Remediu homeopatic pentru ..mintea noastră!

Remediu homeopatic pentru ..mintea noastră! Poate că există în viaţa ta acum o situaţie sau o relaţie care te agasează, te stresează, te înnebuneşte, îţi crează frică sau nemulţumire, enervare sau îndoială continuă. Poate că ceva merge cu dificultate, poate că ţi se pare că ceva este fără ieşire sau că altceva nu poate fi niciodată schimbat. Oricare ar fi situaţia ta, efectul constant este acesta;’te necăjeşte, te stoarce de energie, te pune la colţul vieţii şi te face să dormi cu un singur ochi închis”..Dacă ţi se întîmplă ceva de genul acesta, începe prin a vedea exact în omul sau situaţia dificilă pastila cea mai puternică pentru vindecarea ta. Ea îţi cere să schimbi exact ceea ce simţi în acel moment. Ceea ce gîndeşti şi ceea ce crezi că te înspăimîntă. Pastila pe care ne-o furnizează experienţa de viaţă este ca şi un remediu homeopatic; o doză mică de supărare care izvorăşte dintr-o situaţie de viaţă trezeşte în noi un program amplu de supărare. Momentul în care facem din ţînţar armăsar este şi momentul simbolic al înghiţirii pastilei vindecătoare. Esenţa pastilei numită situaţie dificilă de viaţă constă în momentul în care devenim conştienţi de faptul că ne descrie cauza bolii. Cauza situaţiei pe care o trăim.Puterea de vindecare se află la îndemîna noastră şi constă în schimbarea conştientă a gîndurilor prin care definim situaţia noastră. Dacă suntem certaţi cu o fiinţă apropiată, iubită, vom fi tentaţi să gîndim cît este ea de vinovată pentru nefericirea pe care o simţim în acel moment. Ne amintim din istoria antică a experienţei despre cum a spart farfuria la nuntă şi despre cum ne-a spus nu ştiu ce cuvînt în public. Mintea ne înghionteşte să-i creăm celuilalt o imagine prin care ne arată că..avem dreptate. Celălalt este vinovat. Sau noi suntem vinovaţi..Ceea ce gîndim în timpul derulării situaţiei dificile de viaţă trebuie să fie în atenţia noastră, dar nu pentru a găsi argumente care să ne confirme dreptatea, cît pentru a ne modifica modul de a vedea persoana, situaţia sau pe noi înşine. Căci gîndurile şi sentimentele negative care evoluează în interiorul nostru în timpul oricărui eveniment de viaţă descriu precis gîndurile şi sentimentele care au creat evenimentul..Dacă - de exemplu – ne plîngem continuu în sinea noastră că nu avem bani, iar situaţia noastră materială este aceasta cu adevărat – pastila se ascunde chiar în boala însăşi, ca şi cauza bolii. Plînsul nostru este cauza lipsurilor financiare, iar remediul este acela de a înceta din plîns. A observa ce anume avem, a ne mulţumi cu ce avem, a ne comporta, apoi, ca şi cum am avea..Vindecarea la acest nivel este un proces, nu o pastiluţă fermecată. Procesul constă în a exersa zi de zi schimbarea noastră la nivel mental, iar rugăciunea “dă-mi, Domane, gînduri curate pentru acest om sau pentru mine însumI” poate face minuni. Schimbarea afirmaţiilor mentale, în primul rînd prin apelul la rugăciune( iar în stuaţiile foarte dificile acest apel este esenţial) ajută, pansează şi modifică starea noastră interioară, dar şi pe aceea exterioară. Poate nu se întîmplă imediat, dar nici pastilele nu …iau durerea imediat. Munca noastră cu propria minte devine, însă, o pastilă homeopatică viguroasă şi vindecătoare, cu acţiune mai lentă, dar puternică şi fără efecte adverse sau secundare. În mintea noastră şi-n trăirile interioare pozitive se află marele secret al vindecării pe toate dimensiunile omeneşti; fizic, mental, emoţional, dar şi în viaţa de zi cu zi.

