Imaginea sufletului!

S.N Lazarev, un bioterapeut rus care a raportat multiple vindecări prin rugăciune şi schimbarea atitudinii interioare a omului, spune - între altele – că “evenimentele sunt provocate de subconştientul omului. Tot ce se întîmplă în jurul unui om corespunde în totalitate cu starea lui emoţională. În jurul nostru nu se poate întampla nimic agresiv dacă în sufletul nostru nu există agresivitate”. Iar atunci cînd recunoaştem agresivitatea sau slăbiciunea, de orice natură ar fi ea, facem un pas uriaş către noi înşine, dar puţin mai întregi, puţin mai curaţi şi puţin mai buni. Să-ţi înţelegi slăbiciunea şi s-o recunoşti deschide porţile de aur ale adevărului interior, prin care ţi se schimbă automat energia. Căci slăbiciunea, nefericirea, suferinţa, durerea, disperarea, or ura reprimate se pot ivi năstruşnic, or violent din lumea evenimentelor. ŞI, chit că ele nu-s altceva decît..un fel al oglinziii de a ne arăta monstruoasele riduri ale minţii, or ale sufletelor, noi nu ne rugăm pentru iertare şi nu ne recunoşatem în ele. Dar ne luptăm cu ele ca şi cum ar aparţine altcuiva.
Suntem precum un personaj înconjurat de oglinzi, care atacă..propriile gesturi, propriile frici, propriile violenţe şi strîmbăciuni atacînd oglinzile! Oamenii din jurul nostru ne reflectă. Evenimentele ne ..povestesc pe noi nouă înşine şi ne aduc cu acurateţe, cu înţelepciune, cu putere şi cu întreaga îndrăzneală a legilor universale în faţa “umbrei” proprii. Ceea ce nu vrem să fim…ne apare cu întreaga claritate în chipul celor ce ne displac total. Ce vrem să ascundem ni se arată în lumină, prin oamenii care se comportă cu noi în aşa fel încît…ne determină să aducem la suprafaţa conştiinţei răul reprimat. ŞI, cum nimeni nu are scutire divină de la “umbra sa”, cu toţii …ne întînim cu imaginile minţii şi ale sufletului în lumea ce ne încojoară. De aceea viaţa de zi cu zi devine un proces vindecător şi unul de autoconştientizare profundă pentru aceia ce pot privi în afară ca spre ei înşişi. Căci afară este “şi sufletul reprimat”. Afară poate fi..”mintea reprimată”. Afară, în fiinţele toate, în animale, în pietre, în lacrimi, în frumuseţe, or în bucurie..sîntem noi…aşa cum nu vrem sau ne este teamă să fim. ŞI, să nu credeţi că fiinţa umană aşterne în umbra conştienţei doar răul, doar ura, doar mînia şi urîţenia.

.Unii dintre noi ascund cîte-o lumină fastuoasă, extraordinară, cîte-o dragoste..incomparabilă cu ceva din lumea aceasta! Unii îşi pitesc lumina, nu vor să ştie că ea este a lor, în ei, pentru ca ea să ..se ivească de afară, din lume, în forma unor fiinţe care-i atrag fascinant. În forma unor iubiri “înfricoşătoare”! Da, omul ascunde lumina şi iubirea mai mult decît..întunericul. ŞI o face pentru că undeva, în experienţele trecute, lumina i-a fost rănită. Inima i-a fost sfîşiată de suferinţă. Manifestarea iubirii i-a adus un soi de crucificare. Un soi de durere imposibilă. Iubirea reprimată de frica suferinţei..este, poate, una dintre cele mai puternice şi mai importante vindecări pe care le datorăm sufletelor noastre. Pentru că suntem buni, dar am uitat. ŞI aceasta trebuie să ne amintim pentru a ne reda pe noi nouă înşine.

