Dumnezeu aude ”tăcerile” noastre!

Una dintre rugăciunile pe care le auzim la slujbele religioase este o cerere de iertare:
”Iartă-ne, Doamne, greșeala făcută cu gândul, cu vorba sau cu fapta”!


Gândul nostru poate fi greșit, iată ce ne spune biserica. Vorba noastră poate fi greșită. Fapta noastră poate fi greșită. Dacă ne acceptăm fapta și, uneori înțelegem că și cu vorba păcătuim, ne e din cale afară de greu să ne înțelegem ”greșeala cu gândul”! Dar aceasta este cauza greșelilor, de aici, din gândul nostru, începe orice greșeală. Gândul nostru mânios e un gând greșit. Dar noi îl justificăm. Noi justificăm greșeala, o găsim curată, o găsim o reflecție corectă, care descrie ”realitatea”! Da, avem dreptate, uneori o descrie, dar ignorăm faptul că realitățile greșite sunt create de gânduri greșite, de vorbe greșite și de fapte greșite. Greșeala nu poate fi corectată tot printr-o greșeală, ci mai degrabă greșind, perpetuăm greșeala, îi dăm mai multă putere, căci cum ar putea ceva greșit că corecteze o greșeală? Cum ar putea un gând greșit să corecteze alt gând greșit? Nu se poate; un gând greșit poate fi corectat printr-un gând corect. O faptă greșită poate fi corectată printr-o faptă corectă. Non sensul gândului greșit e acela că el crede că poate corecta un alt gând greșit.


Gândul tău e o ...rugăciune. Când îți justifici furia e ca și cum te rogi să te simți rău și consecința imediată a gândului furios e aceea că te simți rău. Când nu vezi speranța pe aproape e ca și cum te rogi să te simți lipsit de speranță și, pe măsură ce gândești că nu vezi lucrurile frumoase din jurul tău, pe măsură ce gândești că nu există speranțe, simți că ești tot mai lipsit de speranță și te simți tot mai rău. Gândurile greșite crează emoții greșite. Emoțiile greșite pot crea restul; cuvinte, fapte și alte gânduri greșite. Acest lanț al slăbiciunilor nu se încheie pentru că tu ai dreptate, pentru că ai argumente care-ți justifică starea, pentru că ”asta e realitatea”: realitatea și dreptatea pe care te bazezi sunt tot creații ale gândirii greșite, care nu pot fi corectate tot printr-o gândire greșită. Numai gândirea corectă poate corecta. Iar gândirea corectă nu se înfurie, nu-și justifică răutatea, fiindcă natura ei nu este răutatea, nu face dreptate printr-o nedreptate și nu corectează răul prin gânduri rele.

Gândul corect focalizează partea bună a oricărei situații. Gândul corect nu caută să-l distrugă pe altul, să-l facă mai mic, mai slab, mai prost, să-l disprețuiască, să-l lovească, să-și arate superioritatea sau puterea. Gândul corect poartă în el forța iubirii și a înțelegerii. Orice nu înțelegem corect, ne provoacă o stare de rău, care ne apare automat în interior sub forma unei emoții neplăcute. Emoția neplăcută nu ne este un indiciu al adevărului, ci indiciul unei erori de gândire.
Să nu uităm că gândurile noastre sunt rugăciunile noastre. Cum gândim, așa ne rugăm. Să ne amintim de Moise care, mergând prin deșert, tăcea, dar simțea că e disperat și plin de teamă. Dumnezeu l-a întrebat: ”De ce strigi către Mine”? Deci, Dumnezeu îi auzise frica și gândul, rugăciunea fusese auzită, iar Dumnezeu auzise strigăul tăcut al lui Moise.
Așa se aud și ”tăcerile” noastre, căci urechile Domnului sunt ascunse în noi!