Compune...un cântec al sufletului tău

(Cântecul de putere)

Fragment din cartea ”Pași către tine însuți - Vindecarea Cauzală” de Maria Timuc, apărută la Editura Dharana.

„Sunetul este o formă de energie alcătuită din vibraţii sau lungimi de undă – anumite lungimi de undă au puterea de a vindeca”, spune Sandra Ingerman, terapeut ce foloseşte tehnici şamanice de vindecare, între care şi „cantectul de putere” sau cântecul care poate fi numit antidepresiv. Şamanii folosesc „cântecul de putere” înainte de a face vindecări, şi asta pentru că tainica putere a cântecului de putere este tocmai puterea lui de a ne deconecta de mintea noastră şi a ne apropia de cunoaşterea profundă a sufletului şi a Sinelui. Acest cântec de putere îndepărtează Egoul omenesc şi apropie puterea divină de noi. O mulţime de studii ştiinţifice demonstrează că anumite sunete, anumite cântece pot încetini ritmul undelor cerebrale, aşa încât creierul se comută de la undele Beta, specifice Egoului şi vieţii de zi cu zi, la undele cerebrale alpha sau theta. Acestea două din urmă sunt unde specifice stării de relaxare profunde, respectiv somnului (este cazul undelor theta). Astfel, muzica ne poartă paşii sufletului către stări de conştiinţă profund meditative, puternice, vindecătoare şi conectate cu fiinţa noastră nevăzută, pe care altfel o abandonăm din pricina atenţiei covârşitoare pe care ne-o cere lumea şi obiectele ei. Cântecul şamanic de putere poate fi o poartă pe care o deschidem către cunoaşterea de sine, către inspiraţie şi liniştire a minţii şi către o viaţă conectată cu profunzimile sufletului nostru.

„Compuneţi un cântec scurt, pe care să-l cântaţi atunci când vreţi să se întâmple acest lucru. Luaţi unele cuvinte-cheie din povestea voastră (n.n. – povestea vieţii voastre personale) şi formaţi cu ele un cântec. Începeţi cu nişte cuvinte şi permiteţi-i unei melodii să evolueze din acele cuvinte – o melodie care va va aduce într-o stare de conştiinţă extinsă”, spune Sandra Ingerman în cartea să „Leac pentru Pământ”. Ea precizează că acest cântec de putere este recomandat persoanelor care suferă de depresie, în primul rând, dar şi oricui doreşte să se desprindă de gândurile minţii, să-şi liniştească emoţiile, oricui doreşte să se avânte mai aproape de soluţia unei probleme sau înainte de a ne implica într-o activitate importantă pentru noi. Şamanii folosesc cântecul de putere înainte de a face vindecări pentru alte persoane.

Vedem – aşadar – că-i vorba despre a compune „un cântec al vieţii noastre”, un cântec în cuvintele căruia să ne recunoaştem dimensiunile esenţiale ale sufletului şi ale experienţei de viaţă. E vorba despre a lăsa melodia să apară singură, peste şi printre cuvintele pe care le aşezăm în cântecul nostru. Probabil că acele melodii publice, în care ne regăsim experienţa propriei vieţi într-o proporţie covârşitoare, acele melodii ce ne întorc la expresia iubirii regăsite sau a iubirii pierdute, a bunătăţii, a curajului sau a neîncrederii noastre au un efect puternic asupra noastră. Anumite melodii arhicunoscute, poveşti ale altora, în care ne regăsim propria poveste pot fi cântecul nostru de putere, cântecul pe care, ascultăndu-l în momentele de deprimare, de oboseală, de suferinţă, de boală sau de incertitudine, ne poate duce către starea de conştiinţa extinsă, mai aproape de creator, mai aproape de propriul suflet şi, poate, mai aproape de inspiraţia de care avem nevoie pentru viaţă. Lucrurile se întâmplă aşa chiar şi dincolo de conştienţa noastră, căci putem plânge, ne putem bucura, putem să ne simţim singurătatea sau fericirea, ascultând un cântec şi prin aceasta ne trezim mai aproape de sufletul nostru. Iată ce menire frumoasă poate avea şi are muzica atunci când sunetele şi cuvintele ei sunt în armonie cu povestea sufletului nostru. Căci acesta-i cântecul de putere; cântecul sufletului fiecăruia dintre noi.

Tehnica de rescriere a subconştientului

0

Augosto Cury spune ca ne putem reedita memoria, putem rescrie si reedita subconstientul! Si nu doar putem introduce date noi in propria memorie, respectiv in propriul subconstient, dar fara cunoasterea, intelegerea si practica rescrierii me­moriei viata noastra devine ca un teatru in minte, in care jucam un rol in public si nu rolul principal. Aceleasi ganduri negre, aceleasi angoase, aceleasi nelinisti, aceleasi trairi sordide se perinda prin minte, fara ca noi sa le punem la indoiala, sa le cri­ticam, sa le analizam si sa intelegem ca ne ascultam pe noi insine sau ascultam continuturile memorate in experientele din trecut, fie ele reale sau imaginare.

