Ochii care te privesc

Prin ochii tăi priveşte lumea Spiritul Divin, dat tu ai..uitat asta. Ai uitat cine eşti tocmai pentru că Viaţa - în forma ei omenească, dar şi sub forma ierburilor, a plantelor, a apelor, a gîzelor, a arborilor sau a stelelor – este experienţa Fiinţei Divine în materie. Orice este viu îl conţine pe Dumnezeu. Prin ochii tăi..Spiritul Divin vede lumea, dar tu s-ar putea să nu înţelegi asta pe moment. S-ar putea să nu înţelegi tocmai pentru că..nu eşti “treaz”. Nu eşti pe deplin conştient! Nu ţi-ai observat ochii în oglindă şi de aceea nu ştii că atunci cînd tu te bucuri, Dumnezeu se bucură în tine. ŞI atunci cînd tu eşti trist, îl întristezi pe Dumnezeu. ŞI atunci cînd iubeşti, el iubeşte în tine. Isus a spus atît de clar ceva ce ilustrează acestea toate. “Căci m-ai hrănit cînd am fost flămînd şi m-ai îmbrăcat cînd am fost gol..(..) De cîte ori i-ai dat mîncare unuia dintre cei flămînzi, Mie mi-ai dat”..Oare ce înseamnă aceasta? Oare nu ne-a spus Isus că-n lăuntrul celui flămînd este Dumnezeu? Că omul care vine la noi este cel în care Dumnezeu se ascunde? ŞI atunci, nu este, oare, adevărat că prin ochii fiinţelor se uită la noi Dumnezeu? Dacă am cerceta puţin ochii care ne privesc în orice împrejurare, am vedea ce diferiţi sunt ei. Ce diferenţă de profunzime, de luminozitate, de claritate, de vioiciune se află în fiecare. Ochii oamenilor, ca şi proprii noştri ochi, exprimă starea de conştienţă a Spiritului care trăieşte în noi. Ochii vorbesc mai mult decît poate vorbi orice cuvînt. Ochii spun cînd Spiritul este rătăcit, căci privirea trădează “rătăcirea” minţii, or confuzia ei. Ochii exprimă fericirea, dar şi nivelul de profunzime al conştiinţei. Privirile adînci, parcă scufundate în interior, sugerează profunzimea cunoaşterii de sine, nivelul nostru de evoluţie interioară şi de înţelegere. Există ochi blînzi, ochi..profunzi, ochi înţelepţi, ochi ..fericiţi, ochi..luminoşi, ochi întunecoşi, ochi obraznici, ochi cuminţi, ochi ..dulci, or plini de amărăciune! Fiecare dintre aceste priviri ne pot aparţine tuturor în diferite momente ale zilei, dar dincolo de fluctuaţia trăsăturilor amintite, care exprimă starea de spirit de moment prin ochii noştri, se află..o esenţă. O stare continuă a ochilor care dezvăluie nivelul de conştienţă din care privim lumea şi viaţa. Esenţa esenţelor se ascunde în privirea fericită şi profundă, care exprimă Bucuria Spiritului interior. De aceea, cel ce te priveşte cu Bucurie prin ochii altui om este Dumnezeu conştient de Sine în acel moment. Bucuria, pacea şi iubirea sunt stările cele mai înalte ale conştiinţei. Ochii care privesc cu iubire, cu Bucurie şi cu Pace generează..o vibraţie fascinantă, fantastică, strălucitoare şi profundă. Ochii întunecaţi pot sugera faptul că treci printr-o perioadă de cunoaştere, de înţelegere şi de transformare de sine, care te va duce negreşit către lumină. În spatele stărilor schimbătoare ale minţii, reflectate de ochii noştri, Spiritul Divin aşteaptă să-l descoperim sub forma Bucuriei, a Luminii şi a Iubirii.

Drumul catre lumina trece prin gandurile noastre

Chiar cei mai răi dintre oameni visează să fie buni. Cei mai nefericiţi dintre oameni visează..fericirea. Cei mai ticăloşi dintre visează..bunătatea, blîndeţea şi fericirea şi, prin gîndurile, cuvintele şi faptele lor, prin acţiunile lor..cred cu sinceritate că ating..fericirea de data aceasta. Ce caută, oare, un om care ..înşeală, fură sau îl loveşte pe altul? El crede cu sinceritate că va fi mai fericit înşelînd, cîştigînd bani, plăcere sau orice alt lucru pe care-l caută prin mijloace..stranii, ilegale, imorale sau lipsite de iubire. Oamenii de lîngă noi, ca şi noi înşine, visăm să fim mai fericiţi şi de aceea luăm tot felul de decizii – unele mai aberante decît altele. Gîndim cîte-n lună şi-n stele şi chiar credem că facem toate acestea în ascuns. De fapt, nici măcar un gînd nu rămîne în mod deplin ascuns, pentru că suntem construiţi în aşa fel încît conştiinţa singură şi nesilită de nimeni..înregistrează orice am gîndi.

Fie că vrem sau nu vrem un lucru, fie bun sau rău, frumos sau urît este înregistrat automat de către conştiinţă. Acesta este principiul autosugestiei. Acesta este principiul “creaţiei”, în care se regăseşte iubirea, aşa cum o gîndim, o simţim, o trăim. Dacă ne gîndim la noi înşine ca la nişte fiinţe incomplete, slabe, lipsite de putere, de bunătate, ticăloase, instabile, înfricoşate, rele şi înglodate în suferinţă, conştiinţa va înregistra gîndurile noastre ca pe un adevăr. Chiar dacă străluceşte în noi frumuseţea şi bîlndeţea iubirii divine, ceea ce gîndim şi spunem despre noi înşine..sau despre cei din jur devine în cele din urmă real. Puterea extraordinară a Spiritului Divin, fără de care nici firul de iarbă n-ar respira, nici ..gîndul nostru n-ar putea exista este plămada prin care ne făurim binele şi răul, ploaia şi uscăciunea, frica şi suferinţa, dragostea şi ura, lumina şi întunericul. De ne vom v edea în sinea noastră numai eşuînd în dragoste, în viaţă, or în capacitatea de a evolua, conştiinţa va înregisira aceste viziuni şi - în cele din urmă - realitatea le va reflecta sub forma întîmplărilor vieţii noastre. De aceea este covîrşitor de important să devenim atenţi la mintea proprie. Căci prin gîndurile pe care le gîndim ne înălţăm spre culmile cerului şi prin ele..coborîm în întunecoasele unghere ale Iadului. De vom gîndi că lumea ne atacă şi ne împiedică să trăim în iubire şi-n libertate, ne vom confrunta cu imaginea creată de mintea noastră cîndva. Lumea va confirma lipsa de libertate pe care am văzut-o cu mintea, căci conştiinţa a înregistrat aceasta drept ..adevăr.

Dumnezeu nu va interveni într-o acţiune de schimbare a minţii noastre decît prin rugăciunea pe care i-o vom face. Oamenii ne vor ajuta după ce i-am spus conştiinţei noastre că..oamenii ne ajută. După ce am crezut cu sinceritate în ajutorul lor. Oamenii ne vor iubi cînd credem cu toată fiinţa că putem fi iubiţi şi merităm aceasta. Iată de ce, înainte de a acţiona, de a vorbi, or a schimba ceea ce ne displace azi în experienţa vieţii, trebuie să iniţiem o acţiune asupra propriei minţi. O acţiune de supraveghere continuă, de rugăciune şi de blîndeţe, prin care să modificăm gîndurile înşelătoare şi nebuneşti. Aceasta este şansa omului către lumină şi către vindecarea reală a sufletului său. Drumul catre lumina trece prin gandurile noastre. Aici, in ganduri, trebuie sa lucram permanent pentru ca frumusetea sa fie cu noi si sa ne mangaie printre turnurile - uneori aprige si inalte - ale suferintei ce insoteste conditia umana.

