"Când omul primeşte ceva dumnezeiesc, inima i se bucură. Când primeşte ceva diavolesc, inima i se tulbură. Când inima creştinului primeşte ceva de la Dumnezeu, nu mai caută să se încredinţeze pe altă cale străină că acel lucru provine de la Domnul. Prin însăşi această lucrare se convinge că a primit ceva ceresc. Şi asta pentru că simte roadele Duhului – dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia (Galateni 4,22-23). (...) Sfântul Macarie Egipteanul explică; chiar dacă Satana va reuşi să arate vedenii luminoase, totuşi, cu nici un chip nu va putea produce o stare de pace în inimă. Prin acest semn se cunosc lucrările lui". (Un serafim printre oameni – Sfântul Serafim de Sarov; Ed. Egumeniţa). (http://www.jurnalul.ro/cautare/maria-timuc-104617.html)
În ultima vreme am studiat viața și învățătura Sfântului Serafim de Sarov. Mă atrage în mod deosebit acest sfânt, poate și pentru faptul că explică atât de frumos ”ce este Duhul Sfânt”(voi scrie un articol despre Duhul Sfânt și, în special, despre felul în care îl descrie Sfântul Serafim de Sarov). Articolul aparut astazi in Jurnalul National, din păcate postat într-un colț din lipsă de spațiu, dar...nimic nu-i întâmplător, nu-i așa?), din care am luat citatul de mai sus și pe care vă recomand să-l citiți, accesând link-ul meu de autor, vorbește despre inima omenească, în calitatea ei de instrument al discernământului nostru. Inima știe precis ce-i bine și ce-i rău, nu mintea. Când inima este în stare de pace sau simte alte trăiri virtuoase ea este inspirată de Duhul Sfânt. Când inima este tulburată, nu suntem pe drumul cel bun, spune Sfântul Serafim de Sarov.
Pentru cei care sunt pe un drum spiritual acum ar fi minunat să înțeleagă, să se ghideze după inimă și, atunci când sunt tulburați, să-și corecteze atitudinea interioară prin rugăciune, prin meditație, prin fapte bune, prin schimbări de gândire. Noi discernem cu inima, iată ce idee minunată și, cred eu, adevărată!
Faceți căutări pe acest blog
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Ce i-a spus Dumnezeu trandafirului și l-a ajutat să înflorească?
Ce i-a spus Dumnezeu trandafirului și l-a ajutat să înflorească? ” Acel lucru pe care l-a spus Dumnezeu trandafirul...
-
O apărut o carte ”fabuloasă”, cu experiențe și învățături neobișnuite Shangri La - Frumusețea fără margini a Divinului” - de Marius Gh...
-
Să-l faci pe celălalt conștient de ceea ce poate, de ceea ce-i valoros în el, de calitățile sale, de frumusețea caracterului, a acțiuni...
-
”Rana pe care o ai este locul prin care lumina intră în tine ”, spunea Rumi. Rana este …ceva ce te doare. Nu este ceva ce t...
-
Să fim conștienți de ceea ce se întâmplă în interiorul nostru! ”Emanăm și captăm elemente sufletești fără întrerupere: semănăm cu o bat...
-
Dacă ești liniștit se poate ca lumea neliniștită să nu te placă. Să te evite. Să te creadă prost sau nesigur pe tine. Dacă vrei să ai mintea...
-
Am vazut recent pe Discovery un documentar interesant; experimente deosebite despre puterea minții și despre ceea ce se întamplă în trupu...
-
Tot ce ne înconjoară este energie şi vibraţie. Oamenii, cuvintele, evenimentele, gîndurile, întîmplările, obiectele au o vibraţie a lor. Cîn...
-
Am vorbit cu cineva astăzi despre ce înseamnă a avea o relație de iubire. Despre a avea o relație în care vrem să fim. Am vorbit despre o re...
-
Marius Ghidel ”Când eram copil jocurile mele erau experiențe de cunoaștere a puterilor sufletului” Mă comportam cu elementele neîn...
-
Interviu la Brașov cu minunata prietenă, Cornelia Crevean și emisiunea ei, ”Povești din Brașov”..despre iubire, viață, vieți anterioare, s...
Daca v-am descoperit abia azi, ar trebui sa-mi fie rusine?
RăspundețiȘtergere