O zi a dragostei

De ziua îndrăgostiţilor - în cazul în care o sărbătoriţi sau nu - vă doresc să iubiţi. Să vă puteţi îndrăgosti de tot ce vă înconjoară. Să vă iubiţi munca pe care o faceţi, căci dragostea şi pasiunea pe care o aveţi pentru muncă vă este cel mai grozav sponsor energetic, cel mai puternic şi mai bun pe lume.

Vă doresc să vă îmdrăgostiţi de pomi, de aer, de ape, de flori, de mări, de cer şi de soare. Vă doresc să iubiţi oamenii şi să puteţi face pentru ei ceea ce aşteptaţi ca alţii să facă pentru voi. Să iubeşti înseamnă să dăruieşti, înainte de orice. Cel ce vrea iubire trebuie să dea iubire. Pe măsură ce dai, primeşti, asta-i legea iubirii, asta-i legea vieţii. Dacă ne simţim deprimaţi se întâmplă pentru că avem aşteptări, pentru că avem pretenţii şi, în acelaşi timp, am ocolit să dăruim. Ne-am blocat la capitolul dăruire. Se poate să dăm cu mintea, să dăm din obişnuinţă, din obligaţie, să zâmbim pentru că aşa trebuie, să spunem bună ziua pentru că aşa-i politicos, să trecem o bătrână strada pentru că ni s-a spus că asta-i o faptă bună. Dar nu-i suficient, motivaţiile acestea conţin în ele aşteptări. Iubirea înseamnă să dăruieşti pentru că dăruieşti. Iubirea înseamnă să fii acolo unde eşti cu tot sufletul. Să dai tot ce poţi şi să-i laşi universului bucuria de a-ţi returna în diferite forme darurile de care ai nevoie.

Vă doresc să puteţi accesa misterioasa energie a iubirii şi o puteţi face râvnind-o, înainte de orice. Dorind-o. Căutând-o prin participarea curajoasă la existenţă. Dacă ne putem gândi la iubire, dacă ne putem ruga, dacă putem mulţumi şi aprecia, dacă putem păstra în minte şi în suflet gânduri, dorinţe, vise şi idei frumoase, iubirea ne şade pe aproape. Energia aceasta fantastică hrăneşte întreaga existenţă şi, în fiecare moment, ne dăruieşte ceea ce avem nevoie. Cel ce vrea multă iubire trebuie să dăruiască multă iubire. Cel ce vrea mult trebuie să lucreze mult, nu-i aşa?

Iubirea vine când vine, nu putem şti ceasul acela. Dar până vine, să lucrăm. Să ne transformăm. Să ne dispunem pentru ea. Să ne creăm sistemul nervos pentru primirea ei. Să-i permitem corpului nostru să-şi adapteze circuitele fizice şi fiziologice pentru iubire. Ştiţi de ce? Pentru că iubirea este o energie puternică. Atunci când vine, are repercursiuni fizice, psihologice, spirituale, fiziologice. Iubirea nu-i dor o stare, nu-i doar un fel de a fi, nu-i doar o formă de exprimare a umanului profund în existenţă. Iubirea-i un şuvoi energetic. Unul care curăţă, purifică, şterge şi scoate la suprafaţă erorile noastre de percepţie. Voi mai scrie alta data despre aceste virtuţi ale iubirii.
Până atunci, a iubi înseamnă a ne deschide către fiecare moment de viaţă cu tot curajul, a ne purta atât de bine cât ne este în puteri cu toţi oamenii, a fi prietenoşi şi buni în toate împrejurările. Aceste atitudini ne ajută să cunoaştem iubirea în noi înşine şi, în cele din urmă, să fim iubiţi, dar vom fi iubiţi de către aceia deschişi către aceleaşi atitudini, de către aceia care pot aprecia ceea ce primesc..
Să aveţi o frumoasă zi a dragostei şi să faceţi din fiecare zi ..o zi a iubirii...

Să fii atent la bucurie

Noi perpetuăm drama lumii noastre, dindu-i atenţie! Noi ducem suferinţa mai departe, fiind atenţi la ea. Noi creăm suferinţa noastră şi pe a celor din jurul nostru, concentrîndu-ne asupra suferinţei. Pe măsură ce luăm în seamă drama, drama se apropie cu paşi vioi de noi şi ne urmează, ne umple vieţile, ne încearcă şi ne încarcă pînă acolo unde înţelegem într-o zi..că singurul lucru inteligent pe care-l putem face este..să fim atenţi la bucurie. La ce este bun şi frumos în vieţile noastre şi-n mediul în care trăim.

Dacă am fi conştienţi de “puterea bucuriei” din interiorul nostru, de forţa gîndirii şi de atracţia pe care o exercită gîndirea bolnăvicioasă, ca şi aceea frumoasă asupra noastră, de puterea creatoate a minţii umane, am putea trăi într-o lume..a fiinţei noastre reale. Dacă am citi cărţi cu subiecte care ne umplu de bucurie, de încîntare şi de fascinaţie, dacă am avea în jurul nostru oameni care pot fi fericiţi prin propria lor putere am înţelege că suntem responsabili de felul în care ne simţim în fiecare zi şi faţa lumii s-ar spăla de toate durerile sale. Pentru că durerea nu este o forţă izvorîtă din pedeapsă, cît o alegere personală. Suferinţa mentală este o alegere, aşa cum este şi bucuria. Oamenii de succes ştiu mai bine decît toţi ceilalţi că forţa dorinţei lor de succes a prins viaţă în miezul eşecului. Dacă, în plină manifestare a eşecului înţelegi ce vrei, ce doreşti şi te concentrezi asupra dorinţei tale cu toată puterea, apoi faci paşii necesari pentru a urca, a te ridica( indiferent cît de jos ai ajuns sau indiferent ce anume ai pierdut), succesul te urmează.


Pentru că omul este un puternic creator al realităţii sale, dar unul care nu ştie, încă, la ce nivel crează. Unul care nu cunoaşte, încă, adevăratele instrumente ale creaţiei. Tot ce ni se întîmplă negativ, ceea ce numim a fi “rău”, distrugător sau neavenit în experienţele noastre de viaţă joacă rolul excepţional al unui instrument de conştientizare de sine. În faţa unei întîmplări nedorite, ştim – instantaneu – ceea ce ne dorim. Ceea ce nu vrem să ni se întîmple ne ajută să înţelegem mai mult ceea ce vrem cu adevărat. Dacă pierdem bani sau o fiinţă iubită, dacă avem probleme în anumite relaţii, or lucrurile ies aşa cum nu ni le dorim, instantaneu ştim şi ceea ce vrem. Avem nevoie să ne amintim ce vrem de la oamenii din jurul nostru, ce aşteptăm pentru noi şi să gîndim în termenii:”Vreau acest lucru, mi-ar plăcea să fie aşa sau aşa..”. Faptul că noi gîndim în termeni negativi, de judecată, reprorş, faptul că ne plîngem de ceea ce este sau de ceea ce nu ne displace atrage către noi mai mai mult din ceea ce ne displace. ŞI ne uităm la televizor la lucrurile tragice, apoi – ceva mai tîrziu – nu ştim de ce ele apar şi în vieţile noastre. Vedem suferinţa în jur şi..o aducem în experienţa noastră atunci cînd nu ştim că ceea ce gîndim sau simţim contează. Dar ceea ce simţim şi felul în care gîndim este..o alegere a noastră. ŞI numai algerea de a gîndi diferit ne modifică realitatea, experienţele şi ne aduce cu adevărat bucurie în viaţ

Rugaminte

In ultima saptamana si jumatate mi-au scris mai multe persoane pe e-mail. Am citit scrisorile, dar - din pricina unei erori - au fost sterse din computer. Este motivul pentru care nu am raspuns acestor e-mailuri. Va rog sa ma scuzati si sa reveniti(aceia dintre dv. care asteptau un raspuns) cu mici detalii pentru a putea sa va raspund cat de curand. Va multumesc pentru intelegere si va doresc zile frumoase.