Ca din intamplare

Cea mai măruntă situaţie de viaţă şi cea mai mică întîmplare ( dacă se poate numi ceva întîmplare!) ascunde un mesaj pentru noi. Trebuie doar “să vedem” şi “să auzim” cîntecul forţei divine şi cunoaşterea ce izvorăşte clipă de clipă din orice întîlnire cotidiană. Se poate să mergem pe stradă nepăsători şi să auzim, dintr-o dată, ca din întîmplare, pe cineva care spune:”Viaţa este frumoasă”, or..un lucru banal, un cuvînt oarecare. Acela este cuvîntul ce ni se adresează, dacă l-am auzit..Este un mesaj pe care trebuia să-l ascultăm în acel moment. Ne-am putea întreba: cum se face că acest om a trecut chiar acum pe lîngă mine şi chiar în acel moment a spus cuvîntul pe care l-am auzit? Să fie aceasta o întîmplare? Probabiblitatea este, în toate cazurile, atît de mică, încît..întîmplarea nu mai poate juca un rol în vieţile noastre. Nu este nici o întîmplare faptul că un om se aşează pe scaunul alăturat, că lucrăm în acelaşi birou cu X şi nu cu Y, că ne îndrăgostim de o persoană şi nu de alta, că auzim pe stradă un cuvînt şi nu altul. Nu este o întîmplare momentul în care deschidem televizorul pe un anumit canal şi nu pe altul, că se derulează atunci o emisiune şi nu alta, că se vorbeşte despre un anume subiect..

Avem nevoie să devenim conştienţi de ordinea desăvîrşită a tuturor lucrurilor. Dacă am percepe mesajul ascuns în fiecare moment banal al experienţei noastre de viaţă, am observa curînd existenţa unei forţe nevăzute, care pare să aşeze totul cap la cap, dincolo de puterea noastră de înţelegere. Aceste momente devin vizibile, incredibile şi teribile cînd trăim evenimente sincrone. Mintea omenească este eclipsată în faţa sincronicităţii, conştienţa este derutată profund, iar omul priveşte – pur şi simplu – fără grai cum o mînă nevăzută ţese întîmplări şi evenimente fascinante. Replica pe care o citim într-un film exact în clipa în care deschidem televizorul, subiectul filmului sau al emisiunii pe care le vedem într-un moment, oamenii pe care-i întîlnim şi evenimentele pe care le trăim sunt atît de profund legate între ele şi ne transmit continuu mesaje atît de puternice şi de relevante, încît devine absurd, deja, să mai credem că ceva este întîmplător. Tot ce mişcă în jurul nostru conţine un mesaj pentru noi. Tot ce ne apare în faţă îI transmite conştiinţei noastre un mesaj. Cuvintele lui Dumnezeu sunt dezvăluite prin oamenii din jur, prin tot ce se află în atenţia noastră în fiecare moment. Este important să înţelegem că-n vieţile noastre întîmplarea nu are nici un rol, pentru ca alintul sincronicităţii şi al binecuvîntării divine să fie cît mai evident şi mai fastuos. Lumea lăuntrică apare în afară, ca într-un film, iar personajul principal al filmului suntem noi înşine..Aceia dintre noi ce-şi propun – pur şi simplu – să vadă şi să audă, vor vedea şi vor auzi. Fiecare întîmplare conţine un semn, un mesaj, fiecare întîlnire de viaţă ne dăruieşte o informaţie şi o şansă pentru a ne cunoaşte pe noi înşine. Va fi tot mai evident acest joc al nevăzutului, tot mai mult ceea ce nu se vede va apărea în ceea ce se vede şi tot mai mult vom înţelege că nu suntem singuri niciodaă. Iar aceasta ne va întări credinţa, puterea de a spera şi a ne baza pe Dumnezeu mai mult decît pe noi înşine. Căci semnele sunt pentru a ne aminti că nimic nu este ascuns, totul conţine o ordine perfectă şi-n ordinea aceasta lumina divină străluceşte pentru cei ce au ochi s-o poată vedea.

De la intuneric la lumina

A merge către lumină înseamnă a ne confrunta cu întunericul. A ne întîlni cu el, a-l privi în faţă direct, a-i accepta existenţa, a accepta că el este în ecuaţia vieţii şi nu din întîmplare. Puterea divină acceptă toate formele, toate manifestările, toate gîndurile, toate trăirile şi evenimentele cu întreaga iubire şi compasiune. Ceea ce numim “energii negative” în termeni umani, ceea ce ne determină stările de indispoziţie, de suferinţă, de teamă, de neacceptare, de iritare, furie sau ură nu este altceva decît ..informaţie şi energie. Orice simţim este informaţie şi energie. Fie că ne produce încîntare sau durere, neacceptare sau respingere, orice lucru are dublul rol de informaţie şi energie.

