joi, 24 noiembrie 2011

Grația prieteniei

Prietenia este ca un susur de rîu, or ca o melodie celestă, în ritmurile căreia se zbenguiesc îngerii şi copiii, visele frumoase şi sentimentele calme. Un om te atrage spontan în mulţime şi-ţi dai seama că nu-i dragoste la prima vedere, ci doar o urmă largă de căldură interioară. Ceva îţi place teribil la omul acesta, ceva te face să vrei să-l mai vezi, pur şi simplu. ŞI apoi te trezeşti căutîndu-l, paşii te duc spre uşa lui, degetele te conduc spre telefonul lui doar aşa, să ştii ce mai face! În prietenie vibrează un semn, o chemare stranie, o dorinţă potolită, dar frumoasă de a-l vedea pe celălalt. De a fi în prezenţa lui din cînd în cînd.

Prietenul cel mai bun este şi acela în faţa căruia te deschizi necondiţionat..şi devii atît de sincer cu el încît este greu să mai ştii dacă nu cumva chiar ţie însuţi te-ai deschis. Prietenii sînt la fel de rari ca şi perlele şi la fel de preţioşi ca şi ele. Prietenia este o poveste de dragoste, un alt fel de poveste de dragoste. Ea pîlpîie cu mult mai constant şi mai stabil decît cea mai înflăcărată iubire, ea rămîne ca o piatră, pe sub toate apele trecătoare. Cu un prieten îţi place, pur şi simplu, să vorbeşti. Prezenţa lui te încîntă, fără să te copleşească. Îţi place, fără să te tulbure. Cu el te simţi ca şi cum ai fi cu tine însuţi. ŞI chiar aşa şi este..

Poate faptul că ne îndepărtăm de virtutea prieteniei şi de prieteni este primul semn de îndepărtare de sine. Primul semn al fugii de sine. Primul semn al deprimării apare chiar atunci cînd ne dăm seama că nu avem prieteni, dar sîntem tentaţi să aruncăm responsabilitatea în cîrca celorlalţi. Ei nu mai pot fi prieteni buni, ei sînt doar interesaţi, viciaţi, ei nu mai au timp şi răbdare, ei îţi întreţin ţie singurătatea şi izolarea. De fapt, chemarea misterioasă către altul nu este altceva decît vibraţia bucuriei, a armoniei, a atracţiei ce sălăşluieşte în sufletul altuia şi în propriul tău suflet. În singurătate se ascunde respingerea prieteniei. În singurătate este închisoarea pe care tu ţi-o construieşti. Prietenia strigă:”Vino la mine, eu te accept necondiţionat”..Singurătatea, însă, zice:”Pleacă, nu eşti binevenit la mine, eu nu te accept oricum ai fi”..Acceptă-te pe tine însuţi aşa cum eşti şi bucură-te pentru că eşti, căci prin aceasta deschizi larg poarta către prietenie. Nu aştepta ceva anume de la prietenul tău, nu-l sufoca mereu cu probleme, cu cereri, cu nevoi, căci în acestea se poticneşte adesea vibraţia iubirii şi prin acestea se stinge încet, dar ferm suflul unei energii binecuvîntate.

Prietenia este o binecuvîntare; ea va şti cînd ai nevoie de ceva stringent şi va şti mereu ce-ţi doreşti. Ea este permisivă pînă acolo unde îţi dă voie să fii fericit oricum doreşti, căci graţia prieteniei se ascunde în sentimentul că “sintem fericiţi împreună, pur şi simplu”. A avea prieteni înseamnă a fi prieten cu tine însuţi mai întîi. Să ne întorcem la sentimentul prieteniei, pentru a ne întoarce la energia care ne ajută să fim mai puţin fiinţe sociale şi mai mult fiinţe deschise către iubire şi acceptare, către sinceritate şi răbdare.

Un comentariu:

  1. Uluitor de frumoase cuvintele tale, Maria... Cât de frumos ai spus... Prietenia este o poveste de dragoste, o alt fel de poveste de dragoste. Ea pîlpîie cu mult mai constant şi mai stabil decît cea mai înflăcărată iubire...
    Adevărat, iar grația acestor cuvinte nu putea fi etalată mai bine decât de o femeie.

    Cu aceeași iubire a cuvintelor bine scrise,

    aleaN

    RăspundețiȘtergere

Articole publicate pe blogul personal