Mi-am amintit astăzi o
povestioară foarte frumoasă despre un copil care se străduia să citească o
carte și nu înțelegea nimic din ea. Un sfânt a ieșit atunci din carte și i-a descifrat
copilului înțelesul. Amintirea aceasta a reapărut în vreme ce o cunoștință pe
care n-am văzut-o de mult timp îmi povestea fantastica ei comuniune cu un
sfânt. În urmă cu ceva vreme femeia a primit un diagnostic nemilos: cancer de
tiroidă, cacer malign. Cu toată suferința, cu toată spaima, cu toată greutatea
acestui nefericit diagnostic, n-a pierdut speranța.
Vindecată de cancer malign
A început să meargă la
Mănăstirea Ghighiu și acolo s-a simțit atrasă tulburător de o icoană în
care...sfântul, despre care ea credea inițial că e Dumnezeu însuși, părea că se
mișca. Se mișca în icoană, o privea mereu diferit și părea că ...iese din
icoană și îi vorbește. Erau zile în care tristețea o sfâșia, dar sfântul o
consola, spunându-i: ”O să fie bine, ai să vezi”! În alte zile se ducea la
icoană cu o mare încredere în sine. Egoul ei se simțea puternic, stăpân pe sine
și încrezător și atunci sfântul o certa: ”Nu e nimic de capul tău, ce te-a
apucat? Nu vezi că n-ai făcut nimic de două săptămâni? Doar ai vegetat, doar ai
gândit prostii!” Și ea se trezea spășită, umilă și revenea la smerenie după ceartă,
se așeza pe un scaun în biserică și continua să comunice cu el. În alte zile
sfântul ieșea din icoană și o mângâia. Uneori simțea că se revarsă asupra ei o
iubire fără sfârșit, neomenească. În cele din urmă, după câteva luni de
conversații cu sfântul care ieșea din icoană, femeia a citit undeva, deasupra
icoanei:”Sântul Spiridon”! Vorbea cu Sfântul Spiridon. S-a dus și în Grecia,
acolo unde sunt moaștele sfântului, iar iubirea pe care a trăit-o acolo...a
fost de nedescris. Stând lângă moaștele sfântului a plâns neîntrerupt timp de
patru ore. În timpul acesta a ținut și
un post drastic, cu sucuri de legume și de fructe, cu semințe. Miracolul deplin
a fost confirmat în clipa în care, după opt luni de post și de conversații cu
sfântul Spiridon, care ieșea din icoană, iubind-o și certând-o, după caz, analizele
medicale l-au șocat și pe medicul ei: nu mai avea cancer.
Miracolul și iubirea necondiționată
M-am simțit privilegiată
să ascult această minunată poveste adevărată și i-am cerut să-mi permită să
scriu despre ea, simțind că – poate – cineva, altcineva are nevoie să știe că
există miracole, că ele se pot întâmpla, că ele sunt întâmplări ascunse dincolo
de logica și de rațiunea omenească. Sfântul iese din carte chiar și pentru a-i
descifra copilului înțelesul cărții, dar – iată – sfântul iese din icoană pentru
a o conduce pe femeie către miracolul propriei sale vindecări. Nici un lucru nu
e prea mic, nici un lucru nu e prea mare sau prea greu pentru ca un sfânt să se
întupeze, să se ”întruchipeze”, să prindă viață și să ajute o ființă care..se
roagă lui. ”Auzeam instantaneu ce-mi spune, îmi spunea în mine, dar știam sigur
că nu sunt eu cea care vorbește și știam sigur că nu e nici mintea mea.
Cuvintele sfântului nu ieșeau din mine, ieșeau instantaneu, fără să treacă prin
minte: nu mă puteam îndoi că este el nici dacă aș fi vrut”, îmi spunea femeia,
privindi-mă cu ochii ei albaștri, din care părea că picură lumina divină și
dragostea ce se manifestase prin ea pentru a o vindeca. ”Ce anume este un miracol”,
s-a întrebat doctorul David Hawkins, un psihiatru american, care a avut o experiență
de iluminare și o vindecare miraculoasă de cancer, devenind apoi cercetător al
stărilor avansate ale conștiinței, unul încă insuficient înțeles. ”Dacă un
eveniment se petrece în afara domeniului explicabilului sau dincolo de
așteptările cauzalității lineare și ale paradigmei newtoniene, este numit
miracol. Este o eventualitate realizată prin înlăturarea impedimentelor
negativității. Acest lucru poate implica abandonarea sistemelor de cedință
limitate(de genul lui ”este imposibil” sau ”e nemeritat”) sau a punctelor de
vedere ale eului. Pentru cei care au atins nivele superioare ale conștiinței,
nu numai că miracolul este un loc comun, dar el constituie cursul comun al
evenimentelor și devine continuu”, a spus David Hawkins în cartea sa, ”Ochiul
Sinelui de care nimic nu se poate ascunde”(Ed. Cartea Daath). Hawkins mai spune
că, atunci când cineva atinge nivelul de conștiință al iubirii necondiționate,
se poate vindeca.
Nici o problemă nu-i prea mică sau
prea mare pentru un sfânt
Aș spune că, atunci când
omul trăiește iubirea necondiționată, fie că e un copil care citește o carte,
fie că-i o femeie matură, bolnavă de cancer, sfinții pot veni la el, pot prinde
viață, îl pot atinge, pot comunica și pot face miracolul posibil. Neînțelegerea
mesajului unei cărți nu-i o problemă prea mică pentru ca un sfânt să intervină,
nici cancerul nu e o problemă prea grea pentru ca el să o evite. Să le cerem
ajutorul sfinților chiar și în micile noastre probleme, să nu credem în
imposibil atunci când ele par grele, să nu credem în incurabil și, în același
timp, să practicăm clipă de clipă iubirea, această iubire fără condiții: iată
micile sau marile chei ale vindecării. Niciodată să nu abandonați în fața unei
provocări de viață: s-ar putea să vă întâlniți cu miracolul și să trăiți
această experiență fantastică a coborârii sfinților din cărți, din icoane sau
din ceruri. Cred că e un mare noroc într-o viață chiar să și asculți povestea
unui miracol, dar s-o trăiești e un adevărat dar divin. Credeți în miracol,
rugași-vă și, mai ales, iubiți, practicați iubirea în toate situațiile vieții, în
toate relațiile și corectați-vă înfumurările Egourilor, căci ați văzut ce făcea
sfântul când Eul femeii ieșea din matcă: o certa și ea redevenea smerită. Asta se
întâmplă pentru că noi nu putem face nimic doar prin Eul nostru: iubirea,
vindecarea, miracolul, tot ce-i minunat în această viață nu e posibil în afara
Grației Divine și a Iubirii lui Dumnezeu, care se exprimă pin noi! ”Nu eu am
făcut aceastea, ci Tatăl care este în Mine”, spune Isus! Tatăl face ca sfântul
să iasă din carte și din icoană, iar noi avem doar să credem că aceste lucruri
sunt posibile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu