Revoluția ființei, înnoirea minții

"Primesc Duhul Înțelepciunii și revelării prin cunoașterea Lui, așa că înțelegerea mea este astfel luminată. Și eu nu urmez această lume, ci sunt transformat prin înnoirea minții mele. Mintea mea este înnoită de Cuvântul lui Dumnezeu(Efeseni; Romani - Biblia)...

Avem aici trei idei, în acest pasaj biblic, trei idei fundamentale pentru oricine dorește să evolueze spiritual și, mai ales, să înțeleagă ce anume caută prin evoluția spirituală și prin schimbarea de sine;
1) Duhul înțelepciunii, al revelării și puterea noastră de înțelegere ne sunt accesibile prin cunoașterea lui Dumnezeu.
2) Transformarea noastră autentică este, în fapt, o transformare a minții noastre. Înnoirea minții este ceea ce căutăm pe calea spirituală.
3) Cuvântul lui Dumnezeu are puterea de a ne înnoi mintea.

Vedeți, noi nu avem acces la înțelepciune și înțelegere fără a-l cunoaște pe Dumnezeu. Atâta vreme cât mintea noastră se învârte în perimetrul de interes al lumii, în emoțiile, trăirile și percepțiile moștenite sau în cele asimilate în relația cu lumea ne putem simți rătăciți și confuzi. Lumea ne arată suferința și agresivitatea, lupta și nefericirea, violența și puterea fizică, pe când Dumnezeu ne arată Legea Iubirii. Mintea noastră are nevoie să se purifice de programele de suferință, să iasă din Samsara, să evadeze din percepțiile distructive, iar pentru asta fiecare are nevoie să lucreze intens cu sine. Fiecare are nevoie să privească dimensiunea omenească a existenței cu acceptare și îngăduință, pe de o parte, cu încrederea deplină că ea arată diferit în ochii lui Dumnezeu, pe de altă parte. Lumea pe care ne-o arată Eul omenesc conține suferința, lumea pe care ne-a arată Dumnezeu conține încrederea, curajul, credința, răbdarea, bucuria, pacea, înțelepciunea, speranța și frumusețea. Felul în care noi ne investim percepția, ceea ce alegem să vedem, adică varianta Eului sau varianta divină a experienței, este act creator. Inerția Ego-ului nu poate fi învinsă decât printr-o credință neclintită în Dumnezeu și prin afirmarea de netăgăduit a puterii divine aici și acum. Cuvântul lui Dumnezeu tocmai asta înseamnă; credința noastră în lumea lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu este puterea prin care creăm lumea noastră dacă alegem să-l afirmăm. Dar mai putem alege să afirmăm cuvântul Eului omenesc. Noi alegem continuu între aceste două lumi.
Provocarea noastră nu-i ușoară, dar nici imposibilă. Noi îl alegem pe Dumnezeu și afirmăm Cuvântul său ori de câte ori credem în iubire, oricât de multă ură ne-ar arăta Eul. Când credem cu toată ființa că suntem iubiți, îndrăgiți, apărați și binecuvântați, oricare ar fi situația de viață prin care trecem, când avem răbdarea și încrederea neclintită că Dumnezeu este mai puternic decât Eul, orice prăpastie ar părea că ne stă în față, vom simți în cele din urmă că există o putere care ne poate scoate din ea. Eul nostru omenesc se preumblă printr-un soi de logică ilogică și asta-i problema. Mintea noastră țese o realitate iluzorie, pe care o vede logică, dar logica divină are coordonate care nu sunt la vederea fiecăruia dintre noi și uneori nu sunt la vedere pentru nimeni. Duhul înțelepciunii și al înțelegerii nu-i este dat celui ce nu și-a înnoit mintea. Puterea cuvântului pare inertă pentru cel ce vede logica omenească mai presus de cea divină.
Toate cele trei aspecte pe care le-am menționat ca etape în procesul de evoluție și purificare spirituală sunt legate indisolubil între ele. Să nu ne oprim în procesul de schimbare de sine în etapa paranormală, în etapa științifică, în etapa pur religioasă sau în oricare altă etapă care marchează creșterea noastră. Ceea ce avem de făcut pe lumea aceasta este să ne purificăm Eul. Să scoatem din noi înșine zgura emoțiilor distructive. Să ajungem în punctul în care lucrurile exterioare nu ne mai pot zdruncina încrederea și speranța. Să atingem starea de iubire necondiționată față de tot și de toate. Aceasta-i mântuirea. Aceasta-i cu adevărat revoluția ființei noastre și semnul că suntem învingători în lupta cu întunericul minții.
