Aici si acum

A trecut ceva vreme de cand nu am postat pe blog.
Intre timp, am vazut, am trait si am inteles din nou si din nou ca intamplarile vietii ne conduc, ne gideaza, au propria lor inteligenta si intelepciune. Intre timp, am trait (a cata oara, oare?)sentimentul ca nu exista intamplare in acest univers, pe care-l vedem haotic doar pentru ca traim pe frecventele obisnuite ale respingerii, suferintei, deznadejdii si a credintei surprinzatoare ca Dumnezeu nu ne ajuta, de fapt, ca trebuie sa ne descurcam singuri si ca nu avem nici un amestec in ceea ce ni se intampla in viata de zi cu zi. De fapt, lucrurile stau pe dos; cred cu toata fiinta ca Dumnezeu este aici, in viata noastra de zi cu zi si noi ii putem simti prezenţa, ca şi puterea in fiecare moment in care simtim că "iubim". De asemenea, putem privi catre tot ce ni se intampla, catre fiecare eveniment de viata si - atunci cand privim acolo - putem vedea reflexia minţii, a alegerilor, a trairilor noastre interioare. Dumnezeu este cu noi, dar - în acelaşi timp - ne bcuurăm de libertatea de a curge prin realitatea vietii si a ne vedea in ea mintea, emotiile si sentimentele intrupate.
In ficeare zi imi dau seama cat de mult conteaza felul in care gandim. Cat de mult conteaza sa avem puterea sa ne sustragem din mintea negativa, precum si sa refuzam negativitatea in interiorul nostru, oricat ne-ar provoca lumea inconjuratoare. Cat sprijin divin primim si cata lumina se face in planul subtil al existentei atunci cand o fiinta izbuteste sa puna un gand frumos in mintea sa in locul unui gand urat. Un gand de iertare in locul unui gand de ura inseamna o lume in care se strecoara inca o raza de lumina divina. Iar existenta, ceea ce noi numim realitatea vietii de zi cu zi, lumea din jurul nostru raspunde inconstient - in cele din urma - luminii din noi.
Sa na va asteptati sa raspunda lumea intreaga luminii, iubirii si frumusetii din voi pentru ca nu prin lumea intreaga curge iubirea si lumina. Vor raspunde aceia care o pot face, aceia care au dat prin libera alegere permisiunea iubirii. Aceia care au ales, la randul lor, calea iubirii in aceasta viata vor veni catre voi si de-ar fi la distante de mii de kilometri in clipa in care emiteti iubire. ASta vreau sa va spun azi; emiteti iubire. IUbiti. Faceti asta premeditat, caci, daca veti lasa iubirea sa vina de la altii, daca veti astepta sa va iubeasca altcineva, daca veti dispera dupa iubirea cuiva, daca veti suferi, nu emiteti iubire. Nu transmiteti iubire, ci disperare, asteptare, frustrare, vibratii joase.
Sa avem grija de gandurile noastre, sa ne gandim cu drag la oameni, sa ne ingrijim gandurile si trairile cum ingrijim cele mai minunate flori. Ca o consecinta a ingrijirii de sine si in sine, Dumnezeu se apropie de noi si apropierea Lui rearanjeaza toti atomii, toate moleculele, toate fiintele, gandurile, trairile si evenimentele in asa fel incat intelegem, simtim, traim si vedem jocul fantastic al divinului chiar aici si acum.
Dumnezeu este aici; putem simti prezenţa sa, o putem vedea, o putem intelege, dar pentru asta trebuie sa renuntam la gandirea obisnuita, la gandirea care ne poate face "deştepţi printre oameni". Iubirea ne face frumoşi în ochii lui Dumnezeu, iar darurile frumuseţii divine sunt mai presus de tot ce este valoros pentru oameni.

