marți, 31 decembrie 2013

Ce mai mare realizare a vieții!

Nu cred că putem face mai mult într-o viață decat să ne cunoaștem pe noi înșine, să dăm deoparte perdeaua de ganduri, de trăiri, de emoții negative, de prejudecăți și de închipuri, pentru a găsi dincolo de ea strălucirea ființei care suntem, iubirea și lumina ce ne așteaptă în noi înșine.
Întrebarea aceasta; ”Cine sunt eu?” are un răspuns care nu poate fi rostit, un răspuns fără cuvinte, unul care trebuie trăit, trebuie simțit, trebuie înțeles în lăuntru. Pentru ca noi să ajungem la răspuns, nu avem nevoie să știm mai mult la nivel intelectual, să învățăm mai mult, ci să ne dezvățăm de tot ce am învățat, să abandonăm răspunsurile mentale, facile, superficiale, să redevenim copii, dar conștienți de starea noastră. Oricat de bătrani am fi, la capătul căutării de sine vom regăsi inocența copilului din noi și o vom trăi în stare de trezire a conștiinței. La capătul lungilor șiraguri de suferinți, inerente condiției umane, strălucește fantastic și halucinant lumina care ne poartă în această călătorie splendidă, unică - poate - în univers, numită...viața noastră. Iluziile și percepțiile suferinței, ale bolii, ale deznădejdii umane se zdrobesc sub puterea copleșitoare a iubirii ce va izvorî din suflet, din întreaga noastră ființă, și acolo, numai acolo, în acea trăire vom trăi certitudinea existenței lui Dumnezeu. Pentru că îl căutăm pe Dumnezeu în timp ce ne căutăm pe noi înșine, căutarea de sine devine cea mai înaltă realizare a existenței noastre. Asta este credința mea și de aceea vă doresc pentru anul ce vine, pentru anii ce vin să faceți pași mari către voi înșivă, să întindeți mainile deasupra dificultăților și a deziluziilor și să aflați că ele se pot împrăștia la fel ca norii atunci cand creștem în cunoașterea de sine și în înțelegerea că suntem mai mult decat un trup, că prin trupul nostru se exprimă lumina necreată, spiritul și frumusețea fără seamăn a lui Hristos.
La mulți ani cu dragoste!

miercuri, 11 decembrie 2013

ȘI amintirile pot fi vindecate




Experiența vieții e noastre e mai degrabă autohipnotică ; e mai mult autosugestie și, pentru că-i așa, e important să știm că gandurile negre, lăsate să umble nestingherite prin minți, ne crează impresia că există o putere fantastică în ele și o realitate indubitabilă.În fapt, ele sunt doar înregistrări ale experiențelor noastre din trecut, în primul rand, experiențele așa cum au fost percepute de copilul din noi și nu neapărat așa cum s-au întamplat ele.
Fiecare gand diferit pe care-l alegem conștient ne poate scoate din gropile comune ale suferinței interioare, fie și dacă aceasta-i consecința unor întamplări nefericite a căror realitate se desfășoară în prezent. Fiecare gand bun, pe care-l alegem ca alternativă pentru unul distructiv sau lipsit de energie, are puterea de a corecta percepția ”din trecut” și, în consecință, de a corecta trecutul însuși. Trecutul e o înregistrare (amintirea) a felului în care noi am perceput experiențele acolo, atunci, de mult. Nu putem schimba oamenii care au trecut prin viețile noastre (nici nu avem puteri magice, care să ne ajute să-i schimbăm pe cei prezenți azi și acum în ele), nu ne putem schimba experiențele fizice, dar putem schimba orice percepție, orice emoție pe care am trăit-o în relația cu oricine și cu orice, iar asta echivalează cu o vindecare în propria conștiință. Această shimbare aduce vindecare a ființei care s-a simțit rănită sau a rănit, eliberează ființa din prezent de emoțiile distructive și ne ajută să ne simțim plini de iertare și de înțelegere față de toate ființele care au ”fost” în viețile noastre. Pană a ajunge acolo, însă (distanța de la suferință, durere sau furie la înțelegere și compasiune presupune să acceptăm faptul că avem de făcut un drum lung de la întuneric către lumină) ar trebui să știm că avem puterea de a ne vindeca amintirile, avem libertatea absolută de a ne dezlega de trecut(de tați și de mame care ne-au rănit, ne-au părăsit sau de cine știe ce alte clipe de coșmar ale copilăriei noastre), dar că, acest lucru presupune să privim permanent doar spre noi și să știm că nu suntem sclavii emoțiilor noastre negative, așa cum tindem că credem, ci doar creatorii lor. Asta-i vestea bună, căci creatorul poate să-și schimbe creația și făcand aceasta poate să-și schimbe viața!

miercuri, 27 noiembrie 2013



Atingerea diafană a unui nou început




”Aceasta este o invatatura-cheie, un mesaj dintre cele mai importante.
Bunatatea Universului este infinita.
Atunci cand ceva "arata ca si cum" s-ar epuiza, nu te agita.
Aceasta, sau altceva mai bun, este pe drum.
Suficienta este ordinea naturala a lucrurilor.
Binele nu se epuizeaza niciodata - desi isi poate schimba forma.
Ai inteles ultima parte a acestui mesaj?”(Neale Donald Walsh – traducere Editura For You)

Iată ce mesaj frumos; ”cand ceva arată ca și cum s-ar epuiza, nu te agita. Aceasta sau altceva mai bun este pe drum”! În aceste cuvinte simple se ascunde o metodă psihologică, o cale care ne poate ajuta să vedem în lucrurile ”epuizate”, precum sfarșitul unui ceva, a unei relații, a unei situații, în respingere, în pierdere, fie ea o pierdere în dragoste sau una de orice altă natură, atingerea diafană a unui alt început. Ne simțim blocați și îmbrățișăm fără discernămant lamentările minții, durerea, însingurarea și neliniștea în fața unei situații ”epuizate” doar pentru că privim cu fața întoarsă către porțile închise. Viața are întotdeauna porțile larg deschise, dar mintea privește obsesiv - și asta întotdeauna – spre locul prin care nu se mai poate merge. Mintea privește barajul, buturuga sau ”drobul cu sare” și nu vrea să accepte că s-ar putea ca și-n baraj să fie ascunsă ”frumusețea și binecuvantarea Binelui”.
Mintea trebuie antrenată să-și amintească întotdeauna că Răul s-ar putea să fie, uneori, o altă formă pe care o ia Binele. Al doilea pas pe care mintea îl poate face către libertate și seninătate în fața unei situații ”epuizate” ar fi ca ea să privească spre ceea ce i se deschide atunci cand altceva se închide, spre posibilități și nu spre pierderi, spre viitor și nu spre trecut...
Toate cărările duc spre Bine, asta-i esența! Cheia e să să speri și să -ți amintești că-i o singură ușă închisă și o sută deschise; lasă calea blocată în urmă și mergi tot înainte, cu fața către soare. Soarele interior strălucește și noaptea atunci cand mintea are bunăvoința să ...privească cu discernămant și, mai ales, clar, clar!

miercuri, 20 noiembrie 2013

Drumul tău, drumul învingătorului




În calea fiecăruia dintre noi nu apare mai mult decat putem duce, cum zice un proverb plin de înțelepciune. Celor mari li se dau mari obstacole doar pentru că le pot depăși, pot obține din ele învățături extraordinare și daruri ce pot deveni chei și căi surprinzătoare pentru creșterea conștiinței proprii, a creșterii nivelului de conștiință a celor dragi și, în unele cauzuri, a nivelului de conștiință colectivă. Învinși suntem doar atunci cand ne permitem singuri să ne simțim învinși și cand credem că a fi învins este posibil. Întunericul nu-i altceva decat absența luminii; noi avem să apăsăm butonul potrivit, să dorim și să credem că-i posibil, să nu ne imaginăm alt scenariu decat pe acela al învingătorului, să credem că drumul nostru este sigur un drum către fericire!

