miercuri, 29 iulie 2015

”Ochiul conștiinței” din care vezi lumea...
Ce este, oare, frumos şi ce este urît, ce este bine şi ce este rău în vieţile fiecăruia dintre noi ? Să fie frumos răsăritul de soare, zburdălnicia mieilor şi ascunsele şoapte ale vântului? Să fie frumoasă marea sau ochii verzi ai fiinţei iubite, părul cîrlionţat al copilului sau zborul pescăruşilor peste valurile albastre? Să fie binele un fel de şablon al fericirii, în care nu poate exista decît imaginea unui cuplu uman, al unei societăţi sau a unui oraş scufundat într-o continuă scuturare de aripă a armoniei? Să fie binele legat de banii noştri, de succesul social, de moralitate, de înţelepciune, de căldură şi de sfîrştiul oricărui război câştigat? Ce criterii interioare sau exterioare avem pentru a decide ce este bine şi ce este rău, ce este frumos şi ce este urît?


Căci, dacă sunt frumoşi doar ochii verzi, înseamnă că ochii negri, căprui sau albaştri sunt urîţi? Dacă iubim părul vîlvoi sau pe cel cârlionţat şi-i atribuim frumuseţe înseamnă că oamenii fără păr sunt urîţi? Ce criterii de apreciere a binelui, a răului, a urâtului şi frumosului avem în sufletul nostru, cât de supuse sunt în faţa unui şablon, cât suntem supuşi etichetei şi cât de mult ne pierdem în vâltoarea materială a vieţii prin aceste etichete? Ajungem acum în punctul în care înţelegem că împărţim lumea cu mintea şi-n împărţirea aceasta folosim ceea ce am învăţat a percepe ca fiind frumos şi urât, bine şi rău..Şi norii, şi ploile, şi ceaţa, şi viscolul conţin în ele frumosul şi binele atunci cînd ne simţim fericiţi. Dacă sufletul nostru este îndrăgostit, ceaţa şi viscolul se vor face în noi frumuseţe, iar frigul se va face..bun, cum chelia unui iubit va deveni la fel de frumoasă ca părul cârlionţat al unui manechin. Atributele generale ale frumuseţii şi binelui existente în remorca uriaşă a civilizaţiei, precum talia subţire, ochii albaştri, piscina, limuzina, vila devin nesemnificative în faţa sufletului îndrăgostit.


Smerenia iubirii face un timp infinit dint-o singură clipă şi percepe ca bun tot ce este etichetat ca rău în absenţa sa. Eticheta socială conţine în ea percepţia socială, în a cărei simbolistică găsim un straniu amestec de parfum cu miros de dragoste şi ură, de condiţionare şi de alterare a inimii, de teribilism și de angoasă existențială. Noi nu mai observăm că lumea materială devine frumoasă or urâtă, bună sau rea de câte ori în lăuntrul nostru se petrece o schimbare de stare. Când suntem deprimaţi, lumea exterioară capătă dimensiunea catastrofică a deprimării noastre şi tot ce ştim, tot ce privim, tot ce este ni se prezintă sub forma disperării existente în noi, chiar dacă evenimentele vieții nu conțin nici o aluzie deprimantă. Când nu iubim, un alt om poate avea stele prinse-n păr şi poate zbura cu aripi proprii pînă-n desăvîrşirea cerului, poate fi rege şi poate avea virtuţi nenumărate, căci vom rămâne indiferenți la toată frumusețea aceasta. Atunci, cu ce ochi privim noi lumea, existența, expriențele vieții noastre, cele pe care le credem obiective? Cum discernem între bine și rău, între frumos și urât, de vreme ce instrumentul discernământului și obiectul vederii noastre este propria stare lăuntrică, propria minte, propria conștiință, propria alegere? Din fericirea sau din nefericirea noastră se deschide ochiul percepției. 


