marți, 26 ianuarie 2016

INTERVIU  DESPRE  FERICIRE

CU

PROFESORUL DUMITRU  CONSTANTIN – DULCAN

Notă  prealabilă :

         În ziarul Gândul din 16.01.2016, Maria Bîrnaure a publicat un interviu cu prof.dr. Dumitru Constantin-Dulcan în care s-au făcut mari erori de exprimare și de conținut, deoarece, materialul nu i-a fost transmis celui intervievat spre certificarea celor scrise.
Profesorul Dumitru Constantin-Dulcan a trimis redacției ziarului Gândul varianta corectă a interviului, spre a fi publicată dar aceasta l-a refuzat afirmând că nu este în politica ziarului nici să trimită spre verificare materialul și nici să publice forma sa corectă.
Prof. dr. Dumitru Constantin-Dulcan își cere scuze cititorilor pentru erorile săvârșite afirmând că singura formă corectă pentru care își asumă răspunderea este cea actuală.


x

                                               x                       x
Nimeni n-ar crede că un copil născut într-un sat, observând rutina  din jurul său, se întreabă la o vârstă fragedă, ce rost are existența noastră.  
         Monotonia vieții, repetată zi de zi, îi lăsa impresia de zădărnicie, de încătușare a spiritului.
         „De ce trebuie să ne naștem ? Ce sens are viața ?  Să te bucuri  ? Viața nu este numai bucurie. Să suferi ? Cui i-ar servi suferința mea ?”
         Erau întrebări la care, evident, nu se putea oferi un răspuns la acea vârstă.         Și-a spus atunci, că pentru a înțelege rosturile lumii este necesar să parcurgă multe lecturi și să opteze pentru o profesie care are ca obiect studiul biologiei și fiziologiei umane. Așa a ajuns la opțiunea pentru medicină.
         Și-a împărțit lecturile după considerente pragmatice, în funcție de disponibilitățile pe care le avea. A început cu literatura română în clasele gimnaziale. În liceu s-a interesat de literatura universală,  în facultate de filozofie, istoria artei, istoria religiilor, istoria culturii și civilizației.
         Din medicină și-a ales ca specialități neurologia și psihiatria considerând că cel mai mare mister din fiziologia umană este dependent de creier.

         Pentru mine fericirea este momentul în care totul freamătă în noi …
         Cu toții avem nevoie să fim, să gândim, să căutăm o cale de a exista într-o lume în care există multe bucurii dar și multă tristețe. Întregul țel al vieții mele a fost acela de a găsi sensul lucrurilor.
         Am înțeles că viața este formată din ceea ce gândim și simțim, că finalitatea spre care tind toate acțiunile noastre este fericirea.
Pentru mine fericirea este momentul în care totul freamătă în noi, ne animă și ne învolburează, momentul în care avem impresia că întreaga lume ne împărtășește fericirea.
Este o diferență între fericire și bucurie ? Cred că da. Spre deosebire de fericire care pare să impregneze întreaga noastră făptură, bucuria are o durată mai scurtă și se manifestă într-un plan mai puțin profund.

Este prima dragoste experiența care ne marchează cel mai  mult ?
Consider că dragostea este o circumstanță certă a fericirii atunci când este împărtășită de ambii parteneri.
Prima iubire, trăită în adolescență, constituie una dintre cele mai marcante experiențe ale vieții. Este momentul în care se trezește în noi dorința de a iubi, nevoia de completitudine, de un alter ego în care îți găsești ecoul propriului suflet. Aristotel afirma că în iubire există un singur suflet care trăiește în inima celor doi parteneri.
În jurul conceptului de fericite au meditat multe dintre spiritele mari ale omenirii, de la antici și până în lumea modernă.
 Pentru Aristotel, Seneca și de asemenea pentru Kant, unul dintre marii stâlpi ai filosofiei clasice germane, fericirea este în directă relație cu opțiunea pentru o viață virtuoasă.
 Cred că fericirea implică binele suprem, împlinirea unui destin în acord cu cele mai arzătoare dorințe.
Este obligatoriu necesar să facem  o distincție între fericire și plăcere. Spre deosebire de fericire, plăcerea poate fi motivată de răutate, porniri agresive sau de viciu. Plăcerea de a calomnia, de a denigra, de a provoca o suferință altor  persoane este expresia unui cinism care nu onorează ci coboară. Astfel de „plăceri” nu pot avea nimic comun cu ideea de fericire, chiar dacă amăgirea poate crea o astfel de senzație. Nu rare ori denigrarea publică a unor oameni nevinovați a provocat, prin stresul trăit moartea, generată de accidente vasculare cerebrale sau cardiace. Eu nu cred că democrația are ca esență cinismul care ucide.
Ești fericit numai când viața ta are un sens, când creezi valori care îți continuă memoria.
Fericirea este dependentă și de structura noastră psihică, de tipul de temperament pe care îl avem. Cei cu un temperament introvertit sunt mai greu de mulțumit, cum s-ar spune, și dacă este soare și dacă este nor. Structura cu care ne naștem este mai greu de învins. Și totuși, cu un oarecare efort ne putem schimba conștientizând că starea de încordare, de tensiune psihică nu este favorabilă sănătății. Este suficient să ne relaxăm musculatura feței arborând un ușor zâmbet și vom vedea că imediat suntem un alt eu, destins, calm. Este și o bună metodă de a preveni ridurile. Anxietatea, tristețea ne contractă musculatura mimicii generând una dintre condițiile formării ridurilor. Orientalii vorbesc de „zâmbetul lui Buddha” pe care ar trebui să-l avem în permanență.