O minte nouă este o minte în interiorul căreia Dumnezeu este trăit ca realitate, iar lucrurile lumii ca ceea ce sunt; trecătoare. În mintea înnoită, Cristos și starea noastră de iubire sunt una. Când am reușit să curățăm în noi emoțiile ce ne leagă de suferința lumii, când în fiecare experiență și eveniment putem vedea iubirea divină, logica divină, voința divină, când vom privi cu îndoială către gândurile omenești ale minții noastre și cu încredere către gândurile lui Dumnezeu înseamnă că am evoluat spiritual cu adevărat. Iar dacă am evoluat nu vom mai crede
în sfârșitul lumii, căci această credință este a Eului. Vom crede în viața nesfârșită, în care suntem ca picăturile, ce se vor întoarce într-o zi și se vor uni cu oceanul.
Când vom evolua cu adevărat, nu vom mai asculta elucubrațiile Ego-ului amenințător, ci Vom crede în viață și acesta-i cuvântul lui Dumnezeu.
Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că pacea este adevărată, iar războiul și distrugerea sunt falsuri și imagini ale Ego-ului. Să credem în pace și-n puterea ei de a restructura vibrațiile năucitoare ale războiului.
Să credem în iubire, iată iarăși Cuvântul lui Dumnezeu. Ori de câte ori mintea vă spune că nu iubiți și nu sunteți iubiți, întoarceți-vă cu fața către Cuvânt și amintiți-vă că el v-a spus Adevărul. Cuvântul v-a spus că sunteți iubire, că ați iubit întotdeauna, ați fost iubiți întotdeauna și nu va fi în veac clipă în care să existați în afara iubirii. Doar mintea ne-a mințit pe toți. Eul omenesc ne-a convins că nu avem iubire, că nu suntem iubiți. Dumnezeu Cuvântul spune că noi suntem iubire și nu se poate, este doar o iluzie altceva, nu se poate să existe ceva în afara iubirii. Să-i spunem minții noastre când ne minte, când ne spune că n-avem șanse, soluții, că suntem pierduți și nimeni nu ne poate slava că noi credem în Cuvântul lui Dumnezeu. Iar asta înseamnă încredere neclintită în Adevăr, iar consecințele acestei încrederi vor răsări mai devreme sau mai târziu în viețile noastre. Mai mult, încrederea aceasta se va transmite lumii în plan subtil și prin ea zeci, mii și chiar milioane de oameni ar putea resimți sprijinul lui Dumnezeu, sub forma stării interioare de încredere, de speranță și de bunăstare a minții. Căci în plan subtil suntem Unul și ceea ce face fiecare unul contează pentru toți. Să ne purificăm mintea și, în fața fiecărei afirmnații distructive a Eului, să afirmăm Cuvântul lui Dumnezeu. Când Eul ne spune; ești trist, Cuvântul lui Dumnezeu spune că ești fericit. În cine crezi? Aici alegi, acii și numai la acest nivel alegem cu toții cu adevărat. Să alegem Cuvântul și să-l afirmăm, oricât de grea și de reală ar părea lumea Eului. Căci Dumnezeu este oricum victorios; rămâne doar să simțim , să gândim și să vedem și noi frumusețea divină în această viață.

Dragostea nu poate sta langa suferinta

Suferinţa şi fericirea sunt incompatibile vibraţional, dar mintea lumii le-a aşezat alături prin alăturarea absurdă dintre suferinţă şi dragoste. De fapt, niciodată nu vom avea dragoste cînd suferim din dragoste. Suferinţa însăşi este semnul despărţirii de omul iubit, de lucrul dorit. Suferinţa reprezintă un cîmp energetic în care afirmăm că nu avem dragostea pe care ne-o dorim, că celălalt nu ne iubeşte, că suntem nefericiţi şi nu avem iubire sau că nu putem avea fericire! Fericirea este un cîmp energetic în care afirmăm contrariul. Iată de ce ele sunt incompatibile şi iată de ce nu vom avea dragoste în viaţa noastră atîta vreme cît..vom alătura dragostea suferinţei. Fiecare dintre aceste trăiri există în plan subtil în cîmpuri diferite. ŞI în plan subtil toate lucrurile sunt ordonate, aşa încît fericirea nu poate sta lîngă nefericire, bucuria nu poate sta lîngă tristeţe şi nici furia nu poate sta lîngă blîndeţe. Toate aceste trăiri interioare sunt expresii ale cîmpurilor energetice, care conţin informaţii cu un caracter precis.

