Șamanii spun că oamenii ”își
pierd sufletul”, nu doar atunci cand iubesc și dragostea lor este trădată,
respinsă, tratată cu răutate și cruzime, ci și atunci cand, iubiți fiind, noi
suntem cruzi cu cel ce ne iubește. ”Dragostea poate fi o formă de pierdere a
sufletului, dacă ne dăruim atat de complet și iubim atat de profund, încat nu
mai suntem noi înșine și ne vedem iubitul/iubita ca fiind întreaga noastră
viață. Inimile pot să ni se frangă, cand ne părăsește cineva pe care-l iubim.
Oamenii de știință din Viena au găsit, de exemplu, că părți ale inimii noastre
pot intra într-o stare de somn atunci cand suferim o durere emoțională”(Ross
Heaven și Howard G. Charing – Shaman – Spoiritul plantelor; Ed. elena
francisc).
Iată, două surse de durere
emoțională ( asta se poate numi și ”pierdere a sufletului” sau ”somnul inimii”,
iar după unii ”oprirea inimii”, sigur, o oprire emoțională, nu fizică), care ne
poate schimba experiența interioară, relația cu noi înșine, cu viața, cu frumusețea
și cu lumea. Cand suntem răniți din dragoste și cand rănim dragostea altei
persoane se poate ca noi să ne ”pierdem sufletul”, să ne adormim inima, să ne
rănim puterea emoțională de a trăi iubirea. Sigur că ne este ușor să
conștientizăm sentimentul acut și devastator al pierderii iubirii, durerea și
neputiința cand suntem noi cei răniți, cei respinși, cei ce iubesc fără
speranță, dar mai greu și mai rar ne punem întrebarea ”ce simte cel ce mă
iubește și eu nu pot și nu vreau să-i răspund cu iubire”? Nu ne trece prin
minte că aceasta ar putea fi una dintre sursele esențiale ale rănilor
emoționale pe care le purtăm în noi în tăcere, nu avem habar că respingerea și
cruzimea manifestată față de cineva care ne-a iubit ar putea fi cauza durerii
ce continuă să ne macine sufletul, cauza adormirii inimii noastre, cauza
împietririi ei. A părăsi și a fi părăsit, a iubi fără speranță și a a fi iubit
fără speranță sunt experiențe ale vieții. Dacă suntem din cale afară de atenți
la durerea ce ne e pricinuită de cei ce ne frang inimile, atenția noastră spre
cei cărora le frangem inimile e aproape nevăzută, trece fără să înțelegem
vreodată că din aceasta s-ar putea să ne fi luat otrava care blochează puterea
sufletului de a simți afecțiune. Cruzimea emoțională e problema, e ceea ce avem
de reparat pentru a ne retrezi sufletele
adormite și pentru a le reda inimilor noastre integritatea și deschiderea reală
către iubire și viață.
Dacă am cauzat ”pierderi ale
sufletului cuiva” în trecut probabil că vom atrage în experiențele noastre de
zi cu zi iubiri interzise și alte și alte ființe ce ne vor oferi șansa de a ne
vindeca, căci ele ne vor iubi și noi nu vom putea răspunde acelor iubiri, ne
vom simți răceala, răcoarea, cruzimea, respingerea, absența afecțiunii și a
înțelegerii. Tocmai atunci, tocmai în acele situații, viața ne privește din nou
cu iubire, căci în aceste situații se ascunde brațul ei vindecător și șansa de
a ne recupera sufletul pierdut candva. Sigur, dacă nu simțim dragoste pentru
cineva care ne iubește nu trebuie să ne prefacem că iubim, dar ne putem
reconsidera comportamentul, putem exclude cruzimea, respingerea și atitudinile
pline de toxicitate, înlocuidu-le cu bunăvoință, cu acceptare, cu înțelegere și
cu un comportament ”uman”, cu răbdare și cu înțelepciune. Am putea să ne facem
timp pentru cel îndrăgostit de noi, să-l tratăm cu bunăvoință, să-i spunem
adevărul, să comunicăm mai mult cu el, să-l încurajăm în privința prieteniei,
să-i dăruim atata timp cat are nevoie pentru ca rana sufletului său să nu rămană
deschisă și mortală pentru inima sa. Căldura ”înțelegerii”, a compasiunii și a
răbdării ne va încălzi propriul suflet, ne va dărui puterea de a simți
afecțiune și nu cruzime, deopotrivă nouă, cat și celuilalt. Ne putem vindeca
sufletul prin atitudinea binevoitoare față de un om care ne iubește, prin
adevărul rostit cu înțelepciune, care ne ajută să nu lăsăm în urma noastră răni
tulburătoare, capabile să închidă sufletul altui om și pe al nostru. Rănile
provocate altora s-ar putea să fie una dintre cele mai mari surse de suferință
emoțională a oamenilor și de aceea, pentru a o vindeca, să fim atenți la cei ce
ne iubesc, să-i tratăm cum bunăvoință, căci asta ne poate salva sufletul de la
”împietrire”!
Maria Timuc - articol publicat în Jurnalul Național
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu