Circumstanțele pot învinge doar o minte care acceptă că a pierdut

”Simt o durere, o stare de suferință cumplită”, îmi spunea un bărbat, prins negativ și debusolant într-o poveste de dragoste plină de frustrare și de tensiune. Scenariul din minte devenise mai puternic și cu mult mai devastator decât cel real, iar omul se întreba și mă întreba, în același timp; ”De ce, de ce nu poate să nu sufere, de ce nu poate să se mai gândească și la altceva, ce poate face pentru a scăpa din închisoarea propriei minți și a propriilor emoții”? ”Mintea ta este concentrată negativ”, i-am spus. Oricâte explicații îi dădeam omului, oricât înțelegea, emoțiile și gândurile de suferință îl țineau captiv în ele. Expresia sinceră, care-i descria capacitățile în fața propriei situații emoționale era ”nu pot”! Suferea și suferința îi zdruncina activitățile, acțiunile, dar – mai ales – sufletul.

De unde vine suferința atunci când ne simțim copleșiți de ea? Am exemplificat aici suferința din dragoste pentru că ea-i cea mai devastatoare dintre toate, ea dezarmează până și spiritele cele mai înalte și poate întoarce din drumul său către lumină chiar pe unele dintre ceele mai elevate ființe. ”Învinovățirea altor persoane este acuzatoare și nu duce niciodată la corectarea comportamentului. Suferința este generată de gândurile orientate către lucrurile pe care nu ni le dorim”, spune Lester Levenson în ”Adevărul Suprem – referitor la iubire și la fericire”(Ed. Adevăr Divin). Așadar, pe măsură ce gândurile ne poartă către lucrurile nedorite, acuzăm, devenim suspicioși, neîncrezători, plini de îndoieli și de temeri. E suficient un simplu, singur și nevinovat gând negru pentru ca mintea să ne atragă bolnăvicios către al doilea și al treilea gând negru, apoi să pășim fără scăpare într-o stare interioară toxică din care nu mai știm să ieșim. Pare că suferințele acumulate în trecut, emoțiile traumatizante de acolo se activează prin puterea propriei concentrări și, în fața unei povești din realitate, mai degrabă supradimensionată de însăși mintea noastră, ne trezim devastați și îndepărtați de soluții. Situația este valabilă în toate poveștile de viață sau în fața oricăror povești de viață; o componentă obsesională, specifică minții omenești, parte din mecanismul prin care noi ne creăm realitatea, ne captează mintea. Simplul fapt că ne gândim prea mult la lucrurile nedorite devine cauza suferinței, deopotrivă în dragoste, ca și în toate situațiile de viață asupra cărora ne concentrăm atenția. Simplul fapt că gândim acuzator ne duce pe spirala negativă, ne coboară în subconștientul întunecat, acolo unde emoția negativă ne copleșește, iar rațiunea devine o amintire.

Mintea ne poate fi de ajutor atunci când o concentrăm asupra lucrurilor dorite și când o orientăm, prin decizie, rugăciune și conștientizare a puterii ce șade în ea. Acuzațiile, îndreptățite sau nu, corecte sau greșite, nu ne corectează comportamentul și, ce-i mai important, ne scufundă în suferință, în loc s-o amelioreze. De câte ori ne simțim distruși în interior, în orice circumstanță de viață, se întâmplă pentru că ne concentrăm mintea asupra acuzațiilor și a lucrurilor nedorite. Suferința este o consecință a concentării negative a minții; atunci, fericirea trebuie să fie consecința gândirii pozitive, a iertării, a înțelegerii, a toleranței și a iubirii. Decizia și alegerea ne aparține! Circumstanțele exterioare negative nu pot învinge decât o minte care a acceptat, deja, că a pierdut!

Nu accepta în tine, în mintea ta, nimic negativ, nici o pierdere. Nu accepta gândul care-și spune tot ce-i mai rău, căci aceasta-i sursa răului și a deprimării. Dacă ai căzut în capcana suferinței sau anumite circumstanțe de viață par mai tari decât tine, afirmă-ți puterea, spune că poți, că poți mai mult, că te vei ridica și vei învinge. Vorbește cu tine însuți, vorbește frumos, spune-ți în gândul tău ce vrei, cum vrei, afirmă-ți puterea și vei devea că se pot întâmpla miracole. Cel mai mare dintre ele este acela că te vei simți mai bine în cel mai scurt timp.