Cheia esenţială în drumul nostru către iubire, către lumină şi bine este “acceptarea” tuturor informaţiilor şi a energiilor ce se regăsesc în mediul imediat. A accepta existenţa oricărei informaţii înseamnă a accepta existenţa oricărui gînd. A oricărei energii, a oricărei trăiri sau eveniment. Nu putem ieşi la lumină şi nu putem înţelege sensul vieţii noastre fără a accepta sensul a ceea ce considerăm “rău, negativ, plin de suferinţă”. Practic, intrăm în suferinţă atunci cînd o respingem. Ne alegem cu stări de deprimare şi cădere energetică atunci cînd informaţia sau energia care atinge fiinţa noastră conştient sau inconştient este respinsă. A merge către iubire şi lumină înseamnă a accepta că fiecare fiinţă ce se află în preajma noastră, în această viaţă, pe stradă sau în orice loc de pe pămînt are libertatea absolută de a gîndi şi a trăi aşa cum alege. Încărcătura energetică negativă din noi înşine este generată chiar de faptul că respingem negativitatea celorlalţi. Că nu suntem de acord cu ei. Că ne displace ceea ce ei fac sau spun, ceea ce gîndesc, fie în legătură cu noi, fie în legătură cu ei înşişi. Pe drumul nostru către bine, iubire şi lumină avem de învăţat “acceptarea iubitoare” şi plină de compasiune a alegerilor celor din jurul nostru.

De îndată ce decidem să acceptăm, vor năvăli peste noi acele aspecte ale existenţei pe care nu le acceptam înainte. Cei din jur ne vor oferi experienţe dureroase, dar întotdeauna exact acele experienţe care ne invită la iertare, la acceptare, la iubire şi la toleranţă. Vor apărea în faţa noastră evenimente cărora nu le permiteam existenţa. Situaţii pe care le credeam reprobabile şi de neîngăduit. Dar, dacă Dumnezeu acceptă şi ticălosul, şi sfîntul, şi cea mai mizeră dintre gîndirile noastre, şi ura, şi furia, şi frustrarea, atunci aceasta avem şi noi de făcut pentru a cunoaşte iubirea. Judecata umană dispare, se topeşte ca un fulg în faţa acceptării şi a iubirii şi, în timp ce judecata se topeşte, se topeşte propria noastră suferinţă. Suferinţa fizică, suferinţa mentală, suferinţa energetică în viaţa de zi cu zi sunt roade ale neacceptăriii inconştiente sau conştiente a existenţei informaţiilor şi energiilor ce ne înconjoară. Acceptarea lor ne vindecă pe noi înşine. Acceptarea deplină, necondiţionată, iertarea şi îngăduinţa oricărui lucru ca făcînd parte din existenţă înseamnă înţelegerea faptului că universul se află într-o ordine perfectă, aşa încît şi ceea ce considerăm a fi negativ este – pînă la urmă - plin de tîlc, de sens, de înţelepciune şi ..vindecător.