Inteligenţa inconştientului tău

Neplace să credem că tot ce gîndim, simţim sau facem, ca şi tot ce ni se întîmplă se află sub controlul nostru şi ne este în întregime cunoscut. Ne raportăm prea mult la starea de conştienţă şi cădem pradă închipuirilor tocmai pentru că nu suntem conştienţi de puterea inconştientului propriu. Neglijarea forţelor inconştiente înseamnă neglijarea pietrei de temelie a vieţii de zi cu zi şi neglijarea unor adevăruri care stau înfipte în conştiinţa noastră şi ne determină..pas cu pas. Ceea ce credem din copilărie despre lucruri, lume, oameni, Dumnezeu, fantome, copii, lucruri sau despre univers devine “energie inconştientă”, care se activează în relaţia cu un stimul din prezent! Tot ce învăţăm temeinic este înregistrat în inconştient, de unde apare..instantaneu în relaţia cu un stimul asemănător. Dacă am pierdut ceva şi ne simţim distruşi din pricina pierderii, vom fi distruşi de cîte ori vom pierde ..ceva. Vom fi tot mai distruşi, de fapt, pentru că trimitem în inconştient soluţia “eu sunt distrus de cîte ori pierd”! Energia inconştientă acumulată prin prima experienţă de pierdere va apărea cu ocazia fecărei pierderi din viaţa noastră şi ne va determina reacţia de durere, suferinţă sau dezastru pînă cînd ne vom decide să pierdem ..ceva mai lejer.
Modul în care învăţăm să ne rezolvăm problemele devine..destinul nostru. Dacă ne izolăm, suntem deprimaţi şi debusolaţi, dacă ne prăbuşim în faţa problemelor vieţii, vom repeta aceste trăiri pînă cînd ne vom decide să reacţionăm diferit la orice problemă de viaţă. De îndată ce alegem să schimbăm reacţia, să pierdem cu încrederea că vom putea cîştiga ceva şi din asta, convinşi că avem energie pentru a construi altceva, deja introducem în inconştient o informaţie nouă. Învăţăm ceva nou, ne facem un destin nou. Ne creăm reacţii noi şi un inconştient care ne serveşte într-un mod.Inconştientul “învaţă” cum să piardă cu uşurinţă, cum să cîştige cu uşurinţă, cum să aibă noroc şi cum să iasă basma curată de prin încîlcelile fireşti ale vieţii. Este evident că în corpul omenesc există o inteligenţă naturală, superperformantă, atît de complexă încît toată ştiinţa actuală n-a izbutit mai mult decît s-o descrie “în mare”. ŞI este evident că această inteligenţă se declanşează automat cînd mîncăm! Noi nu-i spunem corpului:”Am mîncat, apucă-te de treabă, digeră bine şi metabolizează cum trebuie”! El face toate operaţiunile fără ca noi să ne gîndim la ele. El transportă substanţele antiinflamatoare către capul copleşit de durere şi pune în mişcare toate instrumentele pentru vindecarea locului pe care chirurgul îl taie cu bisturiul. În mod asemănător, cînd învăţăm să ne rezolvăm cu uşurinţă problemele de viaţă, inconştientul ne aduce în lumină soluţiile cele mai simple şi mai bune. Ceea ce facem prima oară într-o relaţie, vom repeta în toate celelalte relaţii, dacă nu ne schimbăm modul de a reacţiona la conflict, la pierderi, la situaţii problematice. Ceea ce învăţăm devine informaţie inconştientă, care ne determină ulterior reacţiile şi ne creionează destinul. În loc de “sunt distrus cînd pierd” putem gîndi “eu cîştig şi cînd pierd”..”Depăşesc cu uşurinţă greutăţile vieţii şi găsesc soluţii pentru orice problemă”! Iată o energie nouă, care poate crea pentru oricine un destin nou.