Practica spirituală, disernământ și echilibru

A trecut ”Sfârșitul lumii” și, cum spunea într-un mic articol prietena mea, Monica Vișan, mulți au fost dezamăgiți pentru că li s-au dat peste cap previziunile. David Hawkins spune că Egoul e gata să și moară doar ca să aibă el dreptate și, poate, despre Ego vorbim în cazul de față. El dorea o Apocalipsă numai de dragul propriei dreptăți. - Să intrăm în anul care se apropie cu pași repezi mai înțelepți, mai conștienți și să ne luăm lecția ce se cuvine din această iluzie colectivă a ”apocalipsei”, care n-a fost altceva decât ”apocalipsa Egoului”. Eu cred în continuare că suntem invitați să ne folosim discernământul și să fim atenți la informațiile care vin către noi, să ne verificăm sursele și, dacă ceea ce ni se spune nu este verificabil, să punem deoparte cu rigoare și reținere. Tot David Hawkins spune că mintea omenească este ușor de programat și că cea mai mare problemă a ei este incapacitatea de a distinge între adevăr și falsitate. Povestea asta cu Sfârșitul lumii nu-i altceva decât o confirmare a faptului că falsitatea ne poate încolți, că suntem manipulabili și riscăm să devenim victime inocente ale unor minți care și-au pierdut busola sau a unora care căștigă fabulos de pe urma inocenței minții noastre. Cea mai bună cale pentru viață este calea verificabilă. Cea mai bună atitudine mentală este aceea care ne face să ne simțim bine. Dacă ceea ce gândim, simțim și facem nu ne ...ajută să simțim bucurie, stare de bine, pace, liniște, iubire, răbdare, speranță, încredere sau orice altă stare din registrul stărilor înalte ale conștiinței, nu-i de la Dumnezeu, ci de la Ego. Forțele întunecate, iraționale, ascunse în subconștientul colectiv, ca și în cel individual, nu gustă lumina, nu iubesc conștiința și conștiența și nu iubesc discernământul, căci toate acestea le anihilează. - Așadar, anul 2013 ar putea să fie pentru noi unul al discernământului, un an al conștienței și al ieșirii de sub tutela forțelor întunecate și iraționale din subconștientul nostru. Nu putem evolua spiritual, nu ne putem schimba cu adevărat, nu putem face pași către noi înșine și către adevărul ființei noastre fără să ”fim prudenți” și reținuți în fața informațiilor care vin către noi. Ce ne face bine cu adevărat? Ce atitudini ne sunt benefice, cum ne putem păstra echilibrul mental, gândirea coerentă, cum ne putem păstra libertatea de alegere și cum ne putem asuma responsabilitatea cu adevărat pentru tot ce facem, suntem sau gândim? Iată întrebări bune - deși simple, banale - pentru cineva care dorește să se cunoască pe sine și să evolueze spiritual, în sensul cel mai sănătos al cuvântului. Am să vă spun și eu acum, la sfârșit de an, ce cred că îi face bine unei ființe, aflate pe drumul spiritual? Pe unde poate merge ființa fără riscul de a se pierde, de a-și zruncina echilibrul sufletesc și mental? - În primul rând, exercițiul discernământului este unul obligatoriu. În ce privește discernământul spiritual, trebuie să știm că ceea ce-i de la Dumnezeu crează toate registrele stărilor înalte ale conștiinței, adică stare de bine, de bucurie, de împlinire, de frumusețe și de grație. Adevărul spiritual poartă amprenta luminii și al binelui, pe când falsitatea descrie Egoul și toate stările joase ale conștiinței, inclusiv frica, neliniștea, depresia, ura etc. - Supravegherea minții noastre, sugestia pozitivă, afirmațiile pozitive, pline de speranță și de credință, de încredere și de bucurie reprezintă un instrument esențial al lucrării spirituale. Controlul minții presupune controlul propriei vieți și puterea de a ne asuma responsabilitatea pentru situațiile ce ne apar în cale și pentru cele în care alegem să ne implicăm, pentru ceea ce simțim și pentru tot ce trăim. Controlându-ne cu adevărat mintea, cu discernământ, retrăgându-ne din fața informațiilor neverificabile și îmbrățișând ceea ce constatăm că ne ajută cu adevărat pe calea noastră, facem pași importanți către adevăr și către o stare de bine în noi înșine. - Alimentația noastră este importantă și schimbarea ei, în sensul de a mânca sănătos și chibzuit, ne schimbă starea interioară și ajută enorm în procesul de ridicare a conștiinței, respectiv de modificare a trăirilor cu frecvențe joase. - Mișcarea fizică, sportul, plimbările pe jos sunt expresii