A apărut cartea ”Pași către tine însuți – PUTEREA FRUMUSEȚII INTERIOARE”

În aceste zile a apărut volumul II al cărții mele, ”Pași către tine însuți” și este deja disponibil în anumite librării și pe câteva site-uri, pe care le voi publica la sfârștitul acestei prezentări. Cel de-al doilea titlu al cărții este ”PUTEREA FRUMUSEȚII INTERIOARE”(Editura Dharana) și are 400 de pagini (deci este mai...bogată cu aproape 50 de pagini decât prima carte), precum și un conținut divers. Cartea începe cu două prezentări: una este scrisă de Dumitru Constantin Dulcan și cealaltă de acad. dr. Ovidiu Bojor. ”Pași către tine însuți – PUTEREA FRUMUSEȚII INTERIOARE” este structurată în trei mari capitole: 1) Despre tăcere, suflet, destin, înțelepciune și alte lucruri frumoase. 2) Fețele divine și fețele omenești ale iubirii. 3) Tinerețea, frumusețea și sănătatea trupului și a sufletului. Capitolul 1 conține alte patru subcapitole: 1) Despre puterea spirituală a tăcerii. 2) Despre ..Cartea Vieții, înțelepciune, demnitate, afecțiune, lacrimi și alte lucruri frumoase.3) Despre suflet. 4) Despre tainele minții.  Acest capitol este extrem de divers, el conține o multitudine de aspecte ale ființei, ale minții și ale sufletului, care sper să vă fie de folos. Aș exemplifica doar câteva: ”Despre...Obstacole”, ”Despre atașament”, ”Despre viitor”, ”Despre lacrimi”, ”Despre hotărâre”, ”Despre jurământ, promisiune și legământ”, ”Despre nerăbdare”, ”Despre emoțiile copleșitoare” , Despre frica de abandon și frica de singurătate, etc.

Volumul are și câteva poezii inedite, - scrise de mine, desigur - al căror conținut este legat de temele eseurilor. Sper ca și poeziile să vă placă și să vă impulsioneze către creștere spirituală și, de ce nu, către propria poezie a sufletului dv. M-aș bucura ca întregul conținut să vă bucure, să vă ajute să depășiți momentele mai dificile ale vieții dv, să vă stimuleze propria frumusețe interioară și propria calea către transformare de sine. Frumusețea e o stare de spirit, e stare a conștiinței, iar calea către ea e deschisă pentru fiecare ființă. Vă doresc din toată inima..să găsiți calea frumuseții!

NOTĂ: Cartea ”Pași către însuți – PUTEREA FRUMUSEȚII INTERIOARE” poate fi comandată pe următoarele siteuri (Librării):

https://www.librarie.co/pasi-catre-tine-insuti-puterea-frumusetii-interioare-978-973-8975-78-1-dharana

http://www.eusunt.ro/carte-Pasi-catre-tine-insuti---Puterea-frumusetii-interioare~4193/

https://www.librariaonline.ro/practice/spiritualitate/diverse/pasi_catre_tine_insuti_puterea_frumusetii_interioare_maria_timuc-timuc_maria-p10087320

http://www.librariaboema.ro/carte/pasi-catre-tine-insuti-puterea-frumusetii-interioare--i40322

http://www.librariabucuresti.com/Carti-Pasi_catre_tine_insuti_Puterea_frumusetii_interioare-19013.htm

http://www.carti-bune.ro/carte/puterea-frumusetii-interioare-pasi-catre-tine-insuti--i43413

http://www.5carti.ro/carte/pasi-catre-tine-insuti-puterea-frumusetii-interioare--i39152

http://www.elefant.ro/edituri/dharana-1031.html

http://www.librariaeminescu.ro/ro/edituri/dharana-.html

http://www.libris.ro/carti?fsv_77658=DHARANA

http://www.emag.ro/carti/dharana/c?ref=bc&tree_ref=465

Despre frustrare și dor...

Dorul este numele unei emoții de iubire și al unei emoții de separare, un amestec încifrat, o alchimie între suflet și materie, între speranță și așteptare. În emoția de dor nu poate fi găsită o tristețe obișnuită, nici o iubire obișnuită, nici o separare obișnuită. 

Dorul te face extraordinar de neobișnuit tocmai pentru că în el se adună cele mai înalte speranțe, aspirații și așteptări ale tale și prin el le cunoști pe toate. 