Energie - bucurie

Cînd căutăm dragostea altora, căutăm..energie. Cînd alergăm să ne satisfacem dorinţele, să ne împlinim visele, să fim mîngîiaţi, or să cîştigăm diferite lucruri în viaţa noastră, căutăm energie. Energia şi bucuria sunt unul şi acelaşi lucru. Calmul, starea de bine izvorîtă din acţiuni, activitătăţi, gînduri, vacanţe plăcute sau din simplul fapt de a privi un peisaj mirific, pacea, iubirea, entuziasmul înseamnă “energie”! Toate acestea înseamnă energie dătătoare de viaţă, care hrăneşte mintea şi trupul, aducînd prinos vieţii. Toate calităţile umane creatoare de bucurie, iubire, entuziasm, bine sprijină viaţa şi dăruiesc energie. Trăirile pozitive hrănesc lumea, dincolo de toate lucrurile, posesiunile sau alergările noastre. Nici un cîştig n-ar avea vreodată sens fără bucuria cîştigătorului. Nici o activitate, oricît de strălucitoare ar fi ea, nu aduce beneficii reale posesorului, în absenţa bucuriei, a stării de bine, a iubirii, a mulţumirii, a încîntării sau a entuziasmului. De aceea, scopul real al căutărilor umane rămîne..unul de ordin emoţional. Sentimental. Energetic.

Tot ce ne hrăneşte cu energie care sprijină viaţa ne dă putere şi..devine putere în mediul înconjurător. Din nefericire, noi ne hrănim şi cu energie distructivă, toxică şi aducătoare de suferinţă. Tot din nefericire, nu suntem destul de conştienţi de natura sursei de hrană pe care ne-o găsim şi..ne adîncim în suferinţă, autodezenergizîndu-ne şi căutînd apoi cu disperare energia în mediul înconjurător. Astfel, în loc să dăruim iubire pentru a o primi, noi aşteptăm iubirea altora şi, mai mult, ridicăm nenumărate pretenţii, arborăm criticile precum steagurile de luptă la adresa celor ce par să nu ne iubească niciodată atît cît avem nevoie şi ne intoxicăm cu ..negativitate. Suferinţa presupune întotdeauna prezenţa în mintea şi-n trăirile noastre a unei energii toxice. Suferinţa, fie ea sub forma furiei, a fricii aberante, a criticii acerbe, a judecăţilor de valoare de care lumea se poate lipsi cu uşurinţă ne predispune la căutarea şi aşteptarea iubirii (a energiei) de la ceilalţi. Cînd aceştia ne iubesc, ne răspund pozitiv, suntem fericiţi. Ne simţim bine şi avem o energie debordantă, uneori.

Dar, trece timpul şi constatăm că nevoia noastră de iubire devine mai acerbă, mai puternică şi fantasmagorică. Iubitul de odinioară, fără de care viaţa părea că ni se scurge în neant, devine sursa suferinţei din prezent. Suntem cîrcotaşi, suntem nemulţumiţi, suntem nefericiţi, căci energia partenerului de acum..nu ne mai satisface nevoile. Ne-am obişnuit unul cu celălalt, nu mai avem chef pentru sex, pentru apropiere, pentru mîngîiere, fiindcă nu mai simţim..iubire noi înşine. Un om iubit cîndva devine un ghimpe, or sursa nefericirii de azi. De fapt, noi n-am înţeles că iubirea este starea noastră de a fi. Fără a fi noi în stare de iubire, fără a fi noi într-o stare de bine, ar putea să ne iubească întreg mapamondul şi cerul, dar ..inutil. Iubirea altora devine lucrătoare pentru noi atunci cînd noi iubim. Dragostea celuilalt nu ne poate atinge, nu ne poate vindeca şi nu ne poate ajuta, fără ca noi să iubim. Dragostea altuia devine puternică pentru noi prin răspunsul nostru interior faţă de iubire. Cel ce iubeşte nu poate fi un vampir energetic pentru că energia şi iubirea din el sunt unul şi acelaşi lucru. De aceea, orice suferinţă ne-ar bîntui în orice moment, să ne amintim că leacul ei începe prin a dărui din nou celor ce ne înconjoară. Căci a dărui înseamnă a intra în contact cu puterea vieţii, iar a stimula această putere în jur înseamnă a primi..noi înşine darurile vieţii.

Dorinţe..

Un pom nu-şi doreşte să înfrunzească, să înflorească, să facă fructe, cum nici o floare nu se gîndeşte cum să se facă mai frumoasă, or mai colorată. Natura conţine un program puternic, ascuns în sămînţa însăşi, care îngrijeşte viaţa şi frumuseţea pomului sau a florii. Este evident că şi omul se naşte dintr-o sămînţă, şi el conţine, deja, un program de creştere, de dezvoltare, de înflorire şi de frumuseţe. Dar, dacă întreaga natură “înţelege” să urmeze programul înscris în propria-i sămînţă, omul – tulburat prin credinţe şi prin tipare mentale - încearcă să schimbe natura, prin dorinţe care sunt împortiva vieţii. Prin dorinţe care nu sprijină binele propriu şi al celorlalţi. Avem nevoie să ne fixăm în minte noţiunea de a cere ceea ce este spre binele tuturor.

Altfel, se întîmplă să cerem insistent bogăţie şi cineva ..să moară, pentru ca dorinţa să ni se împlinească. Este posibil să cerem insistent un anume partener şi el să ne fie adus în preajmă prin evenimente nefericite pentru mulţi alţi oameni. Dorinţele ni se împlinesc cu preţul suferinţei proprii şi a suferinţei altor oameni de cîte ori ele nu sunt naturale, aşa cum este floarea pomului sau fructul său. Dacă programul nostru de viaţă nu conţine figura unui om bogat, vom atrage bogăţie prin dureri incalculabile. Aceasta este o mare taină a existenţei noastre. Taina dorinţei ne dezvăluie că suntem programaţi numai pentru binele tuturor. Un pom este programat să dăruiească frumuseţe şi să hrănească fiinţele cu roadele sale. Ca şi el suntem noi, oamenii, programaţi pentru a dărui frumuseţe şi hrană sănătoasă celor din jurul nostru. Prin dorinţe hazardate, prin percepţii şi gînduri care nu sprijină viaţa, afectăm viaţa şi ne dezicem de natura noastră adevărată. .

Dacă dorinţele nu sunt naturale şi nu sprijină binele, energia se blochează, iar blocajul aduce durere, ură şi distrugere. Curgerea firească a energiei crează întîmplări de viaţă în care toţi sunt ajutaţi. Suntem resposnabili de noi înşine şi de cei din jur de îndată ce ne dorim un lucru oarecare. Universul ne spune întotdeauna “da”, numai că - pentru a ne împlini dorinţele – mulţi se pierd în durere, noi de asemenea şi nu au ochii destul de mult deschişi pentru a vedea. Să însoţim, aşadar, fiecare dorinţă cu gîndul “îmi doresc să mă iubească acest om, să am bani mai mulţi, să fiu fericit, or sănătos, dacă este spre binele cel mai înalt al meu şi al tuturor. Dacă nu este aşa, sunt capabil să renunţ la dorinţa mea”! Capacitatea de a renunţa la împlinirea unei dorinţe ne va face mai buni, mai înţelepţi şi întotdeauna ne va pune în armonie cu universul. El ne cunoaşte nevoile cu adevărat şi le răspunde prin crearea unor evenimente care sprijină pe fiecare. Chiar şi oamenii necunoscuţi răspund inconştient pentru împlinirea dorinţelor noastre. Să deschidem larg ochii şi să vedem că aceasta nu este doar o taină, ci descrie natura a ceea ce considerăm a fi miraculos.