Şoapte divine în momente de zbucium omenesc

Se întîlmplă ca, în momentele noastre critice, în clipele cele mai grele, cînd toate uşile par închise şi orice soluţie pare blocată să apară ca din senin o clipă de linişte. O stare senină, inexplicabilă, în care simţim şi trăim ca în cel mai profund sentiment de siguranţă pe care l-am încercat vreodată. Din adîncimile tăcute ale sufletului nostru pare că cineva ne şopteşte adevăruri pe care nu le putem traduce în cuvinte, sentimente cărora nu le-am găsit nicicînd un nume sau emoţii de neexprimat. Senzaţia anterioară de prăbuşire, de cădere, de zbucium, de frică, împreună cu sentimentul că viaţa însăşi a închis porţile pentru noi se transformă în amintire doar într-o clipă. La graniţa dintre dezastru şi înălţare, dintre criză şi absenţa ei nelămurită apare doar o liniuţă neaşteptată, care ia forma surprizei. Dintr-o dată dispare frica, dispare senzaţia de zbucium şi de frică şi-n locul lor se întinde cît ai vedea cu ochii un orizont al tăcerii senine.
Într-un astfel de moment pare că însăşi divinitatea întinde mîini de aur spre tine şi din ele se scurg neîncetat şoapte pe care nu le înţelegi, dar le cunoşti şi le recunoşti ca fiind certitudini ale faptului că nu eşti singur. În tăcerea desăvîrşită a inimii se află răspunsul pe care îl cauţi şi echilibrul pe care l-ai pierdut prin rutina alergătoare. De acolo picură intuiţiile tale înalte şi tot de acolo vin sentimentele necunoscute, ce te mîngîie şi-ţi redau eleanul vital. În tăcerea adîncă simţi că trăieşti din nou şi ştii că cineva nevăzut îţi oferă o poliţă de asigurare, fără a-ţi da semnături, fără a pune ştampile şi parafe. Pur şi simplu, ştii dintr-o dată că ceva este bine pentru tine, cu toate că şandramalele lumii exterioare se dărîmă sub ochii tăi. Fără să ştii de unde ştii, fără să ştii ce ştii, te trezeşti în faţa unui tip de ştiinţă neobişnuită, de cunoaştere stranie, de înţelegere care nu are nici măcar un vag surîs de raţionament.Dacă am putea să exersăm cu luciditate această intrare pe porţile tăcute ale inimilor noastre, dacă am putea să ne deconectăm de la realitatea dureroasă, furtunoasă, or sîcîitoare spre a vibra măcar pentru cîteva momente în lăuntrul tăcutelor cotloane ale sufletelor! Dacă ai putea să te asculţi pe tine însuţi, cînd realitatea ţi se răstoarnă peste ceafă şi şuvoaiele ei ameninţătoare îţi dau tîrcoale, ai cunoaşte lumina fără de graniţe a fiinţei tale. Ea se extinde peste orice aparentă distrugere şi răstoarnă într-un singur moment un întreg univers sfărîmat. Din ea izvorăşte sentimentul de siguranţă pe care nu-l poţi cunoaşte şi anticipa altfel şi tot din ea se naşte izvorul care te duce către certitudinea ..simplă că răul de care ţi-e frică este doar..o iluzie. Se întîmplă astfel de momente halucinante cînd pierdem o fiinţă dragă, cînd ne ameninţă o boală sau ni se pare că viaţa ni s-a pierdut. Liniştea interioară neaşteptată apare ca un cîntec al fiinţei, ca o şoaptă divină, ca o certitudine într-un moment de incertitudine completă.