Dorul presupune percepția unei separări temporare și de aceea el poate fi trăit ca un sentiment de abandon, ca unul de tristețe, de durere. 

Tristețea, abandonul și durerea din “dor” conțin, însă, doze supranaturale de speranță, de frământare fericită, de bucurie..viitoare. 

Despre frustrare și dor

Prezentul și viitorul se întâlnesc în sufletul nostru atunci când ne este foarte dor de cineva și de aceea dorul sfârșește prin a fi o emoție plăcută, adulmecată, dorită, chemată.

Emoția dorului confirmă faptul că cineva este separat de noi, dar va veni într-o zi, va fi o reîntoarcere, o bucurie..Viitorul este prezent pentru că speranța este prezentă. În emoția de dor, iubirea așteaptă cu supunere, cu toleranță, cu răbdare o uniune destrămată temporar prin separare fizică. 

Dacă nu simțim dorul de cel plecat, parcă nu trăim în deplinătatea sentimentului de iubire. Dacă nu pâlpâim îndeajuns de înalt de dorul altuia, parcă nu pâlpîim îndeajuns în dragoste. Noi măsurăm iubirea proprie și prin dorul ce ne bântuie sau nu ne bântuie inimile. 

În emoția de frustrare dispare sentimentul de dor, pentru că frustrarea presupune o absență, o separare fără speranțe. 

Frustrarea nu ne oferă nici un viitor, dar dorul îl confirmă. Frustrarea ne învăluie în frica completă de abandon, în dispariția așteptării, în sentimentul dureros de a fi pierdut ceva ce îți aparține. Frustrarea este absența iubirii care-ți aparține, pe când dorul este certitudinea iubirii. În una apare viitorul, în cealaltă el dispare. 

Și-n dor, și-n frustrare apare o absență. În dor lipsește cineva, în frustrare lipsește ceva. 

Diferența fundamentală dintre ele este aceea că dorului îi lipsește ființa, frustrării îi lipsește obiectul. Ființa este iubire, obiectul este Ego-ul nostru. 

În frustrare ești deposedat de un obiect, fie acesta o ființă umană pe care pretinzi că o iubești, dar în dor ești temporar despărțit de o ființă. 

Iată de ce dorul este un semn al iubirii, iar frustrarea este un semn al Ego-ului. 

Adesea, dorul și frustrarea se despart printr-o liniuță atât de fină, încât ele se pot lesne confunda. 

Citiți acest articol în întregime pe siteul http://www.mariustuca.ro/, unde veți găsi și alte articole ale mele publicate în ultimul timp. 

Compune...un cântec al sufletului tău

(Cântecul de putere)

Fragment din cartea ”Pași către tine însuți - Vindecarea Cauzală” de Maria Timuc, apărută la Editura Dharana.

„Sunetul este o formă de energie alcătuită din vibraţii sau lungimi de undă – anumite lungimi de undă au puterea de a vindeca”, spune Sandra Ingerman, terapeut ce foloseşte tehnici şamanice de vindecare, între care şi „cantectul de putere” sau cântecul care poate fi numit antidepresiv. Şamanii folosesc „cântecul de putere” înainte de a face vindecări, şi asta pentru că tainica putere a cântecului de putere este tocmai puterea lui de a ne deconecta de mintea noastră şi a ne apropia de cunoaşterea profundă a sufletului şi a Sinelui. Acest cântec de putere îndepărtează Egoul omenesc şi apropie puterea divină de noi. O mulţime de studii ştiinţifice demonstrează că anumite sunete, anumite cântece pot încetini ritmul undelor cerebrale, aşa încât creierul se comută de la undele Beta, specifice Egoului şi vieţii de zi cu zi, la undele cerebrale alpha sau theta. Acestea două din urmă sunt unde specifice stării de relaxare profunde, respectiv somnului (este cazul undelor theta). Astfel, muzica ne poartă paşii sufletului către stări de conştiinţă profund meditative, puternice, vindecătoare şi conectate cu fiinţa noastră nevăzută, pe care altfel o abandonăm din pricina atenţiei covârşitoare pe care ne-o cere lumea şi obiectele ei. Cântecul şamanic de putere poate fi o poartă pe care o deschidem către cunoaşterea de sine, către inspiraţie şi liniştire a minţii şi către o viaţă conectată cu profunzimile sufletului nostru.

