marți, 3 ianuarie 2017

Oamenii care locuiesc în ...Cer!

Dacă ți-ai pune simpla întrebare:”Ce este Cerul” și ai putea trece de sentimentul iluzoriu că el este cupola senină, or aceea plină de nori, care-ți oferă sentimentul stabilității, ai observa că Cerul conține cu totul și cu totul altă „dimensiune”. Ți-ai putea imagina apoi că te afli pe lună și acolo ți-ai pune iarăși întrebarea:”Ce este Cerul?” Ai constata stupefiat că-n Cer este Pământul, și-n cer este Luna, și-n Cer ești tu însuți, oricine ai fi..Tu însuți, cu Pământ cu tot, ești agățat de Cer, în Cer, parte a Cerului și ești pe Cer un mic punct sau un semn de mirare, or o biată liniuță, azvârlită într-un univers căruia nu-i poți găsi capete. Și, pentru că ai cunoaște mai bine „cerul”, când ai spune „Tatăl Nostru”, și când ai ajunge la propoziția „Precum în cer, așa și pe pământ”, ai înțelege dintr-o dată că Cerul nu-i despărțit de pământ, tu nu ești despărțit de Cer, iar Cerul te conține pe tine, cu rugăciunea ta cu tot, cu emoțiile, cu întâmplările tale..



Ai deveni, poate, credincios dintr-un foc. Ai deveni smerit și inocent, aproape fără picătură de vanitate, or de egoism atunci când vei simți minuscula ta existență în acest vast ocean al Cerului. În mintea ta va străluci dintr-o dată înțelegerea, conștiința, sufletul și bucuria rugăciunii pe care o spui, poate, zi de zi: ”Tatăl nostru, care ești în Ceruri”! Sufletul se simte cuprins de Dumnezeu și ferecat în el, ca o minunată săvârșire a luminii, ca un surâs infinit atunci când îmbrățișează sentimentul existenței sale în oglinda adevărului. În acest minunat Cer au loc războaiele, violurile, rugăciunile și iubirile, frica și seninătatea, furtunile și mișcările gândurilor tale, emoțiile tale și întâmplările vieții tale. Dacă vei cunoaște definiția simplă a Cerului, te vei trezi din somnul în care te-a scufundat știința, intelectul, ignoranța, or necredința ta și ai râde în fața tuturor lucrurilor pe care le-ai crezut importante. Vei zâmbi pe sub mustăți la gândul că, în fața adevărului ce se ascunde în Cer, tu ești mult mai micuț decât o libelulă, dar mult mai mare decât ți-a putut dezvălui mintea într-o viață întreagă.

Dacă exiști în „cerul” acesta, înseamnă că ești important. Ești un element de legătură, o conexiune, o mică verigă, care leagă atomii între ei, pentru a constitui un întreg. Prin tine se desfășoară lucrarea întregului, a cărei taină rămâne, încă, ascunsă în inima și-n desăvârșirea Cerului. Ai datoria și responsabilitatea de a intra în armonie cu Cerul, atât vreme cât ești parte din el. Nu prin lucrurile tale păstrezi armonia, legătura și taina divină în care exiști, ci prin sufletul tău. El este părticica ascunsă a Cerului, ce pulsează în tine și rămâne după ce vei fi dezbrăcat haina omenească. Pe cerul inimii apar nori și apar seninuri fantastice, fulgere și sclipiri de soare, dar numai acela ce cunoaște taina cerului și trăiește în adevărul lui poate visa și poate înțelege graiul misterios al visului. Căci viața este un vis, dar Cerul rămâne pentru totdeauna o Realitate. Cerul îți cere să te trezești din visul tău și să cunoști adevărul care pulsează în tine în ritmuri absolute. Tu ești parte a Cerului, tu, ca și Tatăl, ești locuitor al Cerului, dar nu știi asta, nu vezi asta, ești țintuit în iluzia că Cerul e un loc îndepărtat, pe care-l privești doar de pe Pământ. Poate că cineva care trăiește pe lună poate simți că tu, oricine ai fi, ești o ființă care trăiește în cer, la fel ca Tatăl și se gândește la tine ca la ”omul din cer”. 

”Tatăl nostru, care ești în Ceruri”, iată rugăciunea – singura pe care ne-a lăsat-o însuși Hristos – ne dezvăluie chiar de la început că Tatăl este aici, unde suntem și noi. În acest Cer, Cerul însuși, e Creatorul care ne conține pe noi și care transcende toate formele, toate planetele, toate universurile, cel ce a fost, este și va fi, cel în care visăm existența, cel prin care trăim și cel din care percepem că luceafărul șade uneori la doi pași de lună, că cerul se unește cu Pământul, că stăm nemișcați când Pământul călătorește ca o navă de mare vitează prin univers. Dacă aceste iluzii ne populează existența atât de clar, oare cât de aproape de realitate suntem în alte privințe? Cum putem să-l vedem pe Dumnezeu dacă noi nu vedem nici măcar că ..locuim în Cer?  Iată, nu doar îngerii locuiesc în Cer, ci și oamenii. Nu-i așa că-i ciudat să conștientizăm asta?  

Maria Timuc - 

fragment dintr-o carte în curs de apariție la Editura Dharana



duminică, 1 ianuarie 2017


La mulți ani, prietene!
În anul acesta îți doresc...

