atletice, capacitatea palntelor de a crea nutrienţi vitali, tulburări cardiace, o creştere a numărului de depresii etc”. Acelaşi autor spune că, o reacţie emoţională pozitivă (globală, fireşte) ar putea crea o undă de coerenţă globală, ceea ce ar putea afecta în mod pozitiv câmpul electromagnetic al Pământului.

Emoţiile pozitive şi câmpul electromagnetic

Ideea este aceea că emoţiile noastre pozitive pot contracara consecinţele distructive ale unui eveniment natural, precum o explozie solară, având în vedere cercetătrile care arată că emoţia umană influenţează cîmpul magnetic al Pământului, cum câmpul magnetic al Pământului influenţează emoţia, dar şi fiziologia noastră. De ce să ne aşteptăm la dureri de cap, la tulburări depresive, la tulburări cardiace şi la multe alte consecinţe emoţionale, să hrănim negativitatea şi stresul care le pot însoţi, când ştim că putem schimba ceva, alegând să trăim emoţii diferite. Dacă mulţi, cât mai mulţi dintre noi, îşi petrec următoarele ore în rugăciune, în meditaţie de iubire şi apreciere pentru viaţă, pentru oameni, pentru animale, plante şi Pământ, introducem “unda de coerenţă globală”, de care este nevoie pentru echilibrarea câmpurilor perturbate. Perturbarea noastră, emisiile negative, stresul şi tulburările emoţionale nu fac decât să adauge mai mult stres într-un mediu, deja, aflat sub bombardament emoţional.

Rugăciune pentru viaţă

Ne aflăm, probabil, în faţa unor manifestări care ne invită mai mult ca niciodată la conştienţa de sine şi la conştientizarea legăturii noastre cu tot ce este viu, cu Pământul şi cu fenomenele care au loc în jurul nostru. Soarele, Pământul, existenţa însăşi, ne arată continuu că suntem interconectaţi şi ne cer mai multă responsabilitate, mai multă dragoste, mai multă înţelepciune şi frumuseţe. Pentru că emoţiile noastre se transmit în câmpul electromagnetic al Pământului, este probabil un moment bun în care să emitem gânduri, sentimente şi emoţii pline de iubire. La această oră ne aflăm în plin proces de stres global, cauzat de explozia solară de la 14 februarie, aşa încât sugerez că este momentul pentru rugăciune intensă, pentru rugăciune de mulţumire şi apreciere, pentru meditaţie cu iubire şi gânduri bune îndreptate câtre întreaga existenţă.

luni, 14 februarie 2011

O zi a dragostei

De ziua îndrăgostiţilor - în cazul în care o sărbătoriţi sau nu - vă doresc să iubiţi. Să vă puteţi îndrăgosti de tot ce vă înconjoară. Să vă iubiţi munca pe care o faceţi, căci dragostea şi pasiunea pe care o aveţi pentru muncă vă este cel mai grozav sponsor energetic, cel mai puternic şi mai bun pe lume.

Vă doresc să vă îmdrăgostiţi de pomi, de aer, de ape, de flori, de mări, de cer şi de soare. Vă doresc să iubiţi oamenii şi să puteţi face pentru ei ceea ce aşteptaţi ca alţii să facă pentru voi. Să iubeşti înseamnă să dăruieşti, înainte de orice. Cel ce vrea iubire trebuie să dea iubire. Pe măsură ce dai, primeşti, asta-i legea iubirii, asta-i legea vieţii. Dacă ne simţim deprimaţi se întâmplă pentru că avem aşteptări, pentru că avem pretenţii şi, în acelaşi timp, am ocolit să dăruim. Ne-am blocat la capitolul dăruire. Se poate să dăm cu mintea, să dăm din obişnuinţă, din obligaţie, să zâmbim pentru că aşa trebuie, să spunem bună ziua pentru că aşa-i politicos, să trecem o bătrână strada pentru că ni s-a spus că asta-i o faptă bună. Dar nu-i suficient, motivaţiile acestea conţin în ele aşteptări. Iubirea înseamnă să dăruieşti pentru că dăruieşti. Iubirea înseamnă să fii acolo unde eşti cu tot sufletul. Să dai tot ce poţi şi să-i laşi universului bucuria de a-ţi returna în diferite forme darurile de care ai nevoie.