Teoria lui Augusto Cury, autorul cartii 'Minti sclipitoare, minti antrenate' (Ed. For You), pleaca de la ideea ca mintea inre­gistreaza gandurile noastre, le transforma in sentimente si emotii, le tri­mite in subconstient si apoi le rea­duce in constienta printr-un proces numit autoflux.

Daca Eul nostru nu este destul de consolidat si nu stie ca el si-a creat realitatea interioara, ca poate interveni si introduce date noi in acest flux al memoriei, devine victima propriei slabiciuni si nein­telegeri. Cu alte cuvinte, ne ascultam continuu propriile perceptii, reflectii, sentimente, intelegeri, neintelegeri sau interpretari, credem ca ne sunt impuse, ca o forta emotionala nevazuta ni le-a plantat in traire si, mai ales, le investim cu titlul de 'rea­litate'. Din pricina acestei confuzii, avem obsesii, fobii, depresii, frici, psihoze, atacuri de panica, incapacitati mentale, emotionale si sociale, slabiciuni, vicii si neputinte. Asta a facut sa conducem masinile, dar sa nu avem habar sa ne conducem mintile. Asta a facut sa devenim bogati, dar sa tanjim dupa fericirea pe care o traiesc unii oameni obisnuiti. Pentru ca nu operam schimbari in minte si nu stim ca sentimentele frumoase se creeaza prin ganduri frumoase, ca nu vin din neant bucuriile, nici iubirile nu cresc selectiv si de la sine in inimile unora, credem ca fatalitatea este o stare normala a existentei.

Tehnica IED (Intrebare, Exa­minare, Decizie) a lui Augusto Cury ne propune sa redevenim actori principali in propriul teatru interior, sa iesim din public, acolo unde aplaudam, plangem, suntem furiosi, instabili, nefericiti, fatalisti si deprimati privind jocul unor actori creati de noi insine. Sa pasim pe scena si sa intervenim in desfasurarea scenariului launtric. Tehnica IED ne invita sa intrebam in noi, sa exa­minam si sa decidem ce se intampla. Sa dialogam cu noi insine si sa ne punem la indoiala gandurile, impulsurile, emotiile atunci cand ele ne creeaza frica, resentimente, furie, indispozitie, depresie, sentimentul absentei iubirii, rautate, ura si orice altceva ne dezechilibreaza. Sa ne punem la indoiala propriile ganduri, propriile idei si sa observam ca ele sunt nefondate, chiar si atunci cand avem in fata situatii de viata ostile sau provocatoare, dar mai ales atunci cand anticipam mental dezastre, cand ne afecteaza frici inchipuite, dureri inexistente sau furii fara obiect. Decizia de a ne elibera de teroristul interior ne ajuta sa ne recastigam libertatea si flexibilitatea mentala. Nu mai recirculam aceleasi idei obsesive atunci cand ne reluam locul de scriitori ai scenariului interior si cand intelegem ca spectatorii sunt tot creatii ale noastre. Viata nu-i imbracata in roz de la cap la coada pentru cineva. Toata lumea ii cunoaste si voalurile negre, si pe cele invelite in esecuri, si pe cele cu iz de disperare si suferinta. Diferenta o face atitudinea interioara; in vreme ce unul vede in esec o provocare pentru crestere si evolutie, altul se infricoseaza si ramane blocat in esec. In vreme ce unul vede intr-o despartire de un om drag un drum catre o iubire mai mare, altul vede sfarsitul lumii.

In timp ce pierderile sunt pri­mite de unul cu toleranta si credinta ca si un castig este posibil, altul isi rumega dezastrul, isi plange pierderea si se scufunda in deziluzie. Sa-ti pui intrebarea daca gandul tau este onest si bun pentru tine, sa-i examinezi natura si sa decizi ca poti gandi si altfel despre acelasi lucru inseamna sa fii responsabil de faptul ca tu iti scrii istoria interioara. Tu scrii in pro­priul subconstient, iar pixul tau este gandul tau.

Nu poti rupe foile de acolo, nu le poti sterge cu radiera, dar poti rescrie cu alte ganduri aceleasi scenarii. Ele devin sentimente, ele devin trairile tale, ele iti deschid o fereastra catre existenta frumoasa, pe care nimeni n-o are de-a gata, dar fiecare munceste in propria minte pentru ea. Fericitii au si ei dureri, puternicii au slabiciuni, cei buni aluneca in rautate uneori si cei destepti au momente de prostie. Mintea-i cheia scrierilor reusite si, daca 'intrebi, examinezi si decizi' in propria minte, orice ar face lumea, orice cutremur ar veni, tu poti vedea speranta si acolo unde pare ca ea nu exista.