Solutia unei probleme

Dacă te confrunţi cu o problemă foarte delicată şi nu-i vezi rezolvarea, oricît ai investi, oricît te-ai strădui şi oricît efort ai depune, oricît te-ai întoarce noaptea în aşternut, este mult mai înţelept să te îndepărtezi de ea. Adesea, portiţa de ieşire dintr-o problemă sau o situaţie delicată se găseşte în simplul fapt de a o abandona, de a te concentra asupra altor lucruri pe care le poţi face. Noi avem obiceiul să investim energie, deci atenţie şi concentrare, în situaţii sau probleme care ne învăluie pînă acolo ne pun creierul pe bigudiuri dese, fără a fi capabili apoi să le mai scoatem. Încîlceala devine labirint, iar problema se face cu atît mai mare, cu cît ne concentrăm asupra ei în vreme de criză. ŞI, orice problemă de viaţă, orice situaţie dificilă înseamnă criză, respectiv subiectivitate, sentimente, gînduri şi emoţii îndoielnice, adesea deprimare sau suferinţă. Din mijlocul unei energii negative, nu putem construi o soluţie, cum într-o groapă de gunoi a oraşului nu putem construi un bloc de locuinţe. Pentru a rezolva problema, primul pas este acela de a nu mai hrăni existenţa ei cu energie. Al doilea pas este acela de a ne îndrepta atenţia către acele zone ale vieţii noastre în care putem lucra nestingheriţi de resentimente, de îngrijorare, de derută şi concentrare negativă. Simpla atitudine de schimbare a atenţiei de la o problemă poate aduce şi soluţia ei. Newton s-a gîndit ani întregi la o teorie a universului, dar a descoperit esenţa ei cînd stătea absolut calm şi relaxat sub un măr. Mendeleev a buchisit ani întregi elementele chimice, sfîrşind prin a visa părţile lipsă ale celebrului său tablou. Soluţia poate veni – iată - de îndată ce nu mai suntem ataşaţi de dorinţa de a o găsi. Este limpede şi la lumina zilei simplul fapt că vine după tine acel lucru pe care nu-l mai cauţi, că nu tu eşti acela care găseşte soluţia, ci soluţia te găseşte pe tine! Cînd nu avem răbdare să primim soluţia, mărim problema şi complicăm labirintul pentru că investim energie exact în menţinerea problemei. Aşadar, să ne îndepărtăm puţin de problema care ne frămîntă, să ne aplecăm atenţia asupra lucrurilor pe care le putem face, rezolva şi duce la sfîrşit cu succes. Oricît ar părea de urgentă o problemă, soluţia ideală vine printr-o minte limpede, o energetică stabilă şi pozitivă şi o atenţie netulburată de îndoieli şi frici. Noţiunea de investiţie energetică are nevoie să fie reţinută de noi pentru simplul fapt că ea se află la baza problemelor. Pe neobservate, noi investim energie în menţinerea unei probleme, în menţinerea situaţiilor neplăcute, în suferinţă şi-n dezolare prin simpla atitudine de a ne gîndi continuu la problema noastră. Este extrem de important să ne abatem atenţia de cîte ori ne chinuie ceva neplăcut, măcar pentru că, acolo unde este atenţia noastră, este şi energia noastră. Arta de a ne concentra constă în simplul fapt de a fi atenţi la tot ce putem face, la tot ce ne oferă o stare de bine, de încredere, de speranţă, de bucurie. Pentru că aceste sentimente sunt creatoare şi atrag în realitatea noastră evenimente şi situaţii care le reflectă. În acelaşi timp, ca şi femeile necurtate, soluţiile vin după noi exact atunci cînd nu le dăm atenţie problemelor.

Vizita ...şansei

De-a lungul vieţii trecem uneori pe lîngă şanse ca pe lîngă coşul de gunoi..Şansele ne împrejumuiesc, ni se arată strident sau cu deplină discreţie, ne vin în cale şi nu avem ochi să le observăm..Ar fi îndeajuns să fim atenţi pentru ca ele să devină posibilităţi de viitor. Ar fi îndeajuns să le culegem, aşa cum culegem o floare..Dar ochii noştri se închid în faţa şanselor, care apar prin oamenii din jurul nostru..Nu avem exerciţiul “auzului” şi exerciţiul “văzului” adevărat. ŞI, nu atît a vedea cu ochii sau a auzi cu urechile este ceea ce avem de făcut pentru a schimba vieţile noastre, cît a vedea dincolo de aparenţe şi a auzi dincolo de sunete..Şansele ni se deschid la tot pasul. Şansele se ţin după noi, iar noi ne ţinem după credinţa că şansele sunt în ceea ce dorim şi vrem noi înşine..Pentru că nu ne-am dezvoltat aproape deloc simţul înţelegerii “graţiei” ce ni se dezvăluie la tot pasul, suntem plini de frustrare, de suferinţă, de confuzie şi de rătăcire..
Frumuseţea graţiei divine este aceea că nu ai decît să întinzi mîna pentru a lua ceea ce vine la tine..Nu-i nevoie să “faci”, ci să vezi că “se face” pentru tine. Nu-i nevoie să alergi, ci să vezi că un mecanism misterios şi fascinant a alergat pentru tine..Şansa vine firesc..Şansa apare într-o întîlnire întîmplătoare, pe stradă..Printr-un om care vine la tine..Printr-o poveste pe care o vezi la televizor. Printrun timp liber care ţi se acordă neaşteptat. Prin imposibilitatea de a avea o întîlnire. Şansa vine printr-un om care te părăseşte. Şansa vine prin ceva ce se distruge în viaţa ta. Şansa se deghizează în orice ţi se întîmplă, în tot ce trăieşti..Priveşte cu ochii sufletului şi auzi cu urechile lui pentru a primi cum se cuvine ..vizita şansei..Nu te lăsa tîrît în ură şi nu investi în suferinţi energia ta..Căci ceea ce pleacă de la tine este semnul şansei tale, ca şi ceea ce vine la tine..Treci dincolo de simţurile omeneşti care te fac să percepi o lume limitată şi un univers constrîngător. Şansa se iveşte din durere şi din constrîngere, din iubire şi din suferinţă, din abandon şi din încăpăţînare, din ego şi din lipsa lui. Priveşte ochii “şansei” în tot ce ţi se întîmplă şi atunci vei înţelege că nu-i nevoie să baţi mările şi ţările pentru a realiza un vis. Mările şi ţările vin la tine în sprijinul visului tău. Visul se construieşte singur, iar tu eşti acela care are nevoie să înveţe cum să culeagă şansa..