miercuri, 13 noiembrie 2013

Puterea autosugestiei


Am vazut recent pe Discovery un documentar interesant; experimente deosebite despre puterea minții și despre ceea ce se întamplă în trupurile noastre, ca și în creierele noastre ca o consecință a felului în care gandim și ne sugerăm nouă înșine ”diferite” lucruri. Un psiholog a dus un grup de studenți într-un bar și le-a spus că experimentul pe care îl face presupune ca ei să bea bere și să discute orice doresc. Studenții au crezut că berea era cu alcool, dar numai trei dintre berile de la masă aveau alcool. Studenții s-au încins la discuții, timpul a trecut, au băut fără oprire și, după un timp, surpriză; toți studenții erau beți. Ochii le deveniseră mici, fețele transfigurate, exact ca persoanele care au băut mult într-o seară. Ei se îmbătaseră cu bere fără alcool. ”Efectul Placebo”; să te îmbeți cu bere fără alcol pentru că ai crezut că are alcool, nu poate fi altceva decat un efect al puterii propriei minți.

Acest documentar m-a inspirat să mă gandesc la ”o meditație de seară”, care să funcționeze ca o sugestie pozitivă, vindecătoare pentru creierul, respectiv pentru trupul și ființa celor ce o vor citi. Dacă ne putem îmbăta cu bere fără alcool, atunci ne putem sugera nouă înșine idei care ne pot liniști mintea și, mai mult, pot crea tipare neuronale noi în creier – desigur, prin repetiție, perseverență și credință. Mintea noastră are o putere colosală, de aceea avem nevoie să-i sugerăm continuu ceea ce vrem să trăim, să o hrănim cu sugestii pozitive, cu rugăciune, cu meditație, cu ganduri care nu mai hrănesc structurile emoționale traumatice ale trecutului.
De ce ”o meditație de seară”? Ei, bine, pentru că e deosebit de puternică sugestia pe care o acceptăm ca fiind reală înainte de a adormi. Subconștientul lucrează puternic în timpul somnului, iar creierul prelucrează ideile și gandurile noastre în timp ce dormim. Se poate ca sugestiile pozitive înainte de culcare să fie cu mult mai ușor și mai rapid înregistrate în subconștient, iar aceasta să ne predispună către vindecare mentală, emoțională, către calm și înțelepciune, către puterea de a trăi mai frumos fiecare zi a vieții noastre. Rugăciunea ”Tatăl Nostru” ar putea însoți această meditație de seară și aș recomanda chiar să punem capul pe pernă...cu ea în gand și în inimă, căci este singura rugăciune pe care ne-a lăsat-o Isus, iar puterea ei este neantrecută!

Propun acum un alt fel de a adormi, o ieșire din rutina mentală, din gandurile noastre pline de framantare, de neliniste, de tristete, de respingere, o ieșire din ”starea de negativitate”, pe care nu știm s-o stapanim în nenumărate imprejurări de viață. Să plantăm în mințile noastre semințele Harului, ale iubirii, ale păcii și ale acceptării, căci existența nu nu mai are nevoie de judecători, ci de vindecători. Ne putem ”îmbăta” cu sugestii care-i fac bine creierului, trupului și, mai ales, vieții noastre. În locul urii, în locul neliniștii, în locul gandurilor inconștiente care ne populează mintea seara și ne fac să ne trezim dimineața obosiți și iritați, putem repeta...o sugestie pozitivă și o rugăciune. Perseverența va fi cheia acestui nou obicei; să meditezi și să te rogi seara la fel cum te speli pe dinți, să fie ceva ce face parte din obiceiul tău, doar că acesta este un pansament pentru mintea frămantată și un dulce elixir pentru inimă. Să adormim iubind, iertand, intelegand toate manifestarile existentei, fără emotii negative e un pas către armonie și lumină în noi înșine. Să ne îngrijim de mintea noastră, să gandim conștient, ceea ce vrem să gandim, ceea ce ne place și ceea ce ne aduce liniște sufletească va deveni în anii următori o prioritate și, cred din toată inima, simt asta, generațiile viitoare vor învăța la școală că gandul e o taină și că tot ceea ce gandim e rugăciunea noastră. Vor veni pe lume copii care vor stapani perfect puterea gandului și vor face cu gandul lumea pe care noi abia o intrezărim acum! Să ne îngrijim gandurile și de-a lungul zilei, căci în îngrijirea aceasta stă profund iubirea de sine și puterea de a fi atat de buni pe cat ne credem și ne permitem noi înșine să fim!