Fragment din cartea ”Pași către tine însuți/ Maria Timuc - volumul 2 - în curs de apariție la Editura Dharana)

Oameni imposibil de iubit și iubirea de sine

Toți oamenii tânjesc după iubire și mulți fac eforturi să fie iubiți. Există și oameni care fac tot posibilul să nu fie iubiți. Aceștia se străduiesc să-i umilească pe cei care i-ar putea iubi, folosindu-se de inocența și de frumusețea iubirii însăși, care rabdă, iartă, acceptă și abdică de la toate  ifosele Egoului. Iubirea însăși e umilită de cei care n-o cunosc și n-o înțeleg, de cei ai căror ochi o  socotesc o slăbiciune sau un pericol. Astfel de oameni se comportă cum le trece prin minte. Toate proiecțiile Egourilor personale devin defecte, slăbiciuni și trăsături pe care ei le atribuie lumii înconjurătoare. Cei care țin iubirea la distanță, umilind, manipulând, acuzând, negând, reprimând sau atacând nu sunt altceva decât imagini ale unei iubiri de sine care are nevoie să fie investigată și reevaluată.

Iubirea însăși îi acceptă existența acestui ”imposibil de iubit”, dar nu trebuie să-i tolereze la infinit comportamentul absurd, căci această toleranță devine lipsă de iubire de sine. Iubește-te pe tine, asta-i ideea! Iubirea rabdă totul, iartă totul, acceptă totul, dar acestea se întâmplă în interior și, dacă se întâmplă aici, este doar o chestiune de timp pentru ca separarea fizică a iubirii de  lipsa iubirii să apară ca o consecință a legii universale a reflecției. Așadar, cel care nu ne iubește în exterior este doar un aspect neintegrat din noi înșine, o parte din noi, care se autoflagelează, așteptând dragostea de acolo de unde ea nu poate veni. Cel care nu iubește, nu iubește: punct! Poți avea ochii verzi, picioarele până-n lună, inteligența lui Einstein sau conturile doldora: dacă cineva nu te iubește, acela ești tu, iar ”neiubibilul” din exterior e doar o oglindă care încearcă să te conștientizeze, care încearcă să-ți spună: iubește-te, așa ai să scapi de mine! De aceea el face tot posibilul să te umilească, să te arunce la coș, să-ți facă viața mizerabilă: el își face lui însuși acestea toate, iar ție îți spune că nu te poate iubi el, ci tu însuți. Visul de a schimba pe cineva și de a-i planta iubirea, bunăvoința, înțelegerea sau compasiunea în suflet e doar un vis. Căutați în viețile voastre oameni care vă iubesc deja. Căutați compania oamenilor buni, nu încercați să-i îmbunătățiți pe alții. Dacă alții vor să fie mai buni, vor face eforturi singuri în acest sens. Dacă vă iubesc, veți vedea aceasta în manifestările lor, în felul lor de a se comporta cu voi. Iubirea nu-i o stare unilaterală, de care beneficiază doar cel ce iubește: ea e ca soarele, când strălucește, aruncă lumină și căldură în lume, în jur. Vibrează, se simte, modelează comportamentul, atitudinea, faptele și o face pentru că ea e în interiorul celui ce iubește. Dacă nu este, nu poate fi stimulată, gândită, inventată sau determinată: iubirea vine din alt loc, din alt spațiu, din Duhul Sfânt...De aceea, dacă nu e, nimic nu e... ! Iubește-te pe tine, așteptând și căutând oameni care te iubesc, căci în întâlnirea cu ei se va manifesta iubirea de sine. 

”Ochiul conștiinței” din care vezi lumea...

Ce este, oare, frumos şi ce este urît, ce este bine şi ce este rău în vieţile fiecăruia dintre noi ? Să fie frumos răsăritul de soare, zburdălnicia mieilor şi ascunsele şoapte ale vântului? Să fie frumoasă marea sau ochii verzi ai fiinţei iubite, părul cîrlionţat al copilului sau zborul pescăruşilor peste valurile albastre? Să fie binele un fel de şablon al fericirii, în care nu poate exista decît imaginea unui cuplu uman, al unei societăţi sau a unui oraş scufundat într-o continuă scuturare de aripă a armoniei? Să fie binele legat de banii noştri, de succesul social, de moralitate, de înţelepciune, de căldură şi de sfîrştiul oricărui război câştigat? Ce criterii interioare sau exterioare avem pentru a decide ce este bine şi ce este rău, ce este frumos şi ce este urît?

Căci, dacă sunt frumoşi doar ochii verzi, înseamnă că ochii negri, căprui sau albaştri sunt urîţi? Dacă iubim părul vîlvoi sau pe cel cârlionţat şi-i atribuim frumuseţe înseamnă că oamenii fără păr sunt urîţi? Ce criterii de apreciere a binelui, a răului, a urâtului şi frumosului avem în sufletul nostru, cât de supuse sunt în faţa unui şablon, cât suntem supuşi etichetei şi cât de mult ne pierdem în vâltoarea materială a vieţii prin aceste etichete? Ajungem acum în punctul în care înţelegem că împărţim lumea cu mintea şi-n împărţirea aceasta folosim ceea ce am învăţat a percepe ca fiind frumos şi urât, bine şi rău..Şi norii, şi ploile, şi ceaţa, şi viscolul conţin în ele frumosul şi binele atunci cînd ne simţim fericiţi. Dacă sufletul nostru este îndrăgostit, ceaţa şi viscolul se vor face în noi frumuseţe, iar frigul se va face..bun, cum chelia unui iubit va deveni la fel de frumoasă ca părul cârlionţat al unui manechin. Atributele generale ale frumuseţii şi binelui existente în remorca uriaşă a civilizaţiei, precum talia subţire, ochii albaştri, piscina, limuzina, vila devin nesemnificative în faţa sufletului îndrăgostit.