”Să nu vezi răul, să nu auzi răul, să nu vorbești despre rău”


Cele trei maimuțe înțelepte, a căror origine este japoneză, sugerează: să nu vezi răul, să nu auzi răul și să nu vorbești despre rău. O maimuță își acoperă ochii, alta urechile și alta își acoperă gura. Aceasta ar fi înțelepciunea supremă a omului, atitudinea care ne-ar ridica deasupra negativității existenței și ar putea să rupă răul din rădăcină cu adevărat. Desigur că lumea occidentală nu îmbrățișează înțelepciunea orientală reprezentată de ”cele trei maimuțe înțelepte”, dimpotrivă. Noi ne ținem scai după rău, îl pedepsim, luptăm împotriva lui și, din păcate, de mii de ani nu reușim să-l ținem în frâu, ba parcă participăm la perpetuarea lui. Se spune că unele grupări mafiote au luat simbolul oriental reprezentat de ”cele trei maimuțe înțelepte” și l-au transformat într-un cod al tăcerii cu ajutorul căruia răul însuși se adăpostește de ochii indiscreți.








Toate acestea sunt intrepretări ale unei legi spirituale a universului, a unei legi a existenței umane ascunsă în imaginea celor trei maimuțe. Legea a fost descoperită oarecum recent de lumea științifică și sună mai puțin romantic: ”Observatorul modifică obiectul observat”. Percepția observatorului modifică obiectul/subiectul observat chiar în cele trei forme: auzind, văzând și vorbind. Oamenii de știință au început să ia măsuri, inclusiv în privința experimentelor cu placebo, pentru a preveni interferența percepției cercetătorului asupra rezultatelor. Cu alte cuvinte, percepția produce modificări la nivel cuantic. Chiar dacă nu vedem îndată, privind răul, auzindu-l și vorbind despre el, riscăm să-l perpetuăm prin aceste trei posibilități de percepție. Asta înseamnă că principala poartă de intrare a răului în existență este percepția însăși, al cărui vehicul este ”ATENȚIA”. Cele trei maimuțe înțelepte sugerează să închidem porțile simțurilor principale cu ajutorul cărora energizăm atenția noastră, adică văzul, auzul și vorbirea, creând astfel răul la nivel cuantic, mai întâi. Odată creat prin atenția pe care i-o dăm, mai este doar o chestiune de timp pentru ca răul să se întrupeze. Prin aceleași mecanisme noi creăm și binele.  Dându-le atenție lucrurilor frumoase, plăcute, minunate, calităților, bucuriilor vieții, privindu-le, auzindu-le și vorbind despre ele sfârșim prin a le înmulți, prin a le crea, prin a le energiza - la nivel cuantic inițial,  pentru ca ulterior ele să se nască în lumea noastră materială.  O asemenea descoperire ar fi trebuit să fie promovată și explicată din toate unghiurile posibile pentru a ajuta lumea să-și accepte și să-și cunoască puterea creatoare, să o asume și să comute conștient atenția pe bine pentru ca răul să dispară grație ”dezenergizării sale” la nivelul percepției.



Noi energizăm ceea ce vedem, ce auzim și lucrul despre care vorbim. Cele trei maimuțe înțelepte nu spun să nu vedem deloc, să nu auzim și să nu vorbim despre nimic: ele fac referire doar la rău. Să deschidem ochii largi când suntem fericiți, când avem lucrurile mărunte necesare vieții, când avem pace, liniște, când avem căldură și pâine de pus pe masă, să auzim tot ce-i constructiv, ce-i bun, ce ne face viața mai frumoasă și să vorbim despre lucrurile minunate ale existenței, despre calitățile oamenilor, despre ce fac folositor, să le dăm atenție frumuseților și bucuriilor pentru ca ele să ne înconjoare, să facă parte mai mult din viețile noastre, să se întrupeze și să ne ajute să înțelegem că binele și răul sunt creațiile noastre, că sămânța lor este aruncată în solul vieții de însăși atenția noastră, prin cele trei porți principale: auzul, văzul și vorbitul. Astfel, orice ar fi rău acum în viața noastră poate rămâne în urmă, nu atât prin lupta cu răul întrupat deja, cât prin comutarea atenției noastre asupra binelui. De exemplu, dacă suntem bolnavi, să fim atenți la fiecare moment în care ne simțim mai bine, la faptul că boala nu ne împiedică să mergem, să vorbim, să facem lucruri minunate, să ne ajutăm singuri etc. Să fim atenți la sănătate, la partea bună care se întâmplă în viața noastră, să fim atenți la ce avem în loc de ce nu avem, la iubirea pe care o simțim, nu la aceea pe care n-o simțim, la cea pe care o avem, nu la aceea care ni se pare că lipsește. Să fim atenți la pace pentru a ține războiul departe de noi, să fim atenți la iubirea pe care-o avem pentru a ține departe de noi ura, frica și furia, să fim atenți la binele de acum pentru a ține departe răul. Să ținem în atenția noastră frumusețile vieții pentru a le înmulți și a crește cu adevărat din punct de vedere spiritual și a înțelege logica divină, în interiorul căreia există numai binele... 
Articole publicate pe blogul personal