În fața Adevărului, inima e copleșită de iubire!

”Căutaţi Adevărul, căci Adevărul vă va face liberi”! Dar, oare, ce este Adevărul? Dacă vedem un om rănit, a spune că omul acela este rănit înseamnă a exprima Adevărul? Dacă un om minte sau fură, înşeală, trădează, or loveşte, a spune că el face aceste lucruri înseamnă a spune Adevărul despre care ne vorbea Isus? Căci noi privim spre lucrurile ce ni se prezintă evident în faţă şi credem că ele reprezintă Adevărul. Un bărbat sau o femeie privesc către indiferenţa partenerului de viață și spun: ”Acesta-i Adevărul; omul de lîngă minte este indiferent”! Privind către ”adevărurile” nenumărate ce populează experienţa vieţii de zi cu zi, a căror lipsă de frumuseţe, de bucurie, de dragoste, de speranţă şi de pace nu poate fi pusă la îndoială, credem că  ele reprezintă Adevărul, dar ele sunt ceea ce credem noi că-i adevăr, nu adevărul însuși.

Fiinţa umană se confruntă cu dilema evidenţei unui adevăr încărcat de suferinţă, care pare să împiedice transcendenţa sau percepţia Adevărului despre care ne-a vorbit Isus. Dificultatea aceasta face din noi nişte inocenţi, dar şi nevinovaţi, şi neştiutori, la fel de lipsiţi de vină precum copiii, căci firele realităţii suferinţei ne împiedică “viziunea”, ne absorb şi ne determină să fim “opaci în faţa Adevărului”. Când vedem lumea în suferinţă, automat mintea noastră vedea suferinţa ca pe un adevăr. Mintea noastră  “nu ştie” şi “nu poate” înţelege că suferinţa este o umbră, or că avem opţiunea interioară de a alege să vedem Adevărul pe care-l ascunde suferinţa. Căci cele pe care le pătimim, nu reprezintă altceva decât “vălul mental” care ne ascunde Adevărul! Umbra reprezintă o stare a minţii. În clipa fantastică în care mintea vede că are şi altă opţiune, în clipa în care mintea înţelege că orice stare sau situaţie de viaţă poate fi văzută cu ochii iubirii, ai milei, ai iertării,  ai înţelegerii şi ai echilibrului, Adevărul apare de la sine. Adevărul spiritual, adevărul Lui Hristos este Iubirea. Orice alt argument, orice piedică în calea iubirii nu face decât să îngroaşe vălul mental şi să ne arunce în prăpastia inconştienţei, a inocenţei, dar şi a nevinovăţiei. Alegerea continuă a suferinţei nu este o stare intenţionată. Ca urmare, omul este nevinovat pentru patimile sale, dar el resimte vinovăţia în subconştient  ca efect al abaterii sale de la Adevăr.

Calea către adevărul lui Hristos este un fel în care alegem zi de zi şi cu orice ocazie iubirea ca mod de a exista. Să abandonăm orice altă strădanie, fie ea obţinerea unor mari câştiguri omeneşti, fie dragostea altui om, şi să alegem în locul câştigurilor imediate percepţia vindecătoare a iubirii, a milei şi a iertării. Dacă un om pe care-l iubiţi cu disperare nu vă răspunde prin iubire, continuaţi să iubiţi omul acesta, căci iubirea pe care o simţiţi pentru el este Adevărul. Dacă pierdeţi şi dacă sunteţi trădaţi, or expuşi suferinţei, căutaţi sensul experienţei şi păstraţi în minte dorinţa neclintită de a iubi şi a ierta, căci acestea sunt trăirile Adevărului. Trăirile minţii sunt acelea ce ne crează “umbra”. Este inevitabil pentru un om să nu aibă umbră şi este inevitabil pentru o fiinţă să nu cunoască suferinţa. Dar, precum Lotusul ce se înalţă în albul său pur din noroi, dragostea ce nu ne părăseşte niciodată se poate ivi în toată splendoarea sa tocmai atunci când noroiul umbrelor ne poate copleşi. Lumina lui Hristos trece mai înainte pe drumul Crucii. Este şi drumul nostru, drumul umbrelor şi al patimilor ce ne duc direct şi sigur spre Adevăr. Ceea ce vedem în lume este percepție despre Adevăr, dar adevărul are virtuțile divine înscrise în sine, iar el spune că noi suntem și avem totul, doar că mintea se înconjaoră de umbrele proprii și, din pricina lor, nu poate vedea prezența adevărului aici și acum. El este însă, iar noi avem să ne deschidem către a-l percepe, a-l cunoaște, a-l înțelege și a ne elibera de umbrele pe care mințile noastre le crează, de percepțiile care ne arată adevărul minții, adevărul omenesc, percepțiile noastre despre adevăr  și nu... ADEVĂRUL.

Tot ce vedem în lume e adevăr perceput. Adevărul despre care ne-a vorbit Iisus se află dincolo de percepție, acolo unde doar inima pătrunde uneori și, când o face, e copleșită de iubire!