Smerenia iubirii face un timp infinit dint-o singură clipă şi percepe ca bun tot ce este etichetat ca rău în absenţa sa. Eticheta socială conţine în ea percepţia socială, în a cărei simbolistică găsim un straniu amestec de parfum cu miros de dragoste şi ură, de condiţionare şi de alterare a inimii, de teribilism și de angoasă existențială. Noi nu mai observăm că lumea materială devine frumoasă or urâtă, bună sau rea de câte ori în lăuntrul nostru se petrece o schimbare de stare. Când suntem deprimaţi, lumea exterioară capătă dimensiunea catastrofică a deprimării noastre şi tot ce ştim, tot ce privim, tot ce este ni se prezintă sub forma disperării existente în noi, chiar dacă evenimentele vieții nu conțin nici o aluzie deprimantă. Când nu iubim, un alt om poate avea stele prinse-n păr şi poate zbura cu aripi proprii pînă-n desăvîrşirea cerului, poate fi rege şi poate avea virtuţi nenumărate, căci vom rămâne indiferenți la toată frumusețea aceasta. Atunci, cu ce ochi privim noi lumea, existența, expriențele vieții noastre, cele pe care le credem obiective? Cum discernem între bine și rău, între frumos și urât, de vreme ce instrumentul discernământului și obiectul vederii noastre este propria stare lăuntrică, propria minte, propria conștiință, propria alegere? Din fericirea sau din nefericirea noastră se deschide ochiul percepției. 

Ochiul conștiinței ne arată instantaneu adevărul și fiecare clipă în care ne îndepărtăm de el.  În acele momente în care nu iubim, vom vedea rău și ce-i bun și vom vedea urât și ce-i frumos. Cu ochiul nostru fără de dragoste, vedem întuneric în lumină și de aceea, ori de câte ori ne trezim disperați, triști, nefericiți, de câte ori vedem suferința și durerea, frica, mânia sau lehamitea în jur, de câte ori ne vedem frustrați, tensionați sau neîndreptățiți ar fi vindecător pentru noi să vindecăm conștiința interioară care percepe toate acestea. ”Ce-i în neregulă cu mine când văd lumea în neregulă” ar fi întrebarea esențială, vindecătoare, întrebarea care ne-ar duce către ajustarea percepțiilor noastre și către acea parte din noi, capabilă să observe că vedem adevărul doar atunci când îl privim dintr-o stare de iubire. Iar iubirea vede precum a spus apostolul; ”cu îndelungă răbdare, cu iertare”, chiar dacă ceea ce apare din lume pare rău. Pentru ca noi să vedem lumea frumoasă, lumea bună, partea cea mai fericită a existenței avem nevoie să privim toate acestea dintr-o conștiință frumoasă.

De aceea, ori de câte ori ne pierdem busola percepției corecte, suferim, ne simțim rău sau lucrurile se întâmplă așa cum nu ne-am dori, nu e o idee grozavă să schimbăm lumea pe care o vedem, căci aceea este o oglindă a conștiinței noastre tulburate. Ar fi cu mult mai vindecător să călătorim în propriul interior, în propria minte și să ne ajustăm percepțiile despre lume, căutând ipostazele pe care dorim să le vedem și ne fac bine. Noi suntem singurii subiecți ai schimbării, doar pe noi înșine putem să ne corectăm cu adevărat și doar din această stare putem cu adevărat să ajutăm lumea înconjurătoare, dăruindu-i energia noastră frumoasă, mai multă siguranță și mai multă bucurie. 

Terapie... pentru minte și suflet

 Pentru ca banii să vină, lasă-i să plece...

Când înghesuim lucrurile, nu-i permitem energiei să curgă liber şi – se pare – asta o facem undeva, în interior mai întâi. Pentru ca banii să vină, trebuie să ai puterea să-i laşi să plece. Pentru ca un om iubit să vină în viaţa ta, trebuie să-l laşi să plece pe acela… care nu te iubeşte acum. Să faci gol înainte de a fi plin, asta-i starea naturală de curgere a energiei. În dependenţă, aduni, aduni, îţi iubeşti cu obs­ti­na­ţie, cu disperare obiectele, fie că-ţi fo­losesc la ceva sau nu şi asta… te blochează. Te blochezi în exterior pentru că ceva s-a blocat în interior. O frică de pierdere a iubirii poate fi căutată într-o dragoste prea mare pentru obiecte sau în reţinerea nejustificată a obiectelor în preajma noastră.

