Pur și simplu...întreabă!

„Gândurile sunt lucruri”, spun toate marile religii ale lumii şi au spus-o şi în trecut diferiţi savanţi. „Gândurile sunt lucruri”, spun multe experimente şi cercetări ştiinţifice. Pentru că trăim în vremuri în care informaţia spirituală nu mai este ascunsă, fiecare dintre noi are oportunitatea extraordinară de a verfica, a experimenta şi a înţelege care este rolul minţii în crearea realităţii. Dincolo de legende şi de vise, dincolo de zidurile ce se ridică din „realitatea imediată” pentru a ne împiedica să vedem adevărul, dincolo de dogme şi de frustrări, inerente condiţiei umane, fiecare fiinţă are posibilitatea excepţională a experienţei şi a cunoaşterii prin experienţă. Tocmai experienţa ar putea fi învăţătorul, cartea, ştiinţa şi calea către a înţelege dacă gândurile sunt lucruri şi dacă ele au un rol determinant în crearea realităţii noastre. Iar dacă ni se arată că gândurile noastre contează, dacă le regăsim sub forma experienţelor de viaţă pe care le avem, atunci merită efortul de a gândi în aşa fel încât să ne creăm viaţa pe care ne-ar plăcea s-o trăim.

În experienţa de zi cu zi putem efectiv să verificăm orice noţiune, orice informaţie, orice se prezintă ca fiind lege, adevăr etc, întrebând, pur şi simplu. „Să formulezi întrebarea potrivită” asta-i condiţia. David Hawkins, cercetător al stărilor avansate ale conştiinţei, spune că lumea nu are răspunsuri doar pentru că n-a pus întrebările potrivite. Aşadar, nu doar a întreba, nu doar a trimite cu gândul, cu mintea, cu inima o întrebare în Univers avem nevoie. Avem nevoie să punem întrebarea potrivită sau întrebarea corectă. Conştiinţa – care ştie totul, înregistrează totul şi are răspuns pentru toate – îi aduce răspunsul aceluia care întreabă, care pune întrebarea corect şi, în plus, celui care crede cu toată fiinţa că o va primi. Adesea, noi nu primim răspunsul instantaneu, deşi se poate întâmpla şi asta. Adesea, între întrebare şi răspuns se crează un spaţiu, un timp, un soi de gol, iar acest gol devine, pentru mulţi dintre noi, pricină de poticnire în calea răspunsului şi piedică în carla credinţei. Căci în acel spaţiu şi-n acel timp se poate să ne îndoim, se poate să simţim teamă şi, la fel ca apostolul care-a vrut să meargă pe valuri, dar n-a crezut destul că ar putea face asta, să ni se întâmple şi nouă. Totuşi, a întreba corect, chiar în sinea noastră, în scris sau numai în gând, prin mărturisire sau prin simpla trăire a nevoii de răspuns, a crede şi apoi a aştepta răspunsul, a avea certitudinea şi încrederea că el este corect, poate deveni o experienţă tulburătoare. O experienţă care dezvăluie, nu doar răspunsul la o simplă întrebare, cât faptul extraordinar că există o putere capabilă să lucreze prin oameni, prin lucruri, prin diferite fiinţe, precum animalele, prin starea vremii, prin tot ce ne înconjoară. O putere care are viziunea fantastică a întregului, a trecutului, a prezentului şi a viitorului, o putere conştientă în întregime de ceea ce noi suntem profund inconştienţi. Dacă ne-am pune întrebarea sinceră „oare gândurile sunt lucruri? Oare gândurile ne crează realitatea?” şi am aştepta cu încredere răspunsul, vom constata cu uluire că universul conspiră să ne aducă răspunsul. Dacă, atunci când nu înţelegem un lucru, nu cunoaştem sentimentele unui om pentru noi, nu ştim ce anume să facem într-o situaţie delicată am formula întrebarea şi am aştepta răspunsul, pur şi simplu, fără a ne opune atunci când îl primim şi ne displace, am trăi mai frumos.

 Am fi mai liberi de resentimente şi mai buni, în acelaşi timp. Am accepta că existenţa are o trăsătură fantastică; ea este din cale afară de sinceră.  Dacă iubim enorm un om şi nu ştim care-i sentimentul său pentru noi, am putea pune întrebarea „Oare mă iubeşte acest om?” şi am putea aştepta manifestarea răspunsului în experienţa vieţii. Răspunsurile la toate întrebările noastre „se manifestă”, asta avem nevoie să reţinem. Dacă noi facem afirmaţii doar, universul ni le manifestă, fie că sunt bune sau rele. Putem întreba; „Oare gândurile sunt lucruri, oare mintea are un rol în crearea realităţii”? Un răspuns sincer, acceptat ca atare, înţeles şi apreciat ne ajută să bâjbâim mai puţin, să mergem mai clar pe drumul vieţii şi să ne bucurăm de faptul că, oricât am părea de singuri, de nefericiţi, neştiutori sau nepreţuiţi uneori, „Cineva, Undeva, Clipă de Clipă” este cu noi şi aşteaptă doar ca noi să punem întrebarea potrivită.