vineri, 26 septembrie 2014

Despre frica de …singurătate


Atunci când te joci cu un copil și îți ascunzi fața în palme, el crede că ai dispărut, apoi când mori crede din nou același lucru”(Alexandru Preda – Bine ai Venit – Ed. Bo Yang)

Cu alte cuvinte, ”dispariția” e o iluzie, e o credință, e doar o percepție autohipnotică. Ceea ce vine în existență, nu poate să dispară. Ceea ce a apărut, a fost întotdeauna și va rămâne pentru totdeauna. Vălul morții este descoperit și înlăturat în clipa în care vom înțelege că noi, ca și copiii, care cred că am dispărut dacă ne ascundem fața în palme, vedem cu inocență ceea ce credem, nu realitatea. Și moartea e un fel de a te ascunde în umbra unei palme! Și când ești singur se poate să te autohipnotizezi, să crezi…că ești singur.
Dacă stai într-o mulțime, poți închide ochii și atunci…lumea va dispărea pentru tine. Lumea continuă să fie, dar ochii tăi închiși n-o mai văd și de aceea tu crezi că ești singur, tu spui ”sunt singur, nimeni nu e cu mine, nimeni nu mă iubește”! Și apoi deschizi ochii și vezi puzderie de lume în jurul tău, dar tu continui să-ți spui ”sunt singur, sunt singur și părăsit”! Degeaba există șapte miliarde de oameni pe pământ, degeaba te vor vizita unii, degeaba alții te vor suna, te vor întreba ”ce mai faci?”, vor dori să-ți vorbească, or să te viziteze. Vei vedea ce crezi și anume că ești singur!

Frica de singurătate e o stare autohipnotică, autocreată, ca și frica de moarte, adică frica din spatele fricii de singurătate. Când apare frica în tine, frica de singurătate, despre care vorbim acum, e doar un semn că ”vezi ca un copil”, că te afectează credința ta, nu singurătatea în sine. De îndată ce vei înțelege, ce vei deschide ochii conștiinței, de îndată ce vei accepta că vederea ta e inocentă și inexactă, vei vedea că lumea e plină de ființe și de aceea nu este posibil să fii vreodată singur. Lumea pare departe, pare să nu existe și tu pari să fii singur pentru că nu știi că iubești lumea și nu știi că ești iubit. Ai făcut doar o fixație; vrei să fii iubit de x, de y, de z, de copil, de soț, de o persoană anume și dacă aceea nu răspunde cum aștepți, dacă nu răsunde la un simplu telefon, singurătatea ta explodează, fiindcă tu crezi că ”nu ești iubit”! Celălalt nu răspunde fiindcă nu te iubește și dacă el nu te iubește, tu ești singur, îți spui. Nu e absurd? E absurd, e o gândire irațională, e o credință, pe care o ții strâns, să nu o pierzi, pentru că pierzând-o riști să-ți pierzi suferința de a fi singur, precum și frica de moarte.

De îndată ce vei deschide ochii și vei vedea puzderia de lume care populează pământul, vei observa că cineva te sună când ai nevoie. Cineva  vine la tine la momentul potrivit. Cineva te îmbrățișează fără nici o așteptare. Altcineva îți dăruiește un lucru exact când ai nevoie de el. Tu nu poți vedea acestea atâta vreme cât păstrezi iluzia că nu ești iubit, alimentându-ți sentimentul singurătății. Când crezi că ești singur e doar pentru că ți-e frică de moarte, iar frica nu-ți dă voie să vezi că și ea e un văl aruncat peste mintea ta, o palmă, care-ți ascunde prezența. Dispariția e o iluzie, e doar o credință, iată ce spune simplu și parcă venit din profunzimile spiritului, Alexandru Preda! Inocența noastră crede că un trup care dispare nu mai există. Doar copilul din noi crede aceasta, dar e numai o credință… Refectați, e o temă minunată!

Despre Alexandru Preda
Alexandru Preda este psiholog, unul care a trecut peste zidurile academice, a zburat spre tărâmul spiritului, al profunzimilor ființei, dând naștere, iată, unei cărți de înțelepciune. ”Bine ai venit”(Ed. Bo Yang), cartea lui Alexandru Preda, care va fi lansată duminică, 28 septembrie a.c, ora 16,00, la Hotel Parliament din București, str Izvor, nr 106, e – indiscutabil – o carte de înțelepciune, a cărei profunzime se ascunde în simplitatea ei. E atât de simplă încât te toate păcăli; nu e o carte care trebuie citită, cât mai degrabă simțită. Fiecare pasaj conține o cheie, o reflecție care te poate arunca într-o stare surprinzătoare de cunoaștere, în locuri ale sinelui tău în care n-ai mai fost vreodată.

Citind cartea am reflectat asupra unei teme interesante: mi-am dat seama că România nu i-a dat lumii mari inițiați, mari iluminați, ființe care să clatine de la rădcini experiența interioară a ființei umane și să ajungă în lumea întreagă prin învățăturile lor.  Sigur că avem pe Eliade, avem pe Țuțea, avem pe Cioran, îl avem pe Noica, avem sfinți, dar nu despre acest gen de mari spirite vorbesc aici, ci despre mari inițiați, despre un Osho al nostru, despre un Yogananda, despre un David Hawkins, despre ființe care mută conștiința în clipa în care au apărut și, prin cunoașterea lor, venită direct din spirit, ridică nivelul de conștiință al lumii întregi. Zic astăzi că avem șanse, iată, mai există semne, mai sunt oameni tineri, de vârsta lui Alexandru Preda, care par să se îndrepte către…acest destin. Însuși Alexandru Preda pare să…calce spre o asemenea cale și cred, sper că nu mă înșel!

4 comentarii:

  1. Katha Upanishad: O data ce moare un om se isca o controversa. Unii spun ca a disparut definitiv, altii spun ca el exista inca. Unde este adevarul?

    RăspundețiȘtergere
  2. Există oameni de știință care au anumite argumente privind continuitatea ființei umane în altă formă, după dispariția corpului fizic(circulă chiar acum pe Facebook un material, o argumentare legată de acest subiect). Conștiința continuă - spun și marii iluminați ai lumii - să existe în alte dimensiuni, în alte spații, în domenii de vibrație mai înaltă. Nu avem dovezi științifice remarcabile în acest moment, dar avem nenumărate indicii, între care copii și persoane care au revenit într-un corp fizic din altul, persoane care-și amintesc vieți anterioare în amnunte halucinante, unele dintrev ele riguros verificate. Dacă privim spre Orient, vom vedea că Dalai lama însuși, oricare Dalai Lama, este ales pe criteriul amintirii unei vieți în care tot el a fost Dalai Lama. Fiecare Dalai Lama părăsește corpul fizic în mod conștient pentru ca, la revenirea în corpul fizic, copil fiind, să-și amintească detalii importante din fosta sa existență. Isus însuși ne-a vrbit despre existența vieții veșnice și ne-a spus, prin însăși apariția sa după moartea coprului fizic, că este Prezent într-o altă formă, care poate fi văzută în anumite condiții. Există și alte indicii pe care nu le mai amintesc acum, dar - și dacă n-am privi către indicii - ne putem întreba; ce e mai bine pentru ființa noastră, cum ne simțim mai bine? Să credem că nu mai există nimic după ce pierdem corpul fizic sau să credem că existăm? Existența spiritului divin ar presupune că și noi existăm în continuare în acest spirit, iar credința - cum ne-a spus Iisus - ar putea fi cheia noastră către continuitate. Să credem în viață ne-ar ajuta, cred eu, ne-ar mângâia și ne-ar reduce frica de moarte, pe care o purtăm cumva cu toții undeva, în adâncurile ființei. Să credem în bine, în lumină, într-un Dumnezeu care-i alături mereu de noi ne ântârește, ne ajută și - chiar dacă e doar o autosugestie, admițând că-i numai atât - faptul că ea are un efecte pozitiv asupra noastră acum o prezintă ca pe o cale de urmat. Să credem în viața veșnică, iată soluția care mi se pare cea mai bună dintre toate! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Katha Upanishad: Acei oameni înțelepți care înțeleg că aceeași conștiință din ei se regăsește în toate ființele umane, vor atinge pacea.

      Ștergere
  3. Poate, dimpotrivă, singurătatea este starea reală, adevărată, iar relaţia pe care o avem cu ceilalţi, oricare ar fi aceştia, este o stare iluzorie.
    Cel care spune că i este frică de singurătate, spune de fapt că i este frică să rămână doar el cu el şi cu Dumnezeu.
    Într-un fel, fiecare trăieşte şi moare singur, sau doar el cu el şi cu Dumnezeu.

    Nu vreau să spun că ceilalţi nu contează, dar poate contează mai mult în sensul că relaţionarea cu ceilalţi este ne necesară ca să ne înţelegem mai mult pe noi înşine.

    Recunosc că această idee este în contradicţie cu esenţa religiei creştine privind iubirea aproapelui. Totuşi, eu pentru mine, am argumente să cred că acesta este marele adevăr!

    Am ajuns la această pagină căutând pe google: frica de singuratate - frica de tine, iar prima pagină la care am fost trimis a fost aceasta.

    Poate şi această postare o fac mai mult pentru mine.

    3 ianuarie 2015

    RăspundețiȘtergere

Articole publicate pe blogul personal