Legea Atractiei

Legea Atractiei

Nici suferinţa, nici dragostea nu sunt stări exterioare ale fiinţei umane. Ele se petrec în interior, în mintea şi în sufletul omenesc..Ceea ce se întîmplă în “afară”, în ceea ce numim “realitate” este un stimul, dar şi o oglindă a fiinţei interioare. Lumea din afară se regăseşte cumva în emoţiile noastre, în gînduri şi-n sentimente. Desigur că niciodată nu vedem în afară în mod fidel ceea ce este afară, cît ceea ce putem percepe prin trăirile interioare înregistrate ca experienţă de viaţă.

De exemplu, cinci oameni privesc acelaşi tablou, dar fiecare percepe tabloul prin prisma propriei sale experienţa. Un om care apare minunat în ochii unuia, este descris în termeni extremi de negativi de către altul. Aceasta înseamnă că noi nu vedem lumea exterioară aşa cum este, ci aşa cum putem. Nu vedem calităţile unui lucru, ale unui om, ale unei situaţii decît dacă alegem să observăm aceste calităţi. Putem alege, însă, să observăm neajunsurile, dificultăţile, ceea ce nu-i în regulă şi această opţiune este denumită de către noi “realism”. Sau “observaţie critică”. Sau o stare firească, pasibilă să ne ducă spre situaţia în care putem opera schimbări.

Poate că acest lucru este valabil, dar numai atunci cînd observăm partea negativă cu intenţii interioare pozitive. Cînd observăm un lucru negativ şi avem intenţia de a genera..o energie pozitivă, capabilă să mişte lucrurile spre un deznodămînt pozitiv. Fără intenţiile bune, stagnăm şi nu izbutim să construim nimic serios. Aceasta este o opţiune pe care o alegem mai des decît ne putem imagina. Este o opţiune care face rău, deopotrivă societăţii, faimiliei, oamenilor pe care-i iubim şi celor cărora – poate – am vrea să le facem bine. În cuplu, această opţiune generează starea de rutină, de disconfort şi de suferinţă mentală, care erodează în timp dragostea. Mintea obişnuită să judece, să vadă critic şi să observe tot ce-i lipseşte partenerului nostru se obişnuieşte cu nefericirea. Se autoprogramează pentru observaţia negativă. Aşa se face că, în loc să alegem toleranţa, iubirea, bucuria şi ceea ce ne dăruieşte bun, frumos sau important celălalt, noi vedem..că şi-a pus ciorapii în sus şi nu în jos, că şi-a luat haina verde în loc de cea roşie şi asta-i rău. Vedem că a cumpărat ceva, dar era mai bun..altceva..Vedeţi?

Mintea nu are capacitatea de a aprecia că partenerul nostru a făcut ceva, cît vede că trebuia să facă altceva, or că putea face un lucru mai bun. Nici măcar nu ne dăm seama că orice om face tot ce crede el că-i bun într-un moment..ŞI, tot el ajunge să fie extrem de stîngaci, de dificil, de aiurit şi de groaznic, atîta vreme cît celălalt îl vede astfel. Iată de ce oamenii iubiţi reuşesc..mai mult decît aceia pe care toate lumea îI vede în culori negre. Oamenii iubiţi se simt mai puternici, mai ajutaţi, mai curajoşi şi mai creativi. De aceea suferinţa nu este o stare..provocată de altcineva, ci o alegere mentală. Numai că, practicînd-o prea mult timp, nu ne mai putem sustrage puterii ei şi nu mai reuşim ieşi din obişnuniţa de a vedea lumea în negru decît cu un ajutor divin; iubirea. Legea Atractiei, asta-i cheia. Atragi suferinta, suferind, atragi iubirea, iubind: devii mai bun pe masura ce esti bun..

Frumusetea celui ce spune "te iubesc"

Cînd cineva îţi spune “te iubesc”, simţi că-ţi cresc aripi. S-ar putea să te simţi flatat, or s-ar putea să te simţi îngrijorat pentru că nu-ţi doreşti dragostea ce-ţi este declarată. Dar, ştii tu oare că iubirea pe care o simte altul pentru tine este locuinţa conştiinţei, a inimii şi a minţii sale? Ştii tu, oare, că acela ce simte dragostea este merituosul autentic? Acela ce poate iubi este acela ce poate simţi, trăi, arde, visa şi vindeca? Ştii că “iubitorul” locuieşte în palatul de aur al dragostei atunci cînd îţi spune cu toată inima “te iubesc”? Nu despre tine este vorba în lăuntrul unei declaraţii de dragoste. Tu eşti numai un stimul. Iubirea, însă, vorbeşte despre cel ce-o simte. Despre cel ce-o exprimă. Iubirea este în starea de conştiinţă a “iubitorului”.

Cînd îţi spune “te iubesc”, celălalt îţi vorbeşte despre locuinţa frumoasă a sufletului său. Îţi descrie locul interior din care te vede şi ochiul prin care te priveşte. Iubirea îl face neasemuit de frumos pe cel ce-o trăieşte cu întreaga fiinţă. ŞI această stare de iubire se răsfrînge, apoi, şi-n jurul lui, dar nu pentru că ar face personal ceva pentru aceasta. Iubirea nu se răsfrînge ca un efect al meritelor personale, cît pentru că ea se naşte într-un spaţiu sacru ce-l înconjoară pe acela ce iubeşte. Energia iubirii se transmite spontan, fascinant, tulburător, iar aceasta poate speria, poate îngrijora, poate..răni, tulbura sau poate respinge. Nu, nu iubirea respinge, căci iubirea nu respinge niciodată. Gîndurile noastre despre iubire ne îndepărtează de ea. Gîndurile noastre omeneşti îşi cresc picioare înalte pentru a fugi de iubire. Cu fiecare iritare, nefericire, judecată sau gînd negativ, ne ducem mai departe de spaţiul sacru al dragostei şi aceasta-i alegerea noastră. Cu fiecare bucurie şi cu fiecare clipă de iertare, ne apropiem de dragoste şi avem şansa extraordinară a renaşterii noastre în acela care poate spune “te iubesc”.

Ar fi de dorit, ar fi de visat şi ar fi de căutat în fiecare zi starea de a fi tu “iubitorul”, căci în trăirea ta se piteşte frumuseţea şi-n puterea ta de a iubi se găseşte fericirea după care alergi neîncetat. În tine se află ochiul frumus, ca şi acela urît. Prin ochiul tău vezi “bîrna” sau “floarea” altuia. Dar, orice ai vedea, orice ai descrie, orice ai spune nu faci decît să descrii, să vezi şi să spui..cine eşti tu în lăuntrul tău. Gura îţi descrie inima şi, fie că vorbeşti de bine, or de rău, tu descrii starea de conştiinţă din care vorbeşti. Dacă spui şi simţi “te urăsc”, are asta legătură cu cel pe care-l urăşti? Nu, nu are. Deşi asta crezi. Deşi ai argumente să crezi. Îţi spui cît este de rău, de vulgar, de absurd, fanatic, nechibzuit, obraznic sau prost..”subiectul” urii tale. Dar..îl descrii din tine însuţi. În tine s-a cuibărit percepţia urii. ŞI aceasta este o stare de conştiinţă aflată la polul opus iubirii. De aceea poţi fi frumos în dragostea ta, dar..niciodată în ură. Poţi fi frumos în iertare, dar niciodată..în zbuciumul minţii tulburate. Pentru un om este firească şi tulburarea, dar să nu rămîi în ea mai mult decît ai rămîne cu degetul într-o baltă murdară. Căci..de acolo nu vei putea simţi “te iubesc” şi nu vei găsi gîndurile de dragoste pe care le visezi. Dintr-o baltă “murdară” nu poţi scoate apă bună de băut, cum dintr-o stare de spirit de “baltă” nu ai cum să simţi şi să gîndeşti dragostea. Cel ce spune “te iubesc” este fericitul şi frumosul lumii. Căci atunci el descrie “lăcaşul” interior din care priveşte obiectul iubit. De aceea nu ai un merit maret cînd altul te iubeşte, cît atunci cînd tu însuţi..iubeşti.