Aici si acum

A trecut ceva vreme de cand nu am postat pe blog.
Intre timp, am vazut, am trait si am inteles din nou si din nou ca intamplarile vietii ne conduc, ne gideaza, au propria lor inteligenta si intelepciune. Intre timp, am trait (a cata oara, oare?)sentimentul ca nu exista intamplare in acest univers, pe care-l vedem haotic doar pentru ca traim pe frecventele obisnuite ale respingerii, suferintei, deznadejdii si a credintei surprinzatoare ca Dumnezeu nu ne ajuta, de fapt, ca trebuie sa ne descurcam singuri si ca nu avem nici un amestec in ceea ce ni se intampla in viata de zi cu zi. De fapt, lucrurile stau pe dos; cred cu toata fiinta ca Dumnezeu este aici, in viata noastra de zi cu zi si noi ii putem simti prezenţa, ca şi puterea in fiecare moment in care simtim că "iubim". De asemenea, putem privi catre tot ce ni se intampla, catre fiecare eveniment de viata si - atunci cand privim acolo - putem vedea reflexia minţii, a alegerilor, a trairilor noastre interioare. Dumnezeu este cu noi, dar - în acelaşi timp - ne bcuurăm de libertatea de a curge prin realitatea vietii si a ne vedea in ea mintea, emotiile si sentimentele intrupate.
In ficeare zi imi dau seama cat de mult conteaza felul in care gandim. Cat de mult conteaza sa avem puterea sa ne sustragem din mintea negativa, precum si sa refuzam negativitatea in interiorul nostru, oricat ne-ar provoca lumea inconjuratoare. Cat sprijin divin primim si cata lumina se face in planul subtil al existentei atunci cand o fiinta izbuteste sa puna un gand frumos in mintea sa in locul unui gand urat. Un gand de iertare in locul unui gand de ura inseamna o lume in care se strecoara inca o raza de lumina divina. Iar existenta, ceea ce noi numim realitatea vietii de zi cu zi, lumea din jurul nostru raspunde inconstient - in cele din urma - luminii din noi.
Sa na va asteptati sa raspunda lumea intreaga luminii, iubirii si frumusetii din voi pentru ca nu prin lumea intreaga curge iubirea si lumina. Vor raspunde aceia care o pot face, aceia care au dat prin libera alegere permisiunea iubirii. Aceia care au ales, la randul lor, calea iubirii in aceasta viata vor veni catre voi si de-ar fi la distante de mii de kilometri in clipa in care emiteti iubire. ASta vreau sa va spun azi; emiteti iubire. IUbiti. Faceti asta premeditat, caci, daca veti lasa iubirea sa vina de la altii, daca veti astepta sa va iubeasca altcineva, daca veti dispera dupa iubirea cuiva, daca veti suferi, nu emiteti iubire. Nu transmiteti iubire, ci disperare, asteptare, frustrare, vibratii joase.
Sa avem grija de gandurile noastre, sa ne gandim cu drag la oameni, sa ne ingrijim gandurile si trairile cum ingrijim cele mai minunate flori. Ca o consecinta a ingrijirii de sine si in sine, Dumnezeu se apropie de noi si apropierea Lui rearanjeaza toti atomii, toate moleculele, toate fiintele, gandurile, trairile si evenimentele in asa fel incat intelegem, simtim, traim si vedem jocul fantastic al divinului chiar aici si acum.
Dumnezeu este aici; putem simti prezenţa sa, o putem vedea, o putem intelege, dar pentru asta trebuie sa renuntam la gandirea obisnuita, la gandirea care ne poate face "deştepţi printre oameni". Iubirea ne face frumoşi în ochii lui Dumnezeu, iar darurile frumuseţii divine sunt mai presus de tot ce este valoros pentru oameni.

Energie - bucurie

Cînd căutăm dragostea altora, căutăm..energie. Cînd alergăm să ne satisfacem dorinţele, să ne împlinim visele, să fim mîngîiaţi, or să cîştigăm diferite lucruri în viaţa noastră, căutăm energie. Energia şi bucuria sunt unul şi acelaşi lucru. Calmul, starea de bine izvorîtă din acţiuni, activitătăţi, gînduri, vacanţe plăcute sau din simplul fapt de a privi un peisaj mirific, pacea, iubirea, entuziasmul înseamnă “energie”! Toate acestea înseamnă energie dătătoare de viaţă, care hrăneşte mintea şi trupul, aducînd prinos vieţii. Toate calităţile umane creatoare de bucurie, iubire, entuziasm, bine sprijină viaţa şi dăruiesc energie. Trăirile pozitive hrănesc lumea, dincolo de toate lucrurile, posesiunile sau alergările noastre. Nici un cîştig n-ar avea vreodată sens fără bucuria cîştigătorului. Nici o activitate, oricît de strălucitoare ar fi ea, nu aduce beneficii reale posesorului, în absenţa bucuriei, a stării de bine, a iubirii, a mulţumirii, a încîntării sau a entuziasmului. De aceea, scopul real al căutărilor umane rămîne..unul de ordin emoţional. Sentimental. Energetic.

Tot ce ne hrăneşte cu energie care sprijină viaţa ne dă putere şi..devine putere în mediul înconjurător. Din nefericire, noi ne hrănim şi cu energie distructivă, toxică şi aducătoare de suferinţă. Tot din nefericire, nu suntem destul de conştienţi de natura sursei de hrană pe care ne-o găsim şi..ne adîncim în suferinţă, autodezenergizîndu-ne şi căutînd apoi cu disperare energia în mediul înconjurător. Astfel, în loc să dăruim iubire pentru a o primi, noi aşteptăm iubirea altora şi, mai mult, ridicăm nenumărate pretenţii, arborăm criticile precum steagurile de luptă la adresa celor ce par să nu ne iubească niciodată atît cît avem nevoie şi ne intoxicăm cu ..negativitate. Suferinţa presupune întotdeauna prezenţa în mintea şi-n trăirile noastre a unei energii toxice. Suferinţa, fie ea sub forma furiei, a fricii aberante, a criticii acerbe, a judecăţilor de valoare de care lumea se poate lipsi cu uşurinţă ne predispune la căutarea şi aşteptarea iubirii (a energiei) de la ceilalţi. Cînd aceştia ne iubesc, ne răspund pozitiv, suntem fericiţi. Ne simţim bine şi avem o energie debordantă, uneori.