Filmul din..mintea noastra

Cînd urmăreşti un film, simţi că el te prinde emoţional..Rîzi, plîngi, gîndeşti, iubeşti, urăşti, anticipezi scenele, ţi-e frică, or te simţi trist şi aşa participi ..de parcă filmul ar fi real! Tu ştii că filmul este ..poveste, dar povestea prinde viaţă în emoţiile şi-n gîndurile tale. Fiecare poveste pe care o citeşti sau o vizionezi la televizor, pe care ţi-o spune altă persoană, or pe care ţi-o imaginezi singur devine reală în interiorul tău. Simplul fapt că te impresionează suferinţa sau dragostea, agresivitatea sau disperarea din poveste este semnul distinct al implicării tale în poveste. Este semn că povestea imaginară a devenit pentru tine ..reală. Viaţa de zi cu zi este..la fel ca povestea din film. Viaţa pe care o simţi în emoţiile tale, viaţa pe care o gîndeşti şi căreia îI dai girul realităţii este..povestea ta. Emoţiile te fac participant la poveste, te implică în ea şi îţi crează iluzia că povestea pe care o vezi, o trăieşti şi o simţi este una reală! ŞI nebunia poveştii, oricare ar fi ea şi oricui i-ar aparţine, provine din credinţa mentală că “există victime” şi de aceea suferinţa este reală.
Mintea umană a conceput un scenariu tragic, în care omul devine victimă şi este obligat să sufere, negînd astfel iubirea. Pînă şi iubirea omenească este sfîşiată de suferinţă şi de oroare. Frica de dragoste a devenit parte din acest scenariu absurd al conştiinţei umane. Frica de dragoste este rădăcina tuturor fricilor, căci în ea se ascunde frica noastră de Dumnezeu. În faţa “minţii omeneşti” iubirea nu este un drept al tuturor fiinţelor şi nici natura lor. Mintea condamnă, judecă, urăşte, agresează şi speculează orice eroare pentru a justifica credinţa că iubirea nu există. Prin aceasta, în cadrul propriului film, omul îşi face scenariul suferinţei şi apoi crede că el este realitate. De fapt, povestea vieţii este..filmul mental, care rulează acum în faţa ta şi căreia îI atribui numele de realitate. Orice ai privi în jur, fie propria poveste, fie poveştile celorlalţi, vei vedea ..filme. ŞI te vei implica în ele, ca şi la televizor, atît cît îţi va permite propria minte. Nefiind conştient de faptul că tu eşti acela care priveşte filmul – aşa cum se întîmplă cînd te uiţi la televizor – emoţiile tale te condiţionează să-l percepi ca pe o realitate. Nu filmul este, însă, cauza emoţiilor tale. Emoţiile şi gîndurile tale sunt în inconştient pînă în clipa în care întîlneşti..filmul. Ele îţi spun care este realitatea ta interioară, ce anume te impresionează, ce te agasează, ce anume te condiţionează şi ce anume atrage filmul pe care tocmai îl urmăreşti. Astfel, fiinţele ce-ţi apar în faţă, evenimentele în care eşti implicat, problemele tale de zi cu zi joacă rolul..”filmului TV” pe care îl urmăreşti. Ceea ce apare pe ecranul tău mental, emoţional în relaţia cu toate care ţi se întîmplă crează în tine o reacţie emoţională. Existenţa ei te face să simţi că filmul este adevărat. După consumarea unui eveniment poţi să-ţi dai seama cu uşurinţă că evenimentul nu mai este prezent, dar mintea încă..îl păstrează viu. Acest fenomen poate fi comparat cu situaţia în care ai plecat de la cinema, dar te gîndeşti încă trei sătămîni la filmul pe care l-ai văzut! Aceasta este mintea care se agaţă de trecut şi trăieşte în amintire şi-n imaginaţie ceea ce nu este prezent şi nu are nici o realitate. Un simplu film. A cărui frumuseţe sau urîţenie depinde de mintea care le observă.