Faceți căutări pe acest blog

sâmbătă, 17 martie 2018

Aceasta este dragostea: să zbori spre un cer necunoscut




Aceasta este Dragostea: Să zbori spre un cer necunoscut şi apoi să faci să cadă o sută de voaluri în fiecare clipă. Mai întâi să îi dai drumul vieţii din mână. După aceea, să îndrăzneşti să păşeşti în nemărginire, fără Eul tău”.  (Rumi)

Dragostea e ca un zbor spre necunoscut, un zbor care dezvăluie, luminează, arată esența lucrurilor, îți arată ce e ascuns, ce nu vezi fără de ea. Fără dragoste crezi că știi, crezi că ai înțelegerea și cunoașterea lumii, a fenomenelor care guvernează existența, dar aceasta-i numai o iluzie. Numai dragostea poate distruge voalurile pe care le așează mintea între tine și cunoaștere. Numai dragostea poate desfereca ușile Egoului tău, așa încât să vezi adevărul. Iar dragostea e ca o călătorie în necunoscut. Frica de necunoscut poate să fie o piedică în calea dragostei, frica de necunoscut te poate bloca, te poate înșela. Să rămâi în mrejele lumii, în aparenta ei stabilitate și siguranță: aceasta îți cere Egoul. Să rămâi atașat de viață, de lucruri, de materie, de ceea ce pare clar, stabil și puternic. Să faci lucruri, să construiești, să ridici monumente, să te zbați, să lupți și să te conformezi standardelor Egoului înseamnă să dai iubirea pentru stabilitatea omenească.
Ceea ce cunoști e confortabil, e aici, e în față, nu te sperie prea mult, deși îți aduce suferință. Suferința îți pare normală, ba chiar ți se spune că ea este în natura existenței, dar suferința e calea Egoului, e călătoria ființei fără dragoste. Dragostea distruge edificiile siguranței omenești, le destabilizează, ea aruncă voalurile pe care Egoul le așează tacticos peste mintea și peste inima ta. Dragostea îți dezvăluie adevărul ființei tale, ea te arată așa cum ești în esență, cum ai fost creat, ea îți spune că nu depinzi de nimeni și de nimic.
Ți-e frică să pășești spre dragoste pentru că ea te deteșează de tot ce-ai învățat că ești, de toate credințele tale, de toate lucrurile în care ai văzut siguranța. De fapt, lumea aceasta este nesigură, lucrurile lumii acesteia trec, treci și tu, trec toate formele, iar ceea ce rămâne este Dragostea care le-a făcut pe toate și Dragostea care ești tu...în Eternitate.
Să te detașezi de viață înseamnă să nu mai pui preț pe lucruri, pe ceea ce este material, să te folosești de toate lucrurile vieții, dar să nu disperi dacă iubirea le face pierdute, să nu te întristezi când ele nu mai sunt în viața ta. Dacă ți-ai pierdut slujba, iubita sau iubitul, poziția socială, tinerețea sau un lucru oarecare, bucură-te, căci iubirea ți-a luat acestea toate pentru ca tu să-ți amintești că ești mai mult decât orice lucru, că poți trăi fără orice lucru, că tu trăiești chiar fără viața însăși. Dragostea care ești transcede totul, dar Egoul îți ascunde aceasta. Egoul te hipnotizează, îți arată doar fațete amăgitoare, te face să simți frică, mânie, îngrijorare, tristețe de câte ori Dragostea pătrunde prin iluziile tale, sfărâmându-le. Detașează-te de Viață să trăiești sentimentul adevărului și anume că tu ești Viața, că tu ești nemărginirea, ești totul, ești spiritul întrupat în forma de astăzi. Dincolo de Ego-ul tău ești Tu. Tu nu ești această formă, ci ești cel ce locuiește temporar în formă, în trup. Tu ești Nemărginirea și aceasta ți-o arată Dragostea, nu lipsa ei. Tu ești Dragostea, dar ai uitat. 