***

 Acceptă ...prin respirație

Cel care înţelege că respiraţia co­rec­tă este un mare „da” spus vieţii, aşa cum este ea, un prim şi grandios act de acceptare a experienţelor, o ac­ceptare a schimbării ca mecanism neschimbător al existenţei, se va bu­cu­ra într-o zi să vadă viaţa cu ochi noi. Toate se mişcă de la sine, ca respiraţia, în folosul existenţei; şi frica, şi mânia, şi durerea, şi fericirea, şi dra­gostea, şi florile, şi apele, şi munţii sunt în serviciu divin printre oameni. Vom fi mai conştienţi, ne vom trezi din somn, din hipnoza binelui şi a rău­lui când vom respira firesc şi vom în­ţelege că acceptarea este un act care are loc mai întâi prin respiraţie şi abia apoi în orice altă formă. Conş­tiinţa are acces la inconştient de îndată ce respirăm cu acceptare, iar acolo, în inconştient, se află o sursă inestimabilă de cunoaştere, de în­ţe­le­gere şi de îndrumare pentru fiecare dintre noi. Suntem întregi când avem acces conştient la informaţia in­conş­tientă. Suntem întregi când trăim sen­ti­­mentul că respiraţia este un fel de a lăsa existenţa că curgă firesc, ca un râu. A permite emoţiilor, gândurilor, eve­nimentelor, oamenilor, naturii şi obiectelor să fie ce sunt şi să-şi joace ro­lurile corect în experienţa vieţii în­seamnă a le accepta printr-un act de respiraţie. Apoi, totul va fi mai uşor, mai blând, mai... natural, totul se va schimba de la sine, va curge de la sine, vindecător, în sprijinul vieţii, ca res­piraţia însăşi.

** 

Intră în bucutărie ca într-un altar

Este oare posibil să le transmi­tem bucatelor lacrimile de fericire, sta­rea de extaz, de bucurie, de tristeţe, de furie, gândurile frumoase, ca şi pe cele urâte? Se pare că... se întâmplă aşa. Dacă ne gândim la faptul că toate formele din univers emit o energie şi au structură vibraţională proprie, atunci şi alimentele, şi obiectele, şi ani­malele, şi florile, şi oamenii, şi fluturii, şi zidurile au o energie specifică. În consecinţă, ele sunt pasibile să re­cepţioneze şi să transmită energie. Dincolo de percepţiile pe care le avem prin simţurile obişnuite de tip gust, miros, pipăit sau prin văz (impactul vizual al mâncărurilor este la fel de important ca şi gustul), noi percepem şi la nivel energetic. Acest tip de percepţie înglobează întregul spectru emoţional, mental şi spiritual pe care-l transmite „bucătarul” atunci când prepară o mâncare. A găti cu dragoste înseamnă, iată, a transmite dragostea celor care mănâncă. A găti cu furie înseamnă a le transmite furia celorlalţi. Poate că de aceea mâncăm bucate triste sau bucate fericite.

Poate că de aceea unele dintre ele ne tulbură fizic şi emoţional, iar altele ne fac să ne simţim vii şi fericiţi. Unele ne energizează şi altele ne adorm la fel de viguros şi de tulburător ca şi alcoolul. Dacă sentimentele noastre se transmit prin mâncare, atunci ar trebui să intrăm în bucătărie ca într-un altar (acum îmi amintesc că femeile de la ţară îi spun Tatăl Nostru cozonacului şi fac cruce pe el). Sunt şi oameni inconştienţi de comuniunea noastră cu hrana, care înjură şi drăcuiesc în timp ce gătesc, se gândesc la toate relele şi apoi văd cum cei ce mănâncă suferă de indigestie, au balonări, se simt obosiţi, constipaţi sau nervoşi! Alimentele ar putea fi cu adevărat forme capabile să recepţioneze emoţii şi gânduri şi să le transmită celorlalţi. Şi dacă-i aşa, să intrăm în bucătărie cu dragoste şi să facem precum o cunoştinţă de-a mea care „le cântă” întotdeauna bucatelor

***

În loc să reacționezi în exterior, ascultă-te pe tine în interior

În ordinea divină a existenţei, nimeni nu-i un pom cu flori eterne. Nimeni nu-i continuu în vreme de rod şi nimeni nu-i într-un eşec infinit. Nimeni nu cunoaşte doar înălţimile, cum nimeni nu cunoaşte doar adâncu­rile. Până şi peştii se mai avântă la suprafaţa apei, până şi ei fac salturi fascinante, dar asta nu se poate întâmpla continuu. Toate lucrurile se întâmplă la vremea lor. Şi dacă Copilul rău nu se face mai bun cu bătaia, ba chiar devine atât de rău pe cât îl percepem şi, atâta vreme cât starea de furie continuă să ne determine comportamentul, copilul va fi, la rândul lui, furios şi ne va pedepsi. Ceea ce avem de făcut în faţa suferinţelor pe care ni le prezintă viaţa prin intermediul oamenilor apropiaţi sau a problemelor este ca, în faţa provocării să oprim mai întâi reacţia negativă personală. Adică, în loc să baţi copilul pentru că a făcut ceva rău, opreşte-te, stai cu tine însuţi, încuie-te în camera ta, întinde-te în pat şi ascultă-te pe tine însuţi. Ce simţi? Ce gândeşti? Ce emoţii trăieşti? Ce gânduri îţi crează suferinţă? Cu siguranţă, vei identifica trăiri negative în interiorul tău care corespund unui câmp al conştiinţei tale. Acolo, exact în acea stare de conştiinţă s-a născut problema, iar soluţia ei se găseşte la un alt nivel. Nu la nivelul legii lui Moise, ci la nivelul Legii Iubirii a lui Iisus. Iubirea poate fi accesată prin înţelegere, iertare, conştientizare şi smerenie în propria conştiinţă, mai întâi. Suferinţa se produce în conştiinţa deconectată de starea de iubire. Mingea vindecării de durerea sufletului stă întotdeauna în mâna celui lovit, căci nu există nici o vindecare reală fără a fi vindecată conştiinţa deconectată de iubire a celui răni

**

Zâmbește-le gândurilor tale negative

Un zâmbet sincer are puterea fantastică de a se transmite celor din jur. Un zâmbet are puterea fantastică de a ne comuta creierul de la rău la bine, de la tensiune la relaxare, de la sufe­rin­ţă la bucurie. Zâmbindu-le propriilor gânduri, adesea negative, temătoare, pline de îndoială sau de răzvrătire, îi zâmbim existenţei. Îi zâmbim trupului nostru, dar zâmbim şi lumii subtile. Nu ne va fi de mirare dacă, după un exerciţiu de zâmbet în interior ne vor suna oameni zâmbitori şi binedispuşi, ori vom fi atraşi într-un mediu în care zâmbetul interior se va întoarce către noi... sub forma zâmbetelor celorlalţi.

Să mergi pe stradă zâmbind în interior; iată un exerciţiu puternic de iubire de sine şi de conservare a energiei pozitive. Să le zâmbeşti întâmplărilor mai puţin plăcute ale vieţii. Să zâmbeşti atunci când cineva îţi spune ceva ce n-ai vrea să auzi. Să-i zâmbeşti celui care te atacă, facturii umflate care-ţi vine la uşă, să-i zâmbeşti lucrului care-ţi lipseşte momentan înseamnă să accepţi... întâmplările vieţii. Apoi să vezi cu uimire cum ele se echilibrează de la sine.

Fragmente din cartea ”Pași către tine însuți - Vindecarea Cauzală” - Maria Timuc/ Editura Dharana, București, 2015

**NOTA

Am selectat aici câteva pasaje semnificative, care conțin - în același timp - metode autoterapeutice, aplicabile imediat în interior, ceea ce ne poate ajuta să ne transformăm starea interioară, starea minții și a emoțiilor. Întreaga carte conține metode de autoterapie psihică și emoțională, pe care le-am practicat și eu de-a lungul anilor. Aplicându-le vă veți simți mai bine, pe de o parte, iar pe de altă parte experimentați puterea proprie de a vă crea această stare. Succes! 

”Aveţi emoţii? Să vă fie de bine!”

”Daca nu se poate fara teama, atunci temeti-va! Actionati asa cum puteti, numai nu va luptati cu frica. De exemplu, aveti emotii cand trebuie sa luati cuvantul in public – sa va fie de bine! Emotionati-va cat poftiti si cum va place. Lasati-va in voia acestui minunat simtamant. Permiteti-va chiar sa va manifestati exagerat. Daca va veti permite acest lucru, imediat toate emotiile vor disparea. Se intampla asta pentru ca cea mai mare parte din energie se consuma in lupta cu emotiile', spune Vadim Zeland ('Inainte, spre trecut', Ed. Dharana), un autor pe care vi l-am recomandat si alta data, in mod special pentru originalitatea definitiilor si a unor elemente ce compun psihologia umana. Aveti mai sus o 'terapie a emotiilor', una amuzanta, simpla, dar roditoare si interesanta.

Inceteaza sa lupti cu emotiile si emotiile te vor lasa in pace, vei scapa de ele atunci cand si ele scapa de tine, pare sa ne spuna Zeland. Noi ne pierdem energia in lupta cu emotiile. Ne impotrivim lor, ne dorim sa le ascundem, sa le punem masti, sa le amagim, sa ne amagim si sa parem linistiti sau singuri pe noi, dar cu totii simtim actiunea tulburatoare a emotiilor in momente si-n situatii diferite. O intalnire banala cu cineva ne poate face fluturi in stomac, dar noi luptam cu fluturii nostri, iar in exterior dam impresia de certitudine, siguranta si putere. Tinem un discurs si ne tremura picioarele, ni se zbuciuma inimile, ne traverseaza mii de ace si aculete prin sange, vocea ni se sugruma si, cu toate astea, cea mai mare frica a noastra se petrece launtric; luptam cu emotiile, ne impotrivim lor, caci le percepem ca pe un intrus, care ne poate arata intr-o lumina neplacuta celor din jur. Suntem prea atenti la emotii, instinctiv ne fortam sa le controlam, ne punem de-a curmezisul si le interzicem sa mai fie. Pentru toata aceasta actiune punem suflet, atentie si energie, pe care le putem economisi daca am aplica terapia 'Sunt emotionat, sa-mi fie de bine, las emotiile sa se manifeste cum vor ele'!