Vă doresc să puteţi accesa misterioasa energie a iubirii şi o puteţi face râvnind-o, înainte de orice. Dorind-o. Căutând-o prin participarea curajoasă la existenţă. Dacă ne putem gândi la iubire, dacă ne putem ruga, dacă putem mulţumi şi aprecia, dacă putem păstra în minte şi în suflet gânduri, dorinţe, vise şi idei frumoase, iubirea ne şade pe aproape. Energia aceasta fantastică hrăneşte întreaga existenţă şi, în fiecare moment, ne dăruieşte ceea ce avem nevoie. Cel ce vrea multă iubire trebuie să dăruiască multă iubire. Cel ce vrea mult trebuie să lucreze mult, nu-i aşa?

Iubirea vine când vine, nu putem şti ceasul acela. Dar până vine, să lucrăm. Să ne transformăm. Să ne dispunem pentru ea. Să ne creăm sistemul nervos pentru primirea ei. Să-i permitem corpului nostru să-şi adapteze circuitele fizice şi fiziologice pentru iubire. Ştiţi de ce? Pentru că iubirea este o energie puternică. Atunci când vine, are repercursiuni fizice, psihologice, spirituale, fiziologice. Iubirea nu-i dor o stare, nu-i doar un fel de a fi, nu-i doar o formă de exprimare a umanului profund în existenţă. Iubirea-i un şuvoi energetic. Unul care curăţă, purifică, şterge şi scoate la suprafaţă erorile noastre de percepţie. Voi mai scrie alta data despre aceste virtuţi ale iubirii.
Până atunci, a iubi înseamnă a ne deschide către fiecare moment de viaţă cu tot curajul, a ne purta atât de bine cât ne este în puteri cu toţi oamenii, a fi prietenoşi şi buni în toate împrejurările. Aceste atitudini ne ajută să cunoaştem iubirea în noi înşine şi, în cele din urmă, să fim iubiţi, dar vom fi iubiţi de către aceia deschişi către aceleaşi atitudini, de către aceia care pot aprecia ceea ce primesc..
Să aveţi o frumoasă zi a dragostei şi să faceţi din fiecare zi ..o zi a iubirii...

joi, 10 februarie 2011

Să fii atent la bucurie

Noi perpetuăm drama lumii noastre, dindu-i atenţie! Noi ducem suferinţa mai departe, fiind atenţi la ea. Noi creăm suferinţa noastră şi pe a celor din jurul nostru, concentrîndu-ne asupra suferinţei. Pe măsură ce luăm în seamă drama, drama se apropie cu paşi vioi de noi şi ne urmează, ne umple vieţile, ne încearcă şi ne încarcă pînă acolo unde înţelegem într-o zi..că singurul lucru inteligent pe care-l putem face este..să fim atenţi la bucurie. La ce este bun şi frumos în vieţile noastre şi-n mediul în care trăim.

Dacă am fi conştienţi de “puterea bucuriei” din interiorul nostru, de forţa gîndirii şi de atracţia pe care o exercită gîndirea bolnăvicioasă, ca şi aceea frumoasă asupra noastră, de puterea creatoate a minţii umane, am putea trăi într-o lume..a fiinţei noastre reale. Dacă am citi cărţi cu subiecte care ne umplu de bucurie, de încîntare şi de fascinaţie, dacă am avea în jurul nostru oameni care pot fi fericiţi prin propria lor putere am înţelege că suntem responsabili de felul în care ne simţim în fiecare zi şi faţa lumii s-ar spăla de toate durerile sale. Pentru că durerea nu este o forţă izvorîtă din pedeapsă, cît o alegere personală. Suferinţa mentală este o alegere, aşa cum este şi bucuria. Oamenii de succes ştiu mai bine decît toţi ceilalţi că forţa dorinţei lor de succes a prins viaţă în miezul eşecului. Dacă, în plină manifestare a eşecului înţelegi ce vrei, ce doreşti şi te concentrezi asupra dorinţei tale cu toată puterea, apoi faci paşii necesari pentru a urca, a te ridica( indiferent cît de jos ai ajuns sau indiferent ce anume ai pierdut), succesul te urmează.