Fie ca vine, fie ca nu vine ce vrei!

O ploaie periculoasă vine din senin şi un eveniment de viaţă periculos vine din dulcele şi amarul înalt al cerurilor dragostei. De unde să ştii uneori cît de veninoşi sînt colţii care te sărută şi cît de predestinaţi sînt paşii care te vînd pe zece talanţi? Noi, oamenii, nu izbîndim prea bine să cunoaştem adîncurile fiinţei noastre, pentru a extrage din el capacitatea de a aprecia binele şi frumosul acolo unde pare tern şi urît, scandalos de simplu sau în mod flagrant natural. Tot ce vedem ni se pare cu certitudine real şi categoric adevărat, pentru ca, umblînd puţin printre desişuri, să ne lovim capetele cu duritate şi în mod grav de pragul de spini cusut cu îndemînare printre frumuseţi. Ne captează buzele calde şi ochii suavi, mîinile prinse parcă în hora fineţii absolute a univeruslui, candoarea şi gingăşia unei fiinţe, pentru ca apoi să facem cunoştinţă cu monstrul pitit în piele de Făt Frumos. Frumuseţea umană este şi Iluzia umană. Cum adevărul sau dreptatea izvorîte din dualitate sfîrşesc prin a ne arunca în aceeaşi negră şi adîncă groapă cu lei fioroşi, după ce ne-au purtat, mai întîI, prin ceruri pline de lumini strălucitoare. Cădem din Rai în Iad în fiecare clipă în care ne amăgim cu tot ce pare a fi, dar nu este. Cu tot ce ne pare frumos, dar ne face să simţim cum din inimi ţîşnesc spre ceruri şuvoaie nesfîrşite de durere. Vălul Mayei sau Vălul iluziei este şi ceea ce ne cheamă straşnic spre a fi fericiţi şi-a căuta sub el izbînda simţurilor noastre. Dincolo de el, un fel de cîini păzitori ai cerurilor pîndesc spre a înhăţa prada umană, sosită la ospăţul fericirii. Tocmai pentru că nu ne putem refuza fericirea omenească noi ajungem să suferim. Pentru că ne lăsăm duşi de imaginea oglinzilor înfăşurate în imagini cu munţi şi cîmpii fără sfîrşit şi-n în fericiri veşnice, noi plătim un preţ. Se spune că trebuie să-i dai lumii ce-i poţi da şi să primeşti de la ea ceea ce îţi oferă, dar să nu i te dai pe tine însuţi. Căci aceasta înseamnă a te pierde în acest desfrîu al amăgirilor şi-a aştepta de la oameni mai mult decît îţi dă Dumnezeu. Poate că a nu aştepta este soluţia pentru cei ce aşteaptă ceva de la oamenii pe care îI iubesc sau de la cei..pe care îI vor iubi. De la prieteni, de la apropiaţi, de la colegi. De îndată ce începem să aşteptăm mulţumiri, de îndată ce aşteptăm fericiri sau cine ştie ce alte măreţe emoţii, începem să suferim pentru că ele nu mai apar sau apar sub forme dezastruoase, complet opuse celor pe care le visăm. Iluzia frumuseţii anterioare ne cheamă spamodic şi apoi ne ucide încet. Abia atunci cînd sîntem în genunchi putem aprecia, însă, puterea iluziei. Avem de învăţat că iluzia conţine în ea parfumuri celeste, pe care le adulmecăm pentru a ne întîlni în cale cu adevărul despre otrăvuri şi cu esenţa însăşi a otrăvurilor omeneşti. În spatele lor, însă, se află..pîlpîirea infinită a adevăratelor parfumuri sufleteşti, care ne spun în şoaptă:”Tot ce trebuie să aştepţi este să nu aştepţi nimic.” Or, să visezi, să ştii că s-ar putea să fie, dar să..te simţi la fel de limpede, la fel de fericit, fie că ceea ce aştepţi vine, fie că..nu vine !

Infaptuirea miracolului

Pilda ce conţine expresia celebră a lui Isus “Nicăieri nu este mai puţin preţuit un prooroc decît în casa şi în Patria lui” transmite unul dintre marile secrete ale creaţiei, la fel de valabil azi, ca şi acum 2000 de ani. La fel de neînţeles astăzi, ca şi atunci. Căci n-am învăţat a trece peste obstacolul “puternic” al minţii de zi cu zi, n-am izbutit - încă - să ne deschidem către secretele adevărate ale existenţei şi credem - în continuare – că suntem victimele împrejurărilor sau ale altor oameni. De fapt, “privitorul” sau acela ce “observă”, acela ce poate – din starea sa de conştiinţă - să-l vadă pe Cristos şi-n acela ce locuieşte la etajul zece al blocului, şi-n camera alăturată, şi-n politicianul arţăgos, şi-n dansatoarea de la bar devine “agentul esenţial” al activării puterii divine. Nu degeaba Isus a repetat “credinţa ta te-a vindecat”.

Iată că în pilda menţionată avem descrierea precisă a cauzei “absenţei miracolului”, a “limitării puterii de manifestare divină”. “Fiul Tîmplarului” se află - simbolic – şi astăzi printre noi. Cine, oare, ne dezapreciază, ne dispreţuieşte, ne crede incapabili sau ..groteşti, absurzi, or demni de ură şi respingere decît unii dintre cei mai apropiaţi nouă? Simplul fapt că suntem văzuţi “prea aproape” ne face prea umani. Simplul fapt că ne este cunoscută biografia, că ne apar slăbiciunile omeneşti, că nu avem familii angelice păcăleşte mintea în mod profund. Mintea vede obişnuitul în locul frumuseţii şi, adesea, acolo unde există fiinţe mai puternice în iubire, mai ..minunate şi mai demne de apreciat, există şi mai mulţi “locuitori necredincioşi”, şi mai aprigi în furie sau în critică. Mintea suportă cu mare greutate existenţa iubirii şi a luminii divine în altul sau în noi înşine şi de aceea recunoaşterea lor devine una dintre cele mai dificile sarcini într-o viaţă de om. Mecanismele de apărare ale minţii se pun în acţiune în diferite moduri, inclusiv prin atacurile violente ale “celor mai apropiaţi oameni” pentru ca puterea iubirii să nu fie văzută, iar miracolul să nu fie posibil. Cheia creaţiei evenimentelor vieţii de zi cu zi, cheia ..ce ne poartă direct către adevăr, suntem noi înşine. Noi suntem observatorii puterii divine şi, prin credinţa noastră în ea, activăm potenţialul cel mai înalt al creaţiei, al miracolului şi al vindecării. De aceea se întîmplă miracole în vieţile oamenilor îndrăgostiţi.

De aceea mulţi oameni puternici au avut succes în perioadele în care au fost îndrăgostiţi. Perseverenţa, munca, ambiţia sau curajul nu dau efecte atît de spectaculoase în absenţa iubirii şi, adesea, ele ..nu pot suplini energia şi frumuseţea dragostei pe care i-o purtăm altui om. Paradoxul face că iubirea devine credinţă în cel iubit, iar aceasta “activează” miracolul. Cel ce iubeşte este cel ce observă, ca şi cel care..crează! Secretul acesta dezvăluit de Isus a fost confirmat şi de către ştiinţa modernă, începînd cu fizica cuantică şi terminînd cu psihologia: “Observatorul modifică obiectul observat”! ŞI, dacă puterea lui Isus s-a lăsat “neputinicoasă în faţa necredinţei” n-a fost pentru că era astfel, cît pentru a realiza “pilda” şi a ne transmite mesajul. A gîndi despre alţii devine o responsabilitate. A iubi noi înşine înseamnă a ne da singuri şansa ..înfăptuirii miracolului.

