Depășește eșecul, succesul este ...destinul tău
Inconştientul
oricărei vieţuitoare de pe Pământ tinde întotdeauna către viaţă. Puterea Vieţii
se preumblă undeva, în abisurile inconştiente ale omului, ale păsării, ale
animalului, ale florilor şi ale pomilor, învingând toate obstacolele cu o
măiestrie de excepţie. Viaţa nu admite eşecurile niciodată. Viaţa nu eşuează,
chiar dacă toate formele poartă înscris în ele şi un program al morţii, şi unul
al distrugerii, şi unul al autodistrugerii. Schimbarea formelor nu schimbă
viaţa şi, cum formele toate poartă în ele acest cod al vieţii, ele ştiu, în
acelaşi timp, că Viaţa nu cunoaşte eşecul. Ceea ce numim eşec aparţine mai
degrabă minţii decît Vieţii.
Păsările,
animalele de pradă, or alte vieţuitoare, cărora le atribuim incapacităţi
nenumărate, poate şi pentru a aşeza raţiunea umană pe un soclu, nu acceptă
eşecul atât de uşor cum o face o fiinţă umană. Dacă leul n-ar depăşi eşecul de
a fi vânat acum, ar sucomba cu specia sa cu tot în doi timpi şi-n trei mişcări.
Dacă păsărilor li s-ar părea prea obositoare calea dintre o ţară rece şi una
caldă, n-am mai admira stolurile ce se rotesc într-un dans sublim al vieţii,
făcând cerul mai frumos şi viaţa mai veselă. Animalele resping eşecul şi
sărbătoresc viaţa în fiecare clipă. Mintea animalului sau mintea păsării, în
nebuneasca ei iraţionalitate (aceea pe care noi i-o atribuim, mai degrabă),
încearcă iarăşi şi iarăşi până ce reuşeşte. Natura inconştientă a vieţuitoarelor
le conduc către viaţă, iar acel dram de inteligenţă, care le determină să
distingă lumea şi obiectele lumii înconjurătoare, „ştie” precis drumul către
succes.
Omul, însă,
cunoaşte în mod esenţial „eşecul” şi-i datorează cunoaşterea aceasta tocmai
minţii, care-l face superior animalului. De îndată ce a înregistrat un eşec,
omul nu are întotdeauna încăpăţânarea, motivaţia puternică şi pasiunea de a
depăşi ..drama. Păsării nu-i este teamă să se avânte în aer, căci inconştientul
său ştie că zborul înseamnă viaţă, libertate şi fericire. Omul, însă, ajunge -
în anumite circumstanţe – să se teamă de mers, de înălţime, de spaţii închise,
de alţi oameni, de copii, de păianjeni, de sucecs, de fericire, de dragoste, de
poduri, de drumuri, de căi ferate, de moarte, de boală, de întuneric sau de lumină. Mintea îl conduce pe
om în frica de frumuseţe şi de fericire, de dragoste şi de bucurie, la fel cum
îl ghidează către frica de opusele acestora. În toate se poate întrezări
rădăcina fricii de eşec, capabilă să paralizeze mintea raţională până acolo
unde o poate şterge complet.
Instinctul
către viaţă este o forţă inconştientă, care se opune întotdeauna eşecului, dar
una pe care omul nu se bazează când crede cu prea mare tărie în mentalul său.
Forţa vieţii ne coordonează perfect, numai că mintea raţională o poate folosi
doar atunci când crede în ea. Din momentul în care mintea se bazează pe forţa
vieţii, puterea omului se poate transforma în ceea ce numim putere miraculoasă.
Forţa vieţii este forţa ascunsă în zborul păsării şi-n puterea animalului de a
depăşi orice eşec. În puterea seminţei de a deveni într-o zi ..floare şi-n
izbînda… embrionului de a se transforma în copil. Să fii încăpăţânat ca o
pasăre, care vrea să zboare întâia oară, ca o sămînţă, ce se avântă în
existenţă către starea de floare, ca embrionul, programat să devină...copil, şi
atunci vei şti că şi tu eşti făcut pentru succes, făcut să fii – simbolic –
pasăre, copil sau un fir de iarbă în existenţă... Să mergi mereu către succes,
la fel ca Viața... din tine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu