Aceasta este dragostea: să zbori spre un cer necunoscut

”Aceasta este Dragostea: Să zbori spre un cer necunoscut şi apoi să faci să cadă o sută de voaluri în fiecare clipă. Mai întâi să îi dai drumul vieţii din mână. După aceea, să îndrăzneşti să păşeşti în nemărginire, fără Eul tău”.  (Rumi)

Dragostea e ca un zbor spre necunoscut, un zbor care dezvăluie, luminează, arată esența lucrurilor, îți arată ce e ascuns, ce nu vezi fără de ea. Fără dragoste crezi că știi, crezi că ai înțelegerea și cunoașterea lumii, a fenomenelor care guvernează existența, dar aceasta-i numai o iluzie. Numai dragostea poate distruge voalurile pe care le așează mintea între tine și cunoaștere. Numai dragostea poate desfereca ușile Egoului tău, așa încât să vezi adevărul. Iar dragostea e ca o călătorie în necunoscut. Frica de necunoscut poate să fie o piedică în calea dragostei, frica de necunoscut te poate bloca, te poate înșela. Să rămâi în mrejele lumii, în aparenta ei stabilitate și siguranță: aceasta îți cere Egoul. Să rămâi atașat de viață, de lucruri, de materie, de ceea ce pare clar, stabil și puternic. Să faci lucruri, să construiești, să ridici monumente, să te zbați, să lupți și să te conformezi standardelor Egoului înseamnă să dai iubirea pentru stabilitatea omenească.

Ceea ce cunoști e confortabil, e aici, e în față, nu te sperie prea mult, deși îți aduce suferință. Suferința îți pare normală, ba chiar ți se spune că ea este în natura existenței, dar suferința e calea Egoului, e călătoria ființei fără dragoste. Dragostea distruge edificiile siguranței omenești, le destabilizează, ea aruncă voalurile pe care Egoul le așează tacticos peste mintea și peste inima ta. Dragostea îți dezvăluie adevărul ființei tale, ea te arată așa cum ești în esență, cum ai fost creat, ea îți spune că nu depinzi de nimeni și de nimic.

Ți-e frică să pășești spre dragoste pentru că ea te deteșează de tot ce-ai învățat că ești, de toate credințele tale, de toate lucrurile în care ai văzut siguranța. De fapt, lumea aceasta este nesigură, lucrurile lumii acesteia trec, treci și tu, trec toate formele, iar ceea ce rămâne este Dragostea care le-a făcut pe toate și Dragostea care ești tu...în Eternitate.

Să te detașezi de viață înseamnă să nu mai pui preț pe lucruri, pe ceea ce este material, să te folosești de toate lucrurile vieții, dar să nu disperi dacă iubirea le face pierdute, să nu te întristezi când ele nu mai sunt în viața ta. Dacă ți-ai pierdut slujba, iubita sau iubitul, poziția socială, tinerețea sau un lucru oarecare, bucură-te, căci iubirea ți-a luat acestea toate pentru ca tu să-ți amintești că ești mai mult decât orice lucru, că poți trăi fără orice lucru, că tu trăiești chiar fără viața însăși. Dragostea care ești transcede totul, dar Egoul îți ascunde aceasta. Egoul te hipnotizează, îți arată doar fațete amăgitoare, te face să simți frică, mânie, îngrijorare, tristețe de câte ori Dragostea pătrunde prin iluziile tale, sfărâmându-le. Detașează-te de Viață să trăiești sentimentul adevărului și anume că tu ești Viața, că tu ești nemărginirea, ești totul, ești spiritul întrupat în forma de astăzi. Dincolo de Ego-ul tău ești Tu. Tu nu ești această formă, ci ești cel ce locuiește temporar în formă, în trup. Tu ești Nemărginirea și aceasta ți-o arată Dragostea, nu lipsa ei. Tu ești Dragostea, dar ai uitat. 

(fragment dintr-o carte în lucru - RUMI comentat de Maria Timuc - traducere de Marius Ghidel)

NOTĂ 

Mai multe despre dragoste, despre suflet, minte și corp puteți citi în cărțile mele:

”Pași către tine însuți - Vindecarea Cauzală” - Editura Dharana, vol 1.

Pași către tine însuți - Puterea frumuseții interioare - Editura Dharana, vol 2

Aproape totul despre iubire și sex - Editura Dharana, autori Ovidiu Bojor și Maria Timuc

 

Marius Ghidel

”Când eram copil jocurile mele erau experiențe de cunoaștere a puterilor sufletului”

 Mă comportam cu elementele neînsuflețite ca și când aș fi avut în față o ființă”

Aveam cred 7 ani. Părinții mei nu mi-au spus niciodată nimic despre Dumnezeu. Eu Îl simțeam tot timpul, era o legătură puternică pe care o aveam cu El. Și am simțit nevoia la vârsta aceea să-l numesc, să-i dau un nume și i-am spus... Ființă. Și vorbeam cu El, „Tu, Ființă” – era un dialog surd, nu mă așteptam să-mi răspundă vreodată, dar o să vedeți că odată mi-a și răspuns. Și mai făceam un lucru. Personificam... mă comportam cu elementele neînsuflețite din jurul meu ca și când aș avea în față o ființă. Dacă loveam din greșeală fotoliul, îmi ceream scuze, dacă trânteam ușa, îmi ceream iertare, dacă era să tai o pâine, îi ceream voie: după ce mâncam, îi mulțumeam lui Dumnezeu...

- Ce vreau să vă întreb, jucării aveați?

Da, sigur.

- Între jucăriile acestea aveați niște piese cu care conversați?

Nu.

- Sau eu știu... pe care să le personalizați?

Nu. Am avut puține jucării și nu prea mi-a plăcut să mă joc cu ele.

- Gen soldăței de plumb.

Nu m-am jucat cu jucării. N-am știut să mă joc. Am observat că toți copiii scenarizează. Se pun în poziția de mamă, de tată. Niciodată nu m-a interesat asta, deci nu m-am jucat așa cum se joacă un copil în mod obișnuit. Am sărit peste etapa asta. Jocurile mele erau tot felul de experiențe de cunoaștere a puterilor sufletului, deci îmi inventam jocuri, însă de altă natură. Mie îmi plăcea să ies din corp, să intru în spațiul paralel, să călătoresc în timp, să văd alte lumi. Era fascinant. Ce poate fi mai frumos? În plus, îmi furnizau o așa de mare bucurie încât nimic din lumea aceasta nu se compara cu acele stări. Și astfel numai pe acelea le căutam. Jocurile obișnuite nu mă interesau, nu le vedeam rostul, când există un infinit mai frumos decât orice altceva de pe lume și să evadezi în supa de puncte aurii de fericire era fantastic. Nu există asemănare cu nimic din realitatea noastră comună. De aceea nu am avut nevoie de jucării. Acolo trăiești Miracolul din plin. Și nu mai ai nevoie de altceva. Acestea de care spuneți sunt jocurile minții, mie îmi plăcea să fug din lumea aceasta, să evadez din minte.

Și când deschideam ușa îi mulțumeam camerei, înainte de a tăia o roșie îmi ceream iertare de la roșie. Înainte de a tăia un măr la fel. Și am observat că, într-adevăr, nu poți să tai roșia, adică nu ai binecuvântarea ei decât dacă simți o stare de liniște în tine, un fel de acord din partea sa, o confirmare. Este o lume foarte fină în jurul nostru și delicată. Noi părem foarte brutali. În mod obișnuit nici nu știm de ea. Dacă exista o neacceptare o lăsam și o schimbam, ori nu era încă momentul să o mănânc, sau încercam să discut cu ea. Neacceptarea, spre exemplu a unui măr de a fi tăiat, aduce consecințe în viața noastră, de nu ne vine să credem. Sau o acțiune bruscă și brutală, la fel. Trântirea unei uși întărește foarte repede egoul. Povestim despre asta. Și invers, acordul lucrurilor neînsuflețite poate ajuta foarte mult, exact ca în povestea cu regina furnicilor sau a albinelor din Harap Alb – ori cuptorul sau copacul de curățat, jivinele pădurii și balaurii din povestea „Fata babei și fata moșului”.

EVADARE DIN TIMP ȘI DIN SPAȚIU

În același timp făceam mișcare lentă. Mi-am închipuit așa: dacă gândirea cursivă, accelerată, este legată de timp și ăsta este conceptul de timp – mișcarea rapidă – înseamnă că dacă eu mă deplasez încet, atunci acționez direct asupra timpului. Și asta este o cale de evadare din timp și din spațiu, deci din gânduri, din corp, din lumea aceasta conceptuală. Pentru că tot ce ne înconjoară sunt doar cuvinte întrupate. Și depășirea minții înseamnă depășirea lumii acesteia și intrarea într-un alt spațiu,  să-i zic – de grație, de basm, care este cumva în interiorul lumii noastre. Stingeam cu încetul proiectorul acestei lumi.

Și deschiderea porții ei se face din interiorul nostru, prin modul cum îți este gândul, când unești opusele – prin comportament, când renunți la tine și mai mult dai decât iei și prin a nu lua lucrurile în mod personal, adică a nu-ți întări egoul – acordarea circumstanțelor atenuante, non reacție sau non conceptualizare. Toate acestea sunt chei care deschid poarta spre Shangri-La, oriunde te afli, poarta spre planul paralel, unde ființele extraterestre și îngerii locuiesc. Dar în principal în toate este vorba numai despre scăderea egoului și a importanței corpului și evadarea din lumea aceasta.

Revin. Așa am început să practic mișcarea lentă. Fă-ceam mișcările foarte încet – când luam paharul, îl luam într-un minut. Dura un timp până îl apucam. Se ducea mâna foarte lin spre pahar. Și eram cu atenția acolo, în prezent. Așa a crescut în mine conștiența prezentului. Conștiința prezenței lui Dumnezeu. Când mâncam, totul se întâmpla încet. Începusem să mănânc foarte puțin, știind că nu este o lipsă sau o pierdere de energie pentru corp. Energia organismului nu ține de cantitatea de hrană, ci ține de temporal, de încărcarea cu Iubire a spiritului, deci de conștiența prezenței Domnului în viața noastră – ține de abandonul de sine pentru că atunci când iei, pierzi energie, dar când dăruiești, te încarci cu energie, cu viață și primești viitor. Depinde de cum privești lucrurile, ce priorități îți pui. Ai schimbat gândurile, conceptele, s-a schimbat și lumea ta. Sau dacă renunți la ele, schimbi complet modelul de viață și poți să te retragi în fundal.

IEPURAȘUL DIN „ALICE ÎN ȚARA MINUNILOR”

De viteza cu care mergi depinde timpul și spațiul, dar și nivelul de conștientizare. Dacă încetinești viteza, încetinesc toate procesele. Încetinește și timpul și atunci ieși din lumea aceasta. De Retragerea din minte depinde și lungimea vieții. Cum spunea iepurașul din „Alice în țara minunilor” – avea un orologiu în mână și se întreba: „nu știu ce are ceasul acesta, când alerg eu, aleargă și el. Când stau eu, stă și el”. Acesta este principiul ieșirii din timp, sau al depășirii lumii gândite, sau al sănătății. Abandonul de sine în orice situație de viață te duce în zero, în Ființa miraculoasă din tine.

După aceea, datorită mișcării lente începusem să simt o stare de fericire nelămurită, care venea din interiorul meu. Nimic din exterior nu-mi oferea această bucurie și nu-mi mai trebuia – deci nu se compara cu nimic cunoscut de mine. Bucuria aceasta nu depinde de lucrurile exterioare, ci se ridică din interiorul tău, fiind proprietatea ta de bază. Tu ești această bucurie fără margini, tu ești Iubirea toată. Și ține de ieșirea din timp sau de destructurarea realității, de ieșirea din gânduri – depășirea minții, sau de lepădarea de sine, care este o altă cale de a ajunge la Dumnezeu, folosindu-te de situațiile de viață care vin spre tine. Ca în Aikido. Omul care depășește mintea intră în starea de fericire fără obiect pe loc.

Fragment din cartea:

”Shangri La - Frumusețea fără margini a divinului. Calea către fericire”(Editura Dharana)

NOTA

Mâine, 15 martie a.c, ora 18,00, la Sala Dalles din București, vă puteți întâlni cu Marius Ghidel cu ocazia lansării cărții sale( aveți  fragmente din carte mai sus). Intrarea în sală are un preț modic de ...10 lei. Biletul poate fi achiziționat de pe platforma on line https:www.bilete.ro/conferință-lansare-de-carte-destinul-sufletu…/  , de la Anticariatul Sălii Dalles sau la intrarea în sală.

Vă așteptăm cu drag. 

Conferință - lansare de carte

”Destinul sufletului: calea către fericire” 

Joi, 15 martie a.c, ora 18,00, vă așteptăm la Sala Dalles din București(imediat după Hotelul Intercontinental, spre Piața Romană, intrarea pe la Anticariat), unde va avea loc conferința cu titlul ”Destinul sufletului: calea către fericire” și lansarea cărții ”Shangri La – Frumusețea fără margini a divinului. Calea către fericire”(Editura Dharana), autor Marius Ghidel.

Invitații speciali ai evenimentului sunt:

-        Prof. dr. Dumitru Constantin Dulcan

-        Prof. Dan Farcaș

-        Marius Ghidel

Moderator al evenimentului:

-        Maria Timuc

Vor susține un program artistic:

-        Actriția Vali Pena

-        Pianista Egizia Soare

Titlul conferinței este inspirat din povestea de viață a lui Marius Ghidel, autorul care-și este personaj în propria carte, și care, printr-o memorie absolut specială, cum o cataloghează prof. Dan Farcaș, descrie în cartea sa o traiectorie a sufletului și a spiritului în univers, precum și un destin al ființelor în experiența vieții… fără de moarte. Vom înțelege ce ne spune știința despre sufletul și spiritul nostru, ce ne spune religia despre noi înșine și, nu în ultimul rând, cum văd chiar invitații noștri aceste noțiuni din perspectiva pe care au studiat-o ei înșiși de-a lungul întregii vieți. În cadrul evenimentului va fi și o sesiune de întrebări și răspunsuri.

Organizatorii evenimentului sunt: Universitatea Populară  Ioan I. Dalles și Editura Dharana.

La standul special amenajat în holul Sălii Dalles veți putea găsi (cu reduceri semnificative de preț) cartea lui Marius Ghidel, ”Shangri La – Frumusețea fără margini a divinului. Calea către fericire”(Ed. Dharana), precum și cărțile invitaților, respectiv ale prof. Dumitru Constantin Dulcan, ale prof. Dan Farcaș și ale Mariei Timuc.

Aceasta este prima dintr-o serie de conferințe pe teme de spiritualitate, care vor avea loc în fiecare lună, la Sala Dalles din București, moderate de Maria Timuc.

Prețul biletului pentru eveniment este modic: 10 lei/ persoană. Biletul poate fi achiziționat de pe platforma on linehttps:www.bilete.ro/conferință-lansare-de-carte-destinul-sufletu…/  , de la Anticariatul Sălii Dalles sau la intrarea în sală.

Imediat după eveniment vă invităm la autografe și la un ”cocktail prietenos”.

                                 

                             Vă așteptăm cu drag și vă mulțumim pentru participare.

O  apărut  o carte ”fabuloasă”, cu experiențe și învățături neobișnuite

 Shangri La - Frumusețea fără margini a Divinului” - de Marius Ghidel

”Marius Ghidel este propriul său personaj în cartea ”Shangri La - Frumusețea fără margini a Divinului, apărută recent la Editura Dharana, o carte căreia i-am semnat prefața și de care m-am ocupat în mod special tocmai pentru că autorul ei este cu totul special.

Autorul s-a făcut pe sine însuși personaj pentru că chiar este personaj și încă, aș spune, unul ieșit din comun. N-am mai cunoscut pe nimeni care să fi avut experiențe la nivelul celor pe care le are Marius Ghidel, deși am cunoscut mulți oameni cu deosebite capacități sau iluminați, mari duhovnici și inițiați.  Marius Ghidel este deosebit de noi toți pentru că posedă o memorie fabuloasă a unora dintre viețile sale anterioare și, în special, amintirea unora dintre călătoriile sale ca spirit în universul informațional. El își aduce aminte că ”exista” când Dumnezeu era singur și crea lumea. Amintirile sale sunt teribile, frumoase, sunt călătorii prin tărâmurile luminate de soarele iubirii divine, dar și treceri prin apropierea lumilor în care suferința este o realitate de care omul nu scapă în absența unei evoluții spirituale corecte. 

Dar amintirile fantastice existente în memoria lui Ghidel, unele dintre ele chiar de aici, de pe pământ, de când era bebeluș, sunt numai o parte  a fantasticei sale experiențe de viață. El mai are o capacitate la fel de surprinzătoare cum îi este și memoria: aceea de a ieși spontan din corpul fizic în locuri de-a dreptul obișnuite, adică pe stradă, chiar pe o scară rulantă, în tramvai sau într-o cameră de hotel. Marius Ghidel nu face nici un fel de exercițiu, de yoga sau alte tertipuri pentru a ieși din corpul fizic și a se trezi în lumi paralele, care coexistă cu noi, în lumi ale conștiinței, pe care le vede și le descriem așa cum am descrie noi orașul București sau călătoria într-o țară străină. Ghidel ne vorbește în cartea sa despre aceste lumi paralele, despre Shangri La, o lume în care transcendem spațiul și timpul și-n care am putea ajunge și noi, oricare dintre noi, dacă ne-am detașa de Egoul nostru omenesc. 

Marius Ghidel nu este doar un experimentator spiritual ieșit din comun, ci are în tolba sa cu amintiri și învățături spirituale serioase, puternice, indicii despre cum am putea să trăim în această viață pentru a avea acces la lumile care coexistă cu noi și pe care le putem găsi ridicându-ne nivelul de conștiință, în special puterea de a iubi complet și necondiționat. Învățăturile lui Marius Ghidel sunt puternice: el ne spune că ni se cere să acumulăm iubire neîncetat în această viață, care nu-i altceva decât o călătorie în conștiință, o aventură a minții, pe când moartea e tocmai ...moartea minții, nu și a ființei care suntem. 

Cartea lui Marius Ghidel este ca o poveste fantastică, specială, presărată cu amintiri din călătoriile sale prin universul spiritual, dar și o carte presărată cu o profundă și puternică înțelepciune și cunoaștere. Cititorul s-ar putea să fie uluit în fața ambelor ipostaze pe care Ghidel le arată astăzi, dar - cu siguranță - va fi câștigat cu fiecare pagină pe care o parcurge, căci unele dintre învățăturile lui Ghidel sunt atât de deosebite încât cititorul va înțelege că nu le-a citit nicăieri”

Prof. Dan Fărcaș, în deschiderea aceleiași cărți, scrie:
Și Marius posedă însușirea de a accesa această „memorie universală”, chiar într-un mod aparte. El poartă în minte „amintirea” întregii istorii a Universului, pe care o vede ca pe o lungă desfășurare de imagini și idei, având sentimentul că poate fi prezent, ca martor ocular, la oricare din evenimentele trecute”.

