Faceți căutări pe acest blog

sâmbătă, 24 decembrie 2016


Ziua în care am fost...îngeraș!


Când eram copil mergeam ...”cu îngerașul” în Ajunul Crăciunului. Tradiția cerea ca întotdeauna să colinde pe la casele oamenilor câte doi îngerași. Eu mergeam cu verișoara mea, Rodica. De pe la vârsta de trei ani și până la 10 ani, când am plecat din satul meu, am fost ”îngeraș” ! Mama mă îmbrăca într-un costum popular, cusut de mână în întregime. Avea minunate motive florale acest costum, toate cusute în culori vii, dar culoarea fundamentală a costumului era albul. De-a lungul anului, când părinții mei tăiau câte o gâscă, păstrau penele cele mai mari pentru aripile de îngeraș de la Crăciun. În fiecare an aripile îngerașului creșteau. Creșteam și eu odată cu ele. Costumul meu de îngeraș era tot ce aveam mai frumos în copilărie: pe lângă albul lui imaculat și aripile care se înălțau pe spatele meu, costumul era prevăzut și cu un fel de coroniță regală. Nu mai știu din ce era făcută coronița, dar știu că strălucea, precum coroanele reginelor. Mama mă dădea cu mult creion roșu în obraji, fiindcă spunea că așa sunt îngerii, roșii în obraji, plini de viață și la fel de micuți precum eram și eu, și verișoara mea.
Îmi amintesc că tot anul mă gândeam la momentele unice din Ajunul Crăciunului, când voi fi din nou îngeraș și voi merge la ușile oamenilor, să le anunț nașterea lui Hristos. Căci aceasta făceam: cântam colindul minunat care anunța nașterea Mântuitorului. Eu și Rodica eram atât de micuțe, de frumoase, cu aripile mari, albe, înălțându-se pe spatele nostru, încât toți oamenii din sat își doreau să ajungem la ușile lor. Unii se simțeau tare supărați dacă-i ocoleam și veneau special să ne cheme, fiindcă îngerașii părea că poartă norocul casei, al oamenilor la care mergeau. Ne dădeau colăcei, mere, prune, bomboane și unii, mai căpătuiți, ne dădeau și bănuți. Din acea perioadă îmi amintesc cu rușine un moment de lăcomie: apăruseră niște monede noi, de cinci lei, făcute dintr-un aluminiu frumos și îmi plăceau așa de mult monedele astea încât mi-aș fi dorit să primesc numai eu din ele. Știu că am ascuns vreo două-trei, dar numai pentru o vreme, căci în scurt timp am fost conștientă de rușinea pe care o simt și le-am așezat pe toate la rând, să fie împărțite între noi, fetițele. Pe vremea în care am fost îngeraș am cunoscut rușinea de fi vrut mai mult pentru mine din ceva ce-mi plăcea, nu ca valoare, ci ca imagine. Frumusețea monedei mă atrăgea, nu valoarea ei. Dar nu aceasta era așteptarea mea de-a lungul întregului an, nu la monezi visam, ci la costumul de îngeraș și la aripi. Visam să am aripi, îmi plăcea că o zi din an aveam aripi, visam să fiu îngerașul însuși și mă bucuram peste putiință de descris să îmbrac costumul alb al îngerului. Poate și pentru că la țară aveam de-a lungul întregului an un singur trening, care făcea niște genunchi atât de mari din pricina purtatului, încât la Crăciun îmbrăcămintea de înger mi se părea un regal de frumusețe. Primeam treningul acela de Paște, când se cumpărau haine noi copiilor și până la Paștele următor doar costumul de îngeraș era mai presus, mai frumos și mai râvnit.



Într-un târziu mi-am amintit de vremea în care mergeam cu îngerașul și m-am interesat să văd dacă se mai păstrează tradiția sau dacă mai există zone în țară în care copiii merg cu îngerașul în Ajunul Crăciunului. Toată lumea a dat din umeri: chiar și în satul meu s-a pierdut această datină. Parcă și mama mea a uitat că mergeam cu îngerașul așa încât mă întreb uneori dacă ...chiar am fost cu îngerașul sau dacă a fost un îngeraș care mi-a arătat toate acestea numai mie. Nu am nici o fotografie de atunci, nu am fotografii din copilărie, fiindcă nu existau aparate de fotografiat la țară. În inima mea a rămas amprenta îngerașului pe care l-am întruchipat vreme de șapte ani și de care parcă nu-și mai amintește nimeni altcineva. Numai eu îmi amintesc că eram îngerașul care vestea nașterea Mântuitorului. Parcă numai în inima mea a rămas frumusețea, bucuria și amintirea îngerului care-am fost. Ingerul acela îmi apare în suflet în fiecare Ajun al fiecărui Crăciun. Îmi pare că și astăzi merge pe la casele oamenilor, îmi pare că-și reia mereu călătoria și misiunea de a anunța că s-a născut copilul Domnului. Îngerașul care-am fost renaște în fiecare Ajun în sufletul meu, îl văd mergând pe ulițele înguste alături de perechea lui, înotând prin zăpezi ca-n povești, căci așa erau zăpezile în satul meu, uneori cât gardurile de înalte, și îl simt repetând din nou și din nou: ”Astăzi s-a născut Mesia cel luminos”... Îngerașul care-am fost renaște, parcă, în fiecare Ajun al Crăciunului și de aceea ziua aceasta este pentru mine cea mai mare dintre toate zilele anului, căci aceasta-i ziua în care..am din nou aripi, căci îngerul care-am fost îmi apare viu în suflet și-n minte!

Crăciun fericit, dragi prieteni!
Copilul Domnului să se nască în sufletele voastre...

Ce i-a spus Dumnezeu trandafirului și l-a ajutat să înflorească?

Ce i-a spus Dumnezeu trandafirului și l-a ajutat să înflorească? ” Acel lucru pe care l-a spus Dumnezeu trandafirul...