Cât  de  importantă  este  atitudinea  optimistă  în  viața  noastră ?

         Am văzut în clinica de neurologie cum oamenii cu aceleași suferințe aveau o evoluție diferită, mai rapidă sau mai lentă spre vindecare și în funcție de reacția la boală. Cei care aveau un temperament mai puțin reactiv erau mai calmi, mai optimiști și mai încrezători în medici, citeam pe fața lor progresele rapide spre vindecare. La cei ușor iritabili, sceptici, vindecarea venea mult mai lent.
         Atitudinea optimistă în fața bolii este un factor esențial pentru că activează mecanismele de vindecare ale propriului organism. Atitudinea de scepticism, reacția depresivă, anxietatea, iritarea blochează resursele proprii de vindecare.
         Deducem că vindecarea nu depinde doar de medic ci și de ajutorul venit din partea omului bolnav.

Cum pot fi fericiți oamenii într-o lume în care
stresul, nemulțumirile sunt inevitabile ?
        
         Este fără îndoială că nu putem evita toate evenimentele neplăcute din viața noastră, dar este foarte importantă și reacția pe care o avem în fața acestora. În acest sens psihologii vorbesc despre tehnici de apărare față de stres, capabile să ne reducă reacția până la neutralizarea efectelor patogene ale acestuia. Este de precizat că stresul nu este evenimentul neplăcut cu care ne confruntăm, ci reacția organismului la acest eveniment. Cu cât această reacție a organismului, care presupune o complexitate de fenomene de ordin psihic, endocrin și biochimic, este mai amplă, cu atât efectele patogene, de îmbolnăvire sunt mai mari.

Nivelul superficial cu furtunile spiritului,
nivelul profund cu pacea sufletului
         Orientalii apreciază că există două niveluri de percepție și de reacție la evenimentele trăite. Unul este superficial, al minții care înfruntă toate micile furtuni ale existenței și care trec ușor peste noi, și altul este profund, cel al sufletului, unde prin înțelepciune trebuie să ne păstrăm echilibrul, pacea și liniștea interioară, indiferent dacă repurtăm un succes sau un eșec. Marii maeștri ai Orientului ne sfătuiesc să învățăm să nu ne pierdem cu firea nici în fața nenorocirilor și nici a marilor bucurii. Numai astfel nu mai suntem vulnerabili nici la „bătaia vântului, nici la marile furtuni”.

