Programele mentale şi obişnuinţele

Tot ce repeţi cu mintea, orice lucru la care te gândeşti prea multi timp intră în memorie şi se trasnformă în..program. În obsesie. De aceea se spune că obişnuinţa este a doua ta natură. Puterea obişnuinţei poate deveni atât de mare, încât începi să crezi că ea este chiar natura ta. Obişnuinţa devine program, automatism.

Obişnuinţa de a fi nemulţumit de viaţă, de lume, de ceea ce te înconjoară devine program. Ştii ce înseamnă un “program”? Când deschizi calculatorul, el începe să execute programul pe care îl are în memorie. Când deschizi televizorul, el îţi arată programul deja existent. Când gândeşti, gândirea deschide – la fel ca şi computerul sau ca televizorul sau ca radio-ul – programul deja existent. ŞI, dacă poţi apăsa pe un buton al televizorului şi, prin aceasta, poţi schimba un program cu altul, lucrurile nu stau la fel de simplu şi la nivelul minţii. Programul mental poate fi schimbat pornind de la decizia, alegerea şi insistenţa clară de a o face. Problema esenţială a programului mental este aceea că el te amăgeşte, el te face să crezi în el şi atrage spre tine realitatea care-i susţine “viaţa”, el te face să nu-ţi dai seama că derulezi programul. Te identifici cu el, îţi găseşti în el propria fire, te duci în prăpastie singur şi ..nici măcar nu mai ştii cât te-ai străduit să te prăbuşeşti singur..

Programul de suferinţă - de exemplu – crează în tine o minte nemulţumită. Nu mai eşti capabil să vezi ceva la locul lui în nimic din ce te înconjoară. Observi doar suferinţa, doar distrugerea şi dezolarea. Observi ce nu ai, ce nu se face pentru tine, ce nu-i bun, ce-i absurd, ce-i grotesc, ce-i fără cap şi coadă. ŞI toate acestea se ţin după tine pentru a-ţi confirma viziunea. Trebuie să schimbi acest program. Trebuie să schimbi programul tău de frică, programul de autodistrugere, programul de suferinţă, programul de autovitimizare, programul de autoagresivitate şi de suferinţă. N-ai să poţi apăsa pe buton pentru a face această schimbare. N-ai să poţi pocni dintr-un deget şi, în mod magic, să schimbi suferinţa creată de-a lungul zecilor de ani cu fericirea.

Dar, poţi alege să o faci. Apoi, poţi alege să schimbi modul tău de a obsreva lumea. Cînd nu ai bani, poţi observa că - totuşi – ai pîine. Cînd nu ai prea mult, poţi obsreva că - totuşi – ai strictul necesar. Cînd ceva eşuează, poţi observa că se poate să-ţi reuşească altă dată, or că nu era absolut necesar să reuşească. Mulţumirea ta nu vine singură. Trebuie să lucrezi pentru a-ţi crea mulţumirea. Iubirea nu vine singură; şi ea trebuie chemată, creată, construită în tine, observînd la fiecare pas orice lucru plăcut, orice îţi trezeşte iubirea, orice ajută inima să tresalte. Ajută-te să ieşi din programele de suferinţă. Pune în mintea ta alte obiceiuri şi acest efort al tău va fi răsplătit cu daruri minunate.