„Compuneţi un cântec scurt, pe care să-l cântaţi atunci când vreţi să se întâmple acest lucru. Luaţi unele cuvinte-cheie din povestea voastră (n.n. – povestea vieţii voastre personale) şi formaţi cu ele un cântec. Începeţi cu nişte cuvinte şi permiteţi-i unei melodii să evolueze din acele cuvinte – o melodie care va va aduce într-o stare de conştiinţă extinsă”, spune Sandra Ingerman în cartea să „Leac pentru Pământ”. Ea precizează că acest cântec de putere este recomandat persoanelor care suferă de depresie, în primul rând, dar şi oricui doreşte să se desprindă de gândurile minţii, să-şi liniştească emoţiile, oricui doreşte să se avânte mai aproape de soluţia unei probleme sau înainte de a ne implica într-o activitate importantă pentru noi. Şamanii folosesc cântecul de putere înainte de a face vindecări pentru alte persoane.

Vedem – aşadar – că-i vorba despre a compune „un cântec al vieţii noastre”, un cântec în cuvintele căruia să ne recunoaştem dimensiunile esenţiale ale sufletului şi ale experienţei de viaţă. E vorba despre a lăsa melodia să apară singură, peste şi printre cuvintele pe care le aşezăm în cântecul nostru. Probabil că acele melodii publice, în care ne regăsim experienţa propriei vieţi într-o proporţie covârşitoare, acele melodii ce ne întorc la expresia iubirii regăsite sau a iubirii pierdute, a bunătăţii, a curajului sau a neîncrederii noastre au un efect puternic asupra noastră. Anumite melodii arhicunoscute, poveşti ale altora, în care ne regăsim propria poveste pot fi cântecul nostru de putere, cântecul pe care, ascultăndu-l în momentele de deprimare, de oboseală, de suferinţă, de boală sau de incertitudine, ne poate duce către starea de conştiinţa extinsă, mai aproape de creator, mai aproape de propriul suflet şi, poate, mai aproape de inspiraţia de care avem nevoie pentru viaţă. Lucrurile se întâmplă aşa chiar şi dincolo de conştienţa noastră, căci putem plânge, ne putem bucura, putem să ne simţim singurătatea sau fericirea, ascultând un cântec şi prin aceasta ne trezim mai aproape de sufletul nostru. Iată ce menire frumoasă poate avea şi are muzica atunci când sunetele şi cuvintele ei sunt în armonie cu povestea sufletului nostru. Căci acesta-i cântecul de putere; cântecul sufletului fiecăruia dintre noi.

Tehnica de rescriere a subconştientului

0

Augosto Cury spune ca ne putem reedita memoria, putem rescrie si reedita subconstientul! Si nu doar putem introduce date noi in propria memorie, respectiv in propriul subconstient, dar fara cunoasterea, intelegerea si practica rescrierii me­moriei viata noastra devine ca un teatru in minte, in care jucam un rol in public si nu rolul principal. Aceleasi ganduri negre, aceleasi angoase, aceleasi nelinisti, aceleasi trairi sordide se perinda prin minte, fara ca noi sa le punem la indoiala, sa le cri­ticam, sa le analizam si sa intelegem ca ne ascultam pe noi insine sau ascultam continuturile memorate in experientele din trecut, fie ele reale sau imaginare.

Teoria lui Augusto Cury, autorul cartii 'Minti sclipitoare, minti antrenate' (Ed. For You), pleaca de la ideea ca mintea inre­gistreaza gandurile noastre, le transforma in sentimente si emotii, le tri­mite in subconstient si apoi le rea­duce in constienta printr-un proces numit autoflux.

Daca Eul nostru nu este destul de consolidat si nu stie ca el si-a creat realitatea interioara, ca poate interveni si introduce date noi in acest flux al memoriei, devine victima propriei slabiciuni si nein­telegeri. Cu alte cuvinte, ne ascultam continuu propriile perceptii, reflectii, sentimente, intelegeri, neintelegeri sau interpretari, credem ca ne sunt impuse, ca o forta emotionala nevazuta ni le-a plantat in traire si, mai ales, le investim cu titlul de 'rea­litate'. Din pricina acestei confuzii, avem obsesii, fobii, depresii, frici, psihoze, atacuri de panica, incapacitati mentale, emotionale si sociale, slabiciuni, vicii si neputinte. Asta a facut sa conducem masinile, dar sa nu avem habar sa ne conducem mintile. Asta a facut sa devenim bogati, dar sa tanjim dupa fericirea pe care o traiesc unii oameni obisnuiti. Pentru ca nu operam schimbari in minte si nu stim ca sentimentele frumoase se creeaza prin ganduri frumoase, ca nu vin din neant bucuriile, nici iubirile nu cresc selectiv si de la sine in inimile unora, credem ca fatalitatea este o stare normala a existentei.

