luni, 21 noiembrie 2016


Fragment din cartea ”Aproape totul despre iubire și sex”, autori Maria Timuc și Ovidiu Bojor, Editura Dharana, nov.2016. Astăzi, 22 nov a.c, ora 18,30, la Librăria Luceafărul din București (Bdul Unirii, nr. 10: la Piața Unirii, Fântâni), vă așteptăm la lansarea cărții.


Iubirea mântuitoare


"Singura încăpățânare a vieții tale să fie aceea de a iubi, orice ar fi. Să iubești dacă ești trădat, umilit, căzut, distrus, să iubești când ești bolnav și nu înțelegi de ce tocmai tu, să iubești când ești părăsit chiar dacă te doare până-n adâncul sufletului, să păstrezi iubirea când te devastează pierderile vieții, când oamenii dragi nu te înțeleg și nu te acceptă: aceasta-i încăpățânarea care-ți poate arăta ”realitatea existenței” și frumusețea ei spirituală, care-i doar lumină și iubire. Nici o altă încăpățânare nu este mai înaltă decât aceasta prin care faci din iubire țelul tău și nu-ți trebuie un timp special pentru asta, nu e nevoie să pleci din lume, nici să studiezi limbile pământului, cât să aduci bunătatea în fiecare colțișor din mintea ta și numai din ea să vezi existența. Cu ochii bunătății, cu ochii senini ai un copil să privești către tot ce te înconjoară și, făcând din aceasta un exerciu premeditat, conștient, vei simți că iubirea curge prin trupul tău, prin mintea ta și prin sufletul tău. Când renunți la a vedea cu ochii iubirii, renunți la adevăr și asta aduce suferință. Calea iubirii e calea spirituală, ea trebuie cultivată permanent, pentru ea trebuie să lași în urmă tot ce ai știut că este lumea și tu însuți, căci acel tu pe care-l vei găsi va străluci și va lumina ca o stea în întunericul amăgitor al vieții. Nu există un alt tu decât acela care iubește: oricare altul este o creație a minții. Tu, cel hărăzit să fie aici și acum, ești iubirea întrupată. Cine ești tu nu este o funcție, nu este făcut din lucrurile care te înconjoară, nu ești banii tăi, nici emoțiile tale, nici suferințele, nici măcar gândurile tale. Cine ești tu nu greșește, nu eșuează, nu disprețuiește, nu ucide, nu neagă nimic, ci-n infinita-i blândețe și bunătate permite experiențele tale, oricare ar fi ele. Cine ești tu e-n adâncul tău, el privește din tine gândurile, emoțiile, lumea, viața, el e cel ce te așteaptă să înțelegi că ești în trecere pe aici, că dincolo de toate cele trecătoare e în tine cineva care nu îmbătrânește, nu urăște, nu vede răul și acel tu este Iubirea nemuritoare. Tu ești iubirea care a fost, este și va fi întotdeauna"! 
(Maria Timuc - fragment din cartea "Aproape totul despre iubire si sex", autori Ovidiu Bojor si Maria Timuc, Editura Dharana, nov 2016)




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Articole publicate pe blogul personal