Iată un scurt fragment din cartea lui Marius Ghidel, ”Shangri La - Frumusețea fără margini a divinului”, Editura Dharana.

Cartea va fi lansată joi, 15 martie a.c, ora 18,00, la Sala Dales din București. Biletul costă 10 lei și poate fi achiziționat de pe site-ul Bilete.ro, de la Anticariatul Sălii Dalles sau la intrarea în sală. Vedeți amănunte mai sus, în postarea cu titlul ”Conferință și lansare de carte  - Destinul sufletului: calea către fericire”...

ISTORIA ÎNTRUPĂRII SUFLETULUI

Și am ajuns la capătul drumului acesta istoric, spre viață. Din partea de dincolo se vedea lumea noastră ca printr-un perete transparent de sticlă, oblic, la 45 de grade, exact ca cel de dincolo de Prag, din lumea lui Dumnezeu. Era lumină, soare, viață trepidantă. Noi ne aflam în fața acelui geam de la maternitate și în stânga era viitoarea mea mamă, acasă. Și în față se vedea lumea activă, într-o zi cu soare.

Urma să înceapă formarea organelor noii ființe. Ce potrivit era totul! Am sosit la fix, observ eu acum. Atunci lucrurile au stat puțin. Și îl întreb pe Îngerul meu, uimit de ce văd prin acel fel de geam: Ce este aceasta, arătând spre lumea din fața noastră? La care Îngerul îmi spune:

Este viața!

Și din nou îl întreb:

Și ce este viața?

La care răspunsul lui veni clar și fără dubii:

Lasă că o să vezi tu.

Și în clipa aceea am intrat în noua ființă ce se forma în burta mamei mele. Sufletul vine după ce se formează ființa OM. Acolo îmi era greu și mă apăsau parcă mii de constrângeri de peste tot. Dar asta era. Simțeam cu toată ființa mea că particip la ceva Miraculos și Minunat. Cum se spune: Carbonul, când este supus la presiuni înalte, zice:

– CE BINE CĂ MĂ APASĂ MII DE ATMOSFERE PENTRU CĂ NUMAI AȘA POT SĂ AJUNG UN DIAMANT.

Toți Îngerii de dincolo abia așteaptă să vină la viață – este cea mai mare fericire pentru ei, pentru că numai așa au ocazia să manifeste și să trăiască intens, cu toată ființa lor, Iubirea lui Dumnezeu.

Și așa sufletul meu primi de la început toate durerile nașterii. Simțeam că se întâmplă ceva deosebit cu mine, dar cu încetul parcă noua realitate devenea mai puternică decât amintirea lumii de unde veneam. Oare voi uita și eu de unde vin și voi pierde legătura cu Tatăl meu Ceresc, așa cum am văzut că s-a întâmplat în pasajul istoric de la începutul vieții pe pământ, când omul era încă în Rai, cu toate că era aici? Și m-am întristat puțin. Dar vedeam explozii de lumini alb strălucitoare, care mă loveau în față de peste tot, pe rând. Și totul era învăluit într-o bucurie așa de mare... Era momentul în care se formau organele. Și m-a cuprins atunci o stare de fericire fără margini, un extaz divin, cu fiecare asemenea explozie de încântare. Când s-au terminat, a venit tristețea iarăși. Și întunericul.

Prima mare impresie despre viață a fost atunci când    m-am născut, când am văzut în fața mea, prin fereastra din salonul spitalului, lumina unui soare. La început m-am bucurat, și îmi ziceam că soarele acesta este Însuși Tatăl meu din Cer și atunci nu trebuie să-mi fac nicio grijă, că totul va fi bine și aici. Așa nu îmi va fi străină lumea în care am ajuns și, cu siguranță, nu mă voi simți stingher și abandonat, îmi ziceam eu. Aveam speranțe mari. Dar nu a fost deloc așa. După aceea, repede mi-am dat seama că, de fapt, razele acestui soare erau termice și răspândeau căldură, încălzeau și nu erau raze de Iubire. Atunci m-am întristat din nou și mai tare, iremediabil și am scos un țipăt.

Așa am început noua mea viață pe pământ, dar nu știu cum se face că nu pierdusem cu totul legătura cu lumea de unde am venit. Îmi aminteam tot drumul parcurs. Probabil, îmi închipuiam eu, totul ține de formarea organelor. Așa am simțit. Că explicațiile le simți și sunt cu totul înscrise în tine, odată cu întâmplările prin care treci. Când apar toate organele se închide circuitul și uităm de unde am venit și cine suntem noi cu adevărat. Dar eu totuși rămăsesem cu un rinichi lipsă, să zicem un accident al naturii. Și de aceea păstrez și acum o continuă legătură cu lumea de dincolo. De aceea nu am uitat de toate acestea câte mi s-au întâmplat în Călătoria mea spre Viață. Îmi explic eu acum, dar poate fi și o altă explicație.