Iubire, lacrimi si agresivitate

Respirăm într-un univers în care lupul sfîşie mielul şi tigrul ronţăie căprioare. Existăm într-o lume în care noi înşine spintecăm porcul şi sugrumăm puişorii de găină..Visăm în această lume în care iarba vie se înfioară sub bocancii noştri, iar florile pe care le dăruim sunt “ucise” pentru a ne servi ca daruri din dragoste..Plantele suferă de stres atunci cînd ne apropiem de ele cu o foarfecă pentru că şi ele simt..durerea şi pentru că sunt programate să..trăiască. Tot ce ne înconjoară poartă pecetea “viului” şi a sensibilităţii. Agresivitatea – la nivelul cel mai profund al experienţei – pare un instinct ce descrie în mod esenţial necesitatea. Chiar şi noi agresăm din necesitate, dar nevoia noastră nu se opreşte doar la supravieţuire! Rupem florile pentru a ne exprima dragostea pentru o altă fiinţă, dăruindu-le..Rupem florile îngenunchind în faţa frumuseţii lor. Papilele gustative ne trezesc plăceri neaşteptate cînd savurăm friptura sau ronţăim un măr. Suntem agresivi şi pentru că avem nevoie de frumuseţe. ŞI pentru că simţim iubire. ŞI pentru că avem nevoie de plăcere..

ŞI, iată cum însăşi sensibilitatea ne îmbie spre agresivitate..în relaţia cu tot ce este viu..Căci, cu orice ne-am hrăni, tot trebuie..să sacrificăm ceva..ŞI un morcov trăieşte, şi un măr respiră, şi firul de iarbă este plin de viaţă! Suntem agresivi din necesitate, dar aceasta nu ne salvează de la sensibilitate. Agresivitatea şi sensibilitatea şad una lîngă la alta şi merg umăr la umăr în experienţa vieţii noastre. NU suntem doar agresivi, ci şi teribil de sensibili, uimitor de sentimentali, foarte uşor de rănit şi extrem de predispuşi la durere..Oricît am vrea să ne ascundem suferinţa, ea are nebunescul obicei de a ieşi din noi, atît prin agresivitate, cît şi prin lacrimi. Atît prin mîngîiere, cît şi prin lovitură..Ne trezim lovind cînd ne simţim răniţi, de parcă vieţile noastre ar fi în pericol. ŞI, într-un fel anume, uneori o jignire pare a ne rupe o bucată din viaţă, o fîşie de suflet, cum lipsa de respect a cuiva poate fi interpretată ca un atac la adresa vieţii noastre. Aceasta înseamnă că noi nu trăim doar cu friptură, cît cu iubire. Supravieţuirea corpului nostru pare a depinde în mod esenţial de sentimente, de starea de bucurie, de hrana emoţională pe care o îngurgităm zi de zi…Uneori percepem o jignire ca pe o pierdere a vieţii şi alteori percepem respingerea ca pe o stare de inaniţie în care suntem împinşi..

Ne hrănim cu fericire mai mult decît cu orice altceva. Ne hrănim cu tot ce simţim şi – adesea – singuri ne alegem destinul de căprioară sfîşiată, or pe acela de tigru fioros. Uneori ni se pare că am pierdut pe drumurile prăfuite ale vieţii puterea de a ne bucura, or pe aceea de a iubi, fără să ne dăm seama că şi agresivitatea poate fi semnul unei exacerbate sensibilităţi. Ştiind aceasta, putem recupera iubirea de care ne îndepărtăm prin durere şi bucuria de a trăi, care se poate ascunde sub cea mai puternică stare de deprimare..Căci, cei mai agresivi dintre noi cer în mod zgomotos dragoste, iar cei mai deprimaţi caută cu disperare viaţa care pulsează a bucurie în interiorul lor!