Cînd gîndim, noi captăm informaţii din cîmpurile energetice la care ne conectăm prin gîndurile pe care le acceptăm ca fiind reale în momentul cu pricina.. De cîte ori avem o problemă, indiferent ce natură ar avea ea, mintea va fi atrasă instantaneu către a se gîndi intens la problema respectivă. Fenomenul de atracţie care are loc automat, fără implicarea voluntară a cuiva anume, ne va atrage tot mai mult în problemă şi va aduce către noi tot mai multe gînduri, emoţii şi trăiri specifice. Dacă ne stresează ceva, simplul fapt de a gîndi prea mult la situaţia stresantă este adevărata problemă pe care o avem. Nimeni, absolut nimeni nu poate ieşi dintr-un cîmp energetic de stres fără să aleagă aceasta şi fără să renunţe la deliciul mentalizării, care-i spune că el “are dreptate”. A renunţa la dreptate în schimbul fericirii este întotdeauna o opţiune a conştiinţei înalte şi una care atrage spre noi un cîmp energetic în care putem să fim fericiţi, să accesăm gînduri bune şi – adesea – o existenţă mai apropiată de ceea ce ne dorim să fie.

Dacă suntem implicaţi în relaţii în care nu ne simţim iubiţi şi suferim, suferinţa este semnul că ne aflăm pe o direcţie greşită în ce priveşte căutatea iubirii în viaţa noastră. Cîmpul energetic care sprijină iubirea conţine gînduri de iubire, de acceptare, de bucurie, de înţelegere, de pace şi dăruire, pe cînd acela al suferinţei conţine ..toate gîndurile şi trăirile pe care le accesăm acum. Iubirea adevărată poate fi accesată şi găsită numai cînd o cutăm de la nivelul iubirii, din starea de fericire deja existentă în interiorul nostru. Suferinţa din noi va întîlni, însă, suferinţa din altul cînd nu pornim la drumul dragostei pentru că dragostea este, deja, prezentă în noi…Asadar, nu vom gasi dragostea (sau o relatie bazata pe dragoste) dintr-o stare de suferinta, cand abia am iesit dintr-o relatie in care am suferit, ci numai atunci...cand avem inima libera si numai cand propria noastra stare de iubire interioara o atrage.

Dacă vrei să simți iubirea...

Dacă am avea puterea de a alege să gîndim ceea ce ne face bine în fiecare clipă, am simţi – după un timp, după o vreme oarecare – că ne-au crescut aripi. Ne-am simţi ca păsările, ca îndrăgostiţii care nu iubesc pe cineva anume, dar simt iubirea pentru orice. Dacă am gîndi numai ce ne face bine, chiar dacă ne-am imagina cele mai minunate lucruri pentru noi, după un timp am obsreva că tot ce ne face bine se ţine după noi. Nu mai facem un efort pentru a gîndi pozitiv; gîndurile luminoase vin singure, se perindă singure prin noi, ca într-un vis de lumină şi iubire infinită. Nu, acesta nu-i un scenariu de film, cît un adevăr pe care oricine îl poate trăi, dacă alege să simtă, să gîndească şi să vadă mereu partea fericită a vieţii.