(fragment dintr-o carte în lucru - RUMI comentat de Maria Timuc - traducere de Marius Ghidel)





NOTĂ 

Mai multe despre dragoste, despre suflet, minte și corp puteți citi în cărțile mele:

”Pași către tine însuți - Vindecarea Cauzală” - Editura Dharana, vol 1.

Pași către tine însuți - Puterea frumuseții interioare - Editura Dharana, vol 2

Aproape totul despre iubire și sex - Editura Dharana, autori Ovidiu Bojor și Maria Timuc

 





marți, 13 martie 2018

Marius Ghidel

”Când eram copil jocurile mele erau experiențe de cunoaștere a puterilor sufletului”



 Mă comportam cu elementele neînsuflețite ca și când aș fi avut în față o ființă”




Aveam cred 7 ani. Părinții mei nu mi-au spus niciodată nimic despre Dumnezeu. Eu Îl simțeam tot timpul, era o legătură puternică pe care o aveam cu El. Și am simțit nevoia la vârsta aceea să-l numesc, să-i dau un nume și i-am spus... Ființă. Și vorbeam cu El, „Tu, Ființă” – era un dialog surd, nu mă așteptam să-mi răspundă vreodată, dar o să vedeți că odată mi-a și răspuns. Și mai făceam un lucru. Personificam... mă comportam cu elementele neînsuflețite din jurul meu ca și când aș avea în față o ființă. Dacă loveam din greșeală fotoliul, îmi ceream scuze, dacă trânteam ușa, îmi ceream iertare, dacă era să tai o pâine, îi ceream voie: după ce mâncam, îi mulțumeam lui Dumnezeu...

- Ce vreau să vă întreb, jucării aveați?

Da, sigur.
- Între jucăriile acestea aveați niște piese cu care conversați?
Nu.
- Sau eu știu... pe care să le personalizați?
Nu. Am avut puține jucării și nu prea mi-a plăcut să mă joc cu ele.
- Gen soldăței de plumb.
Nu m-am jucat cu jucării. N-am știut să mă joc. Am observat că toți copiii scenarizează. Se pun în poziția de mamă, de tată. Niciodată nu m-a interesat asta, deci nu m-am jucat așa cum se joacă un copil în mod obișnuit. Am sărit peste etapa asta. Jocurile mele erau tot felul de experiențe de cunoaștere a puterilor sufletului, deci îmi inventam jocuri, însă de altă natură. Mie îmi plăcea să ies din corp, să intru în spațiul paralel, să călătoresc în timp, să văd alte lumi. Era fascinant. Ce poate fi mai frumos? În plus, îmi furnizau o așa de mare bucurie încât nimic din lumea aceasta nu se compara cu acele stări. Și astfel numai pe acelea le căutam. Jocurile obișnuite nu mă interesau, nu le vedeam rostul, când există un infinit mai frumos decât orice altceva de pe lume și să evadezi în supa de puncte aurii de fericire era fantastic. Nu există asemănare cu nimic din realitatea noastră comună. De aceea nu am avut nevoie de jucării. Acolo trăiești Miracolul din plin. Și nu mai ai nevoie de altceva. Acestea de care spuneți sunt jocurile minții, mie îmi plăcea să fug din lumea aceasta, să evadez din minte.

Și când deschideam ușa îi mulțumeam camerei, înainte de a tăia o roșie îmi ceream iertare de la roșie. Înainte de a tăia un măr la fel. Și am observat că, într-adevăr, nu poți să tai roșia, adică nu ai binecuvântarea ei decât dacă simți o stare de liniște în tine, un fel de acord din partea sa, o confirmare. Este o lume foarte fină în jurul nostru și delicată. Noi părem foarte brutali. În mod obișnuit nici nu știm de ea. Dacă exista o neacceptare o lăsam și o schimbam, ori nu era încă momentul să o mănânc, sau încercam să discut cu ea. Neacceptarea, spre exemplu a unui măr de a fi tăiat, aduce consecințe în viața noastră, de nu ne vine să credem. Sau o acțiune bruscă și brutală, la fel. Trântirea unei uși întărește foarte repede egoul. Povestim despre asta. Și invers, acordul lucrurilor neînsuflețite poate ajuta foarte mult, exact ca în povestea cu regina furnicilor sau a albinelor din Harap Alb – ori cuptorul sau copacul de curățat, jivinele pădurii și balaurii din povestea „Fata babei și fata moșului”.