Dumnezeu să vă binecuvanteze!

***

Meditație pentru astă seară...(2)
Meditație pentru astă seară...(2)
Privesc în această zi care a trecut ca și cum m-aș privi pe mine însumi. Privesc în mine, în mintea mea și în inima mea, expresiile emoționale ale tuturor ființelor pe care le-am întalnit azi și le accept pe toate.
Dacă am observat un om trist, accept tristețea lui ca pe-o desăvarșită expresie a existenței și-o binecuvantez. Dacă am întalnit pe cineva furios, privesc spre furia aceea, binecuvantand-o, căci și în ea e o tainică mișcare a vieții. Privesc fără judecată, fără manie și fără teamă suferința, furia, supărarea altor ființe, precum și propria mea supărare, îi accept pe cei din jur așa cum s-au manifestat azi și mă accept pe mine însumi în mod deplin.
Îm această seară voi adormi fără să judec, voi accepta și voi binecuvanta toate ființele pe care le-am întalnit și mă voi binecuvanta pe mine însumi, fără să cataloghez vreo manifestare ca fiind bună sau rea. Toate sunt cum sunt și, dacă sunt, întrezăresc în ele un sens mai înalt, fie și dacă nu-l văd acum. În această seară renunț la explicații, la prejudecăți și la mandrie, în această seară văd viața în acceptare și înțeleg că ea e o expresie a perfecțiunii și a iubirii, chiar dacă am întalnit pe cineva care mi-a trezit ură sau resentiment sau dacă cineva a simțit ură și resentiment în relația cu mine.
Adorm împăcat cu mine și cu lumea, iar maine mă voi trezi în bucurie și mă voi lăsa ghidat de energia ”acceptării” vieții, care va aduce către mine tot ce am nevoie. Mă voi trezi într-o nouă zi binecuvantată și voi culege din ea roadele acceptării pe care o cultiv conștient în această seară, înainte de a adormi. Existența este perfectă așa cum este; fie tristețe, fie bucurie, fie înțelepciune sau manie, pe toate le văd acum perfecte și bune pentru existență!
Mulțumesc, Doamne, pentru această zi, pentru această seară și pentru că astăzi mă iubesc și mă accept pe mine așa cum sunt, iubind și acceptand toate experiențele acestei zile și toate ființele care le-au creat... 
Așa să fie și așa este!

marți, 12 noiembrie 2013

Mică meditație pentru astă seară...(1)



În această seară îi dau lui Dumnezeu toate problemele mele.
Îi dau lui Dumnezeu tensiunea, framantarea si toate gandurile de îndoială, de teamă sau de neliniște.
Las întamplările zilei să treacă și mă deschid  către momentul prezent, intru în grația acestui moment și privesc în jurul meu. Ceea ce am acum cu mine și langă mine, chiar dacă pare că nu-i nimic, e tot ce am nevoie pentru a crește și a mă bucura.
Îmi dau voie mie să fiu, să simt și să am bucurie!
Îmi dau voie mie să mă eliberez de gandurile negative și să binecuvantez toate fiintele care-au trecut prin viața mea azi! Imi dau voie mie să adorm în această seară în deplină iubire, pace și îngăduință pentru toate ființele!
Asa să fie, așa este!

luni, 11 noiembrie 2013

Mintea...ne minte că suntem singuri!