Alegerea inimii tale

Nu-i totul să renunţi la o cale veche, la ceva ce nu ţi-a făcut bine în trecut, cum nu-i totul să alegi o cale nouă. A alege calea potrivită este arta de a te împrieteni cu intuiţia, cu sentimentele, cu gîndurile, cu întîmplările vieţii tale. Iar a alege calea potrivită nu înseamnă să te scufunzi în zbuciumul şi alergarea nebună a existenţei, cît a te apropia mai mult de tine însuţi. Fii prietenul tău, înainte de orice. Ascultă-te pe tine cu atenţia cuvenită celui mai mare înţelept de pe faţa pămîntului. Ascultă ce simţi, în primul rînd ascultă inima ta, căci ea vorbeşte mai limpede decît toate cuvintele lumii şi mai clar decît cei mai îndrăzneţi oratori. Inima ta ştie cînd să renunţi şi la ce anume ai nevoie să renunţi. Inima ştie ce ai de ales şi cum să alegi calea potrivită pentru tine.
Tu eşti obişnuit să te uiţi în minte şi să consulţi oracolul întâmplărilor din exterior, să te raportezi la logica de zi cu zi şi să extragi din ea doar impulsuri de suprafaţă, care nu reprezintă inima ta. Ba, mai mult, adesea lucrurile exterioare se pun de-andoaselea, ele îţi spun una, inima vrea alta. Mintea te îndeamnă să ţii strîns de tot ce ai acum, inima însă simte că eşti ca un lord care ţine musai să meargă cu trăsura în epoca Mercedes-ului. Dacă vrei să mergi cu trăsura, ai să observi că - poate – eşti în centrul atenţiei, dar numai pentru că ai rămas în urma timpului. Mergi în ritmul timpului prezent şi ascultă vocea inimii tale, care se bucură cînd alegi ce-i mai potrivit pentru tine şi face palpitaţii cînd iarăşi te îneci în contradicţii..Alege tot ce-ţi face bine şi tot ce aduce un dram de bucurie celor din jur. Binele nu-ţi cere să te dai de-a tumba, ca să-l construieşti. Binele tău nu este o mănăstire cu picturi sofisticate, ci o cale pe care ţi-o luminează liniştea inimii tale deschise. Caută să exprimi ce-i mai bun în tine oriunde mergi pentru ca exprimarea aceasta să se întoarcă la tine, sub forma alegerilor de care ai nevoie pentru viaţa ta. Simte mai mult, gîndeşte mai puţin. Căci celui ce simte i se revelează adevărul şi celui ce-şi permite sieşi să se ghideze după inimă i se revelează alegerea strălucită..

Dacă un fulg de zăpadă ar căuta ..explicaţii!

Dacă eşti tentat să treci fiecare gest, fiecare sentiment, or întâmplare prin filtrul gândirii şi al logicii, te trezeşti - fără să ştii de ce şi cum s-a întîmplat aşa - într-un soi de labirint al explicaţiilor. Înţelegi atunci că drumul prin logică şi raţiune te-a dus într-un soi de şuvoi existenţial iraţional, unde ţi se cere să abandonezi - în primul rînd – tendinţa de a explica totul. Barca de salvare îţi cere să te abandonezi valurilor, unei voinţe care există şi străluceşte cu graţie printre furtuni, ca şi prin vitalitatea curcubeurilor. Dacă un fulg de zăpadă s-ar opri din mersul lui în aer, pentru a se întreba: “oare unde mă duc eu, oare de ce n-am Mercedes?”, ordinea fulgilor s-ar tulbura profund. S-ar tulbura ordinea întregii naturi şi a vieţii. Prea multe explicaţii şi prea multă logică omenească tulbură ordinea sentimentelor, ducîndu-ne alandala, dintr-un labirint în altul şi dintr-o covîrşitoare senzaţie de deprimare în alta.

Explicaţiile noastre trebuie să conţină întotdeauna puterea sentimentului iubirii pentru ca ele să hrănească, să dăruiască şi să cuprindă esenţa “tare” a universului. Cînd iubirea a învăluit raţiunea, explicaţiile au traversat timpurile şi au devenit teorii măreţe, filozofii extraordinare, care au acompaniat viaţa omului şi sufletul său. Tot ce s-a născut din iubire şi a avut ca scop iubirea pentru oameni a devenit hrănitor pentru fiinţa umană şi a dus la evoluţie. Procesul acesta are loc şi la nivelul nostru, în fiecare zi. Dacă alergăm după explicaţii doar pentru a ne face un podium, or pentru a ne ridica în slăvi deşteptăciunea, dar nu însoţim acestea cu dragostea noastră, ne trezim într-un univers steril şi încurcat.

Enigma se rezolvă întotdeauna înţelegînd că viaţa nu ne cere atît să cunoaştem, cât să iubim. Nu să ştim drumul, cât să mergem. Nu să vorbim despre viaţă, cât să trăim. Dar pe toate, absolut pe toate să le facem cu dragoste. Să cunoaştem cu dragoste, pentru a o ajuta să crească în inimile celorlalţi. Să mergem pe drumul nostru cu dragoste şi să trăim cu dragoste. Atunci când ne închinăm logicii omeneşti, uităm de sentimente, or amestecăm gândirea cu sentimentele şi rezultatele ne fac adesea să credem că în lume nu există fericire..

