duminică, 27 martie 2011

Dorinţe..

Un pom nu-şi doreşte să înfrunzească, să înflorească, să facă fructe, cum nici o floare nu se gîndeşte cum să se facă mai frumoasă, or mai colorată. Natura conţine un program puternic, ascuns în sămînţa însăşi, care îngrijeşte viaţa şi frumuseţea pomului sau a florii. Este evident că şi omul se naşte dintr-o sămînţă, şi el conţine, deja, un program de creştere, de dezvoltare, de înflorire şi de frumuseţe. Dar, dacă întreaga natură “înţelege” să urmeze programul înscris în propria-i sămînţă, omul – tulburat prin credinţe şi prin tipare mentale - încearcă să schimbe natura, prin dorinţe care sunt împortiva vieţii. Prin dorinţe care nu sprijină binele propriu şi al celorlalţi. Avem nevoie să ne fixăm în minte noţiunea de a cere ceea ce este spre binele tuturor.

Altfel, se întîmplă să cerem insistent bogăţie şi cineva ..să moară, pentru ca dorinţa să ni se împlinească. Este posibil să cerem insistent un anume partener şi el să ne fie adus în preajmă prin evenimente nefericite pentru mulţi alţi oameni. Dorinţele ni se împlinesc cu preţul suferinţei proprii şi a suferinţei altor oameni de cîte ori ele nu sunt naturale, aşa cum este floarea pomului sau fructul său. Dacă programul nostru de viaţă nu conţine figura unui om bogat, vom atrage bogăţie prin dureri incalculabile. Aceasta este o mare taină a existenţei noastre. Taina dorinţei ne dezvăluie că suntem programaţi numai pentru binele tuturor. Un pom este programat să dăruiească frumuseţe şi să hrănească fiinţele cu roadele sale. Ca şi el suntem noi, oamenii, programaţi pentru a dărui frumuseţe şi hrană sănătoasă celor din jurul nostru. Prin dorinţe hazardate, prin percepţii şi gînduri care nu sprijină viaţa, afectăm viaţa şi ne dezicem de natura noastră adevărată. .

Dacă dorinţele nu sunt naturale şi nu sprijină binele, energia se blochează, iar blocajul aduce durere, ură şi distrugere. Curgerea firească a energiei crează întîmplări de viaţă în care toţi sunt ajutaţi. Suntem resposnabili de noi înşine şi de cei din jur de îndată ce ne dorim un lucru oarecare. Universul ne spune întotdeauna “da”, numai că - pentru a ne împlini dorinţele – mulţi se pierd în durere, noi de asemenea şi nu au ochii destul de mult deschişi pentru a vedea. Să însoţim, aşadar, fiecare dorinţă cu gîndul “îmi doresc să mă iubească acest om, să am bani mai mulţi, să fiu fericit, or sănătos, dacă este spre binele cel mai înalt al meu şi al tuturor. Dacă nu este aşa, sunt capabil să renunţ la dorinţa mea”! Capacitatea de a renunţa la împlinirea unei dorinţe ne va face mai buni, mai înţelepţi şi întotdeauna ne va pune în armonie cu universul. El ne cunoaşte nevoile cu adevărat şi le răspunde prin crearea unor evenimente care sprijină pe fiecare. Chiar şi oamenii necunoscuţi răspund inconştient pentru împlinirea dorinţelor noastre. Să deschidem larg ochii şi să vedem că aceasta nu este doar o taină, ci descrie natura a ceea ce considerăm a fi miraculos.

4 comentarii:

  1. Cand iubesti, dorintele se spulbera, asemenea unor baloane din sapun... si cele care raman nu sunt concentrate pe sine, ci sunt directionate spre a servi, a imparti, a darui din preaplinul iubirii din tine. Putem sa ne satisfacem 1000 de dorinte sau sa ne implinim una: cea care aduce iubirea.

    Multumesc

    RăspundețiȘtergere
  2. Iti multumesc Maria pentru aceasta postare!

    RăspundețiȘtergere
  3. Totul suna atat de frumos... Poate e si adevarat. Insa adevarul, ca si binele, sunt cumplit de relative.
    Natura are legile ei nescrise. Si intotdeauna cineva trebuie sa moara, pentru ca altcineva sa se infrupte din el si sa traiasca.
    Valabil si pentru jungla umana, metaforic vorbind.
    Binele cuiva inseamna intotdeauna raul altcuiva. Intotdeauna cineva sufera, cand soseste timpul. Asta e viata, de fapt: o inlantuire de bucurii si dureri. Inca n-am ajuns la acea rezonanta universala, care sa ne permita tuturor sa fim fericiti. "Binele cel mai înalt al meu SI al tuturor" nu exista in realitate. E mult mai limitat... Fie si pentru faptul ca suntem obligati sa ucidem ca sa traim.
    Asa ca, intotdeauna, ai de ales ceva de sacrificat: pe tine, pe altul, pe altii... Prin orice alegere. Viata e complexa si nedreapta.
    Dar daca ajungi la jumatatea vietii renuntand la tine si sacrificandu-te pentru altii, de fapt ai renuntat la binele tau. Iar binele altora, pentru care ai luptat atat, nu e nici pe departe ceea ce ti-ai imaginat ca ar fi...
    Mai devreme sau mai tarziu, se ajunge la acelasi blocaj.
    Consider ca avem dreptul sa ne punem orice dorinte si sa luptam pentru implinirea lor, atata timp cat nu provocam raul cuiva in mod direct. Atata timp cat nu asasinam noi insine pentru a obtine averea cuiva, atata timp cat iubirea pe care o simtim pentru un anumit partener e reala, daruita de destin, mai presus de noi.
    Daca "programul de viata personal" presupune un destin nefericit, o viata traita in suferinta, asta inseamna ca trebuie sa ne resemnam de la inceput, sa nu ne mai dorim nimic? Nu... O vom face abia la sfarsitul luptei, istoviti, dupa ce vom fi luptat pentru dorintele noastre de mai bine... Dar daca nu porti aceasta lupta, inseamna ca nu ai trait, de fapt.
    Toate dorintele sunt naturale, mai mult sau mai putin. Implinirea oricarei dorinte necesita un anumit sacrificiu, personal sau al altcuiva.
    Problema care se pune este, de fapt, cat de mare e acel sacrificiu - si daca merita. Atat.
    Abia atunci cand iti vei raspunde cu sinceritate vei putea renunta linistit la acea dorinta si vei merge mai departe...
    Tot ce ne putem dori e intelepciunea de a raspunde corect la aceasta intrebare, de fiecare data.

    RăspundețiȘtergere
  4. Are dreptate "Eu sunt"! Numai cand iubesti nu iti mai doresti, fiindca iubirea o aflam in cenusa dorintelor noastre de iubire.

    RăspundețiȘtergere

Articole publicate pe blogul personal