Ochiul conștiinței ne arată instantaneu adevărul și fiecare clipă în care ne îndepărtăm de el.  În acele momente în care nu iubim, vom vedea rău și ce-i bun și vom vedea urât și ce-i frumos. Cu ochiul nostru fără de dragoste, vedem întuneric în lumină și de aceea, ori de câte ori ne trezim disperați, triști, nefericiți, de câte ori vedem suferința și durerea, frica, mânia sau lehamitea în jur, de câte ori ne vedem frustrați, tensionați sau neîndreptățiți ar fi vindecător pentru noi să vindecăm conștiința interioară care percepe toate acestea. ”Ce-i în neregulă cu mine când văd lumea în neregulă” ar fi întrebarea esențială, vindecătoare, întrebarea care ne-ar duce către ajustarea percepțiilor noastre și către acea parte din noi, capabilă să observe că vedem adevărul doar atunci când îl privim dintr-o stare de iubire. Iar iubirea vede precum a spus apostolul; ”cu îndelungă răbdare, cu iertare”, chiar dacă ceea ce apare din lume pare rău. Pentru ca noi să vedem lumea frumoasă, lumea bună, partea cea mai fericită a existenței avem nevoie să privim toate acestea dintr-o conștiință frumoasă.
De aceea, ori de câte ori ne pierdem busola percepției corecte, suferim, ne simțim rău sau lucrurile se întâmplă așa cum nu ne-am dori, nu e o idee grozavă să schimbăm lumea pe care o vedem, căci aceea este o oglindă a conștiinței noastre tulburate. Ar fi cu mult mai vindecător să călătorim în propriul interior, în propria minte și să ne ajustăm percepțiile despre lume, căutând ipostazele pe care dorim să le vedem și ne fac bine. Noi suntem singurii subiecți ai schimbării, doar pe noi înșine putem să ne corectăm cu adevărat și doar din această stare putem cu adevărat să ajutăm lumea înconjurătoare, dăruindu-i energia noastră frumoasă, mai multă siguranță și mai multă bucurie. 


marți, 28 iulie 2015


Terapie... pentru minte și suflet


 Pentru ca banii să vină, lasă-i să plece...
Când înghesuim lucrurile, nu-i permitem energiei să curgă liber şi – se pare – asta o facem undeva, în interior mai întâi. Pentru ca banii să vină, trebuie să ai puterea să-i laşi să plece. Pentru ca un om iubit să vină în viaţa ta, trebuie să-l laşi să plece pe acela… care nu te iubeşte acum. Să faci gol înainte de a fi plin, asta-i starea naturală de curgere a energiei. În dependenţă, aduni, aduni, îţi iubeşti cu obs­ti­na­ţie, cu disperare obiectele, fie că-ţi fo­losesc la ceva sau nu şi asta… te blochează. Te blochezi în exterior pentru că ceva s-a blocat în interior. O frică de pierdere a iubirii poate fi căutată într-o dragoste prea mare pentru obiecte sau în reţinerea nejustificată a obiectelor în preajma noastră.

***
 Acceptă ...prin respirație

Cel care înţelege că respiraţia co­rec­tă este un mare „da” spus vieţii, aşa cum este ea, un prim şi grandios act de acceptare a experienţelor, o ac­ceptare a schimbării ca mecanism neschimbător al existenţei, se va bu­cu­ra într-o zi să vadă viaţa cu ochi noi. Toate se mişcă de la sine, ca respiraţia, în folosul existenţei; şi frica, şi mânia, şi durerea, şi fericirea, şi dra­gostea, şi florile, şi apele, şi munţii sunt în serviciu divin printre oameni. Vom fi mai conştienţi, ne vom trezi din somn, din hipnoza binelui şi a rău­lui când vom respira firesc şi vom în­ţelege că acceptarea este un act care are loc mai întâi prin respiraţie şi abia apoi în orice altă formă. Conş­tiinţa are acces la inconştient de îndată ce respirăm cu acceptare, iar acolo, în inconştient, se află o sursă inestimabilă de cunoaştere, de în­ţe­le­gere şi de îndrumare pentru fiecare dintre noi. Suntem întregi când avem acces conştient la informaţia in­conş­tientă. Suntem întregi când trăim sen­ti­­mentul că respiraţia este un fel de a lăsa existenţa că curgă firesc, ca un râu. A permite emoţiilor, gândurilor, eve­nimentelor, oamenilor, naturii şi obiectelor să fie ce sunt şi să-şi joace ro­lurile corect în experienţa vieţii în­seamnă a le accepta printr-un act de respiraţie. Apoi, totul va fi mai uşor, mai blând, mai... natural, totul se va schimba de la sine, va curge de la sine, vindecător, în sprijinul vieţii, ca res­piraţia însăşi.
** 

