Nevoia de "a practica" iubirea

Nu este nimic ce nu este despre iubire, indiferent că vorbim despre ziua cenuşie de afară, despre picurii de ploaie, despre relaţiile noastre sau despre copii şi flori. Totul se întâmplă în iubire, dar noi nu suntem conştienţi de asta. Fiecare lucru de afară ne trezeşte o trăire în interior şi acea trăire este, pluteşte, respiră, devine vie în marea "iubire divină".

Întreaga existenţă este "despre iubire"!


Astăzi am o dispoziţie foarte romantică; vremea de afară mă predispune la poezie, dar nu mă îndepărtează complet de nuanţele concretului, ale exteriorului. Am ascultat mai înainte pe Facebook o emisiune a părintelui Eugen Tănăsescu(Arhiepiscopia Tomisului) despre "omul exterior" în viziunea Apostolului Pavel. Mi-a plăcut acolo expresia "a fi tăiat împrejur, dar împrejurul inimii".
Mă gândesc că asta înseamnă a avea acces la omul frumos, la omul duhovnicesc, la omul capabil de iubire, dar nu la alt om, ci la cel din tine, la omul lăuntric.


Nu se poate imagina iubirea altfel, iubirea fără să iubeşti tu. Iar să iubeşti tu trebuie să fie o experienţă, să intre în această experienţă, să intre în existenţă. MI-am petrecut mulţi ani căutând, citind, trăind, într-o febrilă căutare de sine, adesea mai grea decât un urcuş pe Everest, pentru a înţelege - în cele din urmă - că tot ce căutam era aproape..Ceea ce vroiam să vindec era viu, în existenţa imediată. Era tot ce mă chinuia în relaţiile cu cei apropiaţi, în problemele de viaţă de aici, în fiecare poveste măruntă din viaţa de zi cu zi. Am înţeles decisiv că mă pot ruga într-o biserică, pot da mii de acatiste, pot face sumedenii de meditaţii, dar - dacă am ieşit din aceste momente şi am urât apoi, nimic n-am făcut. Dacă m-a rănit cineva şi n-am iertat, degeaba toate rugăciunile. Dacă m-a respins cineva şi asta mă răscoleşte până la dorinţa de răbunare, degeaba..
Iubirea mea, a ta, trebuie să intre existenţă şi nu o poate face fără tine. Nu poate rămâne o experienţă în cuvinte frumoase, ea are nevoie de exprimare. De decizia ta de a renunţa la orice te împiedică să iubeşti.
IUbirea este puterea transformatoare a existenţei cu o condiţie; să devină o practică. S-o practici intenţionat, conştient, în toate situaţiile, în toate relaţiile, în tot ce ţi se întâmplă zi de zi.

Iată că astăzi, iubind aceşti mărunţi şi tomnatici picuri de ploaie, acest cer cenuşiu de afară, acest afară...aparent apăsător, am întins mâna către un strop de bucurie, care m-a ajutat să mă concentrez asupra nevoii umane de a practica iubirea mai mult decât a vorbi despre ea...

Când viaţa împlineşte rugăciunea

Simplul fapt de a gîndi, orice am gîndi, are efectul spontan al unei rugăciuni. Pe măsură ce ne gîndim mai mult al un om, la un lucru, la o problemă echivalează cu o cerere sau o rugăciune pe care o facem în sinea noastră. Superioritatea rugăciunii, însă, este..evidentă pentru că rugăciunea nu poate fi făcută decît dacă suntem conştienţi de existenţa puterii lui Dumnezeu. Fără a fi conştienţi de puterea divină, nu ne putem ruga. Dar nu înseamnă că nu putem trăi. Legea creaţiei lucrează, fie că suntem conştienţi sau nu. Gîndurile de fiecare zi sunt echivalente cu rugăciunea noastră. Ele crează şi dacă suntem conştienţi de existenţa puterii lui Dumnezeu şi dacă nu suntem. Rugăciunea este, însă, semnul indiscutabil al superiorităţii conştiinţei. Nu este nevoie să avem informaţii despre ce este Dumnezeu, cît despre comuniunea noastră intuitivă cu iubirea sa. Conştiinţa capabilă să recunoască ..”puterea” divină, oricît de primitiv ar fi omul din punct de vedere intelectual, caută mai întîI să-i placă lui Dumnezeu şi abia apoi oamenilor.

