Oamenii
care locuiesc în ...Cer!
Dacă ți-ai pune simpla întrebare:”Ce este Cerul” și ai putea trece de
sentimentul iluzoriu că el este cupola senină, or aceea plină de nori, care-ți
oferă sentimentul stabilității, ai observa că Cerul conține cu totul și cu
totul altă „dimensiune”. Ți-ai putea imagina apoi că te afli pe lună și acolo ți-ai
pune iarăși întrebarea:”Ce este Cerul?” Ai constata stupefiat că-n Cer este Pământul,
și-n cer este Luna, și-n Cer ești tu însuți, oricine ai fi..Tu însuți, cu Pământ
cu tot, ești agățat de Cer, în Cer, parte a Cerului și ești pe Cer un mic punct
sau un semn de mirare, or o biată liniuță, azvârlită într-un univers căruia nu-i
poți găsi capete. Și, pentru că ai cunoaște mai bine „cerul”, când ai spune „Tatăl
Nostru”, și când ai ajunge la propoziția „Precum în cer, așa și pe pământ”, ai
înțelege dintr-o dată că Cerul nu-i despărțit de pământ, tu nu ești despărțit
de Cer, iar Cerul te conține pe tine, cu rugăciunea ta cu tot, cu emoțiile, cu
întâmplările tale..
Ai deveni, poate, credincios dintr-un foc. Ai deveni
smerit și inocent, aproape fără picătură de vanitate, or de egoism atunci când
vei simți minuscula ta existență în acest vast ocean al Cerului. În mintea ta
va străluci dintr-o dată înțelegerea, conștiința, sufletul și bucuria rugăciunii
pe care o spui, poate, zi de zi: ”Tatăl nostru, care ești în Ceruri”! Sufletul
se simte cuprins de Dumnezeu și ferecat în el, ca o minunată săvârșire a
luminii, ca un surâs infinit atunci când îmbrățișează sentimentul existenței
sale în oglinda adevărului. În acest minunat Cer au loc războaiele, violurile,
rugăciunile și iubirile, frica și seninătatea, furtunile și mișcările gândurilor
tale, emoțiile tale și întâmplările vieții tale. Dacă vei cunoaște definiția
simplă a Cerului, te vei trezi din somnul în care te-a scufundat știința,
intelectul, ignoranța, or necredința ta și ai râde în fața tuturor lucrurilor
pe care le-ai crezut importante. Vei zâmbi pe sub mustăți la gândul că, în fața
adevărului ce se ascunde în Cer, tu ești mult mai micuț decât o libelulă, dar
mult mai mare decât ți-a putut dezvălui mintea într-o viață întreagă.
Dacă exiști în „cerul” acesta, înseamnă că ești
important. Ești un element de legătură, o conexiune, o mică verigă, care leagă
atomii între ei, pentru a constitui un întreg. Prin tine se desfășoară lucrarea
întregului, a cărei taină rămâne, încă, ascunsă în inima și-n desăvârșirea
Cerului. Ai datoria și responsabilitatea de a intra în armonie cu Cerul, atât
vreme cât ești parte din el. Nu prin lucrurile tale păstrezi armonia, legătura și
taina divină în care exiști, ci prin sufletul tău. El este părticica ascunsă a
Cerului, ce pulsează în tine și rămâne după ce vei fi dezbrăcat haina omenească.
Pe cerul inimii apar nori și apar seninuri fantastice, fulgere și sclipiri de
soare, dar numai acela ce cunoaște taina cerului și trăiește în adevărul lui poate
visa și poate înțelege graiul misterios al visului. Căci viața este un vis, dar
Cerul rămâne pentru totdeauna o Realitate. Cerul îți cere să te trezești din
visul tău și să cunoști adevărul care pulsează în tine în ritmuri absolute. Tu
ești parte a Cerului, tu, ca și Tatăl, ești locuitor al Cerului, dar nu știi
asta, nu vezi asta, ești țintuit în iluzia că Cerul e un loc îndepărtat, pe
care-l privești doar de pe Pământ. Poate că cineva care trăiește pe lună poate
simți că tu, oricine ai fi, ești o ființă care trăiește în cer, la fel ca
Tatăl și se gândește la tine ca la ”omul din cer”.
”Tatăl nostru, care ești în Ceruri”, iată rugăciunea – singura pe care
ne-a lăsat-o însuși Hristos – ne dezvăluie chiar de la început că Tatăl este
aici, unde suntem și noi. În acest Cer, Cerul însuși, e Creatorul care ne
conține pe noi și care transcende toate formele, toate planetele, toate
universurile, cel ce a fost, este și va fi, cel în care visăm existența, cel
prin care trăim și cel din care percepem că luceafărul șade uneori la doi pași
de lună, că cerul se unește cu Pământul, că stăm nemișcați când Pământul
călătorește ca o navă de mare vitează prin univers. Dacă aceste iluzii ne
populează existența atât de clar, oare cât de aproape de realitate suntem în
alte privințe? Cum putem să-l vedem pe Dumnezeu dacă noi nu vedem nici măcar că
..locuim în Cer? Iată, nu doar îngerii
locuiesc în Cer, ci și oamenii. Nu-i așa că-i ciudat să conștientizăm asta?
Foarte frumos!
RăspundețiȘtergere