Dar, trece timpul şi constatăm că nevoia noastră de iubire devine mai acerbă, mai puternică şi fantasmagorică. Iubitul de odinioară, fără de care viaţa părea că ni se scurge în neant, devine sursa suferinţei din prezent. Suntem cîrcotaşi, suntem nemulţumiţi, suntem nefericiţi, căci energia partenerului de acum..nu ne mai satisface nevoile. Ne-am obişnuit unul cu celălalt, nu mai avem chef pentru sex, pentru apropiere, pentru mîngîiere, fiindcă nu mai simţim..iubire noi înşine. Un om iubit cîndva devine un ghimpe, or sursa nefericirii de azi. De fapt, noi n-am înţeles că iubirea este starea noastră de a fi. Fără a fi noi în stare de iubire, fără a fi noi într-o stare de bine, ar putea să ne iubească întreg mapamondul şi cerul, dar ..inutil. Iubirea altora devine lucrătoare pentru noi atunci cînd noi iubim. Dragostea celuilalt nu ne poate atinge, nu ne poate vindeca şi nu ne poate ajuta, fără ca noi să iubim. Dragostea altuia devine puternică pentru noi prin răspunsul nostru interior faţă de iubire. Cel ce iubeşte nu poate fi un vampir energetic pentru că energia şi iubirea din el sunt unul şi acelaşi lucru. De aceea, orice suferinţă ne-ar bîntui în orice moment, să ne amintim că leacul ei începe prin a dărui din nou celor ce ne înconjoară. Căci a dărui înseamnă a intra în contact cu puterea vieţii, iar a stimula această putere în jur înseamnă a primi..noi înşine darurile vieţii.

Dorinţe..

Un pom nu-şi doreşte să înfrunzească, să înflorească, să facă fructe, cum nici o floare nu se gîndeşte cum să se facă mai frumoasă, or mai colorată. Natura conţine un program puternic, ascuns în sămînţa însăşi, care îngrijeşte viaţa şi frumuseţea pomului sau a florii. Este evident că şi omul se naşte dintr-o sămînţă, şi el conţine, deja, un program de creştere, de dezvoltare, de înflorire şi de frumuseţe. Dar, dacă întreaga natură “înţelege” să urmeze programul înscris în propria-i sămînţă, omul – tulburat prin credinţe şi prin tipare mentale - încearcă să schimbe natura, prin dorinţe care sunt împortiva vieţii. Prin dorinţe care nu sprijină binele propriu şi al celorlalţi. Avem nevoie să ne fixăm în minte noţiunea de a cere ceea ce este spre binele tuturor.

Altfel, se întîmplă să cerem insistent bogăţie şi cineva ..să moară, pentru ca dorinţa să ni se împlinească. Este posibil să cerem insistent un anume partener şi el să ne fie adus în preajmă prin evenimente nefericite pentru mulţi alţi oameni. Dorinţele ni se împlinesc cu preţul suferinţei proprii şi a suferinţei altor oameni de cîte ori ele nu sunt naturale, aşa cum este floarea pomului sau fructul său. Dacă programul nostru de viaţă nu conţine figura unui om bogat, vom atrage bogăţie prin dureri incalculabile. Aceasta este o mare taină a existenţei noastre. Taina dorinţei ne dezvăluie că suntem programaţi numai pentru binele tuturor. Un pom este programat să dăruiească frumuseţe şi să hrănească fiinţele cu roadele sale. Ca şi el suntem noi, oamenii, programaţi pentru a dărui frumuseţe şi hrană sănătoasă celor din jurul nostru. Prin dorinţe hazardate, prin percepţii şi gînduri care nu sprijină viaţa, afectăm viaţa şi ne dezicem de natura noastră adevărată. .

Dacă dorinţele nu sunt naturale şi nu sprijină binele, energia se blochează, iar blocajul aduce durere, ură şi distrugere. Curgerea firească a energiei crează întîmplări de viaţă în care toţi sunt ajutaţi. Suntem resposnabili de noi înşine şi de cei din jur de îndată ce ne dorim un lucru oarecare. Universul ne spune întotdeauna “da”, numai că - pentru a ne împlini dorinţele – mulţi se pierd în durere, noi de asemenea şi nu au ochii destul de mult deschişi pentru a vedea. Să însoţim, aşadar, fiecare dorinţă cu gîndul “îmi doresc să mă iubească acest om, să am bani mai mulţi, să fiu fericit, or sănătos, dacă este spre binele cel mai înalt al meu şi al tuturor. Dacă nu este aşa, sunt capabil să renunţ la dorinţa mea”! Capacitatea de a renunţa la împlinirea unei dorinţe ne va face mai buni, mai înţelepţi şi întotdeauna ne va pune în armonie cu universul. El ne cunoaşte nevoile cu adevărat şi le răspunde prin crearea unor evenimente care sprijină pe fiecare. Chiar şi oamenii necunoscuţi răspund inconştient pentru împlinirea dorinţelor noastre. Să deschidem larg ochii şi să vedem că aceasta nu este doar o taină, ci descrie natura a ceea ce considerăm a fi miraculos.

Legea Atractiei

Legea Atractiei

Nici suferinţa, nici dragostea nu sunt stări exterioare ale fiinţei umane. Ele se petrec în interior, în mintea şi în sufletul omenesc..Ceea ce se întîmplă în “afară”, în ceea ce numim “realitate” este un stimul, dar şi o oglindă a fiinţei interioare. Lumea din afară se regăseşte cumva în emoţiile noastre, în gînduri şi-n sentimente. Desigur că niciodată nu vedem în afară în mod fidel ceea ce este afară, cît ceea ce putem percepe prin trăirile interioare înregistrate ca experienţă de viaţă.

De exemplu, cinci oameni privesc acelaşi tablou, dar fiecare percepe tabloul prin prisma propriei sale experienţa. Un om care apare minunat în ochii unuia, este descris în termeni extremi de negativi de către altul. Aceasta înseamnă că noi nu vedem lumea exterioară aşa cum este, ci aşa cum putem. Nu vedem calităţile unui lucru, ale unui om, ale unei situaţii decît dacă alegem să observăm aceste calităţi. Putem alege, însă, să observăm neajunsurile, dificultăţile, ceea ce nu-i în regulă şi această opţiune este denumită de către noi “realism”. Sau “observaţie critică”. Sau o stare firească, pasibilă să ne ducă spre situaţia în care putem opera schimbări.

Poate că acest lucru este valabil, dar numai atunci cînd observăm partea negativă cu intenţii interioare pozitive. Cînd observăm un lucru negativ şi avem intenţia de a genera..o energie pozitivă, capabilă să mişte lucrurile spre un deznodămînt pozitiv. Fără intenţiile bune, stagnăm şi nu izbutim să construim nimic serios. Aceasta este o opţiune pe care o alegem mai des decît ne putem imagina. Este o opţiune care face rău, deopotrivă societăţii, faimiliei, oamenilor pe care-i iubim şi celor cărora – poate – am vrea să le facem bine. În cuplu, această opţiune generează starea de rutină, de disconfort şi de suferinţă mentală, care erodează în timp dragostea. Mintea obişnuită să judece, să vadă critic şi să observe tot ce-i lipseşte partenerului nostru se obişnuieşte cu nefericirea. Se autoprogramează pentru observaţia negativă. Aşa se face că, în loc să alegem toleranţa, iubirea, bucuria şi ceea ce ne dăruieşte bun, frumos sau important celălalt, noi vedem..că şi-a pus ciorapii în sus şi nu în jos, că şi-a luat haina verde în loc de cea roşie şi asta-i rău. Vedem că a cumpărat ceva, dar era mai bun..altceva..Vedeţi?

Mintea nu are capacitatea de a aprecia că partenerul nostru a făcut ceva, cît vede că trebuia să facă altceva, or că putea face un lucru mai bun. Nici măcar nu ne dăm seama că orice om face tot ce crede el că-i bun într-un moment..ŞI, tot el ajunge să fie extrem de stîngaci, de dificil, de aiurit şi de groaznic, atîta vreme cît celălalt îl vede astfel. Iată de ce oamenii iubiţi reuşesc..mai mult decît aceia pe care toate lumea îI vede în culori negre. Oamenii iubiţi se simt mai puternici, mai ajutaţi, mai curajoşi şi mai creativi. De aceea suferinţa nu este o stare..provocată de altcineva, ci o alegere mentală. Numai că, practicînd-o prea mult timp, nu ne mai putem sustrage puterii ei şi nu mai reuşim ieşi din obişnuniţa de a vedea lumea în negru decît cu un ajutor divin; iubirea. Legea Atractiei, asta-i cheia. Atragi suferinta, suferind, atragi iubirea, iubind: devii mai bun pe masura ce esti bun..