Noi oricum nu putem lupta cu emotiile, dar luptandu-ne cu ele nu facem decat sa le crestem puterea, sa le dam apa la moara si sa le hranim. Principiul ' de ce ti-e frica nu scapi' se aplica si emotiilor: frica de emotii se adauga emotiilor, iar emotiilor carora ne impotrivem le dam putere. A lasa emotia sa fie, sa existe, sa se produca, sa ne circule prin stomac, prin inimi, prin maini si prin picioare, dupa caz, e un fel in care ii permitem unui rau sa curga cum vrea el, iar asta-i o stare fireasca. Incercarea de a ne impotrivi curgerii unui rau e o himera, nu-i asa? Raul tot va gasi o cale sa curga, oricat ne-am impotrivi. Asta se pare ca fac si emotiile omenesti: incercarea de a le distruge la face mai puternice, iar lupta cu ele atrage consecinte dintre cele mai stranii, intre care violenta emotiilor. Acceptarea emotiei s-ar putea sa fie o terapie simpla, amuzanta si surprinzator de buna impotriva emotiei: lasi emotia in pace, emotia te lasa, la randul ei. E ca-n viata: lasi cainele sa latre, el tace. Ceea ce lasi sa existe, te lasa – la randul sau – sa existi. Pare simplu, dar functioneaza. Paradoxul este acela ca renuntarea la lupta are efecte speciale, spectaculoase si minunate si in relatia cu evenimentele neplacute ale vietii. Cand nu stii ce sa faci sau n-ai solutii, sa nu mai lupti cu situatia; las-o sa latre, accept-o si atunci se poate sa vezi uluit ca nici nu era nevoie sa faci ceva. O solutie exista, numai ca mintea care lupta n-o poate vedea, iar atunci cand lupta inceteaza, solutia mai vine si singura'.

Idei de reținut și de practicat: 

-Noi ne pierdem energia in lupta cu emotiile.

-Emotionati-va cat poftiti si cum va place. Lasati-va in voia acestui minunat simtamant. - - Permiteti-va chiar sa va manifestati exagerat. Daca va veti permite acest lucru, imediat toate emotiile vor disparea

-Principiul ' de ce ti-e frica nu scapi' se aplica si emotiilor: frica de emotii se adauga emotiilor, iar emotiilor carora ne impotrivem le dam putere.

- Acceptarea emotiei s-ar putea sa fie o terapie simpla, amuzanta si surprinzator de buna impotriva emotiei: lasi emotia in pace, emotia te lasa, la randul ei. E ca-n viata: lasi cainele sa latre, el tace. Ceea ce lasi sa existe, te lasa – la randul sau – sa existi. 

-Cand nu stii ce sa faci sau n-ai solutii, sa nu mai lupti cu situatia; accept-o si atunci se poate sa vezi uluit ca nici nu era nevoie sa faci ceva.

-O solutie exista, numai ca mintea care lupta n-o poate vedea, iar atunci cand lupta inceteaza, solutia vine si singura'.

Gândurile noastre se aud în întreaga existență

Când vorbești în tine cu toată inima, te aud și îngerii

”Când gândiți este ca și cum ați vorbi. Acest cuvânt interior este real, puternic, magic și este denumit Verbul. Verbul este gândul care nu s-a tradus încă prin cuvânt, în planul fizic; dar el se exprimă deja prim forme, culori, sunete. Când vorbiți în voi din tot sufletul și din toată inima voastră, plantele, animalele, păsările, insectele vă înțeleg limbajul, iar planetele, stelele, Îngerii, Arhanghelii vă înțeleg deopotrivă. În lumea invizibilă, creaturile nu-și vorbesc cu cuvintele unei limbi, ci cu ajutorul culorilor, formelor, melodiilor ce emană din ele și fiecare știe să interpreteze imediat acest limbaj. Va veni o vreme când oamenii vor comunica între ei numai prin emanațiile lor și se vor înțelege, fiindcă Verbul este limbajul universal”, a spus unul dintre marii maeștrii spirituali ai lumii, Omraam Mikhael Aivanhov, în cartea sa, ”Gânduri pentru fiecare zi”(Ed. Prosveta)

Gândul este limbaj universal


Iată ce lucru fantastic spunea Aivanhov: gândul este limbajul universal. Prin intermediul gândurilor noi comunicăm cu întreaga lume înconjurătoare, nu doar cu oamenii. Nu doar oamenii ne pot înțelege gândurile, ci și animalele, plantele, Îngerii și Arhanghelii. Gândurile noastre generează unde, culori, forme, sunete, gândurile noastre nu sunt inofensive, ba dimpotrivă. Gândurile ating întreaga existență, gândurile noastre sunt limbajul prin care comunicăm cu tot ce ne înconjoară, depotrivă cu ființele aflate într-un corp fizic, cât și cu cele din lumile cu vibrații mai înalte, pure, precum Îngerii și Arhanghelii. Ce înseamnă aceasta, oare? Cât de important este să înțelegem puterea gândului și faptul că a gândi e o responsabilitate? E cutremurător să știi că gândurile tale pot fi auzite, că ele pot fi absorbite, că ele - deși neîntrupate, deși non fizice - conțin o putere fantastică.