Drumul, sensul si puterea vietii noastre

IUBIREA ESTE LIPSA NEGATIVITATII NOASTRE INTERIOARE

Dacă ar fi să definim iubirea, am putea spune că ea este..”lipa completă a negativităţii noastre interioare”. Iată o definiţie care ne poate face să picăm peste toate gîndurile ..prin care am construit pînă acum conceptul numit “iubire” şi să extargem de acolo..definiţii personale cîte-n lună şi-n stele. Iubirea nu este o emoţie, o stare de atracţie, care ne pune hormonii pe jar, nici un fel de a face sex..cît mai hotărît şi mai bine. Iubirea despre care vorbim este sensul, rostul, drumul şi puterea vieţii noastre. În absenţa negativităţii interioare, care provine din percepţiile mentale înregistrate de noi în relaţia cu experienţele vieţii, iubirea îşi dezvăluie puterea absolută sub forma unui cîmp energetic de mare putere, în faţa căruia se poate prăbuşi chiar şi întregul sistem financiar mondial dacă el ..generează negativitate în inconştientul colectiv.

Puterea iubirii - calea catre solutii
Iubirea aceasta este “putere” cu adevărat şi pe ea o avem de recuperat în faţa oricăror experienţe de viaţă care ne invită la suferinţă şi la negativitate. În lipsa acestei “Puteri” incredibile, care se face cunoscută, văzută, recunoscută şi simţită ca bucurie, iubire, fericire inexplicabilă, luminozitate sau frumuseţe, nici un sistem social, nici unul mondial, nici o fiinţă şi nici un lucru nu pot evolua, nu pot exista, nu se pot dezvolta şi nu pot găsi soluţii reale la problemele existente în lume. De ce se întîmplă astfel? Din simplul motiv că ..negativitatea aparţine mentalului, percepţiei şi minţii limitate, care se află sub dominaţia cîmpurilor energetice de joasă frecvenţă. Din stările de conştiinţă pline de mînie, furie, frică, disperare, durere, dezastru, nefericire şi invidie nu pot izvorî decît soluţii corespunzătoare acestui nivel. Devine limpede astfel că, ori de cîte ori avem o problemă, pentru a găsi soluţia fericită şi sigură trebuie să ne simţim în formă în interiorul nostru. Orice decizie am lua, orice am face, orice ne-am dori şi orice am visa, condiţia esenţială este aceea ca visul, soluţia sau decizia să fie luate dintr-o stare de “iubire” sau dintr-o stare din care ne lipseşte negativitatea interioară. Orice drum pe care mergem cu frică, debusolaţi, nefericiţi şi indecişi, or imprecişi devine – la un moment dat – un drum presărat cu aceste trăiri. Ele nu vor întîrzia să ne apară în faţă, să ne terorizeze şi să ne descompună minţile în şapte chiar dacă drumul ales pare, uneori, presărat cu flori..

Iubirea genereaza evenimente sincronistice

Absenţa negativităţii armonizează toate energiile, toate minţile, toate acţiunile şi emoţiile lumii înconjurătoare în aşa fel încît generează..evenimente sincronistice extrem de puternice. Iubirea aduce singură soluţiile pentru că ea oferă în plan subtil un cîmp energetic de sprijin, care şterge din minte de la sine înregistrările anterioare de suferinţă. A scăpa de negativitate înseamnă, de fapt, a cunoaşte iubirea şi puterea ei. A ne refuza nouă înşine motivaţiile pe care le avem pentru blocajele mentale prin care ne justificăm suferinţele( prin acestea înţelegem şi răutatea,ura, gelozia, invidia şi frica) înseamnă a ne iubi pe noi înşine şi a ne apropia pas cu pas de ceea ce este cu adevărat iubirea. Să reţinem pentru astăzi că:
“IUBIREA INSEAMNA ABSENTA ORICAREI NEGATIVITATI INTERIOARE”