verificabile ale stării de bine, ale schimbării stilului de viață și ale evoluției noastre sufletești. Mișcarea fizică mișcă și sufletul. - Meditația, rugăciunea, liniștirea minții, dar și ieșirea în lume, distracția, întâlnirile cu ceilalți, o alternare a mișcării, a ieșiri în lume și a retragerii din ea în anumite momente sunt de mare ajutor. Dacă ne aflăm pe calea spirituală nu înseamnă să nu mai avem prieteni, să ne îndepărtăm de oameni, să nu ne mai bucurăm la o petrecere, de un dans, de un cântec sau de o conversație oarecare. Lucrarea spirituală e un drum către iubire, e o cale către dăruire, generozitate, împlinire în sine, dar împreună cu altul. O retragere prea persistentă, o fugă de oameni și de frumos în numele spiritualității poate deveni o cale către depresie dacă nu suntem atenți. Uneori să te retragei, alteori să ieși; uneori să primești, alteori să dăruiești, uneori să ieși, alteori să aștepți să vină altul către tine; asta-i calea echilibrului și a discernământului. De la meditație la distracție, de la liniștea minții la bucuria vieții, de la pacea interioară la avântul existenței în mișcare; iată ce cred eu că ne ține sănătoși, întregi la minte și la suflet. Vă doresc un an în care să reușiți să vă apăropiați de voi înșivă atât de mult și de frumos, încât să descoperiți că sunteți ființe minunate, care merită mult mai mult decât cred, mai mult decât au și pot mult mai mult decât au acceptat vreodată că-i posibil. La mulți ani! -

Portalul divin 12.12.12

Vă e teamă de Apocalipsă? Credeți că pe 21.12.2012 vine sfărșitul lumii sau începe o eră a luminii pentru Pământ? Cam aceste două variante ne colindă de ani întregi pe fiecare dintre noi, prin intermediul diferitelor profeții sau al persoanelor care au clarvedere și prezintă o variantă sau alta ca fiind imaginea realității. Mai avem doar câteva zile până la data anunțată și, cvum se spune, vom trăi și vom vedea. *** Ce cred eu despre acest subiect? Ei, bine! Aș vrea să abordez problema din punct de vedere al sincronicității numerelor pentru luna decembrie 2012. Cândva am fost preocupată de mistica numerelor, am citit nenumărate cărți despre acest subiect și am înțeles, între altele, că numerele sunt purtătoare ale unor tipare de vibrație, energie și frecvențe. În Mistica numerelor sunt relevante tiparele primelor zece numere și din cauza cauza orice număr, de exemplu, 24, trebuie adunat în așa fel încât să obținem un număîr de la 1 la 10. 2 plus 4 face 6, deci numărul 24 trebuie socotit ca fiind un tipar de tip 6. Numărul 132 devine 1 plus 3 plus 2, care dă în total tot 6. Zilele calendaristice se socotesc la fel pentru a le descoperi tiparul numeric, de exemplu, data de 17.o7.2007 devine 8.7.9. În decembrie luna aceasta avem patru zile al căror tipar energetic este sincronistic, dar una dintre ele are o sincronicitate perfectă; 2.12.2012, iată prima zi sincronistică a acestei luni, zi care a și trecut. A doua este 12.12.2012, a treia este 20.12.2012, iar a patra este 21.12.2012. Sincronicitatea perfectă o prezintă, însă, o singură zi și anume 2012.2012. În trecut am mai avut date perfect sincronistice, de exemplu 20.02.2002( dacă luâm punctul care desparte ziua de lună ne apare numărul 2002 în anul 2002. Sincronicitatea numerelor este inevitabilă; din când ân când, numerele se arnajează îăntr-o ordine și oa rmonie perfectă. Armonia lor este, poate, și primulo mesaj al sincronicității, nu doar pentru numerele identice, păuse unul lângă altul, ne crează sentimentul amroniei, ci pentru că sincronicitatea în sine presupune instantaneu prezența ordinii divine și a armoniei divine. Evenimnetele sincronistice, așa cum au fost cercetate, în special de către psihanalistul Karl Gustave Jung, au particularitatea aceasta; ele sunt acauzale ( deci, nu au o cauză în ceea ce vedem noi a fi realitatea materială), dar determină evenimentele în plan material și mișcă experiențele noastre, ca și pe noi, la nivel subconștient. Nu merg mai departe cu mistica numerelor, deși se poate asta, dar pot spune doar faptul că cifra 12 este o secvență a numărului 3. Dacă am gândi data de 12.12.o12 am obține într-adevăr o sincronicitate perfectă a numerelor în data de 12.12.12, ceea ce înseamnă - în mistica numerelor 3.3.3. Cele trei secvențe ale lui 3 sunt impresionante, dar ele au fost la fel și la 3.12.012, iar la data de 3 decembrie nu s-a sfârșit luumea, nici nu s-a iluminat. Asta nu înseamnă, însă, că nu se întâmplă nimic, că lucrurile stau în loc, iar aceste tipare energetice nu au nici un fel semnificație. Aceste secvențe numerice perfect sincronistice sunt portaluri energetice puternice și ceera ce se înntâmplă în vrelaitatea fiecxăruia dintre noi sau conștiinței colective poate conține subtilități, mesaje sau influențe benefice. Armonicele energiilor sincronistice sunt precum melodiile, care ajung la urechile celor ce le îndrăgesc și au un efect asupra lor. Energiile divine ce s-ar putea revărsa în plan subtil, în lumea nevăzută a ființei noastre, vor ridica vălul conștiinței unora și le vor pune ceață pe percepție altora. Lumina care luminează beciurile întunecate scoate la suprafață toate obiectele ascunse, aruncate, nerecunoscute, toate furiile, fricile, neliniștile sau, dimpotrivă, înmulțesc frumusețea și strălucirea pentru alții. Schimbările pe care le așteptăm nu presupun că ne vor crește contuirle în bănci ca Făt Frumos, nici că va veni Apocalipsa, nici că ne vom face cu toții numai lapte și miere dintr-o dată. Cred, mai degrabă, că ne aflăm într-o perioadă, nu într-o zi( perioadă care a început cu mulți ani în urmă), în care atingem un vârf al luminii, adică o creștere a nivelului colectiv al conștiinței, ceea ce înseamnă și o creștere a nivelului de energie. Creșterea îl atinge pe fiecare atât cât este posibil; adică, un om de 50 de cm nu va crește de 2 m într-o noapte, ci va crește încă 2 cm. Unul de 2 metri mai crește și el cu 2 cm. La nivelul actual al fiecăruia se adaugă un plus, mai mare decât cel obișnuit, dar nu unul care i-ar arde circuitele prin putere și intensitate. Creștem cu toții puțin, dar fiecare de la nivelul la care se află în prezent. Urcăm ca și conștiință colectivă împreună, dar separat urcăm fiecare puțin mai sus de nivelul nostru. Ceea ce-i bine să știm este faptul că creșterile energetice nu vin așa, pe nimic și fără efecte; ele aduc și necesități de purificare, suferință, ocnștientizare. Criza este, cred eu, una dintre etapele purificatoare ale creșterii; criza ne forțează la schimbarea conștiinței, a valorilor, a modului de a înțelege și a gândi. Criza va mai dura, așa încât n-avem decât să căutăm o rezonanță cât mai plăcută cu energiile care ar putea să scalde existențele noastre prin portalurile energetice dspre care vorbim, astfel încât să beneficiem tot mai mult de armonia, de iubirea și de frumusețera divinului, ce ne poate atinge în zilele care vor urma. Noi primim și creștem, pe două căi; prin suferință și prin iubire. Apocaslipsa este calea suferinței, dar este și ea o cale. Iubirea este calea luminii și prin atitudinea noastră facem diferența. Ceea ce e bine să știm este, cred eu, înțelegerea faptului că creșterea nivelului de conștiință pe Pământ va face ca puterea noastră de a ne crea realitatea să se intensifice; gândurile ni s-ar putea materializa mai rapid, fenomenele de clarviziune, telepatie, percepție extrasenzorială, trezire a conștiinței și a înțelegerii să se accentueze. Gândurile noastre vor avea mai mare putere, vor prinde viață mai repede și, din pricina aceasta, cred că ar fi util să gândim mai pozitiv, să căutăm în noi resursele de încredere, de speranță, de frumusețe și bucurie a vieții. Propriile noastre gânduri ne vor deprima aproape instantaneu și tot ele ne vor ajuta la fel de rapid să facem multe lucruri bune și frumoase; conștiința ne va răspunde mai rapid și de aceea ar fi util să ne petreceme timpul în moduri plăcute, gândindu-ne mai mult la ce ne dorim, la ce ne face plăcere, la fericire și la binele tuturor. Desigur, eu nu am certitudinea că lucrurile sunt în mod exact așa. Nu sunt profet, v-am scris cum anume percep și simt eu lucrurile, dar dumneavoastră le puteți percepe altfel și e ok așa. Sentimentul că oamenii sunt mai puternici creatori ai propriei realități este o idee pe care am presimțit-o cu mai mulți în urmă legată de 2012 și o simt așa și azi. Din pricina aceasta sugestia mea este să ne supraveghem gândirea, să fim responsabili, privind modul în care ne gândim la noi, ca și la cei din jurul nostru, căci felul în care gândim și simțim ar putea fi cheia drumului nostru sau alegerii dintre iubire și suferință.

Filmul din mintea noastră!

”Corpul tău poate fi comparat cu aparatul de proiecție al unui film. În această analogie, pelicula care trece prin aparat este alcătuită din gândurile și sentimentele tale. Ceea ce vezi pe ecranul vieții tale este un film proiectat din interiorul tău, pe care l-ai produs și l-ai regizat tu singur. Prin alegerea unor gânduri și a unor sentimente care vibrează pe o frecvență mai înaltă, tu poți scimba oricând dorești filmul poriectat pe ecranul vieții tale. Tu ești singura persoană din lume care controlează ceea ce se petrece în acest film”, spune Rhonda Byrne, în cartea sa, ”Secretul - învățături zilnice”(Ed. Adevîăr Divin), pe care v-o recomand cu toată căldura. Cu alte cuvinte, tu ești autorul lucrurilor care se petrec în viața ta, în mediul tău, în lumea, în existența ta. Noi suntem autorii evenimentelor de viață pe care le vedem; frumoase sau urâte, fericite sau nefericite, pline de bucurie sau de tristețe, filmele noastre sunt ale...noastre. Greșeala pe care o facem este aceea că noi credem că filmele noastre sunt ale altora. Învinovățim lumea pentru ceea ce gândim despre ea, proiectăm mereu vinovatul în afara noastră și asta pentru că se poate să fim inconștienți de natura noastră de creatori. Se poate, în același timp, să nu vrem să fim conștienți, să nu vrem să înțelegem și nici să ne cunoaștem pe noi înșine așa cum, după o lungă perioadă de inconștiență, să trăim o stare de neputiință în fața unor evenimente de viață. Se poate să ne preseze emoțiile pe care le avem în fața evenimentelor atât de profund, de puternic, încât să credem că ”există o altă putere”, care ne controlează pe noi înșine. În fața unor evenimente bulversante, nefericite ale vieții, în fața unor relații care se destramă, a unor dezamăgiri sau pierderi, când putem scăpa frâul și trăi sentimentul neputiinței, al incapacității de a controla situația, singurul lucru pe care-l avem de făcut, ca o măsură de urgență, este să ne întoarcem atenția doar în noi înșine. ”Ce simt acum, în fața acestei situații? Ce simte corpul meu, ce emoții trăiesc? Simt dorința de răzunare, am gânduri răutăcioase, am trăiri distructive, mi-e frică, mi-e greu, sunt tulburat într-un fel sau altul”? Ei, bine, tot ceea ce simțim și gândim în interiorul nostru în fața unei stări de lucruri negative trebuie schimbat în minte. Dacă simți o nevoie de răzbunare, propune-ți să ierți. Dacă simți că nu poți ierta, caută o perspectivă mentală mai pozitivă, gândește-te la cum te-ai simți dacă ai putea ierta. Schimbă în propria minte ceea ce simți în relația cu evenimentul, cu situația, schimbă într-un mod care te face să te simți puțin mai bine. Dacă ai o trăire de frică, gândește-te la ceea ce dorești, de fapt!Frica este cauzată de judecățile mentale. Nu mai judeca, iartă, ia partea bună, ia de acolo invitația vieții la schimbarea de sine, la creștere și la evoluție. Avem nevoie să învățăm să ne luăm atenția de la exterior, de la ceea ce pare a ne deranja din lume, căci acolo se desfășoară filmul proiectat de mintea noastră. Ce simțim și gândim în relația cu orice situație de viață este cauza filmului nostru. Când schimbăm filmul în interior, ni se schimbă filmul în exterior. Oamenii din vechiul film, actorii pot să dispară. Vor juca alții în piesa noastră, iar acești alții se potrivesc cu noul nostru film. Pentru că schimbându-ne pe noi, ne despărțim de anumite persoane, noi ne opunem schimbării și continuaăm să ne lăsăm amăgiți de impresia că lumea-i cauza problemelor noastre. Schimbarea în minte, schimbarea în interior este, însă, ca o intervenție chirurgicală; trebuie făcută atunci când vrem să ne vindecăm, indiferent de ceea ce se va schimba în viețile noastre. Asta trebuie să acceptăm; faptul că ne creăm lumea în minte și apoi faptul că schimbarea în minte schimbă filmul, iar asta trebuie conștientizat. În clipa în care ni se întâmplă prea multe lucruri sau situații negative, trebuie să ne facem verificarea interioară, să schimbăm pelicula în propria minte, căci este semnul că am gândit persistent negativ, iar schimbarea va dura un timp. Nici un film nu se face bătând din palme; e nevoie de timp, de concentrare, de focalizare, de înțelegere și, mai ales, de responsabilitate. Dar, în clipa în care vom accepta că suntem regizorii vieții noastre nu vom mai vedea vinovații în lume, ci vom merge în noi înșine, să corectăm gândurile și sentimentele, care ne-au atras în experiență o realitate nefericită. Corectura mentală și emoțională este o schimbare a frecvenței de vibrație, care va aduce în filmul nostru figuri noi și evenimente diferite. Cât de frumos ne e filmul aât de frumoasă ne-ar putea fi trăirea interioară și pe cvât de mare ne va fi schimbarea, atât de mult am schimbat în mintea noastră.

Iubirea mea pentru David Hawkins

Our Beloved Teacher, Dr. David R. Hawkins June 3, 1927 – September 19, 2012 Gloria in Excelsis Deo! \"Consciousness research confirms that death is not a possibility. Life itself is supported by its eternal Source, from which it cannot be separated.” Dr. David R. Hawkins passed peacefully at home on September 19th, surrounded by his loving pets and family. Doctorul David R. Hawkins a plecat din aceasta lume in data de 19 Septembrie 2012. Unul dintre cei mai mari invatatori ai lumii secolului 20, poate chiar si ai secolului 21, David R.Hawkins a fost si va ramine un autentic maestru spiritual, un cercetator stiintific, un spirit care a luminat milioane de oameni nu doar prin cuvintele scrise ori rostite, ci prin insasi prezenta sa. \"Cercetarea constiintei confirma faptul ca moartea nu este o posibilitate. Viata in sine este sustinuta de eterna ei Sursa de care nu poate fi separata.\" David R. Hawkins Gloria in Excelsis Deo! *** Am reprodus mai sus știrea care m-a emoționat mai mult, mai profund decât orice în ultimul an; moartea lui David R. Hawkins. Emoția aceea m-a izbit în inimă sau a ieșit din ea, la propriu și la figurat. Au trecut prin mine lacrimi pe care nu le-am vărsat și cuvinte pe care aș fi vrut să i le spun, dar - nu știu de ce - nu i le-am spus niciodată. Aș fi putut să-i scriu pe e-mail în anii din urmă, să-i mulțumesc și să-i spun cât de mult îl iubesc, dar n-am făcut-o și, în ziua în care am primit știrea plecării lui, numai atunci am conștientizat că aș fi vrut toate acestea. Apoi,. am înțeles de ce nu se întâmplase la nivelul acestei realități fizice; un lucru pe care vrei să-l faci, îl poți face în clipa în care ești conștient că vrei. ”Moartea nu este o posibilitate. Viața în sine este susținută de eterna ei sursă, de care nu poate fi separată”. Aveam soluția problemei mele în însăși știrea care anunța moartea lui Hawkins și de aceea am aplicat-o imediat. Am închis ochii și i-am spus totul, pur și simplu! I-am mărturisit dragostea și recunoaștința pe care i le port, i-am spus că m-am regăsit în el, în cărțile sale, mai mult decât în oricine altcineva. El este ”maestrul meu”; primul după Isus Hristos. Așa se întâmplă, să ne întâlnim pe noi înșine în unii mai mult decât în alții. Așa se întâmplă, să ne întâlnim cu noi înșine chiar în cei pe care nu i-am întânit niciodată în forma lor fizică. Mulțumesc, dr. Hawkins, mulțumesc, mulțumesc din toată inima! Cunoașterea pe care a-ți răspândit-o în lume mi-a luminat sufletul și mintea și mi-a dăruit multe zile, nopți și vremuri de bucurie, de căutare, de așteptare. Mi-au hrănit inima și mintea și m-au ajutat să înțeleg părți necunoscute din mine. Iubirea mea vă iubește acum și aici, în această existență în care granițele dintre materie și spirit sunt ca un vis! Gloria in Excelsis Deo!

