‘Universul este construit astfel încît să aibă grijă şi să-şi ghideze toate creaturile; păsările au radar, liliecii au sonor, iar noi avem ghizi. Cînd ne trezim cel de-al şaselea simţ şi învăţăm cum să ne conectăm la ghizii noştri angelici, vieţile noastre alunecă în mod natural într-un tipar în care totul este uşor şi fluent, în care sufletele noastre evoluează, ne îndeplinim scopul vieţii şi facem ca timpul petrecut pe Pămînt să fie extrem de plăcut’, spune Sonia Choquette în cartea “Întreabă-ţi ghizii”, Editura For You. Aşadar, omul nu este pe Pămînt ca o trestie în vînt, azvîrlită pe valurile înverşunate ale experienţelor umane! Toate fiinţele au ‘un înger păzitor”, descris şi acceptat de toate religiile lumii. Autoarea menţionată mai sus spune, între altele, că îngerii sînt singurele fiinţe celeste ce pot lua formă fizică pentru a veni în ajutorul oamenilor. Arhanghelii sînt acceptaţi şi invocaţi ca fiinţe luminoase, puternice şi prezente în viaţa de zi cu zi…în forme de care devenim conştienţi sau în forme pe care le intuim ca “spectaculoase”, “magice” sau “misterioase”.
Cartea Soniei Choquette aduce indicii nenumărate ale prezenţei şi intervenţiei îngerilor sau a ghizilor, precum şi indicii despre felul în care am putea să comunicăm şi să fim conştienţi de ..ghidarea lor! Noi credem că unul dintre cele mai…importante indicii ale conexiunii minţii şi sufletului omenesc cu ghizii interiori sau cu îngerii rămîne tocmai sentimentul fluenţei şi al uşurinţei în orice am face. Cînd ne simţim mintea liberă de încorsetări şi gînduri negative şi avem sentimentul sufletesc de bine, de mulţumire, de bucurie, de încredere, corelate cu o curgere uşoară, firească prin evenimentele vieţii de zi cu zi, este semn că urmăm..ghidarea divină.. La polul opus, negativitatea interioară, gîndurile negre şi…piedicile nenumărate ce ne apar pe “drum”, într-o acţiune sau o anumită situaţie de viaţă, faptul că trebuie să luptăm intens, să ne zbuciumăm prea mult şi să ne petrecem timp îndelungat pnetru înlăturarea piedicilor.. arată că am acţionat în sens invers îndrumării interioare. Dar şi atunci – mai ales în situaţii cu totul grave, deosebite sau grele pentru noi – pot apărea îngeri în forme umane sau îngeri în viziunea noastră interioară, care ne ajută concret, instantaneu şi necondiţionat şi ne îndrumă( se pare că majoritatea omenilor au asemenea experienţe).
Calea inimii, calea iubirii, calea…conectării sufletului şi a minţii cu puterea călăuzitoare pe care-o putem auzi şi o putem înţelege chiar cu ajutorul fiinţelor angelice (dacă cerem ajutorul) ne conduce întotdeauna în sensul curgerii conectate, armonioase cu fiinţele ce ne înconjoară. Cînd ascultăm “şoaptele îngerilor”, or sfaturile înţelepte ale ghizilor ce vorbesc din propria noastră conştiinţă pare că ne impregnăm cu acele vibraţii ale onestităţii, ale blîndeţii, ale acceptării şi ale încrederii într-o putere superioară, continuu prezentă în trăire, dar şi în evenimentele vieţii. Oamenii care pot crede în îngeri şi se bucură la fiecare adiere a frumuseţii lor…sunt binecuvîntaţi cu mai multe miracole, cu mai multă sincronicitate şi …pot constata în timp că viaţa lor nu mai este o luptă, cît o curgere uşoară către împlinirea misiunii lor în această viaţă!
**
La multi ani celor ce poarta numele Mihail si Gabriel(a). Le dedic acest articol cu mult drag si in speranta ca ingerii se vro face tot mai mult prezenti in vietile lor.
Faceți căutări pe acest blog
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Ce i-a spus Dumnezeu trandafirului și l-a ajutat să înflorească?
Ce i-a spus Dumnezeu trandafirului și l-a ajutat să înflorească? ” Acel lucru pe care l-a spus Dumnezeu trandafirul...
-
O apărut o carte ”fabuloasă”, cu experiențe și învățături neobișnuite Shangri La - Frumusețea fără margini a Divinului” - de Marius Gh...
-
Să-l faci pe celălalt conștient de ceea ce poate, de ceea ce-i valoros în el, de calitățile sale, de frumusețea caracterului, a acțiuni...
-
”Rana pe care o ai este locul prin care lumina intră în tine ”, spunea Rumi. Rana este …ceva ce te doare. Nu este ceva ce t...
-
Să fim conștienți de ceea ce se întâmplă în interiorul nostru! ”Emanăm și captăm elemente sufletești fără întrerupere: semănăm cu o bat...
-
Dacă ești liniștit se poate ca lumea neliniștită să nu te placă. Să te evite. Să te creadă prost sau nesigur pe tine. Dacă vrei să ai mintea...
-
Am vazut recent pe Discovery un documentar interesant; experimente deosebite despre puterea minții și despre ceea ce se întamplă în trupu...
-
Tot ce ne înconjoară este energie şi vibraţie. Oamenii, cuvintele, evenimentele, gîndurile, întîmplările, obiectele au o vibraţie a lor. Cîn...
-
Am vorbit cu cineva astăzi despre ce înseamnă a avea o relație de iubire. Despre a avea o relație în care vrem să fim. Am vorbit despre o re...
-
Marius Ghidel ”Când eram copil jocurile mele erau experiențe de cunoaștere a puterilor sufletului” Mă comportam cu elementele neîn...
-
Interviu la Brașov cu minunata prietenă, Cornelia Crevean și emisiunea ei, ”Povești din Brașov”..despre iubire, viață, vieți anterioare, s...
Maria, cât adevăr și câtă frumusețe în cuvintele tale...
RăspundețiȘtergereCu admirație,
aleaN
P.S. Frumoase-ți sunt și... versurile
Maria, cât adevăr și câtă frumusețe în cuvintele tale...
RăspundețiȘtergereCu admirație,
aleaN
P.S. Frumoase-ți sunt și... versurile