A-l recunoaşte pe Dumnezeu înseamnă - iată - a ne ruga lui. De cîte ori uităm, or suntem pierduţi prea mult cu mintea în treburile lumii, cînd simţurile, or alte lucruri omeneşti ne seduc şi ne atrag spre ele, se poate să uităm de rugăciune. Se poate să nu-l privim pe Dumnezeu cu întregul cuget şi cu întreaga credinţă. Atunci credem mai mult în puterea lumii şi în puterea Eului nostru, decît în puterea divină. Dar, simplul fapt că mintea se roagă neîncetat prin însuşi procesul gîndirii ne cheamă la conştienţă şi la rugăciune. La concentrare mentală asupra puterii iubitoare ce ne însoţeşte fiecare pas în viaţă. Dacă gîndurile ne sunt frumoase şi plăcute, dacă ele conţin bucurie şi daruri pentru cei din jur, viaţa noastră împlineşte rugăciunea şi este o Viaţă în deplină Graţie Divină. Dacă orice gînd al nostru este plin de spranţă, de căldură, de pace, de dorinţa pentru binele tuturor, Dumnezeu nu are nevoie de alte rugăciuni! Căci cugetul curat şi mintea frumoasă înseamnă, deja, conştiinţă deplină. Acestea vor fi transmise lumii din jurul nostru şi fiecare altă minte din apropiere va fi atrasă iremediabil către a ne întîlni, a ne fi aproape şi a ne iubi.

O minte binevoitoare şi plină de bune intenţii este expresia puterii divine, de care nu se poate apropia nimic neiubitor. În acelaşi timp, această minte frumoasă transmite de jur împrejurul său o vibraţie atît de puternică încît..minţile din jur se pot simţi copleşite de iubire şi schimbate iremediabil. Rugăciunea înseamnă recunoaşterea lui Dumnezeu şi focalizarea minţii asupra existenţei sale. Rugăciune este, însă, şi gîndul nostru de zi cu zi. De aceea igiena mentală este obligatorie pentru noi toţi, căci ea înseamnă iubire sau absenţa ei. De aceea Isus a spus:”Iubeşte-l pe Domnul Dumnezeu tău mai presus de orice şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi”..! De fapt, noi facem aceasta în virtutea legii creaţiei. Isus ne cerea să devenim conştienţi de faptul că ..asta facem..ŞI, pe măsură ce suntem conştienţi, putem să ne rugăm mai mult şi să iubim mai mult tot ce ne înconjoară..

Emoţiile umane şi furtuna geo-magnetică

“NASA a emis o alertă de furtună geo-magnetică provocată de o masă uriaşă de particule solare degajate de două explozii recente. Una dintre explozii, cea mai mare, s-a produs luni, 14 februarie, şi a trimis spre Pământ o masă însemnată de particule şi radiaţii. Imensa furtună solară declanşată poate afecta câmpul magnetic al Terrei.
Norul imens de particule încărcate electric se deplasează cu viteză spre planeta noastră, timpul parcurgerii distanţei fiind de aproximativ 24 de ore. Explozia solară, cea mai puternică înregistrată în ultimii patru ani, a fost catalogată de astronomi ca aparţinând clasei X - cel mai puternic tip de pe scara de măsură. Ea este prima de acest fel din noul ciclu de activitate solară, început în 2011 şi cu un maxim estimat a se produce în 2013”, spune o ştire apărută astăzi în ziarul Jurnalul Naţional.

Unda incoerentă de stres global

Vă veţi întreba, poate, ce legătură are sufletul, spiritualitatea şi viaţa noastră de zi cu zi cu o furtună solară? Ei, bine, legătura ar putea fi cu mult mai profundă decât suntem dispuşi să înţelegem; omenii de ştiinţă studiază de câţiva ani buni legătura dintre câmpul magnetic al Pâmântului şi emoţia umană. Cum spune Gregg Braden în cartea sa, “Timpul Fractal”(Editura For You), “în cazul unui dezastru natural, se poate crea o undă incoerentă de stres global. Schimbările din câmpurile magnetice, pe care le resimţim prin intermediul inimii, au fost asociate cu modificări ce influenţează activitatea cerebrală şi a sistemului nervos, memoria, performanţelşe atletice, capacitatea palntelor de a crea nutrienţi vitali, tulburări cardiace, o creştere a numărului de depresii etc”. Acelaşi autor spune că, o reacţie emoţională pozitivă (globală, fireşte) ar putea crea o undă de coerenţă globală, ceea ce ar putea afecta în mod pozitiv câmpul electromagnetic al Pământului.