Pentru că omul este un puternic creator al realităţii sale, dar unul care nu ştie, încă, la ce nivel crează. Unul care nu cunoaşte, încă, adevăratele instrumente ale creaţiei. Tot ce ni se întîmplă negativ, ceea ce numim a fi “rău”, distrugător sau neavenit în experienţele noastre de viaţă joacă rolul excepţional al unui instrument de conştientizare de sine. În faţa unei întîmplări nedorite, ştim – instantaneu – ceea ce ne dorim. Ceea ce nu vrem să ni se întîmple ne ajută să înţelegem mai mult ceea ce vrem cu adevărat. Dacă pierdem bani sau o fiinţă iubită, dacă avem probleme în anumite relaţii, or lucrurile ies aşa cum nu ni le dorim, instantaneu ştim şi ceea ce vrem. Avem nevoie să ne amintim ce vrem de la oamenii din jurul nostru, ce aşteptăm pentru noi şi să gîndim în termenii:”Vreau acest lucru, mi-ar plăcea să fie aşa sau aşa..”. Faptul că noi gîndim în termeni negativi, de judecată, reprorş, faptul că ne plîngem de ceea ce este sau de ceea ce nu ne displace atrage către noi mai mai mult din ceea ce ne displace. ŞI ne uităm la televizor la lucrurile tragice, apoi – ceva mai tîrziu – nu ştim de ce ele apar şi în vieţile noastre. Vedem suferinţa în jur şi..o aducem în experienţa noastră atunci cînd nu ştim că ceea ce gîndim sau simţim contează. Dar ceea ce simţim şi felul în care gîndim este..o alegere a noastră. ŞI numai algerea de a gîndi diferit ne modifică realitatea, experienţele şi ne aduce cu adevărat bucurie în viaţ

miercuri, 9 februarie 2011

Rugaminte

In ultima saptamana si jumatate mi-au scris mai multe persoane pe e-mail. Am citit scrisorile, dar - din pricina unei erori - au fost sterse din computer. Este motivul pentru care nu am raspuns acestor e-mailuri. Va rog sa ma scuzati si sa reveniti(aceia dintre dv. care asteptau un raspuns) cu mici detalii pentru a putea sa va raspund cat de curand. Va multumesc pentru intelegere si va doresc zile frumoase.

luni, 7 februarie 2011

Şoapte divine în momente de zbucium omenesc

Se întîlmplă ca, în momentele noastre critice, în clipele cele mai grele, cînd toate uşile par închise şi orice soluţie pare blocată să apară ca din senin o clipă de linişte. O stare senină, inexplicabilă, în care simţim şi trăim ca în cel mai profund sentiment de siguranţă pe care l-am încercat vreodată. Din adîncimile tăcute ale sufletului nostru pare că cineva ne şopteşte adevăruri pe care nu le putem traduce în cuvinte, sentimente cărora nu le-am găsit nicicînd un nume sau emoţii de neexprimat. Senzaţia anterioară de prăbuşire, de cădere, de zbucium, de frică, împreună cu sentimentul că viaţa însăşi a închis porţile pentru noi se transformă în amintire doar într-o clipă. La graniţa dintre dezastru şi înălţare, dintre criză şi absenţa ei nelămurită apare doar o liniuţă neaşteptată, care ia forma surprizei. Dintr-o dată dispare frica, dispare senzaţia de zbucium şi de frică şi-n locul lor se întinde cît ai vedea cu ochii un orizont al tăcerii senine.
Într-un astfel de moment pare că însăşi divinitatea întinde mîini de aur spre tine şi din ele se scurg neîncetat şoapte pe care nu le înţelegi, dar le cunoşti şi le recunoşti ca fiind certitudini ale faptului că nu eşti singur. În tăcerea desăvîrşită a inimii se află răspunsul pe care îl cauţi şi echilibrul pe care l-ai pierdut prin rutina alergătoare. De acolo picură intuiţiile tale înalte şi tot de acolo vin sentimentele necunoscute, ce te mîngîie şi-ţi redau eleanul vital. În tăcerea adîncă simţi că trăieşti din nou şi ştii că cineva nevăzut îţi oferă o poliţă de asigurare, fără a-ţi da semnături, fără a pune ştampile şi parafe. Pur şi simplu, ştii dintr-o dată că ceva este bine pentru tine, cu toate că şandramalele lumii exterioare se dărîmă sub ochii tăi. Fără să ştii de unde ştii, fără să ştii ce ştii, te trezeşti în faţa unui tip de ştiinţă neobişnuită, de cunoaştere stranie, de înţelegere care nu are nici măcar un vag surîs de raţionament.Dacă am putea să exersăm cu luciditate această intrare pe porţile tăcute ale inimilor noastre, dacă am putea să ne deconectăm de la realitatea dureroasă, furtunoasă, or sîcîitoare spre a vibra măcar pentru cîteva momente în lăuntrul tăcutelor cotloane ale sufletelor! Dacă ai putea să te asculţi pe tine însuţi, cînd realitatea ţi se răstoarnă peste ceafă şi şuvoaiele ei ameninţătoare îţi dau tîrcoale, ai cunoaşte lumina fără de graniţe a fiinţei tale. Ea se extinde peste orice aparentă distrugere şi răstoarnă într-un singur moment un întreg univers sfărîmat. Din ea izvorăşte sentimentul de siguranţă pe care nu-l poţi cunoaşte şi anticipa altfel şi tot din ea se naşte izvorul care te duce către certitudinea ..simplă că răul de care ţi-e frică este doar..o iluzie. Se întîmplă astfel de momente halucinante cînd pierdem o fiinţă dragă, cînd ne ameninţă o boală sau ni se pare că viaţa ni s-a pierdut. Liniştea interioară neaşteptată apare ca un cîntec al fiinţei, ca o şoaptă divină, ca o certitudine într-un moment de incertitudine completă.

duminică, 6 februarie 2011

Solutia unei probleme

Dacă te confrunţi cu o problemă foarte delicată şi nu-i vezi rezolvarea, oricît ai investi, oricît te-ai strădui şi oricît efort ai depune, oricît te-ai întoarce noaptea în aşternut, este mult mai înţelept să te îndepărtezi de ea. Adesea, portiţa de ieşire dintr-o problemă sau o situaţie delicată se găseşte în simplul fapt de a o abandona, de a te concentra asupra altor lucruri pe care le poţi face. Noi avem obiceiul să investim energie, deci atenţie şi concentrare, în situaţii sau probleme care ne învăluie pînă acolo ne pun creierul pe bigudiuri dese, fără a fi capabili apoi să le mai scoatem. Încîlceala devine labirint, iar problema se face cu atît mai mare, cu cît ne concentrăm asupra ei în vreme de criză. ŞI, orice problemă de viaţă, orice situaţie dificilă înseamnă criză, respectiv subiectivitate, sentimente, gînduri şi emoţii îndoielnice, adesea deprimare sau suferinţă. Din mijlocul unei energii negative, nu putem construi o soluţie, cum într-o groapă de gunoi a oraşului nu putem construi un bloc de locuinţe. Pentru a rezolva problema, primul pas este acela de a nu mai hrăni existenţa ei cu energie. Al doilea pas este acela de a ne îndrepta atenţia către acele zone ale vieţii noastre în care putem lucra nestingheriţi de resentimente, de îngrijorare, de derută şi concentrare negativă. Simpla atitudine de schimbare a atenţiei de la o problemă poate aduce şi soluţia ei. Newton s-a gîndit ani întregi la o teorie a universului, dar a descoperit esenţa ei cînd stătea absolut calm şi relaxat sub un măr. Mendeleev a buchisit ani întregi elementele chimice, sfîrşind prin a visa părţile lipsă ale celebrului său tablou. Soluţia poate veni – iată - de îndată ce nu mai suntem ataşaţi de dorinţa de a o găsi. Este limpede şi la lumina zilei simplul fapt că vine după tine acel lucru pe care nu-l mai cauţi, că nu tu eşti acela care găseşte soluţia, ci soluţia te găseşte pe tine! Cînd nu avem răbdare să primim soluţia, mărim problema şi complicăm labirintul pentru că investim energie exact în menţinerea problemei. Aşadar, să ne îndepărtăm puţin de problema care ne frămîntă, să ne aplecăm atenţia asupra lucrurilor pe care le putem face, rezolva şi duce la sfîrşit cu succes. Oricît ar părea de urgentă o problemă, soluţia ideală vine printr-o minte limpede, o energetică stabilă şi pozitivă şi o atenţie netulburată de îndoieli şi frici. Noţiunea de investiţie energetică are nevoie să fie reţinută de noi pentru simplul fapt că ea se află la baza problemelor. Pe neobservate, noi investim energie în menţinerea unei probleme, în menţinerea situaţiilor neplăcute, în suferinţă şi-n dezolare prin simpla atitudine de a ne gîndi continuu la problema noastră. Este extrem de important să ne abatem atenţia de cîte ori ne chinuie ceva neplăcut, măcar pentru că, acolo unde este atenţia noastră, este şi energia noastră. Arta de a ne concentra constă în simplul fapt de a fi atenţi la tot ce putem face, la tot ce ne oferă o stare de bine, de încredere, de speranţă, de bucurie. Pentru că aceste sentimente sunt creatoare şi atrag în realitatea noastră evenimente şi situaţii care le reflectă. În acelaşi timp, ca şi femeile necurtate, soluţiile vin după noi exact atunci cînd nu le dăm atenţie problemelor.