În același timp făceam mișcare lentă. Mi-am închipuit așa: dacă gândirea cursivă, accelerată, este legată de timp și ăsta este conceptul de timp – mișcarea rapidă – înseamnă că dacă eu mă deplasez încet, atunci acționez direct asupra timpului. Și asta este o cale de evadare din timp și din spațiu, deci din gânduri, din corp, din lumea aceasta conceptuală. Pentru că tot ce ne înconjoară sunt doar cuvinte întrupate. Și depășirea minții înseamnă depășirea lumii acesteia și intrarea într-un alt spațiu,  să-i zic – de grație, de basm, care este cumva în interiorul lumii noastre. Stingeam cu încetul proiectorul acestei lumi.

Și deschiderea porții ei se face din interiorul nostru, prin modul cum îți este gândul, când unești opusele – prin comportament, când renunți la tine și mai mult dai decât iei și prin a nu lua lucrurile în mod personal, adică a nu-ți întări egoul – acordarea circumstanțelor atenuante, non reacție sau non conceptualizare. Toate acestea sunt chei care deschid poarta spre Shangri-La, oriunde te afli, poarta spre planul paralel, unde ființele extraterestre și îngerii locuiesc. Dar în principal în toate este vorba numai despre scăderea egoului și a importanței corpului și evadarea din lumea aceasta.

Revin. Așa am început să practic mișcarea lentă. Fă-ceam mișcările foarte încet – când luam paharul, îl luam într-un minut. Dura un timp până îl apucam. Se ducea mâna foarte lin spre pahar. Și eram cu atenția acolo, în prezent. Așa a crescut în mine conștiența prezentului. Conștiința prezenței lui Dumnezeu. Când mâncam, totul se întâmpla încet. Începusem să mănânc foarte puțin, știind că nu este o lipsă sau o pierdere de energie pentru corp. Energia organismului nu ține de cantitatea de hrană, ci ține de temporal, de încărcarea cu Iubire a spiritului, deci de conștiența prezenței Domnului în viața noastră – ține de abandonul de sine pentru că atunci când iei, pierzi energie, dar când dăruiești, te încarci cu energie, cu viață și primești viitor. Depinde de cum privești lucrurile, ce priorități îți pui. Ai schimbat gândurile, conceptele, s-a schimbat și lumea ta. Sau dacă renunți la ele, schimbi complet modelul de viață și poți să te retragi în fundal.


IEPURAȘUL DIN „ALICE ÎN ȚARA MINUNILOR”

De viteza cu care mergi depinde timpul și spațiul, dar și nivelul de conștientizare. Dacă încetinești viteza, încetinesc toate procesele. Încetinește și timpul și atunci ieși din lumea aceasta. De Retragerea din minte depinde și lungimea vieții. Cum spunea iepurașul din „Alice în țara minunilor” – avea un orologiu în mână și se întreba: „nu știu ce are ceasul acesta, când alerg eu, aleargă și el. Când stau eu, stă și el”. Acesta este principiul ieșirii din timp, sau al depășirii lumii gândite, sau al sănătății. Abandonul de sine în orice situație de viață te duce în zero, în Ființa miraculoasă din tine.

