miercuri, 5 noiembrie 2014

Omul – ca un crab care încearcă să iasă din găleată!


Un om se plimba pe malul mării. La un moment dat a ajuns aproape de un pescar, care avea o găleată plină cu crabi. ”Ai face bine să acoperi găleata aia, fiindcă vor ieși toți crabii din ea”, a observat omul. ”A, nu e nevoie”, a zis pescarul înțelept. ”Când un crab se cațără pe marginea găleții, încercând să iasă afară, ceilalți crabi se reped la el și-l trag înapoi. Așa că nu e nevoie de nici un capac”. ”Pe măsură ce renunțăm la sentimentele negative, devenind mai ușori și mai liberi, vom vedea că, din păcate, lumea este exact ca o găleată cu crabi și atunci ne vom da seama de adevărata amploare a negativității sale. Când vom deveni conștienți de modul în care am fost duși cu preșul este foarte probabil să ne mâniem și să simțim dorința puternică de a ne elibera de constrângerea negativității”, scrie David Hawkins în cartea sa, ”Letting Go – Calea Renunțării”(Ed. Cartea Daath).

Povestea ”crabului care încearcă să iasă din găleată” e – simbolic – povestea omului care încearcă să se elibereze de negativitatea sa. Propria noastră minte, inocentă, în esența ei, la fel ca un copil, acceptă cu ușurință ”adevărurile” lumii înconjurătoare. Ni se induc permanent temeri, sentimente de vinovăție, sentimente de inferioritate, sentimentul că suntem răi și că ceva nu e regulă cu noi, cum și noi facem acestea în relația cu alții. Astfel, ne programăm continuu negativ și proiectăm programări asemănătoare asupra altora. Dacă vine un moment în care, precum crabul, încercăm să ieșim din ”găleata negativității”, primul lucru care se întâmplă este acela că lumea va acționa în așa fel încât să ne tragă înapoi, în găleată. Acesta e un fenomen pe care îl cunoaște orice preot: se manifestă atunci când omul decide să devină mai bun. El merge la biserică, se roagă, își schimbă comportamentul, se desprinde de felul său negativ de a gândi și a fi, dar îndată încep să i se întâmple tot felul de necazuri. I se îmbolnăvesc rudele sau el însuși, se întâmplă tot felul de accidente, rămâne fără slujbă sau cineva încearcă să-i ia bunurile, îl părăsesc oamenii apropiați etc. Acesta e felul în care crabii din lume”, adică lumea însăși, acționează inconștient pentru a te aduce înapoi, în găleata negativității, acolo unde se ascunde întunericul și minciuna, inconștiența, cu fricile ei, cu vinovățiile ei, cu mânia, cu ura, cu neliniștile prin care te-ai programat o viață întreagă. Cu alte cuvinte, când omul vrea să devină conștient de adevărul ființei sale, inconștiența îl atacă, îl atrage înapoi prin intervenția lumii înconjurătoare. Omul care a decis să meargă la biserică, să fie bun și să trăiască în adevăr tinde să renunțe, căci asociază conștiența și binele cu frica de rău. Toată frica acumulată de-a lungul vieții poate ieși la suprafața conștienței în așa manieră încât ”crabul” sfârșește prin a rămâne închis în găleată, alături de mulțimea în care domină inconștiența, frica, vina, ura, neliniștea, răul și ...minciuna despre sine.

Acesta este un fenomen teribil, pe care trebuie să-l luăm în calcul atunci când plecăm pe calea căutării de sine și, din pricina existenței sale, să ne așteptăm la ”un atac” frontal al forțelor întunecate din inconștientul colectiv. Atacul poate lua orice formă posibilă, de la moartea cuiva apropiat până la boală, părăsire, tot felul de pierderi emoționale, materiale sau de altă natură.  O vreme se vor ține lanț necazurile de capul ”crabului”, care vrea să iasă din găleată. Cel mai rău lucru pe care-l poate face el este să cedeze în fața fricii: la polul opus, cel mai bun lucru ar fi să meargă înainte, să-și urmeze decizia de a ieși la lumină, de a fi conștient și a nu ceda, orice s-ar întâmpla. În astfel de momente este vital să ne menținem calea către lumină și conștiență și, pentru că negativitatea implicată poate fi uriașă, singurul mod prin care ne putem apăra de căderea propriei minți în inspita negativității este ”rugăciunea permanentă” și convingerea că aceasta e doar o perioadă, e momentul în care lumea și crabii ei încearcă să ne ducă înapoi, în găleată.  Mintea noastră nu trebuie să cedeze în fața negativității; dacă o face, rămânem în găleată, rămânem inconștienți de adevăr și captivi în lumea forțelor inconștiente, iraționale, în care frica, vina, ura, mânia și toate trăirile negative nu depun nici un efort pentru a ne ține în ele.