Un adevăr pe care îl poate simţi orice fiinţă, cît de minusculă s-ar crede ea, cît de lipsită de însemnătate în schema lumii, cît de lipsită de căldură şi de dragoste..Dacă am putea să avem cît mai multe gînduri bune în fiecare zi, am face cunoştinţă cu o lume miraculoasă, care este în noi înşine şi care ne ascultă neîncetat, cu o consecvenţă şi o stăruinţă uluitoare..
Tot ce gîndim pare că se înregistrează în celulele noastre, chiar dacă nu suntem conştienţi de acest proces. Tot ce gîndim se adaugă unei matrici, unei memorii a cărei fidelitate ni se dezvăluie, apoi, prin schimbarea energiei corpului şi a minţii noastre. Noi nu putem iubi dacă nu ne gîndim multă vreme la iubire şi nu putem vibra la unison cu florile, cu lumina, cu misterul şi cu înălţimea stării noastre de lumină fără a ne gîndi la ele. Orice vrem să avem în viaţa noastră ne cere să ne gîndim insistent, concentrat, pozitiv şi frumos! Bucuria – pe care o vom găsi în diferite forme în viaţa noastră de zi cu zi, în evenimente, în întlniri, în a citi o carte sau a viziona un film, în a realiza un lucru sau o viziune proprie – ne asaltează după ce am fost, deja, bucuroşi..După ce ne-am gîndit la bucurie, după ce am avut gînduri de bucurie, după ce ne-am bucurat, deja..ŞI, cu cît ne-am bucurat mai mult, cu atît atragem la noi mai multă bucurie, cu atît atragem la noi evenimente care iau forma bucuriei. Aceasta se întîmplă pentru a înţelege că orice stare a vieţii este ..în interiorul nostru. Este energia noastră, pe care o reflectă- apoi – evenimentele. Aceasta nu înseamnă că suntem vinovaţi atunci cînd trăim evenimente pline de stres, or de suferinţă, cît acestea ne sesizează că avem libertatea de a face alegeri diferite la nivel mental.

Noi suferim pentru că nu ştim că se poate obţine în viaţă şi altceva. Nu ştim cît de mult depinde de noi acest ceva. Dacă am putea să alegem în mod conştient ce anume vrem să gîndim şi dacă am vrea întotdeauna să ne vedem minunaţi, chiar dacă ne-am obişnuit să ne vedem ca pe nişte instrumente ale suferinţei, am cunoaşte o lume diafană..O lume de lumină, care ne transportă - parcă - direct în inima divinităţii. Să ne permitem în fiecare zi să gîndim tot ce-i mai bun şi mai frumos..Să observăm frumuseţea şi binele, bucuria şi dragostea şi, după o vreme vom constata că ne simţim cu totul şi cu totul alţi oameni. ŞI atunci vom şti că depinde de noi ce alegem să trăim în interior, caci aici este esenta trairii şi a existentei. ŞI vom simţi profund că Dumnezeu este mult mai aproape decît ne-am putut vreodată imagina..

Calități care ne fac aura luminoasă

Unii dintre cei mai puternici oameni din punct de vedere energetic pot fi şi unii dintre cei mai simpli, modeşti şi ..obişnuiţi. Ei ar putea fi muncitori, ţărani care-şi ară cu dragoste ogoarele, prieteni a căror viaţă simplă şi obişnuită ar putea părea…nesemnificativă. Aceşti oameni respiră aproape de noi şi izbutesc să devină adevărate…obstacole ( dar şi centre de putere) pentru toată negativitatea energetică ce se lăfăie prin lume. Nici măcar iniţiaţii nu pot – adesea – emite o energie mai plăcută, mai diafană, mai frumoasă decît se întîmplă printr-un singur inocent. Un singur om cu sufletul neatins de răutate şi incapabil să gîndească răul cuiva…crează în jurul său o aură energetică atît de luminoasă încît …întunericul se topeşte de la sine în preajma sa. Se poate, însă, ca tocmai acest om cu sufletul …frumos să fie încercat şi cercetat pînă-n mduva oaselor şi pînă-n străfundurile fiinţei de tot soiul de probleme. Se poate ca tocmai acel om…să fie ţinta atacurilor şi-a reproşurilor, a capcanelor şi-a distrugerii, căci forţele întunecate îngăduie cu greu puterea seninătăţii şi-a iubirii. ŞI ştiţi de de? Pentru că seninătatea şi iubirea, bunătatea şi frumuseţea umană autentică luminează de la sine lumea, chiar fără ca lumea să fie conştientă de aceasta.

Sufletul frumos transmite o vibraţie energetică în mediu, capabilă să schimbe gîndurile şi sentimentele celor din jur fără să ridice un deget. În plus, un acelaşi suflet frumos preia…cumva povara suferinţelor lumii (şi asta prin legea spirituală) pentru a echilibra masivele emisii energetice negative ale lumii înconjurătoare. Forţele de echilibru ale acestui univers sunt oamenii buni, sunt aceia ce-şi petrec timpul în rugăciune, aceia ce se întrec în fapte bune şi-n dăruire necondiţionată. Dacă aceste forţe n-ar fi reprezentate pe Pămînt, puterea forţelor întunecate ar fi condus lumea către distrugere. Dar, slavă Domnului, nu-i aşa! Ceea ce putem face fiecare dintre noi pentru lumea aceasta şi pentru noi înşine este legat, în primul rînd, de întoarcea conştientă la frumuseţea minţii şi a sufletului noastru. Căci, iată, nu doar pentru noi am fi frumoşi, nu doar pentru noi ne-am îngădui curajul, încrederea, răbdarea, acceptarea, credinţa şi frumuseţea, cît am face-o pentru lumea întreagă.

Să ne întoarcem la dezvoltarea calităţilor umane, căci ele devin o putere incredibilă în cîmpul energetic şi încă una care – în pofida aparenţelor – este profund apreciată şi căutată în lume. Nu vorbim aici despre devîrşirea diplomelor sau despre…alergarea după cele mai grase locuri de muncă, ci despre calităţile umane care ne fac prieteni de încredere, însoţitori de viaţă în care să ai nădejde, muncitori pe care să te bazezi, conducători curajoşi şi oneşti, oameni responsabili şi…capabili să treacă liniştiţi pe lîngă tentaţii. Calităţile ne fac mai puţin vulnerabili la emisiile energetice negative şi transmit în mediu…dorinţa de a avea asemenea calităţi. Energia calităţilor emite atît de clar şi fără echivoc, încît înşişi atacatorii se trezesc imitîndu-le sau dorindu-le. ŞI vorbim astăzi despre calitate umană, inocenţă şi frumuseţe sufletească tocmai pentru că acestea ne apără de energiile distructive, creînd în jurul nostru o aură energetică puternică şi luminoasă.

Pierderea "puterii" in relatiile de dragoste

Ataşamentul de un om sau dependenţa de el reprezintă - din punct de vedere emoţional – exact ceea ce faci pentru a pierde ceea ce-ţi doreşti mai mult. Cînd vorbim despre ce înseamnă “a fi ataşaţi” de cineva, ni se pare frumos “ataşamentul”. Ni se pare că iubim, că ne dorim această persoană în viaţa noastră, dar ne comportăm pe dos. Iubirea în numele căreia..gîndim, simţim şi acţionăm ne determină să devenim geloşi, posesivi, răzbunători, răi, certăreţi şi chiar agresivi fizic. Ataşamentul nostru de o altă persoană, uneori de sex opus, alteori de acelaşi sex (el poate fi vizibil la nivelul relaţiilor de toate felurile; al relaţiilor de muncă, de prietenie, de amiciţie, de afaceri etc) ascunde în planul conştiinţei ataşamentul de o dorinţă. În spatele comportamentelor noastre urîte, pretenţioase, respingătoare, agresive, în spatele geloziei sau a reproşurilor continui pe care le avem faţă de o altă persoană se piteşte “ştrengăreşte” o dorinţă de putere, chiar dacă este formulată în numele iubirii. În momentele în care dorinţa ne este împlinită, ne simţim bine. Dar, cînd cealaltă persoană nu răspunde potrivit ..percepţiilor care ne camuflează dorinţa intrăm în ataşament. Suferim, ne supărăm, ne simţim iritaţi, geloşi, supăraţi, îngrijoraţi şi avem tendinţa..de a invada tot mai mult spaţiul personal al celuilalt.