Intră în bucutărie ca într-un altar

Este oare posibil să le transmi­tem bucatelor lacrimile de fericire, sta­rea de extaz, de bucurie, de tristeţe, de furie, gândurile frumoase, ca şi pe cele urâte? Se pare că... se întâmplă aşa. Dacă ne gândim la faptul că toate formele din univers emit o energie şi au structură vibraţională proprie, atunci şi alimentele, şi obiectele, şi ani­malele, şi florile, şi oamenii, şi fluturii, şi zidurile au o energie specifică. În consecinţă, ele sunt pasibile să re­cepţioneze şi să transmită energie. Dincolo de percepţiile pe care le avem prin simţurile obişnuite de tip gust, miros, pipăit sau prin văz (impactul vizual al mâncărurilor este la fel de important ca şi gustul), noi percepem şi la nivel energetic. Acest tip de percepţie înglobează întregul spectru emoţional, mental şi spiritual pe care-l transmite „bucătarul” atunci când prepară o mâncare. A găti cu dragoste înseamnă, iată, a transmite dragostea celor care mănâncă. A găti cu furie înseamnă a le transmite furia celorlalţi. Poate că de aceea mâncăm bucate triste sau bucate fericite.
Poate că de aceea unele dintre ele ne tulbură fizic şi emoţional, iar altele ne fac să ne simţim vii şi fericiţi. Unele ne energizează şi altele ne adorm la fel de viguros şi de tulburător ca şi alcoolul. Dacă sentimentele noastre se transmit prin mâncare, atunci ar trebui să intrăm în bucătărie ca într-un altar (acum îmi amintesc că femeile de la ţară îi spun Tatăl Nostru cozonacului şi fac cruce pe el). Sunt şi oameni inconştienţi de comuniunea noastră cu hrana, care înjură şi drăcuiesc în timp ce gătesc, se gândesc la toate relele şi apoi văd cum cei ce mănâncă suferă de indigestie, au balonări, se simt obosiţi, constipaţi sau nervoşi! Alimentele ar putea fi cu adevărat forme capabile să recepţioneze emoţii şi gânduri şi să le transmită celorlalţi. Şi dacă-i aşa, să intrăm în bucătărie cu dragoste şi să facem precum o cunoştinţă de-a mea care „le cântă” întotdeauna bucatelor




***

În loc să reacționezi în exterior, ascultă-te pe tine în interior

În ordinea divină a existenţei, nimeni nu-i un pom cu flori eterne. Nimeni nu-i continuu în vreme de rod şi nimeni nu-i într-un eşec infinit. Nimeni nu cunoaşte doar înălţimile, cum nimeni nu cunoaşte doar adâncu­rile. Până şi peştii se mai avântă la suprafaţa apei, până şi ei fac salturi fascinante, dar asta nu se poate întâmpla continuu. Toate lucrurile se întâmplă la vremea lor. Şi dacă Copilul rău nu se face mai bun cu bătaia, ba chiar devine atât de rău pe cât îl percepem şi, atâta vreme cât starea de furie continuă să ne determine comportamentul, copilul va fi, la rândul lui, furios şi ne va pedepsi. Ceea ce avem de făcut în faţa suferinţelor pe care ni le prezintă viaţa prin intermediul oamenilor apropiaţi sau a problemelor este ca, în faţa provocării să oprim mai întâi reacţia negativă personală. Adică, în loc să baţi copilul pentru că a făcut ceva rău, opreşte-te, stai cu tine însuţi, încuie-te în camera ta, întinde-te în pat şi ascultă-te pe tine însuţi. Ce simţi? Ce gândeşti? Ce emoţii trăieşti? Ce gânduri îţi crează suferinţă? Cu siguranţă, vei identifica trăiri negative în interiorul tău care corespund unui câmp al conştiinţei tale. Acolo, exact în acea stare de conştiinţă s-a născut problema, iar soluţia ei se găseşte la un alt nivel. Nu la nivelul legii lui Moise, ci la nivelul Legii Iubirii a lui Iisus. Iubirea poate fi accesată prin înţelegere, iertare, conştientizare şi smerenie în propria conştiinţă, mai întâi. Suferinţa se produce în conştiinţa deconectată de starea de iubire. Mingea vindecării de durerea sufletului stă întotdeauna în mâna celui lovit, căci nu există nici o vindecare reală fără a fi vindecată conştiinţa deconectată de iubire a celui răni




**

Zâmbește-le gândurilor tale negative

Un zâmbet sincer are puterea fantastică de a se transmite celor din jur. Un zâmbet are puterea fantastică de a ne comuta creierul de la rău la bine, de la tensiune la relaxare, de la sufe­rin­ţă la bucurie. Zâmbindu-le propriilor gânduri, adesea negative, temătoare, pline de îndoială sau de răzvrătire, îi zâmbim existenţei. Îi zâmbim trupului nostru, dar zâmbim şi lumii subtile. Nu ne va fi de mirare dacă, după un exerciţiu de zâmbet în interior ne vor suna oameni zâmbitori şi binedispuşi, ori vom fi atraşi într-un mediu în care zâmbetul interior se va întoarce către noi... sub forma zâmbetelor celorlalţi.
Să mergi pe stradă zâmbind în interior; iată un exerciţiu puternic de iubire de sine şi de conservare a energiei pozitive. Să le zâmbeşti întâmplărilor mai puţin plăcute ale vieţii. Să zâmbeşti atunci când cineva îţi spune ceva ce n-ai vrea să auzi. Să-i zâmbeşti celui care te atacă, facturii umflate care-ţi vine la uşă, să-i zâmbeşti lucrului care-ţi lipseşte momentan înseamnă să accepţi... întâmplările vieţii. Apoi să vezi cu uimire cum ele se echilibrează de la sine.

Fragmente din cartea ”Pași către tine însuți - Vindecarea Cauzală” - Maria Timuc/ Editura Dharana, București, 2015



**NOTA
Am selectat aici câteva pasaje semnificative, care conțin - în același timp - metode autoterapeutice, aplicabile imediat în interior, ceea ce ne poate ajuta să ne transformăm starea interioară, starea minții și a emoțiilor. Întreaga carte conține metode de autoterapie psihică și emoțională, pe care le-am practicat și eu de-a lungul anilor. Aplicându-le vă veți simți mai bine, pe de o parte, iar pe de altă parte experimentați puterea proprie de a vă crea această stare. Succes! 

marți, 21 iulie 2015


”Aveţi emoţii? Să vă fie de bine!”


Daca nu se poate fara teama, atunci temeti-va! Actionati asa cum puteti, numai nu va luptati cu frica. De exemplu, aveti emotii cand trebuie sa luati cuvantul in public – sa va fie de bine! Emotionati-va cat poftiti si cum va place. Lasati-va in voia acestui minunat simtamant. Permiteti-va chiar sa va manifestati exagerat. Daca va veti permite acest lucru, imediat toate emotiile vor disparea. Se intampla asta pentru ca cea mai mare parte din energie se consuma in lupta cu emotiile', spune Vadim Zeland ('Inainte, spre trecut', Ed. Dharana), un autor pe care vi l-am recomandat si alta data, in mod special pentru originalitatea definitiilor si a unor elemente ce compun psihologia umana. Aveti mai sus o 'terapie a emotiilor', una amuzanta, simpla, dar roditoare si interesanta.


Inceteaza sa lupti cu emotiile si emotiile te vor lasa in pace, vei scapa de ele atunci cand si ele scapa de tine, pare sa ne spuna Zeland. Noi ne pierdem energia in lupta cu emotiile. Ne impotrivim lor, ne dorim sa le ascundem, sa le punem masti, sa le amagim, sa ne amagim si sa parem linistiti sau singuri pe noi, dar cu totii simtim actiunea tulburatoare a emotiilor in momente si-n situatii diferite. O intalnire banala cu cineva ne poate face fluturi in stomac, dar noi luptam cu fluturii nostri, iar in exterior dam impresia de certitudine, siguranta si putere. Tinem un discurs si ne tremura picioarele, ni se zbuciuma inimile, ne traverseaza mii de ace si aculete prin sange, vocea ni se sugruma si, cu toate astea, cea mai mare frica a noastra se petrece launtric; luptam cu emotiile, ne impotrivim lor, caci le percepem ca pe un intrus, care ne poate arata intr-o lumina neplacuta celor din jur. Suntem prea atenti la emotii, instinctiv ne fortam sa le controlam, ne punem de-a curmezisul si le interzicem sa mai fie. Pentru toata aceasta actiune punem suflet, atentie si energie, pe care le putem economisi daca am aplica terapia 'Sunt emotionat, sa-mi fie de bine, las emotiile sa se manifeste cum vor ele'!



