De ce suntem sau nu suntem ”împreună”?

”A fi împreună” înseamnă și ” a face împreună”, dar – înainte de asta – înseamnă a avea valori, vise, dorințe și nevoi, care ne duc singure în aceeași direcție. Mergem împreună în viață – în relațiile noastre de iubire, în relațiile de prietenie, în cele de serviciu, de afaceri sau în orice alt tip de relație – atâta vreme cât gândim, simțim și acționăm în aceeași direcție. Valorile noastre profunde, lucrurile în care credem cu sinceritate, înainte de a fi bune sau rele, sunt – în esență – un liant al relației și o rădăcină subtilă, puternică, deși îndeajuns recunoscută, a întîlnirilor pe care le avem în viață. Noi nu știm prea bine cum se face că „întâlnim exact oamenii pe care-i întîlnim, ba putem crede că întâlnirile ne sunt pecetluite de hazard, or de mâna bună sau necruțătoare a destinului. Viața de zi cu zi demonstrează viguros și evident că valorile noastre profunde ne aduc împreună sau ne despart.

Atracția dintre oameni – aparent fără explicație, resimțită ca o trăire plăcută, ca un sentiment de deja vu, ca o stare de bucurie s-ar putea să sesizeze faptul că avem vise, dorințe, nevoi și valori asemănătoare. Niciodată nu suntem complet asemănători în trăirile, dorințele, gândurile și visele noastre, dar atunci când mai multe valori ale unuia se regăsesc și în celălalt ne regăsim pe noi înșine în celălalt, iar trăirea frumoasă ce răsare de la sine în interior spune tocmai asta; ”Iată pe cineva care dorește /vrea/visează aceleași lucruri ca și tine”. Noi întâlnim, însă, și oameni care ne displac, fără să știm explicația precisă a acestei trăiri. Putem respinge categoric relația cu o altă persoană, cu un grup sau cu orice altceva pe lumea asta, dar nu știm că, la baza respingerii ar putea fi o diferență mare de valori(ceea ce are valoare pentru tine nu are valoare pentru mine). Mulți dintre noi ne învinovățim, pentru că simțim iritare, respingere sau suferință față de ceva sau de cineva, ne îndepărtăm de acel ceva sau de acel cineva, iar în cele mai multe cazuri reprimăm negativitatea sau o negăm. S-ar putea ca suferințele pe care le extragem din experiențele vieții să fie doar simptomele bolii numite ”diferențe de valoare vs. gândire, sentiment, acțiune, convingere, credință”. Instruirea, studiile, preocupările, credințele și convingerile ce ne animă în toate activitățile vieții devin atractori pozitivi sau negativi pentru relațiile pe care le avem, pentru mediul familial, pentru slujbă, distracție etc.

Dacă valorile personale esențiale vibrează subtil și cu putere în noi și ne duc pașii spre oamenii care apar în viețile noastre și spre relațiile plăcute sau distructive  cu tot ce ne înconjoară, înseamnă că nu avem nevoie să-i facem un portret pe pânza minții unui partener pe care-l dorim, nici să-l alungăm cu pușca pe altul, nedorit. Nu ar mai fi nevoie să ne reprimăm negativitatea, furia, ura sau respingerea pe care o simțim în relația cu cineva, cât să conștientizăm că aceste trăiri ne pot sesiza că, pe un anumit palier de experiență a vieții, avem valori fundamental diferite. Ar fi îndeajuns să ne clarificăm valorile personale, să știm cu certitudine ce anume este adevărat pentru noi, ce anume apreciem și iubim cu toată inima și apoi să-i permitem vieții să ne aducă împreună. Orice se întâmplă apoi pe drum nu-i altceva decât ceea ce ”viața face” pentru ca noi să ne întânim cu cei ce visează același vis ca și noi și să fim împreună. 

Noi nu avem nevoie să facem eforturi pentru a fi împreună, cum nici n-ar trebui să ne ne zbatem pentru a ne separa, căci aceste două experiențe se întâmplă, pur și simplu, în virtutea legilor subtile ale existenței, care fac totul de la sine, adunând oamenii cu aceeași frecvență de vibrație sau separând drastic vibrațiile diferite. Rezistența noastră la aceste două fenomene generează multe dintre problemele vieții, ale minții, ale sufletului, dar despre asta vom mai vorbi. Suntem împreună cu cei ce ce au aceleași valori ca și noi și suntem în iubire și-n armonie când valorile noastre reale sunt frumoase, corecte și creatoare de lumină!