Gândurile noastre pot influența inclusiv Universul
         Werner Heisenberg, unul dintre marii mentori ai fizicii cuantice, spunea că gândul nostru se propagă, vorbind la figurat, până în cel mai îndepărtat colț de Univers.
         Gregg Braden, bine cunoscut publicului românesc prin conferința ținută la  București și prin numeroasele sale cărți în aria spiritualității, dar și mulți alți autori, emit ipoteza existenței unei rețele informaționale care conectează întregul existent, inclusiv gândurile noastre.
         Unul dintre principiile fundamentale ale fizicii cuantice este acela al interconexiunii la nivel de Univers a tuturor lucrurilor. Este ușor de înțeles în acest context că și omul prin gândurile și acțiunile sale influențează Universul în sens favorabil sau nociv. Concomitent cu emiterea unui gând, emitem și un câmp de energie pentru că totul, întregul Univers este la nivel fundamental energie și informație. În funcție de semnificația pe care o dăm gândurilor noastre, pozitivă sau negativă influențăm tot ceea ce ne înconjoară.
         Când gândim frumos, vizând binele nostru și al tuturor, emitem un nor de lumină, de fotoni, pentru că și suntem construiți din fotoni, din lumină. Știm că pentru cei mai puțin informați este greu de înțeles că suntem construiți din lumină, că emitem în permanență fotoni – și când gândim și în procesul de vedere. Acestea sunt concluziile fizicii moderne. Nu vedem fotonii emiși pentru că numărul lor este sub capacitatea noastră de a-i sesiza.
         Știința astrofizicii actuale încearcă să explice existența Universului prin teoria Big bang-ului care postulează că la început n-ar fi fost decât o explozie de lumină, un câmp electromagnetic. În consecință, întregul existent își are originea în această lumină inițială – și pietrele și iarba și noi înșine…
         Este necesar să înțelegem că nimic din ceea ce gândim și facem nu se pierde din Univers. Legea fundamentală pe care se sprijină Universul este de ordin etic. Tot ceea ce contravine cestei legi riscă să producă dezechilibre în Univers, și cum legile proprii nu-i permit, reechilibrarea prin reflectarea consecințelor asupra celor ce le-au generat sau asupra descendenților lor este inevitabilă. Universul seamănă cu un mare gând, spune fizicianul James Jeans, este un mare psihism spun și L. Watson, Erwin Laszlo, Peter Russell. Pentru sceptici, sau pentru cei ce vor să aibă o informare mai extinsă, lecturile scrierilor lui Gregg Braden, Stanislav Grof sau ale concetățeanului nostru, Academicianul Mihai Drăgănescu, ale cărui comentarii asupra fizicii cuantice sunt o excelentă sursă de luminare a minții cu ultimele progrese în cunoaștere.
         Revenind la substratul energetic și informațional al gândirii noastre, este necesar să știm că în clipa în care gândim în termeni de iubire, de acceptare a semenilor, de compasiune, recunoștință, iertare – emitem și un câmp de energie benefică pozitivă, care impregnează toate celulele organismului, modificându-le inclusiv chimia în sens favorabil sănătății.
         Invers, în momentul în care urâm, suntem violenți, ironici, invidioși – îmbrăcăm o haină de doliu. Emitem un câmp de nori întunecați care ne înconjoară corpul ca o mantie. Consecințele acestei gândiri negative sunt inevitabile. Mai devreme sau mai târziu plătim noi sau copiii noștri prin boli a căror cauză o ignorăm.

Ne putem prelungi viața și în funcție de ceea ce gândim și
îngrijirea pe care o acordăm propriului organism
         Se apreciază că ar trebui să trăim în jur de 120 – 130 de ani, dacă nu ar interveni o serie de accidente și de boli cronice care ne scurtează viața. Aceste cifre ne pot trezi îndoieli tot așa cum probabil i s-ar fi spus omului din comuna primitivă că ar trebui să trăiască în jur de 70 de ani și nu doar 24 - 25 cât trăiau la acea vreme.
         Durata vieții actuale se datorează igienei de care am devenit conștienți abia când s-au descoperit germenii care determină bolile și mijloacele de combatere a acestora. Mă refer, desigur, la atât cât știm astăzi.
         Progresele înregistrate în diversificarea hranei, a condițiilor de hrănire și evoluția științei medicale sunt factorii care au permis durata actuală a vieții cu mult diferită și de cea din secolul al XIX-lea. Anestezia modernă, chirurgia actuală, endocrinologia în care România are prioritate, primul tratat de endocrinologie fiind publicat de C. I. Parhon și M. Goldstein în 1909, antibioticele, gama largă de medicamente oferită de industria farmaco-chimică își au fără îndoială aportul lor în atingerea duratei de astăzi a vieții.
         Senescența (îmbătrânirea) este atribuită în prezent acumulării de suferințe cronice prin scăderea capacității de apărare a sistemului imunitar.
         Organul central al sistemului imunitar îl constituie Timusul din care spre vârsta de 50 – 55 de ani ar mai rămâne activ doar 5% din volumul funcțional.
         În prezent dispunem de o nouă știință numită Neuropsihoimunologie.
         Sistemul imunitar dispune de un program inteligent, motiv pentru care a și fost numit „creier mobil” de către Candance Pert. Ca urmare discutăm aici și de efectul emoțiilor asupra sistemului imunitar. Depresia, frica, descurajarea, lipsa dorinței de a trăi au ca efect blocarea celulelor sistemului imunitar cu rol în apărarea organismului de infecții, inclusiv de cancer. Se spune adesea că boala canceroasă poate fi determinată și de nefericire, de stres.
         Scriam undeva că ne trebuie foarte puțină atenție din partea celorlalți pentru a fi fericiți. O privire caldă, încurajatoare la depășirea unui necaz, un zâmbet, o mică bucurie dăruite unui semen în suferință – sunt suficiente uneori pentru a schimba o stare de tristețe. Mai spuneam că o supărare de 5  minute ne lasă fără apărare ore întregi.