După aceea, datorită mișcării lente începusem să simt o stare de fericire nelămurită, care venea din interiorul meu. Nimic din exterior nu-mi oferea această bucurie și nu-mi mai trebuia – deci nu se compara cu nimic cunoscut de mine. Bucuria aceasta nu depinde de lucrurile exterioare, ci se ridică din interiorul tău, fiind proprietatea ta de bază. Tu ești această bucurie fără margini, tu ești Iubirea toată. Și ține de ieșirea din timp sau de destructurarea realității, de ieșirea din gânduri – depășirea minții, sau de lepădarea de sine, care este o altă cale de a ajunge la Dumnezeu, folosindu-te de situațiile de viață care vin spre tine. Ca în Aikido. Omul care depășește mintea intră în starea de fericire fără obiect pe loc.


Fragment din cartea:

”Shangri La - Frumusețea fără margini a divinului. Calea către fericire”(Editura Dharana)

NOTA

Mâine, 15 martie a.c, ora 18,00, la Sala Dalles din București, vă puteți întâlni cu Marius Ghidel cu ocazia lansării cărții sale( aveți  fragmente din carte mai sus). Intrarea în sală are un preț modic de ...10 lei. Biletul poate fi achiziționat de pe platforma on line https:www.bilete.ro/conferință-lansare-de-carte-destinul-sufletu…/  , de la Anticariatul Sălii Dalles sau la intrarea în sală.

Vă așteptăm cu drag. 




sâmbătă, 10 martie 2018

Conferință - lansare de carte
”Destinul sufletului: calea către fericire” 


Joi, 15 martie a.c, ora 18,00, vă așteptăm la Sala Dalles din București(imediat după Hotelul Intercontinental, spre Piața Romană, intrarea pe la Anticariat), unde va avea loc conferința cu titlul ”Destinul sufletului: calea către fericire” și lansarea cărții ”Shangri La – Frumusețea fără margini a divinului. Calea către fericire”(Editura Dharana), autor Marius Ghidel.
Invitații speciali ai evenimentului sunt:
-        Prof. dr. Dumitru Constantin Dulcan
-        Prof. Dan Farcaș
-        Marius Ghidel
Moderator al evenimentului:
-        Maria Timuc
Vor susține un program artistic:
-        Actriția Vali Pena
-        Pianista Egizia Soare

Titlul conferinței este inspirat din povestea de viață a lui Marius Ghidel, autorul care-și este personaj în propria carte, și care, printr-o memorie absolut specială, cum o cataloghează prof. Dan Farcaș, descrie în cartea sa o traiectorie a sufletului și a spiritului în univers, precum și un destin al ființelor în experiența vieții… fără de moarte. Vom înțelege ce ne spune știința despre sufletul și spiritul nostru, ce ne spune religia despre noi înșine și, nu în ultimul rând, cum văd chiar invitații noștri aceste noțiuni din perspectiva pe care au studiat-o ei înșiși de-a lungul întregii vieți. În cadrul evenimentului va fi și o sesiune de întrebări și răspunsuri.
Organizatorii evenimentului sunt: Universitatea Populară  Ioan I. Dalles și Editura Dharana.
La standul special amenajat în holul Sălii Dalles veți putea găsi (cu reduceri semnificative de preț) cartea lui Marius Ghidel, ”Shangri La – Frumusețea fără margini a divinului. Calea către fericire”(Ed. Dharana), precum și cărțile invitaților, respectiv ale prof. Dumitru Constantin Dulcan, ale prof. Dan Farcaș și ale Mariei Timuc.
Aceasta este prima dintr-o serie de conferințe pe teme de spiritualitate, care vor avea loc în fiecare lună, la Sala Dalles din București, moderate de Maria Timuc.
Prețul biletului pentru eveniment este modic: 10 lei/ persoană. Biletul poate fi achiziționat de pe platforma on linehttps:www.bilete.ro/conferință-lansare-de-carte-destinul-sufletu…/  , de la Anticariatul Sălii Dalles sau la intrarea în sală.
Imediat după eveniment vă invităm la autografe și la un ”cocktail prietenos”.
                                 
                             Vă așteptăm cu drag și vă mulțumim pentru participare.


Nicu Nicusor - ''Fericirea''