Tehnica IED (Intrebare, Exa­minare, Decizie) a lui Augusto Cury ne propune sa redevenim actori principali in propriul teatru interior, sa iesim din public, acolo unde aplaudam, plangem, suntem furiosi, instabili, nefericiti, fatalisti si deprimati privind jocul unor actori creati de noi insine. Sa pasim pe scena si sa intervenim in desfasurarea scenariului launtric. Tehnica IED ne invita sa intrebam in noi, sa exa­minam si sa decidem ce se intampla. Sa dialogam cu noi insine si sa ne punem la indoiala gandurile, impulsurile, emotiile atunci cand ele ne creeaza frica, resentimente, furie, indispozitie, depresie, sentimentul absentei iubirii, rautate, ura si orice altceva ne dezechilibreaza. Sa ne punem la indoiala propriile ganduri, propriile idei si sa observam ca ele sunt nefondate, chiar si atunci cand avem in fata situatii de viata ostile sau provocatoare, dar mai ales atunci cand anticipam mental dezastre, cand ne afecteaza frici inchipuite, dureri inexistente sau furii fara obiect. Decizia de a ne elibera de teroristul interior ne ajuta sa ne recastigam libertatea si flexibilitatea mentala. Nu mai recirculam aceleasi idei obsesive atunci cand ne reluam locul de scriitori ai scenariului interior si cand intelegem ca spectatorii sunt tot creatii ale noastre. Viata nu-i imbracata in roz de la cap la coada pentru cineva. Toata lumea ii cunoaste si voalurile negre, si pe cele invelite in esecuri, si pe cele cu iz de disperare si suferinta. Diferenta o face atitudinea interioara; in vreme ce unul vede in esec o provocare pentru crestere si evolutie, altul se infricoseaza si ramane blocat in esec. In vreme ce unul vede intr-o despartire de un om drag un drum catre o iubire mai mare, altul vede sfarsitul lumii.

In timp ce pierderile sunt pri­mite de unul cu toleranta si credinta ca si un castig este posibil, altul isi rumega dezastrul, isi plange pierderea si se scufunda in deziluzie. Sa-ti pui intrebarea daca gandul tau este onest si bun pentru tine, sa-i examinezi natura si sa decizi ca poti gandi si altfel despre acelasi lucru inseamna sa fii responsabil de faptul ca tu iti scrii istoria interioara. Tu scrii in pro­priul subconstient, iar pixul tau este gandul tau.

Nu poti rupe foile de acolo, nu le poti sterge cu radiera, dar poti rescrie cu alte ganduri aceleasi scenarii. Ele devin sentimente, ele devin trairile tale, ele iti deschid o fereastra catre existenta frumoasa, pe care nimeni n-o are de-a gata, dar fiecare munceste in propria minte pentru ea. Fericitii au si ei dureri, puternicii au slabiciuni, cei buni aluneca in rautate uneori si cei destepti au momente de prostie. Mintea-i cheia scrierilor reusite si, daca 'intrebi, examinezi si decizi' in propria minte, orice ar face lumea, orice cutremur ar veni, tu poti vedea speranta si acolo unde pare ca ea nu exista.

Fragment din cartea ”Pași către tine însuți/ Maria Timuc - volumul 2 - în curs de apariție la Editura Dharana)

Oameni imposibil de iubit și iubirea de sine

Toți oamenii tânjesc după iubire și mulți fac eforturi să fie iubiți. Există și oameni care fac tot posibilul să nu fie iubiți. Aceștia se străduiesc să-i umilească pe cei care i-ar putea iubi, folosindu-se de inocența și de frumusețea iubirii însăși, care rabdă, iartă, acceptă și abdică de la toate  ifosele Egoului. Iubirea însăși e umilită de cei care n-o cunosc și n-o înțeleg, de cei ai căror ochi o  socotesc o slăbiciune sau un pericol. Astfel de oameni se comportă cum le trece prin minte. Toate proiecțiile Egourilor personale devin defecte, slăbiciuni și trăsături pe care ei le atribuie lumii înconjurătoare. Cei care țin iubirea la distanță, umilind, manipulând, acuzând, negând, reprimând sau atacând nu sunt altceva decât imagini ale unei iubiri de sine care are nevoie să fie investigată și reevaluată.