Intre suferinta si iubire

Scopul autentic al fiinţei umane este acela de a se elibera..de suferinţă! Existenţa iluminaţilor, a marilor înţelepţi ai lumii demonstrează că eliberarea de suferinţă este posibilă prin dorinţa, dedicarea, devotamentul şi iubirea noastră pentru tot ce ne înconjoară. Eliberarea de suferinţă nu este, însă, chiar un fel de joc cu păpuşile, pentru că..atracţia minţii către lume şi aparenţele ei se constituie într-o tulburătoare şi incredibilă aventură..prin miezurile celor mai nebuneşti suferinţi. Rezistenţa la iubire este cauza esenţială a suferinţei pe care o experimentăm ca fiinţe umane, indiferent din ce extragem această suferinţă. Dacă ea provine din şiragul nesfîrşit al rănilor relaţionale, din poveştile de dragoste, din lipsuri, din dorinţe reprimate, din pierderi sau din ..frică nu are prea mare importanţă. Nu contează ..cauza umană a suferinţei, cît simplul fapt că mintea îşi găseşte în orice motive pentru a extrage suferinţa şi a se convinge de realitatea ei.

De fapt, clipele nebuloase şi nebuneşti în care ne consumăm dramele nu sunt altceva decît forme prin care..afirmăm din nou că ne împotrivim iubirii. Negativitatea umană, sub forma tuturor suferinţelor pe care le experimentăm, este expresia profundă şi inconştientă a “rezistenţei” la iubire. Şi nu-i vorba aici despre iubirea unui bărbat pentru o femeie şi invers, nici despre iubirea pentru plantele de apartament sau pentru copii, cît despre acea putere universală, acea energie incredibilă care susţine viaţa în întregime, precum şi..opţiunea minţii noastre de a suferi. Iubirea aceasta curge nestingherită prin atomi şi prin stele, prin celule şi prin ierburi şi tot nestingherită şi neştirbită de incapacităţile noastre aşteaptă..să o înţelegem. Să ne înţelegem existenţa, experienţa, fiinţarea într-un univers în care frumuseţea şi fericirea lipsesc doar pentru că..ne gîndim tainic, dar cu înverşunare la absenţa lor. Suferinţa umană este autosusţinută de noi prin tertipuri şi opinii, prin alegeri şi printr-o exacerbată..exagerare a importanţei lucrurilor!

La o analiză atentă, oricine poate să-şi dea seama că, în faţa oricărei provocări, de oriunde ar veni ea, avem opţiunea “interioară” de a gîndi şi a avea orice opinie. Apoi, devine simplu să observăm că opinia pe care alegem s-o gîndim ..este adevărata sursă a tensiunii noastre, or a bucuriei pe care o simţim. Alegerea de a relaxa opinia personală în legătură cu orice situaţie de viaţă, problemă sau lucru va crea mediul proprice pentru curgerea firească a energiei şi ne va pune în legătură cu puterea iubirii. Alegerea de a suferi, de a găsi nedrept, rău, jignitor sau nepotrivit lucrul ce ne apare în faţă crează “rezitenţa” la iubire sau starea de suferinţă. Ceea ce ni se întîmplă, ceea ce ne apare în faţă vine la noi ca un stimul pentru ..autoînţelegere şi ca o şansă..oferită minţii pentru a alege din nou. Eliberarea de suferinţă este o oportunitate ce ni se oferă clipă de clipă, prin toate experienţele vieţii noastre.

Reacţia interioară la ceea ce se întîmplă, fie în lăuntrul, fie în afara noastră reprezintă..adevărata alegere între suferinţă şi iubire! Şi de aceea singurul motiv autentic al suferinţei este acela că..inhibăm curgerea iubirii prin judecăţi, opinii, opţiuni şi alegeri specifice Egoului.