Gândurile înfrumusețează sau urâțesc lumea

Noi, oamenii, suntem cumva inconștienți de forța magică a propriei noastre gândiri, dovadă că ne dăm voie nouă înșine să gândim orice, sperând că gândul nostru este tainic și neauzit. Dar, ce spune maestul? Că tocmai gândul este auzit de întreaga existență. Tocmai fiindcă nu se aude ca un sunet în lumea fizică, el se aude în toate dimensiunile, el e chiar adevăratul limbaj prin care comunicăm cu lumea fizică, precum și cu lumea non fizică. Gândurile noastre crează efecte, au consecințe, ele pot înfrumuseța sau urâți lumea, fără să ne dăm seama de aceasta. Mai mult, știința constată pe zi ce trece că gândurile noastre au putere asupra corpului fizic, ne pot reseta ADNul, cum ne pot schimba în bine sau în rău starea de sănătate a corpului fizic. Furia, o stare emoțională care se bazează pe gânduri distructive, produce în corp o avalanșă de catecolamine, așa încât corpul are nevoie de ore întregi pentru a reveni la starea de bine, cum arată studii făcute de Institutul californian Harth Meath. Furia e un fel de tsunami al minții, a cărei forță se revarsă -  cum atrage atenția maestrul - nu doar asupra celui care-o trăiește, ci asupra ființelor văzute și nevăzute din acest univers. Toate trăirile noastre negative au la bază raționamente făcute din gânduri. 

Igiena mentală

Noi ne justificăm negativitatea, ne dăm dreptate singuri în interiorul nostru pentru a o hrăni, pentru a-i ține trena, pentru a o reține. Dreptatea noastră - o alegere e Egoului, în fapt - e adesea un foc pârjolitor, care ne îndeamnă să locuim într-un haos lăuntric, în vreme ce pretindem că-i o fațetă a rațiunii, a logicii și a adevărului. De fapt, fără să iubim, fără să hrănim existența cu dragostea noastră, fără să trimitem permanent gânduri frumoase și ziditoare către lume versus noi înșine, nu avem nici dreptate, nu suntem nici în adevăr. Dreptatea Egoului e mai degrabă o lumânare pe care încercăm s-o aprindem în întunericul universului nostru, în vreme ce Iubirea e lumina totală, completă și frumoasă, pe care n-o putem vedea, cum nu vedem pădurea din pricina copacilor. Îmi amintesc că am cunoscut cândva un mare maestru taoist, care avea o clinică de ”igienă mentală”! Igiena mentală este - dacă privim către spusele maestrului Aivanhov, de care nu mă îndoiesc nici o clipă și am nenumărate motive pentru această atitudine - o responsabilitate, poate actul de igienă numărul unu în experiența vieții noastre. Aceasta înseamnă să nu-ți dai voie ție însuți să gândești orice și, atunci când gândurile trec prin tine, să știi că le poți refuza, le poți schimba, le poți spune nu, le poți vorbi cu alte gânduri, le poți șterge imaginar dacă vrei, le poți trata cu rugăciune, cu înțelepciune și cu responsabilitate. Gândurile nu sunt doar ale noastre, iată ce adevăr profund! Noi putem capta din câmpul informațional tot soiul de furtuni, de nebunii, de gânduri de joasă vibrație, dar e alegerea noastră dacă le permitem să ne umble cum vor prin mintea noastră. 


Să ai gânduri care iubesc, râd și se bucură!

Să avem gânduri de calitate înseamnă să avem gânduri care iubesc, care iartă, care înțeleg, care acceptă, care râd, se bucură, gânduri care trimit lumină, dragoste și bine lumii înconjurătoare și nouă înșine. Seninătatea și grația ei nu pot veni fără ca noi să ne responsabilizăm privind modul în care gândim și fără să știm că gândurile nu sunt secrete, că există oameni care - în anumite condiții - le pot citi instantaneu, deopotrivă la apropiere și la distanță. Noi suntem aceia care atrag gândurile din câmpul informațional, noi suntem aceia care le putem schimba, oricât de îndărătnice ar fi unele dintre ele. Trebuie să știți că trăim deja vremuri în care ”comunicăm prin emanațiile noastre”(iar unii oameni emană atâta agresivitate, atâta violență și atâta suferință încât aceasta poate trage în jos mulțimi întregi) și, dacă vreți să vă convingeți, examinați-vă experiențele pe care le trăiți pe Facebook, de exemplu! Comunicarea emoțională cu oameni pe care nu-i cunoașteți, uneori iubirea pentru ele, alteori respingerea sau nenumărate alte trăiri, ce vă sunt cunoscute prin experiență directă, arată că gândurile și emoțiile nu cunosc limite de timp și de spațiu, că produc efecte fantastice și uneori ne pot schimba viețile în mod covârșitor. Igiena mentală ar trebui - și probabil va deveni într-o zi oarecare - materie fundamentală în școli. Până atunci să învățăm că gândul e o putere, una imensă, magică, reală, care ne poate salva dacă-i înțelegem sensul( ne poate ajuta în procesele de vindecare, în cele de restabilire a iubirii lăuntrice ) și-o folosim cu înțelepciune și cu chibzuință.