E cam ...toamnă, cam cenușiu afară.
Azi am pus la cale o întalnire cu un prieten; ”Să-l inivitam și pe X, că e cam singur”, mi-a spus el! ”E cam singur”, asta mi-a ramas în ganduri, in vreme ce ma intrebam ”ce inseamna sa fii cam singur?” si dacă nu cumva e o stare pe care o alegi, mai mult sau mai puțin conștient? Vremea asta încețoșată, acompaniată de o adanca liniste, după o dimineata ce parea să persiste zgomotos în preajma mea, mi-a amintit că se vor aprinde curand luminile lui ”Craciun” pe strazi pentru a ne aminti că și întunericul poate fi învins, compensat și chiar plăcut. Dar, tot în zodia lui Crăciun e și ”singurătatea”, tot aici, în partea aceasta a anului, oamenii se pot simți mai singuri, nu pentru că ar fi mai singuri decat în restul anului, cat pentru că e mai persistent și mai evident faptul simplu că mulți alții ”au pe cineva”! Mai e și vremea cenușie, lumina slabă a zilelor, care impresionează creierul și-l predispune la dispoziții pline de nostalgie.
Oare chiar suntem noi singuri? E ”singurătatea” un destin al ființei, e o realitate starea de singurătate, e în ea o vibrație ce ne face să ne treacă fiori de frig și să ne indispună pană acolo unde sfarșim prin a deveni mai singuri decat suntem, de fapt? E în singurătatea noastră și o ”plăcere” ascunsă, poate una ce ne hipnotizează să ne hrănim mental și emoțional dintr-o stare de victimă, din acea victimă, care pretinde că realitatea dezgustătoare sau doar apăsătoare a singurătății e  impusă, predestinată sau e o stare conjuncturală, pentru care poate fi învinuită lumea înconjurătoare? Nu cumva ne ”place” inconștient să ne credem singuri uneori, nu cumva ne umezim mustățile de plăcere la gandul că alții ne fac singurătatea, ei ne exclud, ei ne spun ”nu”, ei nu sunt destul de buni, ei nu comunică, ei sunt superificiali? Alții nu ne iubesc, alții nu ne sună, ne ne caută, nu ne răspund...și gata, starea noastră de victimă s-a preparat!
Noi am fi mai puțin singuri dacă am accepta că ...alegem să fim așa. Și atunci cand chiar am fi singuri am intra cumva în comuniune cu Sinele nostru, ne-am auzi mai mult pe noi înșine și ne-am putea simți pe noi, cei pe care-i evităm, de fapt, alergand prea mult, traind prea zgomotos, cautand in afară ceea ce găsim întotdeauna în interior. Singurătatea e o experiență subiectivă, o experiență care poate fi trăită ca întalnire cu Sine, ca reantregire de sine, deci ca bucurie și ca izbandă a luminii din noi, oricat de întunecate ne-ar fi zilele sau toamnele. E cineva cu noi întotdeauna, e cineva pe care nu-l putem trăi...în afara singurătății, în afara liniștii interioare, în afara bucuriei fără motiv, în afara cauzelor de bucurie ce se nasc în experiența vieții. E un infit în noi, un inifnit de lumină și iubire, spre care putem păși, pe care-l putem trăi și-i putem atinge visul doar...în bucuria singurătății.
Prezența altor oameni nu-i o garanție a sentimentului de a fi împreună. ”A fi împreună” și ” a fi cu Sine” e forma supremă a comuniunii, este adevărul din care nu putem percepe singurătatea. În afara acestui fel sublim de a fi împreună, oricand ne putem simți singuri, și dacă ne rotim prin mulțimi. Egoul se va hrăni din starea noastră deconectată de la sine, ne va arăta că suferința singurătății ne vine din deconectarea de Sine și nu pentru că singurătatea noastră e reală. Egoului îi plac vinovații, îi place vina de orice fel, îi place victima și o hrănește cu motive, motivații și ganduri, pe care noi trebuie să ni le autodezvăluim și să le vindecăm. Oricand putem fi cu cineva, cu altcineva, dar - dacă nu suntem cu cineva - e pentru că Egoul ne șoptește că fericirea noastră ar fi completă dacă am fi cu cineva anume, cu un el, cu o ea...Asta-i păcăleala ”singuraticului”, căci el nu acceptă să fie acolo unde este, cu cine vine în acea clipă, ci ...are o dorință de fericire și un nume pentru cel sau cea care-i poate rupe lanțul singurătății! În realitate, existența și divina Prezență ce-o animă, ne aduce mereu ceva, pe cineva, chiar nouă pe noi înșine, sugerandu-ne continuu și repetat că nu suntem niciodată singuri! Suntem doar deconectați de la Sinele nostru și inconștienți de ființele ce ne stau aproape, tocmai pentru ca noi să conștientizăm că ele, oricine ar fi, sunt CINEVA, că-n fiecare cineva există Dumnezeu și, dacă acela e atunci și acolo, atunci mintea ne minte că suntem singuri!

luni, 11 februarie 2013

Remediu homeopatic pentru ..mintea noastră!

Remediu homeopatic pentru ..mintea noastră! Poate că există în viaţa ta acum o situaţie sau o relaţie care te agasează, te stresează, te înnebuneşte, îţi crează frică sau nemulţumire, enervare sau îndoială continuă. Poate că ceva merge cu dificultate, poate că ţi se pare că ceva este fără ieşire sau că altceva nu poate fi niciodată schimbat. Oricare ar fi situaţia ta, efectul constant este acesta;’te necăjeşte, te stoarce de energie, te pune la colţul vieţii şi te face să dormi cu un singur ochi închis”..Dacă ţi se întîmplă ceva de genul acesta, începe prin a vedea exact în omul sau situaţia dificilă pastila cea mai puternică pentru vindecarea ta. Ea îţi cere să schimbi exact ceea ce simţi în acel moment. Ceea ce gîndeşti şi ceea ce crezi că te înspăimîntă. Pastila pe care ne-o furnizează experienţa de viaţă este ca şi un remediu homeopatic; o doză mică de supărare care izvorăşte dintr-o situaţie de viaţă trezeşte în noi un program amplu de supărare. Momentul în care facem din ţînţar armăsar este şi momentul simbolic al înghiţirii pastilei vindecătoare. Esenţa pastilei numită situaţie dificilă de viaţă constă în momentul în care devenim conştienţi de faptul că ne descrie cauza bolii. Cauza situaţiei pe care o trăim.Puterea de vindecare se află la îndemîna noastră şi constă în schimbarea conştientă a gîndurilor prin care definim situaţia noastră. Dacă suntem certaţi cu o fiinţă apropiată, iubită, vom fi tentaţi să gîndim cît este ea de vinovată pentru nefericirea pe care o simţim în acel moment. Ne amintim din istoria antică a experienţei despre cum a spart farfuria la nuntă şi despre cum ne-a spus nu ştiu ce cuvînt în public. Mintea ne înghionteşte să-i creăm celuilalt o imagine prin care ne arată că..avem dreptate. Celălalt este vinovat. Sau noi suntem vinovaţi..Ceea ce gîndim în timpul derulării situaţiei dificile de viaţă trebuie să fie în atenţia noastră, dar nu pentru a găsi argumente care să ne confirme dreptatea, cît pentru a ne modifica modul de a vedea persoana, situaţia sau pe noi înşine. Căci gîndurile şi sentimentele negative care evoluează în interiorul nostru în timpul oricărui eveniment de viaţă descriu precis gîndurile şi sentimentele care au creat evenimentul..Dacă - de exemplu – ne plîngem continuu în sinea noastră că nu avem bani, iar situaţia noastră materială este aceasta cu adevărat – pastila se ascunde chiar în boala însăşi, ca şi cauza bolii. Plînsul nostru este cauza lipsurilor financiare, iar remediul este acela de a înceta din plîns. A observa ce anume avem, a ne mulţumi cu ce avem, a ne comporta, apoi, ca şi cum am avea..Vindecarea la acest nivel este un proces, nu o pastiluţă fermecată. Procesul constă în a exersa zi de zi schimbarea noastră la nivel mental, iar rugăciunea “dă-mi, Domane, gînduri curate pentru acest om sau pentru mine însumI” poate face minuni. Schimbarea afirmaţiilor mentale, în primul rînd prin apelul la rugăciune( iar în stuaţiile foarte dificile acest apel este esenţial) ajută, pansează şi modifică starea noastră interioară, dar şi pe aceea exterioară. Poate nu se întîmplă imediat, dar nici pastilele nu …iau durerea imediat. Munca noastră cu propria minte devine, însă, o pastilă homeopatică viguroasă şi vindecătoare, cu acţiune mai lentă, dar puternică şi fără efecte adverse sau secundare. În mintea noastră şi-n trăirile interioare pozitive se află marele secret al vindecării pe toate dimensiunile omeneşti; fizic, mental, emoţional, dar şi în viaţa de zi cu zi.
Articole publicate pe blogul personal