Mă gândesc, oare orice suflet care vine în întrupare va trece prin aceleași etape istorice, retrăind, poate, toate momentele de la apariția universului, a vieții pe pământ și trecând apoi prin acele civilizații succesive, sau... prin altele? Dacă este așa, asta înseamnă că ceea ce numim noi a fi „cunoaștere” este de fapt o recunoaștere. Le știm pe toate, totul este deja în noi. Doar ni le amintim. Dacă istoria lumii seamănă cu o funie cu noduri, care sunt momente deosebite prin care trebuie să treacă sufletul în drumul său spre întrupare – atunci, ceea ce s-a întâmplat de mult în Egipt, spre exemplu, se întâmplă... și acum? În fiecare clipă are loc orice eveniment din trecut? Depinde unde vrei să te oprești. Atunci, călătoria în timp este posibilă! Dar în viitor? Și trecutul poate fi în prezent, dar în alt spațiu.

Dacă în vârful conului temporal trecutul și viitorul se unesc și sunt prezentul continuu de acum, și a ajunge oriunde pe funia istorică cu noduri în chip de civilizații este probabilă – înseamnă că există această posibilitate de călătorie în timp, oricând, pentru cel care a depășit mintea, egoul, lumea și conștiința care creează realitatea aceasta proiectată – când ești sub formă de spirit. În toate este vorba numai despre RETRAGERE.

Asta înseamnă că noi trăim aici viața conceptelor închipuite sau primite, sau mai bine spus, ele ne trăiesc pe noi – suntem supușii lor. Nu este extraordinar? Suntem până la urmă cuvântul Lui minunat, întrupat. Valurile oceanului spiritului universal. O lume, un univers de cuvinte magice. Este doar un joc, în care în fond toate sunt UNA. Iar acest proces de dumirire și de unificare se numește Viață.

Din toată această călătorie prin timp am înțeles că la Dumnezeu ajungem numai atunci când ne pierdem mintea și egoul și uităm de noi. Când ne detașam de lume în mod desăvârșit. Numai atunci putem cunoaște zeii. Lumea este o metodă de a obține Liniștea și Pacea sufletului. Este refacerea drumului invers spre Rai. Domnul stă în afara gândurilor noastre despre lume, acolo unde sistemul meu de operare cade sau, mai bine spus, în spatele iluziei menținute vii de ideile la care aderăm continuu. Atunci, noi nu suntem gândurile noastre! Și vom vedea asta mai încolo, din alte experiențe deosebite. Domnul este dincolo de conștiința noastră mărginită, care este o barieră formidabilă. Ca să ajungem la El trebuie să aruncăm totul – invers cum am făcut când am căzut din Rai – când am adunat cât mai multă cunoaștere diferențiată. Aici este problema noastră! Refacerea drumului înapoi este șarada vieții. Pentru asta venim aici, să depășim lumea și să-l aflăm pe Dumnezeu, să ne unim cu El”.

~ Conferință - „Puterea Intenției" și Lansare de carte ~

„Ovidiu Bojor - Omul care a cucerit vârfurile"

Marți, 21 noiembrie 2017, ora 18,oo, la Sala Dalles din București, (sala mare de conferințe) va fi lansată cartea „Ovidiu Bojor – Omul care a cucerit vârfurile”(Editura Dharana), autor Maria Timuc. Cartea va fi lansată cu ocazia împlinirii a 93 de ani de viață ai personajului principal, părintele fitoterapiei în România, Acad. Dr. Ovidiu Bojor, pe care – de asemenea – îl vom sărbători în seara de 21 noiembrie.

Lansarea va avea loc în cadrul conferinței „Puterea Intenției”, organizată de Grupul Național de Studiu și Practică Yoga.

Invitați speciali ai evenimentului vor fi scriitoarea Maria Timuc și Acad. Dr. Ovidiu Bojor. Evenimentul va fi moderat de către prof. Mihai Laurențiu Gânj.

În deschiderea evenimentului vă va încânta cu vocea sa caldă cântărețul Octavian Mândruță, iar seara va fi încheiată cu trupa „Luca Zband”, formată din: Cristi Luca – chitară și voce, Deny Crăiniceanu – chitară bas și Gabriel Cîrcea – percuție.
Un moment umoristic va fi sustinut de Grupul  ”Vouă””.

La eveniment Editura Dharana va fi prezentă cu un stand de cărți semnate de către cei doi autori, Maria Timuc și acad. dr. Ovidiu Bojor.

Vă așteptăm cu drag.