Adesea sub dorinţele noastre se află o nevoie uriaşă a Egoului de a controla în scopul obţinerii plăcerii sau numai de dragul de a trăi “sentimentul puterii personale”( or a plăcerii dată de acest sentiment). Plăcerea de a fi puternic în relaţiile de dragoste, or în orice alte tipuri de relaţie nu este un simptom provenit din iubire, cît din Eul omenesc. Dar acestui tip de plăcere îi cad pradă chiar cele mai luminate minţi, or cele mai inflamate Egouri! Plăcerea de a subjuga voinţa, dorinţele, nevoile sau reacţiile altor oameni întrece imaginaţia, aşa încît..posesorul acestei dorinţe va simţi cum ceea ce doreşte mai mult ..îi scapă complet de sub control. Ataşamentul de plăcerea pentru putere la nivelul relaţiei îl aduce pe cel ataşat în situaţia în care nu are nici o putere asupra relaţiei pe care şi-o doreşte mai mult. Iar lipsa de putere se manifestă sub forma supărării, a iritării, a urii, a suferinţei, a lacrimilor, a furiei, a agresivităţii. Oamenii agresivi fizic sunt – de regulă - oamenii care pierd controlul. Puterea – care este iubire, calitate, comunicare, înţelegere, toleranţă, bucurie, mulţumire, rezolvarea conflictului prin comunicare şi comuniune - înseamnă, la nivelul ataşamentului, răzbunare, pedepsirea celui nesupus, răzvrătirea, lovirea sau gîndurile şi atitudinile răzbunătoare.

Oriunde se află un conflict este de suspicionat ..o stare în care a fost pierdut sentimentul puterii. Confuzia se referă la confuzia între puterea iubirii, care încearcă să rezolve problema prin comunicare, înţelegere, explicaţie şi toleranţă şi puterea Egoului, care recurge la toate mijloacele de presiune posibile în ataşament. Iată de ce ataşamentul trebuie urmărit, recunoscut şi autodemascat prin întrebarea: ”Şi dacă sunt intolerant, furios, agresiv, or lovesc celălalt mă va iubi mai mult, iar eu voi dovedi că sunt mai puternic”? Răspunsul va fi întotdeauna: ”NU”! Căci agresivitatea şi mijloacele extreme de presiune sunt semne ale slăbiciunii. Sau semne certe ale pierderii sentimentului de putere, acelaşi lucru cu puterea de a-l controla pe altul, oricine ar fi el şi orice rol ar fi avut în viaţa noastră.

"La rău să nu te gândești nici măcar pentru a-l nega”

“Crede şi nu cerceta” este – poate – una dintre cele mai profunde taine pe care ni le-a dezvăluit Isus. Departe de a fi o invitaţie la ignoranţă, aşa cum a fost – adesea – intepretată celebra afirmaţie, ea ascunde o informaţie extraordinară despre creaţie şi despre puterea ascunsă în noi, capabilă să..creeze “ceea ce crede”. “Observatorul modifică obiectul observat”, spune una dintre cele mai măreţe descoperiri ale ştiinţei moderne, aşa încît “a cerceta” înseamnă a observa, iar a observa înseamnă a crea. A crea ceea ce crezi că este real. A atrage în realitatea fizică ceea ce observi. Lumea subtilă se mişcă spontan şi misterios după intenţiile observatorilor. Premisele se confirmă atîta vreme cît..cercetătorul crede în ele. Ca urmare, dacă cercetăm un subiect cu intenţia de a dovedi că el este “rău”, vom ajunge la concluzia aceasta, căci..universul ne va aduce argumente, va atrage către noi..tot ce este nevoie pentru ca “credinţa” să ni se autoîmplinească. Ne vor ieşi în cale argumentele, vor veni de la sine, vor păşi liniştite în faţa noastră, parcă pentru a ne spune:”Tu eşti un creator puternic, îţi dai seama de asta? Lumea care te înconjoară este ceea ce vezi, crezi şi observi că este”! ŞI, dacă avem puterea şi răbdarea de a ne autoinvestiga credinţele, vom găsi în noi fără dubii gîndurile şi trăirile prin care descriem lumea, aşa cum ea ne apare în experienţa de azi. Ne vom regăsi în viaţă confuziile mentale pe care le-am gîndit, întrupate în minţile confuze care cred în ele. Ne vom regăsi..gîndurile prin care ne-am spus că dragostea şi frumuseţea le lipseşte oamenilor, prin oamenii care întrupează sentimentul lor propriu” de a nu iubi şi a nu cunoaşte frumuseţea.