marți, 1 februarie 2011

Vizita ...şansei

De-a lungul vieţii trecem uneori pe lîngă şanse ca pe lîngă coşul de gunoi..Şansele ne împrejumuiesc, ni se arată strident sau cu deplină discreţie, ne vin în cale şi nu avem ochi să le observăm..Ar fi îndeajuns să fim atenţi pentru ca ele să devină posibilităţi de viitor. Ar fi îndeajuns să le culegem, aşa cum culegem o floare..Dar ochii noştri se închid în faţa şanselor, care apar prin oamenii din jurul nostru..Nu avem exerciţiul “auzului” şi exerciţiul “văzului” adevărat. ŞI, nu atît a vedea cu ochii sau a auzi cu urechile este ceea ce avem de făcut pentru a schimba vieţile noastre, cît a vedea dincolo de aparenţe şi a auzi dincolo de sunete..Şansele ni se deschid la tot pasul. Şansele se ţin după noi, iar noi ne ţinem după credinţa că şansele sunt în ceea ce dorim şi vrem noi înşine..Pentru că nu ne-am dezvoltat aproape deloc simţul înţelegerii “graţiei” ce ni se dezvăluie la tot pasul, suntem plini de frustrare, de suferinţă, de confuzie şi de rătăcire..
Frumuseţea graţiei divine este aceea că nu ai decît să întinzi mîna pentru a lua ceea ce vine la tine..Nu-i nevoie să “faci”, ci să vezi că “se face” pentru tine. Nu-i nevoie să alergi, ci să vezi că un mecanism misterios şi fascinant a alergat pentru tine..Şansa vine firesc..Şansa apare într-o întîlnire întîmplătoare, pe stradă..Printr-un om care vine la tine..Printr-o poveste pe care o vezi la televizor. Printrun timp liber care ţi se acordă neaşteptat. Prin imposibilitatea de a avea o întîlnire. Şansa vine printr-un om care te părăseşte. Şansa vine prin ceva ce se distruge în viaţa ta. Şansa se deghizează în orice ţi se întîmplă, în tot ce trăieşti..Priveşte cu ochii sufletului şi auzi cu urechile lui pentru a primi cum se cuvine ..vizita şansei..Nu te lăsa tîrît în ură şi nu investi în suferinţi energia ta..Căci ceea ce pleacă de la tine este semnul şansei tale, ca şi ceea ce vine la tine..Treci dincolo de simţurile omeneşti care te fac să percepi o lume limitată şi un univers constrîngător. Şansa se iveşte din durere şi din constrîngere, din iubire şi din suferinţă, din abandon şi din încăpăţînare, din ego şi din lipsa lui. Priveşte ochii “şansei” în tot ce ţi se întîmplă şi atunci vei înţelege că nu-i nevoie să baţi mările şi ţările pentru a realiza un vis. Mările şi ţările vin la tine în sprijinul visului tău. Visul se construieşte singur, iar tu eşti acela care are nevoie să înveţe cum să culeagă şansa..

Ce i-a spus Dumnezeu trandafirului și l-a ajutat să înflorească?

Ce i-a spus Dumnezeu trandafirului și l-a ajutat să înflorească? ” Acel lucru pe care l-a spus Dumnezeu trandafirul...