Vindecare și purificare spirituală

A venit la mine într-o zi un bărbat, care merge pe la toate conferințele spirituale și asta de ani întregi. Mintea lui e plină de informații, mereu învață ceva nou, dar - cu toate acestea - a rămas agățat într-o stare de ură viscerală față de călăii săi, de oamenii care l-au ținut arestat în vremea lui Ceaușescu. Maeștrii pe care-i întâlnește, metodele de tratament ale sufletului sau ale minții pe care le învață îl liniștesc pentru scurt timp, apoi îl vezi cu privirea ațintită în gol, evitând lumea, parcă pierdut în timp și-n spațiu, închis în lumea lui. ”Aș vrea să te ocupi de mine, să mă ajuți”, m-a rugat el! ”OK”, am zis. Dar, încă de la prima întâlnire cu el am aflat că nu-și iertase călăii, dar - mai ales - că nu vorbea cu mama lui, pe care n-o văzuse de ani întregi. Percepția lui despre propria mamă era un fel de dezastru. Plin de ură și de vinovăție, învinovățind, în același timp, se consola, ascunzându-și ura, neliniștea și vinovăția prin alergerea aceasta către tot ce era spiritual. L-am ascultat vrem de vreo două ore, i-am pus întrebări și la final i-am spus; ”Te pot ajuta, dar cu o condiție; să te deschizi către ideea de a-ți ierta mama și de a relua legătura cu ea. Când vei fi sigur că ești dispus să ierți sau să dorești să ajungi la iertare, te aștept”! Au trecut vreo doi ani de atunci, mă mai sună din când în când, ne mai ăntâlnim întâmplător, dar nu mai spune nimic despre iertare. Continuă să meargă la conferințe, păstrând ura în el. Spiritualitatea e ca un soi de pălărie frumoasă uneori, cum poate fi și religiozitatea fanatică, o pălărie care ascunde ”ura nevindecată” și toate traumele din trecut, care au lăsat urme adânci în minte și în suflet. Sunt cu totul de acord cu religia, sunt cu totul de acord cu spiritualitatea; ambele pot fi bune, ambele fac parte din și din viața mea, am găsit și eu în ele sprijin, înțelegere și fericire. Dar, dacă le folosim pe post de pansamente pentru răni inocnștiente, nevindecate, ne putem face rău. Iar unul dintre semnele clare ale fugii de sine și ale fugii de propriul adevăr este chiar alergarea de la un terapeut la altul, de la conferință la alta, de la un vindecător la altul. Toată această alergarea ne spune; ”Eu nu sunt vindecat, ceva e-n neregulă cu mine și cred că nimeni nu mă poate ajuta”. Asta-i adevărat; nimeni nu ne poate ajuta dacă ne punem tatuaje peste răni și dacă ne ducem către Dumnezeu doar fiindcă refuzăm să ne privim deschis rănile și problemele. Dacă aveți căutări de sine, căutări spirituale sau religioase, vă spun cu toată căldura și cu toată iubirea că nu ne putem îndrepta către adevăr, către Dumnezeu, către iubire și către vindecare a sufletului și a minții atunci când suntem plini de resentimente. Ura, sentimentul de vinovție sau cel de culpabilizare a altor oameni,respingerea față de lume, frica și orice n-am iertat în trecut se țin după noi, se afundă în subconștient, sunt negate, reprimate și nerecunoscute. Fără să iertăm, să ne întoarcem la fiecare situație de viață, la fiecare persoană, care ne-a făcut cel mai mic rău, pentru iertare și înțelegere, vom merge plini de răni prin această viață. Vom mai pune pe fiecare rană câte-o amăgire, vom cunoaște un maestru sau altul, un vindecător sau altul, dar ceea ce ne doare nu se vindecă în absența conștienței noastre, care înțelege, iartă și iubește. Atenție, așadar, ceea ce căutăm nu-i în cer, ci în noi înșine. Nu-i în alt oraș, nu-i în altă țară, nu-i în Cosmos vindecarea noastră, ci aproape, în relațiile de viață cele mai apropiate. Poți să simți că iubești lumea întreagă, dar - dacă te întlnești cu mama ta și simți ură pentru ea - iubirea pentru întreaga lume își pierde puterea. Vindecarea, fie că are loc la nivel fizic sau nu, este un proces de înțelegere, conștientizare și iertare. Aceasta-i și purificarea spirituală, despre asta ne vorbește și Isus, ca toți marii mistici și iluminați ai lumii!