Despre schimbarea energiei

Cele mai mărunte schimbări în programul nostru de zi cu zi ne schimbă energia şi, atunci cînd ele urmează intenţii pozitive şi decizii interioare..frumoase, energia ni se schimbă în bine. Simplul fapt de a schimba drumul către casă, pe acela ..obişnuit pe care mergem la slujbă, ora de trezire sau pe aceea de culcare ne schimbă, de asemenea, energia. Cînd avem probleme grave trebuie să suspicionăm o stagnare energetică, prin exersarea zilnică a aceluiaşi mod toxic de a gîndi, a fi, a ne face programul şi a acţiona. Adesea, noi nu avem destulă putere (energie) pentru a ne schimba viziunea interioară şi atunci avem ..opţiunea de a apela la acţiuni diferite de cele obişnuite. Cele mai mărunte schimbări atrag ..o energie nouă. O energie nouă poate fi benefică, poate fi..şi negativă. Noi putem recunoaşte schimbarea negativă chiar în întîmplări şi-n evenimente; cînd acestea sunt nemulţumitoare, cînd trăim prea multă îngrijorare, prea mult stres, prea multe probleme de viaţă înseamnă că..există ceva în mintea, în trăirile şi-n acţiunile personale care trebuie schimbat.

Orice noutate pe care o introducem în programul de zi cu zi..schimbă energia şi poate avea darul de a ne împinge spre mai bine. Aşadar, să nu facem acelaşi lucru în fiecare zi. Să ne mai schimbăm ..drumul ce duce spre casă, scaunul pe care ne aşezăm, patul în care dormim, locul în care mergem în excursii. Schimbarea acţiunilor, a programului este extrem de puternică pentru toaţi oamenii care depind în mod esenţial de ceea ce se întîmplă la nivelul experienţei fizice de viaţă. Cei care au depăşit ataşamentul faţă de lumea exterioară pot realiza schimbările în interior mai întîI; îşi pot schimba modul de a percepe lumea, viaţa, lucrurile, experienţa şi atunci..se schimbă şi exteriorul. Cei mai mulţi oameni au nevoie, însă, de schimbarea acţiunii, a peisajului lumii fizice, a oamenilor ce-i înconjoară pentru ca mediul interior( gînduri, sentimente, emoţii) să se schimbe în sensul dorit. Energia noastră stagnează şi crează tensiuni, precum şi tendinţa de a dezvolta “programe puternice” sau comportamente şi moduri de gîndire şi acţiune automate atunci cînd..repetăm inconştient aceleaşi gînduri, aceleaşi sentmiente şi aceleaşi acţiuni. Este deosebit de important să reţinem toate acestea pentru ca, în orice moment de stagnare energetică, dacă avem tendinţa să..fim conduşi de tiparele şi de programele inconştiente în direcţii nefericite pentru noi, să începem prin a ne schimba cu ..responsabilitate, calm, răbdare şi perseverenţă..programul de zi cu zi.

Cineva care merge cu maşina pe acelaşi drum, poate opri ..într-un parc pentru cîteva minute. Aceasta este o schimbare care va atrage după sine schimbarea energiei. Cineva care stă zilnic pe acelaşi scaun, în acelaşi loc, poate muta scaunul..într-un loc diferit şi această banală mutare schimbă energia. A muta mobila într-un mod diferit, a cumpăra un obiect nou, a zugrăvi, a schimba un geam, or ..masa de bucătărie ne schimbă energia de la sine. Existenţa este fundamentată pe schimbare, dar noi căutăm stabilitatea. Căutarea noastră ne determină să dezvoltăm programe şi tipare care devin mai puternice decît noi pe de o parte, iar pe de altă parte..lecţia existenţei ne cere diversitate. ŞI diversitatea înseamnă a schimba mereu ceva! Schimbarea înseamnă curgerea firească a energiei. Programul înseamnă..blocaj energetic. Despre aceasta este vorba şi pentru că energia curge în univers şi fără să vrem noi, avem nevoie să ne schimbăm programele de bună voie şi nesiliţi de legea schimbării.