Despre carte

„Model de iubire, de împlinire în viață și de succes”

Cartea ”Ovidiu Bojor – Omul care a cucerit vârfurile” urmărește povestea vieții unui om, respectiv academicianul Ovidiu Boojor, care-a reușit, trecând prin pierderi, prin mari suferinți, cu eforturi colosale uneori, cu jertfiă de sine alteori, să aducă lumină și alinare suferinței omenești și să arate, în plus, o cale către alinare și vindecare. Încă din adolescență destinul i-a dat o încercare teribilă, pierderea unor oameni dragi din familie, mai întâi, apoi o vreme de exil ca o consecință a situației României, în special a Ardealului de Nord, care-a devenit teritoriu străin. Despărțit de mamă, de locurile natale, de oameni dragi, Ovidiu Bojor a găsit în suflet puterea de a ierta și forța extraordinară de a lupta pentru ”mai binele” celorlalți și pentru vindecare. Este o atitudine exemplară aceasta, după mine un model de atitudine pentru viață, care poate inspira omul căzut sau pe acela ce se crede pierdut prin suferințele acestei lumi.

Ovidiu Bojor a avut norocul să întâlnească în viața sa mentori spirituali de excepție, începând cu Patriarhul iubirii și al iertării pentru el, preotul Andrei Bojor, ucis mișelește le Mureșenii de Câmpie, cum veți citi în carte. Apoi, un alt mentor tulburător de spiritual și de înțelept i-a fost propriul tată, un om pasionat de natură, de sufletul omenesc și de destinul sufletului pe Pământ. Părintele Ioan Suciu, Monseniorul Ghika, Nicolae Stenhardt sau părintele Deliman, sfinți sau aproape de sfințenie pe pământ, i-au marcat destinul lui Ovidiu Bojor prin însăși întîlnirea sa cu ei. Poate că de aceea Ovidiu Bojor nu s-a limitat la cercetarea științifică, nu a atins doar vârful în această zonă, devenind – în cele din urmă – academician, ci a devenit el însuși un model de spiritualitate, atrăgând atenția asupra dimensiunilor esențiale omenești, adică trupul, sufletul, spiritul, care au nevoie de susținere și de vindecare.

Veți găsi în povestea vieții lui Ovidiu Bojor relatări din vremea anexării Ardealului de Nord, povești din timpul războiului, care-a dus – în cele din urmă – la distrugerea spirituală a ființei, precum și povestea de iubire dintre Ovidiu și Mioara Bojor, care-i un model pentru ceea ce ar trebui să fie cuplul și uniunea prin dragostea adevărată  dintre bărbat și femeie. De asemenea, veți găsi note de călătorie din lumea largă: din India, din Nepal, din Africa, din România, impresii și descrieri ale unor peisaje încântătoare, care ar putea să vă inspire pentru viitoarele dumneavoastră călătorii prin lume, precum și relatarea primei expediții românești în Himalaya și cucerirea vârfului de peste 7000 de metri, Gurj Himal, o performanță care va rămâne înscrisă în istorie.

Nu în ultimul rând veți afla lucruri interesante despre cercetările academicianului Ovidiu Bojor și despre cum se făcea cândva o teză de doctorat, cum veți găsi o multitudine de sfaturi pentru viață, care vă pot ajuta să fiți mai sănătoși, să trăiți mai frumos și mai aproape de natură. Cartea conține și rețete din plante, ceaiuri și medicamente din plante care poartă semnătura inventatorului lor, Ovidiu Bojor, precum și sfaturi pentru o viață spirituală care să vină în ajutor sufletului omenesc.

Ovidiu Bojor este supranuit ”Regele / Împăratul Plantelor”, ”Patriarhul Plantelor”, ”Magician al naturii”, ”Omul munților”, ”Părintele fitoterapiei în România”. Presa și oamenii de rând l-au botezat tocmai pentru că, prin aceste apelative, au dorit să exprime admirația pe care i-o poartă pentru munca de-o viață pe care a făcut-o spre ajutorul oamenilor și spre creșterea și prestigiul României. Nu întâmplător, poate, destinul i-a orânduit să se nască sub privirile maiestuoase ale ”Scaunului Domnului”, la Reghin, un vârf de munte care arată ca un scaun rezervat lui Dumnezeu.

Ovidiu Bojor a cucerit vârfurile: de la vârfurile din Reghin la cele din Himalaya, de la vârfurile fizice la cele..cucerite simbolic, precum recunoașterea științifică a puterii vindecătoare a plantelor, recunoașterea științifică a forței vindecătoare ascunse în natură și recunoașterea existenței ființei umane ca un întreg făcut din suflet, spirit și trup... Despre toate acestea și despre multe altele veți citi în această carte, care își propune să aducă în atenția dumnevoastră ”modelul Ovidiu Bojor”, modelul de viață, modelul de iubire, modelul de dăruire în această viață, precum și modelul de cumpătare, care poate duce la succes și la longevitate.