Noi oricum nu putem lupta cu emotiile, dar luptandu-ne cu ele nu facem decat sa le crestem puterea, sa le dam apa la moara si sa le hranim. Principiul ' de ce ti-e frica nu scapi' se aplica si emotiilor: frica de emotii se adauga emotiilor, iar emotiilor carora ne impotrivem le dam putere. A lasa emotia sa fie, sa existe, sa se produca, sa ne circule prin stomac, prin inimi, prin maini si prin picioare, dupa caz, e un fel in care ii permitem unui rau sa curga cum vrea el, iar asta-i o stare fireasca. Incercarea de a ne impotrivi curgerii unui rau e o himera, nu-i asa? Raul tot va gasi o cale sa curga, oricat ne-am impotrivi. Asta se pare ca fac si emotiile omenesti: incercarea de a le distruge la face mai puternice, iar lupta cu ele atrage consecinte dintre cele mai stranii, intre care violenta emotiilor. Acceptarea emotiei s-ar putea sa fie o terapie simpla, amuzanta si surprinzator de buna impotriva emotiei: lasi emotia in pace, emotia te lasa, la randul ei. E ca-n viata: lasi cainele sa latre, el tace. Ceea ce lasi sa existe, te lasa – la randul sau – sa existi. Pare simplu, dar functioneaza. Paradoxul este acela ca renuntarea la lupta are efecte speciale, spectaculoase si minunate si in relatia cu evenimentele neplacute ale vietii. Cand nu stii ce sa faci sau n-ai solutii, sa nu mai lupti cu situatia; las-o sa latre, accept-o si atunci se poate sa vezi uluit ca nici nu era nevoie sa faci ceva. O solutie exista, numai ca mintea care lupta n-o poate vedea, iar atunci cand lupta inceteaza, solutia mai vine si singura'.



Idei de reținut și de practicat: 
-Noi ne pierdem energia in lupta cu emotiile.
-Emotionati-va cat poftiti si cum va place. Lasati-va in voia acestui minunat simtamant. - - Permiteti-va chiar sa va manifestati exagerat. Daca va veti permite acest lucru, imediat toate emotiile vor disparea
-Principiul ' de ce ti-e frica nu scapi' se aplica si emotiilor: frica de emotii se adauga emotiilor, iar emotiilor carora ne impotrivem le dam putere.
Acceptarea emotiei s-ar putea sa fie o terapie simpla, amuzanta si surprinzator de buna impotriva emotiei: lasi emotia in pace, emotia te lasa, la randul ei. E ca-n viata: lasi cainele sa latre, el tace. Ceea ce lasi sa existe, te lasa – la randul sau – sa existi. 
-Cand nu stii ce sa faci sau n-ai solutii, sa nu mai lupti cu situatia; accept-o si atunci se poate sa vezi uluit ca nici nu era nevoie sa faci ceva.
-O solutie exista, numai ca mintea care lupta n-o poate vedea, iar atunci cand lupta inceteaza, solutia vine si singura'.

luni, 13 iulie 2015




Gândurile noastre se aud în întreaga existență


Când vorbești în tine cu toată inima, te aud și îngerii

”Când gândiți este ca și cum ați vorbi. Acest cuvânt interior este real, puternic, magic și este denumit Verbul. Verbul este gândul care nu s-a tradus încă prin cuvânt, în planul fizic; dar el se exprimă deja prim forme, culori, sunete. Când vorbiți în voi din tot sufletul și din toată inima voastră, plantele, animalele, păsările, insectele vă înțeleg limbajul, iar planetele, stelele, Îngerii, Arhanghelii vă înțeleg deopotrivă. În lumea invizibilă, creaturile nu-și vorbesc cu cuvintele unei limbi, ci cu ajutorul culorilor, formelor, melodiilor ce emană din ele și fiecare știe să interpreteze imediat acest limbaj. Va veni o vreme când oamenii vor comunica între ei numai prin emanațiile lor și se vor înțelege, fiindcă Verbul este limbajul universal”, a spus unul dintre marii maeștrii spirituali ai lumii, Omraam Mikhael Aivanhov, în cartea sa, ”Gânduri pentru fiecare zi”(Ed. Prosveta)





Gândul este limbaj universal


Iată ce lucru fantastic spunea Aivanhov: gândul este limbajul universal. Prin intermediul gândurilor noi comunicăm cu întreaga lume înconjurătoare, nu doar cu oamenii. Nu doar oamenii ne pot înțelege gândurile, ci și animalele, plantele, Îngerii și Arhanghelii. Gândurile noastre generează unde, culori, forme, sunete, gândurile noastre nu sunt inofensive, ba dimpotrivă. Gândurile ating întreaga existență, gândurile noastre sunt limbajul prin care comunicăm cu tot ce ne înconjoară, depotrivă cu ființele aflate într-un corp fizic, cât și cu cele din lumile cu vibrații mai înalte, pure, precum Îngerii și Arhanghelii. Ce înseamnă aceasta, oare? Cât de important este să înțelegem puterea gândului și faptul că a gândi e o responsabilitate? E cutremurător să știi că gândurile tale pot fi auzite, că ele pot fi absorbite, că ele - deși neîntrupate, deși non fizice - conțin o putere fantastică.