Sufletul vindecat

N-am scris de mult pe blog și vă rog să mă iertați pentru asta! În acest timp am avut unele căutări, unele explicații cu mine însămi, mi-am pus întrebări și am așteptat să se ivească răspunsuri. Sunt bine acum și sigură că ceea ce vă spun este chiar ceea ce cred, ce simt și ce-i adevărat pentru mine. Am avut nevoie de o reintrare în acord cu propriul meu Sine, cu propria rațiune, de o aliniere lăuntrică necesară. Această perioadă mi-a revelat un fapt straniu, dar pe care-l simt demn de toată atenția; ceea ce avem nevoie pentru a ne cunoaște pe noi înșine se află mereu în apropiere, lângă noi, în familiile noastre, la locurile de muncă, acolo unde ne trăim fericirile și nefericile. Tot ce ni se întâmplă, ne oglindește în măsura în care trăim o emoție - nu spun frumoasă sau urâtă, ci oricum ar fi, emoție să fie. Azi, după această perioadă a mea de introspecție și căutare,cred cu toată ființa că nu putem visa la iubire atâta vreme cât ne îndepărtăm de oameni, care ne-au rănit în trecut, dar o facem numai fizic, nu și în interior. Nu atingem iubirea, continuând să ne urâm mamele, tații, să învinovățim pe cineva pentru o situație din viața noastră, să respingem pe cineva și să păstrăm ranchiună, iritare, neliniște, frică sau orice altă trăire discordantă într-o relație, fie și în absența momentană a acelei relații. Cred că ceea ce nu iertăm, continuă să ne afecteze, căci în lipsa de iertare este judecată, iar judecata noastră nu-i dreaptă, căci Egoul judecă prin raportare la propriile sale experiențe. Egoul judecă subiectiv și de aceea el nu vede binele, iubirea sau frumusețe și sensul unei situații, cât judecă ceea ce nu știe despre el însuși, judecându-se pe sine. Iubirea se ascunde dincolo de judecăți, este un fel de a fi în lume, este o stare a existenței, este stare lăuntrică, ce nu poate fi atacată de judecățile noastre. Fără a iubi existența, lumea, fără a accepta tot ce ni s-a întâmplat vreodată în viață, ca fiind în sensul firesc al vieții însăși, fără înțelegere și iertare, nu suntem vindecați. Iar dacă nu suntem vindecați, suntem neliniștiți și viața continuă să ne arate prin evenimente aceasta. Ceea ce vedem ca fiind rău în jur este doar o stare ce reflectă percepția noastră. Lucrurile care-i fac pe unii să sufere, pe alții să se înfurie, pe unii să fie nefericiți, iar pe alții plini de ură ne apar firești, sunt spontan acceptate și nejudecate dacă noi nu avem obiecții și nu ne implicăm emoțional în ele. Vedem în lume ceea ce vedem în minte și asta-i uluitor. Trăim emoțiile în noi și vedem că lumea-i cauza lor. Azi eu aș spune că lucrurile nu au cauze decât în noi înșine și, atâta vreme cât percepția-i cauza, schimbarea percepției înseamnă schimbarea felului în care se petrec lucrurile în lume. A ne corecta percepția înseamnă, deci, a corecta cauza răului, pe care-l vedem în lume. A gândi diferit înseamnă a trăi diferit, a avea emoții diferite, a atrage în jurul nostru oameni, lucruri și idei ce ne vor arăta ca într-o oglindă pe noi înșine. Lumea se îmbunătățește când o privim cu înțelegere, cu ochii acceptării, ai sensului și ai frumuseții interioare. Până atunci, însă, va trebui să suportăm apariția în lumină a acelei lumi pe care-am văzut-o reală în trecut și care devine clară, vie, teribilă atunci când începem să renunțăm la ea. Confruntarea cu inconștientul nostru începe, cred eu, în clipa în care ne dorim să fim conștienți și să cunoaștem adevărul. Tocmnai această confruntare este obstacolul fundamental, tocmai de această confurntare ne temem, de ea fugim, căci ceea ce ne poate arăta oglinda despre noi înșine va trebuie să suportăm la fel cum un om suportă intervenția chirurgicală fără anestezie. Cunoașterea de sine nu-i atât de căutată tocmai pentru că această confruntare despre care vorbim aici este un fel de luptă cu forțele întunericului, iar trecerea prin întuneric ne poate aduce în stări copleșitoare. Cred, în același timp, că nu vrem să ne cunaștem pe noi, dar o facem obligatoriu, în virtutea legilor existenței. Momentele cele mai grele ale vieții noastre fac parte, aș zice, din acest travaliu al confruntării cu forțele întunecate din noi înșine. Dacă cerem adevărul, să ne așteptăm să nu fie chiar frumos sau numai frumos; în final, însă, izbânda conștienței devine un fel de a cuceri Everestul interior! Numai după confurntarea cu întunericul din noi putem percepe lumina, putem iubi și putem să ne simțim sufletul vindecat.