Florin Meşca - Jurnal literar: CĂLĂTORI PRIN RÂNDUIALA DIVINĂ - Lansare de carte ...

Florin Meşca - Jurnal literar: CĂLĂTORI PRIN RÂNDUIALA DIVINĂ - Lansare de carte ...: Așa cum am mai amintit, pe 12 mai 2017, cu ocazia  sărbătoririi Zilei Naționale a Transplantului, s-a lansat, într-un cadru restrâns (doar...

 Depășește eșecul, succesul este ...destinul tău

Inconştientul oricărei vieţuitoare de pe Pământ tinde întotdeauna către viaţă. Puterea Vieţii se preumblă undeva, în abisurile inconştiente ale omului, ale păsării, ale animalului, ale florilor şi ale pomilor, învingând toate obstacolele cu o măiestrie de excepţie. Viaţa nu admite eşecurile niciodată. Viaţa nu eşuează, chiar dacă toate formele poartă înscris în ele şi un program al morţii, şi unul al distrugerii, şi unul al autodistrugerii. Schimbarea formelor nu schimbă viaţa şi, cum formele toate poartă în ele acest cod al vieţii, ele ştiu, în acelaşi timp, că Viaţa nu cunoaşte eşecul. Ceea ce numim eşec aparţine mai degrabă minţii decît Vieţii.

Păsările, animalele de pradă, or alte vieţuitoare, cărora le atribuim incapacităţi nenumărate, poate şi pentru a aşeza raţiunea umană pe un soclu, nu acceptă eşecul atât de uşor cum o face o fiinţă umană. Dacă leul n-ar depăşi eşecul de a fi vânat acum, ar sucomba cu specia sa cu tot în doi timpi şi-n trei mişcări. Dacă păsărilor li s-ar părea prea obositoare calea dintre o ţară rece şi una caldă, n-am mai admira stolurile ce se rotesc într-un dans sublim al vieţii, făcând cerul mai frumos şi viaţa mai veselă. Animalele resping eşecul şi sărbătoresc viaţa în fiecare clipă. Mintea animalului sau mintea păsării, în nebuneasca ei iraţionalitate (aceea pe care noi i-o atribuim, mai degrabă), încearcă iarăşi şi iarăşi până ce reuşeşte. Natura inconştientă a vieţuitoarelor le conduc către viaţă, iar acel dram de inteligenţă, care le determină să distingă lumea şi obiectele lumii înconjurătoare, „ştie” precis drumul către succes.

Omul, însă, cunoaşte în mod esenţial „eşecul” şi-i datorează cunoaşterea aceasta tocmai minţii, care-l face superior animalului. De îndată ce a înregistrat un eşec, omul nu are întotdeauna încăpăţânarea, motivaţia puternică şi pasiunea de a depăşi ..drama. Păsării nu-i este teamă să se avânte în aer, căci inconştientul său ştie că zborul înseamnă viaţă, libertate şi fericire. Omul, însă, ajunge - în anumite circumstanţe – să se teamă de mers, de înălţime, de spaţii închise, de alţi oameni, de copii, de păianjeni, de sucecs, de fericire, de dragoste, de poduri, de drumuri, de căi ferate, de moarte, de boală, de  întuneric sau de lumină. Mintea îl conduce pe om în frica de frumuseţe şi de fericire, de dragoste şi de bucurie, la fel cum îl ghidează către frica de opusele acestora. În toate se poate întrezări rădăcina fricii de eşec, capabilă să paralizeze mintea raţională până acolo unde o poate şterge complet.

Instinctul către viaţă este o forţă inconştientă, care se opune întotdeauna eşecului, dar una pe care omul nu se bazează când crede cu prea mare tărie în mentalul său. Forţa vieţii ne coordonează perfect, numai că mintea raţională o poate folosi doar atunci când crede în ea. Din momentul în care mintea se bazează pe forţa vieţii, puterea omului se poate transforma în ceea ce numim putere miraculoasă. Forţa vieţii este forţa ascunsă în zborul păsării şi-n puterea animalului de a depăşi orice eşec. În puterea seminţei de a deveni într-o zi ..floare şi-n izbînda… embrionului de a se transforma în copil. Să fii încăpăţânat ca o pasăre, care vrea să zboare întâia oară, ca o sămînţă, ce se avântă în existenţă către starea de floare, ca embrionul, programat să devină...copil, şi atunci vei şti că şi tu eşti făcut pentru succes, făcut să fii – simbolic – pasăre, copil sau un fir de iarbă în existenţă... Să mergi mereu către succes, la fel ca Viața... din tine!

(Jurnalul autorului) - Din cartea ”Donator, medic, pacient - Călători prin rânduiala divină”, Editura Dharana, 2017 - autor Maria Timuc