Toată experienţa noastră devine un soi de autoprofeţie. Avem întotdeauna dreptate, chiar şi atunci cînd ne gîndim insistent că nu avem dreptate. Universul frizic ne prezintă într-o zi un Om”, care ne demonstrează într-un mod uluitor că “nu avem dreptate”. ŞI, dacă ne cuprinde febra cercetărilor, a căutărilor, a nevoii exprese de a ne explica un lucru anume, chiar în clipa în care cercetăm, noi creăm. Cercetările complică universul. Mintea crează ceea ce observă şi, cum observă ..atît de multe erori, probleme, atîta suferinţă, atîta prăbuşire, dizgraţie şi oroare, doar osbervîndu-le pe acestea..le crează. Iată de ce atenţia noastră trebuie continuu îndreptată către “pozitiv”. Doctorul Escudero, în cartea sa “Vindecarea prin gîndire”, spunea:”La rău nu trebuie să te gîndeşti nici măcar pentru a-l nega”! ŞI a spus-o pentru că doar gîndidndu-ne la rău, credem în existenţa lui şi el nu are încotro; trebuie să ne confirme că avem dreptate. Altfel spus, avem nevoie să le dăm atenţie tutror lucrurilor bune şi plăcute care ne apar în cale. Mintea noastră este ca un cal nărăvaş, ce poate fi îmblînzit şi educat în fiecare zi.

Nu-i îndeajuns să gîndim pozitiv o zi sau de trei ori pe zi; observaţia pozitivă, iubirea, dorinţa de bine, intenţiile creatoare de bine trebuie să devină un fel de a fi, un mod de viaţă. Pînă ce dragostea şi binele nu devin obişnuinţe, la fel cum este mîncarea sau spălatul corpului, vom călători perpetuu, ca un personaj al lui Borges, pentru a descoperi – dacă suntem norocoşi – că ceea ce căutăm (comoara) se află în curtea casei noastre. Nu avem nevoie să asimilăm informaţii, cît să iubim. Nu avem nevoie pentru viaţă să..ne transformăm în biblioteci, al căror conţinut vibraţional ..poate deveni îndoielnic şi rătăcitor, cît să asimilăm puterea de a vedea calităţile, frumuseţea, dragostea, armonia şi perfecţiunea existenţei, căci aşa le facem mai puternice şi ..le aducem în manifestare.

Cum îi vorbește Duhul Sfânt inimii noastre?

"Când omul primeşte ceva dumne­ze­iesc, inima i se bucură. Când primeşte ceva diavolesc, inima i se tulbură. Când inima creştinului primeşte ceva de la Dumnezeu, nu mai caută să se în­credinţeze pe altă cale străină că acel lucru provine de la Domnul. Prin însăşi această lucrare se convinge că a primit ceva ceresc. Şi asta pentru că simte roadele Duhului – dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia (Ga­la­teni 4,22-23). (...) Sfântul Macarie Egipteanul explică; chiar dacă Satana va reuşi să arate vedenii luminoase, totuşi, cu nici un chip nu va putea produce o stare de pace în inimă. Prin acest semn se cunosc lucrările lui". (Un serafim printre oameni – Sfântul Serafim de Sarov; Ed. Egumeniţa). (http://www.jurnalul.ro/cautare/maria-timuc-104617.html)

În ultima vreme am studiat viața și învățătura Sfântului Serafim de Sarov. Mă atrage în mod deosebit acest sfânt, poate și pentru faptul că explică atât de frumos ”ce este Duhul Sfânt”(voi scrie un articol despre Duhul Sfânt și, în special, despre felul în care îl descrie Sfântul Serafim de Sarov). Articolul aparut astazi in Jurnalul National, din păcate postat într-un colț din lipsă de spațiu, dar...nimic nu-i întâmplător, nu-i așa?), din care am luat citatul de mai sus și pe care vă recomand să-l citiți, accesând link-ul meu de autor, vorbește despre inima omenească, în calitatea ei de instrument al discernământului nostru. Inima știe precis ce-i bine și ce-i rău, nu mintea. Când inima este în stare de pace sau simte alte trăiri virtuoase ea este inspirată de Duhul Sfânt. Când inima este tulburată, nu suntem pe drumul cel bun, spune Sfântul Serafim de Sarov.
Pentru cei care sunt pe un drum spiritual acum ar fi minunat să înțeleagă, să se ghideze după inimă și, atunci când sunt tulburați, să-și corecteze atitudinea interioară prin rugăciune, prin meditație, prin fapte bune, prin schimbări de gândire. Noi discernem cu inima, iată ce idee minunată și, cred eu, adevărată!