Emoţiile pozitive şi câmpul electromagnetic

Ideea este aceea că emoţiile noastre pozitive pot contracara consecinţele distructive ale unui eveniment natural, precum o explozie solară, având în vedere cercetătrile care arată că emoţia umană influenţează cîmpul magnetic al Pământului, cum câmpul magnetic al Pământului influenţează emoţia, dar şi fiziologia noastră. De ce să ne aşteptăm la dureri de cap, la tulburări depresive, la tulburări cardiace şi la multe alte consecinţe emoţionale, să hrănim negativitatea şi stresul care le pot însoţi, când ştim că putem schimba ceva, alegând să trăim emoţii diferite. Dacă mulţi, cât mai mulţi dintre noi, îşi petrec următoarele ore în rugăciune, în meditaţie de iubire şi apreciere pentru viaţă, pentru oameni, pentru animale, plante şi Pământ, introducem “unda de coerenţă globală”, de care este nevoie pentru echilibrarea câmpurilor perturbate. Perturbarea noastră, emisiile negative, stresul şi tulburările emoţionale nu fac decât să adauge mai mult stres într-un mediu, deja, aflat sub bombardament emoţional.

Rugăciune pentru viaţă

Ne aflăm, probabil, în faţa unor manifestări care ne invită mai mult ca niciodată la conştienţa de sine şi la conştientizarea legăturii noastre cu tot ce este viu, cu Pământul şi cu fenomenele care au loc în jurul nostru. Soarele, Pământul, existenţa însăşi, ne arată continuu că suntem interconectaţi şi ne cer mai multă responsabilitate, mai multă dragoste, mai multă înţelepciune şi frumuseţe. Pentru că emoţiile noastre se transmit în câmpul electromagnetic al Pământului, este probabil un moment bun în care să emitem gânduri, sentimente şi emoţii pline de iubire. La această oră ne aflăm în plin proces de stres global, cauzat de explozia solară de la 14 februarie, aşa încât sugerez că este momentul pentru rugăciune intensă, pentru rugăciune de mulţumire şi apreciere, pentru meditaţie cu iubire şi gânduri bune îndreptate câtre întreaga existenţă.

O zi a dragostei

De ziua îndrăgostiţilor - în cazul în care o sărbătoriţi sau nu - vă doresc să iubiţi. Să vă puteţi îndrăgosti de tot ce vă înconjoară. Să vă iubiţi munca pe care o faceţi, căci dragostea şi pasiunea pe care o aveţi pentru muncă vă este cel mai grozav sponsor energetic, cel mai puternic şi mai bun pe lume.

Vă doresc să vă îmdrăgostiţi de pomi, de aer, de ape, de flori, de mări, de cer şi de soare. Vă doresc să iubiţi oamenii şi să puteţi face pentru ei ceea ce aşteptaţi ca alţii să facă pentru voi. Să iubeşti înseamnă să dăruieşti, înainte de orice. Cel ce vrea iubire trebuie să dea iubire. Pe măsură ce dai, primeşti, asta-i legea iubirii, asta-i legea vieţii. Dacă ne simţim deprimaţi se întâmplă pentru că avem aşteptări, pentru că avem pretenţii şi, în acelaşi timp, am ocolit să dăruim. Ne-am blocat la capitolul dăruire. Se poate să dăm cu mintea, să dăm din obişnuinţă, din obligaţie, să zâmbim pentru că aşa trebuie, să spunem bună ziua pentru că aşa-i politicos, să trecem o bătrână strada pentru că ni s-a spus că asta-i o faptă bună. Dar nu-i suficient, motivaţiile acestea conţin în ele aşteptări. Iubirea înseamnă să dăruieşti pentru că dăruieşti. Iubirea înseamnă să fii acolo unde eşti cu tot sufletul. Să dai tot ce poţi şi să-i laşi universului bucuria de a-ţi returna în diferite forme darurile de care ai nevoie.

Vă doresc să puteţi accesa misterioasa energie a iubirii şi o puteţi face râvnind-o, înainte de orice. Dorind-o. Căutând-o prin participarea curajoasă la existenţă. Dacă ne putem gândi la iubire, dacă ne putem ruga, dacă putem mulţumi şi aprecia, dacă putem păstra în minte şi în suflet gânduri, dorinţe, vise şi idei frumoase, iubirea ne şade pe aproape. Energia aceasta fantastică hrăneşte întreaga existenţă şi, în fiecare moment, ne dăruieşte ceea ce avem nevoie. Cel ce vrea multă iubire trebuie să dăruiască multă iubire. Cel ce vrea mult trebuie să lucreze mult, nu-i aşa?

Iubirea vine când vine, nu putem şti ceasul acela. Dar până vine, să lucrăm. Să ne transformăm. Să ne dispunem pentru ea. Să ne creăm sistemul nervos pentru primirea ei. Să-i permitem corpului nostru să-şi adapteze circuitele fizice şi fiziologice pentru iubire. Ştiţi de ce? Pentru că iubirea este o energie puternică. Atunci când vine, are repercursiuni fizice, psihologice, spirituale, fiziologice. Iubirea nu-i dor o stare, nu-i doar un fel de a fi, nu-i doar o formă de exprimare a umanului profund în existenţă. Iubirea-i un şuvoi energetic. Unul care curăţă, purifică, şterge şi scoate la suprafaţă erorile noastre de percepţie. Voi mai scrie alta data despre aceste virtuţi ale iubirii.
Până atunci, a iubi înseamnă a ne deschide către fiecare moment de viaţă cu tot curajul, a ne purta atât de bine cât ne este în puteri cu toţi oamenii, a fi prietenoşi şi buni în toate împrejurările. Aceste atitudini ne ajută să cunoaştem iubirea în noi înşine şi, în cele din urmă, să fim iubiţi, dar vom fi iubiţi de către aceia deschişi către aceleaşi atitudini, de către aceia care pot aprecia ceea ce primesc..
Să aveţi o frumoasă zi a dragostei şi să faceţi din fiecare zi ..o zi a iubirii...

Să fii atent la bucurie

Noi perpetuăm drama lumii noastre, dindu-i atenţie! Noi ducem suferinţa mai departe, fiind atenţi la ea. Noi creăm suferinţa noastră şi pe a celor din jurul nostru, concentrîndu-ne asupra suferinţei. Pe măsură ce luăm în seamă drama, drama se apropie cu paşi vioi de noi şi ne urmează, ne umple vieţile, ne încearcă şi ne încarcă pînă acolo unde înţelegem într-o zi..că singurul lucru inteligent pe care-l putem face este..să fim atenţi la bucurie. La ce este bun şi frumos în vieţile noastre şi-n mediul în care trăim.

Dacă am fi conştienţi de “puterea bucuriei” din interiorul nostru, de forţa gîndirii şi de atracţia pe care o exercită gîndirea bolnăvicioasă, ca şi aceea frumoasă asupra noastră, de puterea creatoate a minţii umane, am putea trăi într-o lume..a fiinţei noastre reale. Dacă am citi cărţi cu subiecte care ne umplu de bucurie, de încîntare şi de fascinaţie, dacă am avea în jurul nostru oameni care pot fi fericiţi prin propria lor putere am înţelege că suntem responsabili de felul în care ne simţim în fiecare zi şi faţa lumii s-ar spăla de toate durerile sale. Pentru că durerea nu este o forţă izvorîtă din pedeapsă, cît o alegere personală. Suferinţa mentală este o alegere, aşa cum este şi bucuria. Oamenii de succes ştiu mai bine decît toţi ceilalţi că forţa dorinţei lor de succes a prins viaţă în miezul eşecului. Dacă, în plină manifestare a eşecului înţelegi ce vrei, ce doreşti şi te concentrezi asupra dorinţei tale cu toată puterea, apoi faci paşii necesari pentru a urca, a te ridica( indiferent cît de jos ai ajuns sau indiferent ce anume ai pierdut), succesul te urmează.


Pentru că omul este un puternic creator al realităţii sale, dar unul care nu ştie, încă, la ce nivel crează. Unul care nu cunoaşte, încă, adevăratele instrumente ale creaţiei. Tot ce ni se întîmplă negativ, ceea ce numim a fi “rău”, distrugător sau neavenit în experienţele noastre de viaţă joacă rolul excepţional al unui instrument de conştientizare de sine. În faţa unei întîmplări nedorite, ştim – instantaneu – ceea ce ne dorim. Ceea ce nu vrem să ni se întîmple ne ajută să înţelegem mai mult ceea ce vrem cu adevărat. Dacă pierdem bani sau o fiinţă iubită, dacă avem probleme în anumite relaţii, or lucrurile ies aşa cum nu ni le dorim, instantaneu ştim şi ceea ce vrem. Avem nevoie să ne amintim ce vrem de la oamenii din jurul nostru, ce aşteptăm pentru noi şi să gîndim în termenii:”Vreau acest lucru, mi-ar plăcea să fie aşa sau aşa..”. Faptul că noi gîndim în termeni negativi, de judecată, reprorş, faptul că ne plîngem de ceea ce este sau de ceea ce nu ne displace atrage către noi mai mai mult din ceea ce ne displace. ŞI ne uităm la televizor la lucrurile tragice, apoi – ceva mai tîrziu – nu ştim de ce ele apar şi în vieţile noastre. Vedem suferinţa în jur şi..o aducem în experienţa noastră atunci cînd nu ştim că ceea ce gîndim sau simţim contează. Dar ceea ce simţim şi felul în care gîndim este..o alegere a noastră. ŞI numai algerea de a gîndi diferit ne modifică realitatea, experienţele şi ne aduce cu adevărat bucurie în viaţ

Rugaminte

In ultima saptamana si jumatate mi-au scris mai multe persoane pe e-mail. Am citit scrisorile, dar - din pricina unei erori - au fost sterse din computer. Este motivul pentru care nu am raspuns acestor e-mailuri. Va rog sa ma scuzati si sa reveniti(aceia dintre dv. care asteptau un raspuns) cu mici detalii pentru a putea sa va raspund cat de curand. Va multumesc pentru intelegere si va doresc zile frumoase.

Şoapte divine în momente de zbucium omenesc

Se întîlmplă ca, în momentele noastre critice, în clipele cele mai grele, cînd toate uşile par închise şi orice soluţie pare blocată să apară ca din senin o clipă de linişte. O stare senină, inexplicabilă, în care simţim şi trăim ca în cel mai profund sentiment de siguranţă pe care l-am încercat vreodată. Din adîncimile tăcute ale sufletului nostru pare că cineva ne şopteşte adevăruri pe care nu le putem traduce în cuvinte, sentimente cărora nu le-am găsit nicicînd un nume sau emoţii de neexprimat. Senzaţia anterioară de prăbuşire, de cădere, de zbucium, de frică, împreună cu sentimentul că viaţa însăşi a închis porţile pentru noi se transformă în amintire doar într-o clipă. La graniţa dintre dezastru şi înălţare, dintre criză şi absenţa ei nelămurită apare doar o liniuţă neaşteptată, care ia forma surprizei. Dintr-o dată dispare frica, dispare senzaţia de zbucium şi de frică şi-n locul lor se întinde cît ai vedea cu ochii un orizont al tăcerii senine.
Într-un astfel de moment pare că însăşi divinitatea întinde mîini de aur spre tine şi din ele se scurg neîncetat şoapte pe care nu le înţelegi, dar le cunoşti şi le recunoşti ca fiind certitudini ale faptului că nu eşti singur. În tăcerea desăvîrşită a inimii se află răspunsul pe care îl cauţi şi echilibrul pe care l-ai pierdut prin rutina alergătoare. De acolo picură intuiţiile tale înalte şi tot de acolo vin sentimentele necunoscute, ce te mîngîie şi-ţi redau eleanul vital. În tăcerea adîncă simţi că trăieşti din nou şi ştii că cineva nevăzut îţi oferă o poliţă de asigurare, fără a-ţi da semnături, fără a pune ştampile şi parafe. Pur şi simplu, ştii dintr-o dată că ceva este bine pentru tine, cu toate că şandramalele lumii exterioare se dărîmă sub ochii tăi. Fără să ştii de unde ştii, fără să ştii ce ştii, te trezeşti în faţa unui tip de ştiinţă neobişnuită, de cunoaştere stranie, de înţelegere care nu are nici măcar un vag surîs de raţionament.Dacă am putea să exersăm cu luciditate această intrare pe porţile tăcute ale inimilor noastre, dacă am putea să ne deconectăm de la realitatea dureroasă, furtunoasă, or sîcîitoare spre a vibra măcar pentru cîteva momente în lăuntrul tăcutelor cotloane ale sufletelor! Dacă ai putea să te asculţi pe tine însuţi, cînd realitatea ţi se răstoarnă peste ceafă şi şuvoaiele ei ameninţătoare îţi dau tîrcoale, ai cunoaşte lumina fără de graniţe a fiinţei tale. Ea se extinde peste orice aparentă distrugere şi răstoarnă într-un singur moment un întreg univers sfărîmat. Din ea izvorăşte sentimentul de siguranţă pe care nu-l poţi cunoaşte şi anticipa altfel şi tot din ea se naşte izvorul care te duce către certitudinea ..simplă că răul de care ţi-e frică este doar..o iluzie. Se întîmplă astfel de momente halucinante cînd pierdem o fiinţă dragă, cînd ne ameninţă o boală sau ni se pare că viaţa ni s-a pierdut. Liniştea interioară neaşteptată apare ca un cîntec al fiinţei, ca o şoaptă divină, ca o certitudine într-un moment de incertitudine completă.