Iubirea însăși îi acceptă existența acestui ”imposibil de iubit”, dar nu trebuie să-i tolereze la infinit comportamentul absurd, căci această toleranță devine lipsă de iubire de sine. Iubește-te pe tine, asta-i ideea! Iubirea rabdă totul, iartă totul, acceptă totul, dar acestea se întâmplă în interior și, dacă se întâmplă aici, este doar o chestiune de timp pentru ca separarea fizică a iubirii de  lipsa iubirii să apară ca o consecință a legii universale a reflecției. Așadar, cel care nu ne iubește în exterior este doar un aspect neintegrat din noi înșine, o parte din noi, care se autoflagelează, așteptând dragostea de acolo de unde ea nu poate veni. Cel care nu iubește, nu iubește: punct! Poți avea ochii verzi, picioarele până-n lună, inteligența lui Einstein sau conturile doldora: dacă cineva nu te iubește, acela ești tu, iar ”neiubibilul” din exterior e doar o oglindă care încearcă să te conștientizeze, care încearcă să-ți spună: iubește-te, așa ai să scapi de mine! De aceea el face tot posibilul să te umilească, să te arunce la coș, să-ți facă viața mizerabilă: el își face lui însuși acestea toate, iar ție îți spune că nu te poate iubi el, ci tu însuți. Visul de a schimba pe cineva și de a-i planta iubirea, bunăvoința, înțelegerea sau compasiunea în suflet e doar un vis. Căutați în viețile voastre oameni care vă iubesc deja. Căutați compania oamenilor buni, nu încercați să-i îmbunătățiți pe alții. Dacă alții vor să fie mai buni, vor face eforturi singuri în acest sens. Dacă vă iubesc, veți vedea aceasta în manifestările lor, în felul lor de a se comporta cu voi. Iubirea nu-i o stare unilaterală, de care beneficiază doar cel ce iubește: ea e ca soarele, când strălucește, aruncă lumină și căldură în lume, în jur. Vibrează, se simte, modelează comportamentul, atitudinea, faptele și o face pentru că ea e în interiorul celui ce iubește. Dacă nu este, nu poate fi stimulată, gândită, inventată sau determinată: iubirea vine din alt loc, din alt spațiu, din Duhul Sfânt...De aceea, dacă nu e, nimic nu e... ! Iubește-te pe tine, așteptând și căutând oameni care te iubesc, căci în întâlnirea cu ei se va manifesta iubirea de sine. 

”Ochiul conștiinței” din care vezi lumea...

Ce este, oare, frumos şi ce este urît, ce este bine şi ce este rău în vieţile fiecăruia dintre noi ? Să fie frumos răsăritul de soare, zburdălnicia mieilor şi ascunsele şoapte ale vântului? Să fie frumoasă marea sau ochii verzi ai fiinţei iubite, părul cîrlionţat al copilului sau zborul pescăruşilor peste valurile albastre? Să fie binele un fel de şablon al fericirii, în care nu poate exista decît imaginea unui cuplu uman, al unei societăţi sau a unui oraş scufundat într-o continuă scuturare de aripă a armoniei? Să fie binele legat de banii noştri, de succesul social, de moralitate, de înţelepciune, de căldură şi de sfîrştiul oricărui război câştigat? Ce criterii interioare sau exterioare avem pentru a decide ce este bine şi ce este rău, ce este frumos şi ce este urît?

Căci, dacă sunt frumoşi doar ochii verzi, înseamnă că ochii negri, căprui sau albaştri sunt urîţi? Dacă iubim părul vîlvoi sau pe cel cârlionţat şi-i atribuim frumuseţe înseamnă că oamenii fără păr sunt urîţi? Ce criterii de apreciere a binelui, a răului, a urâtului şi frumosului avem în sufletul nostru, cât de supuse sunt în faţa unui şablon, cât suntem supuşi etichetei şi cât de mult ne pierdem în vâltoarea materială a vieţii prin aceste etichete? Ajungem acum în punctul în care înţelegem că împărţim lumea cu mintea şi-n împărţirea aceasta folosim ceea ce am învăţat a percepe ca fiind frumos şi urât, bine şi rău..Şi norii, şi ploile, şi ceaţa, şi viscolul conţin în ele frumosul şi binele atunci cînd ne simţim fericiţi. Dacă sufletul nostru este îndrăgostit, ceaţa şi viscolul se vor face în noi frumuseţe, iar frigul se va face..bun, cum chelia unui iubit va deveni la fel de frumoasă ca părul cârlionţat al unui manechin. Atributele generale ale frumuseţii şi binelui existente în remorca uriaşă a civilizaţiei, precum talia subţire, ochii albaştri, piscina, limuzina, vila devin nesemnificative în faţa sufletului îndrăgostit.

