A deveni iubitor

“A deveni iubitor este un fapt care pune capăt fricii de pierdere a iubirii, pentru că iubirea se înconjoară de iubire oriunde merge”, spune avatarul David Hawkins în cartea sa “Sinele” realitate şi subiectivitate”(Ed. Cartea Daath). Iată, secretul iubirii – care înseamnă deopotrivă a iubi şi a fi într-adevăr iubit – stă în puterea sufletului şi a minţii noastre de a iubi. Să fii tu acela ce iartă, acela ce înţelege, acela ce ..poate oricînd vibra în ritmul iubirii, chiar dacă primeşti un răspuns sau nu primeşti nici unul, înseamnă “iubire”. Fără a fi tu acela ce iubeşte, vei depinde întotdeauna de circumstanţe, de împrejurări, de comportamentele altora, de răspunsurile lor şi de hachiţele lor. Astfel, cînd ceilalţi vor răspunde pozitiv cererii tale de iubire, indiferent în ce constă ea, tu vei fi fericit. Şi dacă alţii nu vor răspunde, or vor avea alegeri neplăcute pentru tine, te vei trezi alunecîd în hăul nesfîrşit al suferinţei de a nu fi iubit, or de a fi pierdut sursa iubirii.

Noi localizăm “sursa” iubirii în afară noastră, aşa cum ar face soarele dacă ar crede că lumina proprie provine din dragostea pe care noi i-o arătăm. Şi noi suntem precum soarele; avem lumina în interiorul nostru. Avem în noi dragostea pe care o căutăm cu disperare în afară; în bunăvoinţa celor din jur, în răspunsurile iubitoare ale celorlalţi, în darurile sau în bucuriile altora. Nevoia noastră de a fi iubiţi sesizează faptul că ne aflăm..într-o eroare de localizare a sursei fericirii. Dorinţa de a primi dragostea celor din jur şi frustrarea cauzată de absenţa acesteia, frica de pierdere a unui partrener pe care-l investim cu puterea de a ne da sau a ne lua dragostea sesizează că proiectăm sursa iubirii în obiecetele existente în afara noastră. Iubirea este, însă, o putere incredibilă şi fără putiinţă de comparat cu orice altceva putem avea în viaţa omenească. Atunci cînd nu avem percepţia proprie “eu iubesc”, dispare bucuria, aşa cum soarele dispare în spatele norilor, lăsînd în urmă o dîră uriaşă de întuneric. Sufletul şi mintea care nu pot percepe iubirea în interior sfîrşesc prin a trăi disperări şi suferinţi fără margini.

De fapt, iubirea nu dispare niciodată; singura care dispare este puterea noastră de a percepe prezenţa iubirii şi priceperea de a localiza sursa acestei energii în noi înşine. A iubi poate deveni.. o provocare, dar şi o decizie, o alegere de la care nu trebuie să ne abatem. Fie că cei din jur înţeleg sau nu iubirea noastră, iertarea, toleranţa, înţelegerea şi ajutorul pe care-l dăm în mod necondiţionat, alegerea noastră de a iubi trebuie să învingă orice fel de inerţie ce se va ivi în mod inerent din mediu. Se poate ca unii să ..ne pună eticheta “prost”, se poate ca alţii să ne suspecteze, se poate ca unii să speculeze iubirea noastră, iar alţii să ne creadă naivi. Orice etichetă este, însă, observată de către iubire, înţeleasă ca o limită a conştiinţei privitorului, ca o stare care caracterizează preferinţele acestuia. Iubirea transcede etichetele, recunoaşte subiectivitatea percepţiei, încetează să judece şi..dăruieşte pînă acolo unde – cum spune Hawkins – “se înconjoară de iubire”..