Îţi dau inima mea, îţi dau iubirea mea

Erik Berglund, un minunat iniţiat, care le cântă îngerilor la harpă şi o face şi în România de câţiva ani încoace, are o meditaţie extraordinară, în care se repetă continuu expresia 'Îţi dau inima mea/ Îţi dau iubirea mea'! Îmi amintesc că, odată, când am făcut această meditaţie cu Erik Berglund, aduceam în memorie chipul unor persoane 'speciale, a unor oameni care însemnau ceva pentru mine, dar însemnătatea nu era reciprocă! Le-am dat 'iubirea şi dragostea mea' imaginar acelor oameni, repetând în sinea mea cuvintele lui Erik, pe care le şi simţeam cu adevărat. De atunci, mă trezesc uneori spunând chiar aşa, când nu sunt în meditaţie, 'îţi dau inima mea/îţi dau iubirea mea'. De atunci, de când am făcut meditaţia aceasta cu Erik Berglund, a trecut ceva vreme. Una dintre persoanele cărora mă adresasem în imaginaţie a dispărut din viaţa mea complet, iar alta s-a apropiat mai mult, mai frumos şi mai profund.
Uneori dorinţele noastre conştiente nu reflectă adevărul şi nu corespund dorinţelor şi nevoilor noastre adevărate. Ni se pare că ne dorim un om anume în viaţa noastră, ni se pare că depindem de o slujbă, de o situaţie şi sfârşim prin a ne perpeli în vise şi aşteptări...fără sfârşit. Uneori vrem aproape de noi oameni care nu ne vor aproape de ei şi asta nu pentru că ne-ar lipsi ceva, nu pentru că n-am merita să fim iubiţi sau apreciaţi, ci pentru că - pur şi simplu - avem nevoie de experienţe de viaţă diferite de experienţele necesare celuilalt. Chiar simpla experienţă a respingerii cuiva este 'experienţa de care avem nevoie' şi ea se produce în relaţia cu persoana. Se produce, se consumă şi...gata; omul dispare, îşi urmează viaţa şi caută propriile învăţături...prin alte şi alte relaţii(aici nu vorbesc doar de relaţiile de dragoste, ci de toate felurile de relaţie).
Tot ce ni se întâmplă poartă pecetea numită 'experienţă'. Tot ce ni se întâmplă se leagă de emoţie, de trăire, de sentiment, de gândire. Totul are un sens, fie că vine sau pleacă de la noi. Totul se întâmplă în scopul învăţării şi a înregistrării experienţei sub forma unei emoţii. Dacă există oameni care ne resping, chiar asta-i treaba lor; ei ne pot învăţa cum să le spunem 'îţi dau inima mea, îţi dau iubirea mea', în loc să-i urâm, să-i judecăm, să-i credem incapabili de dragoste sau de prietenie. Dacă poţi spune;'Îţi dau inima mea, îţi dau iubirea mea' celui ce nu-ţi dă nimic din ceea ce aştepţi, dacă poţi rămâne senin în faţa respingerii şi poţi accepta lecţia plecării cuiva din viaţa ta fără să ai resentimente, atunci poţi să fii fericit. Eşti vindecat emoţional şi eşti liber de ...dorinţă. Vindecat de ataşament sau de trăirile negative ce se pot ivi în tine atunci când viaţa nu ia cursul pe care îl visezi sau îl vezi bun pentru tine.
Dă-i inima ta şi dă-i dragostea ta oricui vrea să plece. Vei vedea că libertatea ta interioară aduce în lumină adevărul; cei ce vor să fie lângă tine, vor veni încetul cu încetul. Iar cei ce au alte dorinţe şi nevoi vor pleca..de la sine. Nu trebuie să lupţi, să te zbaţi şi să respingi, cât...să eliberezi ataşamentul sau emoţiile negative. Şi o poţi face şi prin aceste frumoase cuvinte;
'Îţi dau inima mea
Îţi dau iubirea mea'..

Scrisoare pentru 'Omul bun'

Gândurile bune pe care am intenţionat să vi le trimit în scris de Crăciun au rămas în 'intenţie', dar - într-un fel sau altul - ele s-au transmis în cîmpurile energetice şi într-o zi, când veţi avea nevoie, când nu va fi Crăciun, dar va fi - poate - o altă sărbătoare, s-ar putea să le ascultaţi în propria  minte ca pe nişte gânduri personale! Cam aşa lucrează existenţa, lucrează în moduri pe care nu le cunoaştem, încă, prin metode riguroase, ştiinţifice, dar câte cunoştinţe, câte daruri şi câtă lumină ne-au însoţit de mii de ani prin revelaţiile marilor înţelepţi! Aceasta este una dintre 'revelaţii'; faptul că gândurile şi trăirile noastre sunt imprimate ca într-o carte nevăzută( dar una pe care anumiţi oameni o pot accesa conştient şi-i pot vedea conţinuturile) în întregul univers. Un cititor talentat le poate accesa, le poate vizualiza şi le poate înţelege. Şi noi facem aceasta într-un fel sau altul, dar nu suntem conştienţi.
Şi noi transmitem în cronica akaşă, cum recepţionăm din ea acele gânduri şi trăiri, specifice nivelului de conştiinţă la care suntem momentan. Multe lucruri frumoase, multe stări minunate ne-ar putea aştepta în spaţiul nevăzut al ideilor universale; ar trebui doar să ne ridicăm vibraţia, să ne cizelăm fiinţa, să ne pozitivăm în aşa fel încât să ne putem pune creierele pe aceeaşi frecvenţă cu frumuseţea, cu iubirea şi, de ce nu, chiar cu genialitatea. Pe măsură ce gândim mai mult, mai consistent, cu mai mare acurateţe şi îndrăzneală la frumos, la bine, la iubire, la toate valorile creatoare ale vieţii, vibraţia noastră creşte, iar creierul intră în armonie cu energia universală. În acelaşi timp, întâmplările vieţii tind să ia forma acestor noi gânduri, idei şi sentimente, care ne reflectă starea interioară.
O asemenea transformare necesită timp, atenţie, concentrare şi, înainte de toate, intenţia, dorinţa şi decizia noastră de a fi mai frumoşi, mai buni şi, de ce nu, diferiţi de mulţi alţii. Când spun 'diferiţi', mă gândesc la o etapă provocatoare, puternică, o perioadă în care ideile lumii întregi nu se mai potrivesc cu ale noastre, ceea ce ne poate sugera faptul că ne aflăm în conflict cu lumea. Putem suporta mai greu vibraţiile joase, cele de permanentă critică, de judecată, de mânie şi derută, de suferinţă şi bârfă, specifică vieţii de zi cu zi şi, în acelaşi timp, asta ne poate duce către o stare de izolare. Poate-i paradoxal sau ciudat, dar bunătatea autentică nu-i atât de căutată pe cât se crede. Pare straniu, dar oamenii nu sunt interesaţi atât de mult de metodele de vindecare a sufletului pe cât ar părea, cum nu sunt nici atât de mulţi căutători ai adevărului. Dimpotrivă, ocolim inconştient adevărul în atât de multe ocazii şi privinţe (am spus inconştient, deci nu-i vinovat cineva pentru asta!) încât minciuna învelită în straie provocatoare, senzaţionale sau 'uşoare' ne pare mai la îndemână şi mai plăcută. Unul dintre dureroasele adevăruri ale experienţei noastre este acela că nu există un 'panaceu' pentru probleme, nu putem lua o pastilă mentală şi cu asta să vindecăm sărăcia, suferinţa mentală şi emoţională. A te cunoaşte pe tine şi a deveni 'creştin', adică un om bun(căci, aşa cum a spus Isus, pâgânismul este o stare de răutate şi incapacitatea de a-i iubi pe cei ce te deranjează) este, poate, obiectul căutărilor noastre spirituale. Este ceea ce vrem să devenim, este ceea ce ne dorim să fim, este ceea ce ne transformă minţile până acolo unde ne punem în rezonanţă cu universul ideilor frumoase şi cu universul întâmplărilor cel puţin la fel de frumoase. Dacă vă aflaţi în căutarea de sine, dacă vă doriţi să cunoaşteţi mai mult, să înţelegeţi mai mult despre tainica alcătuire a fiinţei voastre, atunci nu aveţi de căutat altceva decât 'bunătatea'. Pare simplu, dar nu-i aşa. Când îţi iei privirea de la lume şi când îţi retragi degetele acuzatoare, care arătau lumea drept cauză a suferinţei tale, ajungi în punctul cel mai grozav şi dureros, în care înţelegi că trebuie să-ţi asumi responsabilitatea pentru viaţă. Şi trebuie să fii bun în tine, îndiferent dacă cineva recunoşate bunătatea ta sau nu. Tu eşti, deja, bun, dar - până când ajungi la trăirea aceasta - te aşteaptă o confruntare coleşitoare cu propria ta minte, care te acuză, cu lumea, care te poate acuza, violenta sau ridiculiza. Dacă poţi să-ţi păstrezi bunătatea când totul pare lipsit de bunătate, dacă poţi zâmbi când totul pare scufundat, dacă poţi lumina când pare că..întunericul te copleşeşte, atunci poţi spune că ai ajuns să te cunoşti pe tine ca pe 'omul cel bun'!
Vă doresc un an 'bun', pe drumul către 'omul bun' care sunteţi. Vă mulţumesc pentru că mă căutaţi, dar - mai ales- pentru că vă căutaţi.
Vă doresc 'La mulţi ani fericiţi'!
Cu toată dragostea,
Maria

Calea către Omul din noi şi calea către Dumnezeu

Da, Verde si Violet sunt două persoane diferite. Faptul ca mi-au scris in aceeaşi zi, la distanţă de o jumătate de oră este semnificativ cu adevărat. Asta-i ceea ce se numeşte 'sincronicitate'; aranjamentul Divin sau ceea ce leagă Dumnezeu prin oameni pentru a transmite un mesaj..
Şi mai interesant devine totul şi în directă legătură cu 'poveştile inimilor' noastre prin faptul simplu că Verdele este culoarea inimii. Verdele este culoarea Ceakrei Inimii, cea care - o dată deschisă - ne face să simţim Iubirea aşa cum nu putem s-o facem altfel. Deschiderea Inimii este un eveniment major al vieţii unui om, căci aceasta-i deschiderea care ne comută preocupările de la Omul carnal, de la componenta fizică a existenţei, la aceea spirituală, la Dumnezeu şi la Iubire. Fata cu numele 'Verde Ursuz' este în mod deosebit preocupată de iubire şi are întrebări interesante, cărora le-aş putea răspunde şi o voi face în mai multe feluri, inclusiv acum.
Legătura inimii cu mintea este un eveniment şi mai măreţ, şi mai grandios decât deschiderea inimii, căci asta presupune şi deschiderea celei de-a şaptea ceakras, a capului. Legătura noastră cu Tatăl, cu Dumnezeu se face prin deschiderea acestei ceakre, iar legătura dintre Verde şi Violet arată deschiderea noastră spirituală pe nivelurile superioare, adică inimă - minte sau iubire umană - iubire divină. Când Verde şi Violet apar una lângă alta înseamnă că iubirea umană şi iubirea divină sunt una lângă alta sau acesta-i drumul, aceasta-i calea pentru noi toţi. Poate că aceasta-i calea care ni se sugerează acum, prin sincronicitatea amintită, prin prezenţa lui Verde lângă Violet.
Fie să avem puterea de a iubi, căci atunci când iubirea inimii este puternică, gândurile izvorâte din inimă sunt acceptate necondiţionat de către minte. Prin iubire ni se luminează mintea, ni se elevează gândurile şi drumul vieţii noastre capătă un sens pe care nu-l putem înţelege, nu-l putem găsi şi nici construi privind viaţa doar prin ochelarii mărunţi ai materialităţii. Iubirea ne ghidează, ne sprijină, ne luminează drumul şi ne ascute intuiţia. Dacă avem iubire în noi înşine, avem totul. Dacă nu simţim noi înşine iubirea, dacă nu facem din ea un fel de a fi în toate situaţiile vieţii şi ne pierdem..în vibraţiile joase ale conştiinţei de masă, şi întreg Universul de ne-ar iubi, ar fi degeaba. Să fie iubire în noi, aceasta-i calea către Omul din noi şi calea către Dumnezeu.

Verde si Violet

De multa vreme ma gandesc sa activez cumva blogul, dar imi lipsea ceva pentru..inceput. Aveam nevoie de un impuls si el a venit..A venit sambata, cand am primit doua comentarii frumoase, aproape unul dupa altul..
Unul era de la 'Verde'...
Celalalt era de la 'Violet'...
M-am amuzat mai intai la gandul ca aceeasi persoana imi scrisese cu numele a doua 'culori'. Am accesat culorile si am gasit doua bloguri diferite, interesante, cu un continut plin de sensibilitate. Nu sunt prea priceputa in cele ale 'Internetului' si n-am inteles daca 'Verde' este 'Violet' si invers. Dar, recunosc ca ar fi de-a dreptul interesant, frumos si sincronistic sa fie doua 'culori', care mi-au scris una dupa alta. Daca 'Verde' si 'Violet' sunt culorile aceleiasi fiinte tot am pentru ce sa-i multumesc: m-a impulsionat sa scriu pe blog. Sa gasesc 'inceputul', caci uneori sa incepi un lucru este...mai greu decat orice continuare..Si, daca am inceput cu cele doua culori, una a inimii(verde), alta a capului(violet) poate ca cineva de dincolo de noi sugereaza ce avem de facut; o legatara intre inima si minte. O legatura intre verde si violet. Oare avem cu totii nevoie sa facem legatura dintre inima si minte? Ce spuneti?
Multumesc, dragi culori 'Verde si Violet'. Mesajul vostru 'subtil' este ata de frumos!