Orice s-ar întâmpla, orice ni s-ar lua, orice am pierde, decizia de a merge către lumina conștienței și cunoașterea adevărului, susținută de rugăciune, iertare și acceptare, trebuie să rămână neschimbată. La capătul drumului ne așteaptă iubirea, adevărul și lumina, ne așteaptă conștiența și descoperirea că o viață întreagă ne-am lăsat programați negativ, autodistructiv de lumea înconjurătoare, care ne-a determinat să uităm că suntem ființe frumoase, inocente, capabile și minunate. La capătul acestui drum greu, iubirea divină va străluci în noi și va lumina apoi peste crabii care au rămas în găleată și care, impresionați de exemplul nostru persoanl, ar putea lua aceeași cale, asumându-și mai întâi condițiile vitrege ale momentului în care se vor confrunta cu umbra, cu întunericul, cu negativitatea specifică inconștienței. Să ținem drumul drept, să ne ținem decizia de ”a merge la biserică”( simbolic sau chiar real), orice s-ar întâmpla, orice suferință și orice pierdere ne-ar lovi. Trec toate, trec și acestea și...după ele e senin, e lumină, e dragoste, e dezvăluirea ființei frumoase , pe care mintea negativă ne-a ascuns-o... Acesta este momenutl în care războiul dintre forțele întunericului și cele ale luminii e la nivel maxim, când iraționalitatea luptă cu rațiunea, cândbinele luptă cu răul în interiorul nostru. Să știm aceasta înseamnă să avem deja cunoașterea că nu ne vom pierde, chiar dacă în calea noastră către ieșirea din găleată vom vedea că suntem singuri. În realitate, Dumnezeu este cu noi mai mult decât oricând! 

6 comentarii:

  1. Consider ca in CLIPA in care "iti iei inima in dinti " si ai CURAJUL sa incetinesti ALERGATURA ta in Lume ,sa TE OPRESTI si sa-ti faci TIMP sa TE CUNOSTI pe tine insuti ....preocupandu-te cu SARGUINTA de aceasta CUNOASTERE , incepe un PROCES FASCINANT in care SINCRONICITATILE ti se perinda una dupa alta limpezindu-ti gandurile , SIMTIND din ce in ce mai tare GRATIA DIVINA. Incet incet SIMTI ceea ce poate nu ai simtit vreodata ...SIMTI ca TE IUBESTI pe TINE INSUTI si IUBESTI TOT si TOATE . Si mai SIMTI ceva ...mai ales dupa ce ai reusit sa-ti TEMPEREZI EGO-ul , iertandu-te si iertand TOTUL ....simti ca esti LIBER si "crabii" din jurul tau nu mai au FORTA sa te traga din nou in MIRAJUL LUMII . Cu alte cuvinte : "Esti in Lume dar ...nu-i mai Apartii " . Va imbratisez.

    RăspundețiȘtergere
  2. Aveți dreptate dl. Dan, dar lucrurile nu se întâmplă chiar bătând din palme. E vorba despre un proces, care presupune și chinuri, și confruntarea cu părțile noastre întunecate, cu energia pe care am acumulat-o noi înșine în trecut, apoi cu lumea. Momentul pe care îl descrieți e unul de libertate, care-i urmează muncii ceilalte. Mă bucur că ați reușit să atingeți grația și bucuria. Vă îmbrățișez și eu.

    RăspundețiȘtergere
  3. ha, ha, ha, ( zâmbesc, acump pot ) sunt tocmai in faza in care eu, crabul care a constientizat ca intunericul din galeata nu-i face bine, se tot catara spre buza galetii, este tras in jos dar nu mai renunta caci atunci când simti LUMINA nu mai este cale de intoarcere !!!

    Te iubesc , Maria
    O sa-ti spun aceasta de fiecare data caci asa simte sufletul meu !
    Pace, Lumina, Iubire, Armonie !

    RăspundețiȘtergere
  4. Mihaela, e o alegere corectă! Nu mai există altă cale decât cea care duce sus, spre ieșire, spre lumină. Iubirea fie cu tine!

    RăspundețiȘtergere
  5. Mihaela, e o alegere corectă! Nu mai există altă cale decât cea care duce sus, spre ieșire, spre lumină. Iubirea fie cu tine!

    RăspundețiȘtergere
  6. Mihaela, e o alegere corectă! Nu mai există altă cale decât cea care duce sus, spre ieșire, spre lumină. Iubirea fie cu tine!

    RăspundețiȘtergere

Articole publicate pe blogul personal