Smerenia iubirii face un timp infinit dint-o singură clipă şi percepe ca bun tot ce este etichetat ca rău în absenţa sa. Eticheta socială conţine în ea percepţia socială, în a cărei simbolistică găsim un straniu amestec de parfum cu miros de dragoste şi ură, de condiţionare şi de alterare a inimii, de teribilism și de angoasă existențială. Noi nu mai observăm că lumea materială devine frumoasă or urâtă, bună sau rea de câte ori în lăuntrul nostru se petrece o schimbare de stare. Când suntem deprimaţi, lumea exterioară capătă dimensiunea catastrofică a deprimării noastre şi tot ce ştim, tot ce privim, tot ce este ni se prezintă sub forma disperării existente în noi, chiar dacă evenimentele vieții nu conțin nici o aluzie deprimantă. Când nu iubim, un alt om poate avea stele prinse-n păr şi poate zbura cu aripi proprii pînă-n desăvîrşirea cerului, poate fi rege şi poate avea virtuţi nenumărate, căci vom rămâne indiferenți la toată frumusețea aceasta. Atunci, cu ce ochi privim noi lumea, existența, expriențele vieții noastre, cele pe care le credem obiective? Cum discernem între bine și rău, între frumos și urât, de vreme ce instrumentul discernământului și obiectul vederii noastre este propria stare lăuntrică, propria minte, propria conștiință, propria alegere? Din fericirea sau din nefericirea noastră se deschide ochiul percepției. 

Ochiul conștiinței ne arată instantaneu adevărul și fiecare clipă în care ne îndepărtăm de el.  În acele momente în care nu iubim, vom vedea rău și ce-i bun și vom vedea urât și ce-i frumos. Cu ochiul nostru fără de dragoste, vedem întuneric în lumină și de aceea, ori de câte ori ne trezim disperați, triști, nefericiți, de câte ori vedem suferința și durerea, frica, mânia sau lehamitea în jur, de câte ori ne vedem frustrați, tensionați sau neîndreptățiți ar fi vindecător pentru noi să vindecăm conștiința interioară care percepe toate acestea. ”Ce-i în neregulă cu mine când văd lumea în neregulă” ar fi întrebarea esențială, vindecătoare, întrebarea care ne-ar duce către ajustarea percepțiilor noastre și către acea parte din noi, capabilă să observe că vedem adevărul doar atunci când îl privim dintr-o stare de iubire. Iar iubirea vede precum a spus apostolul; ”cu îndelungă răbdare, cu iertare”, chiar dacă ceea ce apare din lume pare rău. Pentru ca noi să vedem lumea frumoasă, lumea bună, partea cea mai fericită a existenței avem nevoie să privim toate acestea dintr-o conștiință frumoasă.

De aceea, ori de câte ori ne pierdem busola percepției corecte, suferim, ne simțim rău sau lucrurile se întâmplă așa cum nu ne-am dori, nu e o idee grozavă să schimbăm lumea pe care o vedem, căci aceea este o oglindă a conștiinței noastre tulburate. Ar fi cu mult mai vindecător să călătorim în propriul interior, în propria minte și să ne ajustăm percepțiile despre lume, căutând ipostazele pe care dorim să le vedem și ne fac bine. Noi suntem singurii subiecți ai schimbării, doar pe noi înșine putem să ne corectăm cu adevărat și doar din această stare putem cu adevărat să ajutăm lumea înconjurătoare, dăruindu-i energia noastră frumoasă, mai multă siguranță și mai multă bucurie. 

Terapie... pentru minte și suflet

 Pentru ca banii să vină, lasă-i să plece...

Când înghesuim lucrurile, nu-i permitem energiei să curgă liber şi – se pare – asta o facem undeva, în interior mai întâi. Pentru ca banii să vină, trebuie să ai puterea să-i laşi să plece. Pentru ca un om iubit să vină în viaţa ta, trebuie să-l laşi să plece pe acela… care nu te iubeşte acum. Să faci gol înainte de a fi plin, asta-i starea naturală de curgere a energiei. În dependenţă, aduni, aduni, îţi iubeşti cu obs­ti­na­ţie, cu disperare obiectele, fie că-ţi fo­losesc la ceva sau nu şi asta… te blochează. Te blochezi în exterior pentru că ceva s-a blocat în interior. O frică de pierdere a iubirii poate fi căutată într-o dragoste prea mare pentru obiecte sau în reţinerea nejustificată a obiectelor în preajma noastră.

***

 Acceptă ...prin respirație

Cel care înţelege că respiraţia co­rec­tă este un mare „da” spus vieţii, aşa cum este ea, un prim şi grandios act de acceptare a experienţelor, o ac­ceptare a schimbării ca mecanism neschimbător al existenţei, se va bu­cu­ra într-o zi să vadă viaţa cu ochi noi. Toate se mişcă de la sine, ca respiraţia, în folosul existenţei; şi frica, şi mânia, şi durerea, şi fericirea, şi dra­gostea, şi florile, şi apele, şi munţii sunt în serviciu divin printre oameni. Vom fi mai conştienţi, ne vom trezi din somn, din hipnoza binelui şi a rău­lui când vom respira firesc şi vom în­ţelege că acceptarea este un act care are loc mai întâi prin respiraţie şi abia apoi în orice altă formă. Conş­tiinţa are acces la inconştient de îndată ce respirăm cu acceptare, iar acolo, în inconştient, se află o sursă inestimabilă de cunoaştere, de în­ţe­le­gere şi de îndrumare pentru fiecare dintre noi. Suntem întregi când avem acces conştient la informaţia in­conş­tientă. Suntem întregi când trăim sen­ti­­mentul că respiraţia este un fel de a lăsa existenţa că curgă firesc, ca un râu. A permite emoţiilor, gândurilor, eve­nimentelor, oamenilor, naturii şi obiectelor să fie ce sunt şi să-şi joace ro­lurile corect în experienţa vieţii în­seamnă a le accepta printr-un act de respiraţie. Apoi, totul va fi mai uşor, mai blând, mai... natural, totul se va schimba de la sine, va curge de la sine, vindecător, în sprijinul vieţii, ca res­piraţia însăşi.

** 

Intră în bucutărie ca într-un altar

Este oare posibil să le transmi­tem bucatelor lacrimile de fericire, sta­rea de extaz, de bucurie, de tristeţe, de furie, gândurile frumoase, ca şi pe cele urâte? Se pare că... se întâmplă aşa. Dacă ne gândim la faptul că toate formele din univers emit o energie şi au structură vibraţională proprie, atunci şi alimentele, şi obiectele, şi ani­malele, şi florile, şi oamenii, şi fluturii, şi zidurile au o energie specifică. În consecinţă, ele sunt pasibile să re­cepţioneze şi să transmită energie. Dincolo de percepţiile pe care le avem prin simţurile obişnuite de tip gust, miros, pipăit sau prin văz (impactul vizual al mâncărurilor este la fel de important ca şi gustul), noi percepem şi la nivel energetic. Acest tip de percepţie înglobează întregul spectru emoţional, mental şi spiritual pe care-l transmite „bucătarul” atunci când prepară o mâncare. A găti cu dragoste înseamnă, iată, a transmite dragostea celor care mănâncă. A găti cu furie înseamnă a le transmite furia celorlalţi. Poate că de aceea mâncăm bucate triste sau bucate fericite.

Poate că de aceea unele dintre ele ne tulbură fizic şi emoţional, iar altele ne fac să ne simţim vii şi fericiţi. Unele ne energizează şi altele ne adorm la fel de viguros şi de tulburător ca şi alcoolul. Dacă sentimentele noastre se transmit prin mâncare, atunci ar trebui să intrăm în bucătărie ca într-un altar (acum îmi amintesc că femeile de la ţară îi spun Tatăl Nostru cozonacului şi fac cruce pe el). Sunt şi oameni inconştienţi de comuniunea noastră cu hrana, care înjură şi drăcuiesc în timp ce gătesc, se gândesc la toate relele şi apoi văd cum cei ce mănâncă suferă de indigestie, au balonări, se simt obosiţi, constipaţi sau nervoşi! Alimentele ar putea fi cu adevărat forme capabile să recepţioneze emoţii şi gânduri şi să le transmită celorlalţi. Şi dacă-i aşa, să intrăm în bucătărie cu dragoste şi să facem precum o cunoştinţă de-a mea care „le cântă” întotdeauna bucatelor