Se spune că Inima este corespondentul minții divine
         Cu toții funcționăm pe un registru rațional și un altul emoțional. Se crede că inima are un rol major în gestionarea emoțiilor. Cert este că în luarea unor decizii avem uneori mai mult succes dacă ascultăm de „vocea” inimii decât de cea a rațiunii. De aceea se spune că inima este simbolul minții divine.
         Bineînțeles că în contextul vieții sociale rațiunea își are rolul său. Nu înseamnă că nu mai mergem la serviciu pentru că … „inima” nu ne îndeamnă.
         Fericirea se naște în interiorul nostru, în inimă, dacă vrem. Este un sentiment venit de dincolo de rațiune. O cale de găsire a fericirii este și credința, recunoștința față de Creator, față de toate creațiile sale – oameni și animale.
         Să fim recunoscători pentru că existăm, pentru părinții care ne-au născut și crescut, pentru cei care prin truda lor ne-au lăsat o carte, pentru cei care au creat bunurile de care dispunem.
         Să ne întrebăm ce putem face și noi pentru toți ceilalți, grație cărora existăm. Aceasta este responsabilitatea de a fi și cheia de a fi fericit.




        








marți, 5 ianuarie 2016

în iarna asta ne iubim pe stradă...



în iarna asta ne iubim pe stradă
ca niște oameni veseli de zăpadă...


în viscol  tac tristeți de-odinioară,
ning oamenii-nlăuntru și-n afară...


e-atât de frig și-atât de singuri stăm
printre căpițe de zăpadă să visăm...


în iarna asta ne iubim pe munți
să nu ne vadă sufletul cărunți,


să nu ne știe frica, moartea, gerul,
când ninge, ne tocmim cu cerul,


și când se-așează albul tot pe stradă,
noi ne iubim în îngeri de zăpadă


să nu ne vadă oamenii, să știe
că eu îți ning frumos și tu-mi ningi mie...












duminică, 3 ianuarie 2016

...când te iubesc!

fă-mă sămânță de grâu, macină-mă, 
fă-mă pâine
hrănește-te cu mine, satură-te
fă-mă felinar și ține-mă noaptea lângă patul tău
să mă aprinzi de câte ori ai nevoie de un strop de lumină
fă-mă grădina ta, plimbă-te prin mine și calcă, 
și lasă-ți urmele
oriunde ai vrea...


cântă-mă, scrie-mă, fă-mă cuvânt și poartă-mă 
ca pe-o cămașă veselă , 
ține-mă strâns, am să-ți țin de cald iarna asta,
am să-ți țin de... „râs”, am să fac o sărbătoare, 
un fel de Crăciun am să fac în tine mereu, 
lasă-mă să fiu...
bradul tău...

lasă-mă să îmbătrânesc, să mă uzez așa, pe trupul tău, în celule
ca o cămașă sau ca o vitamină, să îmbătrânesc la tine-n curte
ca o grădină
ține-mă așa, aproape, atât de aproape până ce voi obosi să te doresc
pană ce îmi va albi inima
și va ninge ea
când te iubesc...

**

Poezia ”...când te iubesc!” face parte din volumul II al cărții ”Pași către tine însuți” - PUTEREA FRUMUSEȚII INTERIOARE, Editura Dharana. 

Aceasta nu este o carte de poezii, ci conține eseuri cu tematică spirituală, al cărui scop este conștientizarea Sinelui, înțelegerea de sine, vindecarea sufletului și a minții. Poeziile pe care le conține încearcă să trezească sensibilitatea ființei și frumusețea interioară, care este cel mai minunat, mai măreț și mai bun doctor din existență. 


 

vineri, 1 ianuarie 2016

îmbrățișare...!

în zilele calde te iau în gand  și te aud
mergând
prin mine,
pașii ți se preling alene pe lumini și pe umbre,
tu  construiești un oraș  printre urme
cu ferestrele deschise larg,
gândurile mele se sparg ca niște globuri
de lumină într-o tristețe
străină...

tu deschizi uși care duc spre anotimpuri fantastice
în brațe e totul, în brațele tale-i chivotul cu legi
și tot ce nu-nțelegi se arată într-o îmbrățișare,
viața gândește, viața simte, viața vorbește
cu ochiul care
iubește

viețile noastre se ascund prin păduri și plutesc
deasupra frunzelor, copacii cresc în îmbrățișări de copii
și brațele gândurilor mele
te-ascund în ele,
te desenează pe zăpadă și ning,
și te ating,
copacii se apleacă din dragoste
și printre ei singurătatea dezvelește surâsuri clandestine
eu te iau în mine,
te-mbrățișez într-un gând

în care te aud ...tâcând!


Poezie scrisă astăzi, 1 ianuarie 2016. Ora 9,30...

***

La mulți ani, un an fericit, grație și binecuvântare vă doresc cu drag!



Articole publicate pe blogul personal