***

În loc să reacționezi în exterior, ascultă-te pe tine în interior

În ordinea divină a existenţei, nimeni nu-i un pom cu flori eterne. Nimeni nu-i continuu în vreme de rod şi nimeni nu-i într-un eşec infinit. Nimeni nu cunoaşte doar înălţimile, cum nimeni nu cunoaşte doar adâncu­rile. Până şi peştii se mai avântă la suprafaţa apei, până şi ei fac salturi fascinante, dar asta nu se poate întâmpla continuu. Toate lucrurile se întâmplă la vremea lor. Şi dacă Copilul rău nu se face mai bun cu bătaia, ba chiar devine atât de rău pe cât îl percepem şi, atâta vreme cât starea de furie continuă să ne determine comportamentul, copilul va fi, la rândul lui, furios şi ne va pedepsi. Ceea ce avem de făcut în faţa suferinţelor pe care ni le prezintă viaţa prin intermediul oamenilor apropiaţi sau a problemelor este ca, în faţa provocării să oprim mai întâi reacţia negativă personală. Adică, în loc să baţi copilul pentru că a făcut ceva rău, opreşte-te, stai cu tine însuţi, încuie-te în camera ta, întinde-te în pat şi ascultă-te pe tine însuţi. Ce simţi? Ce gândeşti? Ce emoţii trăieşti? Ce gânduri îţi crează suferinţă? Cu siguranţă, vei identifica trăiri negative în interiorul tău care corespund unui câmp al conştiinţei tale. Acolo, exact în acea stare de conştiinţă s-a născut problema, iar soluţia ei se găseşte la un alt nivel. Nu la nivelul legii lui Moise, ci la nivelul Legii Iubirii a lui Iisus. Iubirea poate fi accesată prin înţelegere, iertare, conştientizare şi smerenie în propria conştiinţă, mai întâi. Suferinţa se produce în conştiinţa deconectată de starea de iubire. Mingea vindecării de durerea sufletului stă întotdeauna în mâna celui lovit, căci nu există nici o vindecare reală fără a fi vindecată conştiinţa deconectată de iubire a celui răni

**

Zâmbește-le gândurilor tale negative

Un zâmbet sincer are puterea fantastică de a se transmite celor din jur. Un zâmbet are puterea fantastică de a ne comuta creierul de la rău la bine, de la tensiune la relaxare, de la sufe­rin­ţă la bucurie. Zâmbindu-le propriilor gânduri, adesea negative, temătoare, pline de îndoială sau de răzvrătire, îi zâmbim existenţei. Îi zâmbim trupului nostru, dar zâmbim şi lumii subtile. Nu ne va fi de mirare dacă, după un exerciţiu de zâmbet în interior ne vor suna oameni zâmbitori şi binedispuşi, ori vom fi atraşi într-un mediu în care zâmbetul interior se va întoarce către noi... sub forma zâmbetelor celorlalţi.

Să mergi pe stradă zâmbind în interior; iată un exerciţiu puternic de iubire de sine şi de conservare a energiei pozitive. Să le zâmbeşti întâmplărilor mai puţin plăcute ale vieţii. Să zâmbeşti atunci când cineva îţi spune ceva ce n-ai vrea să auzi. Să-i zâmbeşti celui care te atacă, facturii umflate care-ţi vine la uşă, să-i zâmbeşti lucrului care-ţi lipseşte momentan înseamnă să accepţi... întâmplările vieţii. Apoi să vezi cu uimire cum ele se echilibrează de la sine.

Fragmente din cartea ”Pași către tine însuți - Vindecarea Cauzală” - Maria Timuc/ Editura Dharana, București, 2015

**NOTA

Am selectat aici câteva pasaje semnificative, care conțin - în același timp - metode autoterapeutice, aplicabile imediat în interior, ceea ce ne poate ajuta să ne transformăm starea interioară, starea minții și a emoțiilor. Întreaga carte conține metode de autoterapie psihică și emoțională, pe care le-am practicat și eu de-a lungul anilor. Aplicându-le vă veți simți mai bine, pe de o parte, iar pe de altă parte experimentați puterea proprie de a vă crea această stare. Succes!