Gândurile înfrumusețează sau urâțesc lumea

Noi, oamenii, suntem cumva inconștienți de forța magică a propriei noastre gândiri, dovadă că ne dăm voie nouă înșine să gândim orice, sperând că gândul nostru este tainic și neauzit. Dar, ce spune maestul? Că tocmai gândul este auzit de întreaga existență. Tocmai fiindcă nu se aude ca un sunet în lumea fizică, el se aude în toate dimensiunile, el e chiar adevăratul limbaj prin care comunicăm cu lumea fizică, precum și cu lumea non fizică. Gândurile noastre crează efecte, au consecințe, ele pot înfrumuseța sau urâți lumea, fără să ne dăm seama de aceasta. Mai mult, știința constată pe zi ce trece că gândurile noastre au putere asupra corpului fizic, ne pot reseta ADNul, cum ne pot schimba în bine sau în rău starea de sănătate a corpului fizic. Furia, o stare emoțională care se bazează pe gânduri distructive, produce în corp o avalanșă de catecolamine, așa încât corpul are nevoie de ore întregi pentru a reveni la starea de bine, cum arată studii făcute de Institutul californian Harth Meath. Furia e un fel de tsunami al minții, a cărei forță se revarsă -  cum atrage atenția maestrul - nu doar asupra celui care-o trăiește, ci asupra ființelor văzute și nevăzute din acest univers. Toate trăirile noastre negative au la bază raționamente făcute din gânduri. 

Igiena mentală

Noi ne justificăm negativitatea, ne dăm dreptate singuri în interiorul nostru pentru a o hrăni, pentru a-i ține trena, pentru a o reține. Dreptatea noastră - o alegere e Egoului, în fapt - e adesea un foc pârjolitor, care ne îndeamnă să locuim într-un haos lăuntric, în vreme ce pretindem că-i o fațetă a rațiunii, a logicii și a adevărului. De fapt, fără să iubim, fără să hrănim existența cu dragostea noastră, fără să trimitem permanent gânduri frumoase și ziditoare către lume versus noi înșine, nu avem nici dreptate, nu suntem nici în adevăr. Dreptatea Egoului e mai degrabă o lumânare pe care încercăm s-o aprindem în întunericul universului nostru, în vreme ce Iubirea e lumina totală, completă și frumoasă, pe care n-o putem vedea, cum nu vedem pădurea din pricina copacilor. Îmi amintesc că am cunoscut cândva un mare maestru taoist, care avea o clinică de ”igienă mentală”! Igiena mentală este - dacă privim către spusele maestrului Aivanhov, de care nu mă îndoiesc nici o clipă și am nenumărate motive pentru această atitudine - o responsabilitate, poate actul de igienă numărul unu în experiența vieții noastre. Aceasta înseamnă să nu-ți dai voie ție însuți să gândești orice și, atunci când gândurile trec prin tine, să știi că le poți refuza, le poți schimba, le poți spune nu, le poți vorbi cu alte gânduri, le poți șterge imaginar dacă vrei, le poți trata cu rugăciune, cu înțelepciune și cu responsabilitate. Gândurile nu sunt doar ale noastre, iată ce adevăr profund! Noi putem capta din câmpul informațional tot soiul de furtuni, de nebunii, de gânduri de joasă vibrație, dar e alegerea noastră dacă le permitem să ne umble cum vor prin mintea noastră. 


Să ai gânduri care iubesc, râd și se bucură!

Să avem gânduri de calitate înseamnă să avem gânduri care iubesc, care iartă, care înțeleg, care acceptă, care râd, se bucură, gânduri care trimit lumină, dragoste și bine lumii înconjurătoare și nouă înșine. Seninătatea și grația ei nu pot veni fără ca noi să ne responsabilizăm privind modul în care gândim și fără să știm că gândurile nu sunt secrete, că există oameni care - în anumite condiții - le pot citi instantaneu, deopotrivă la apropiere și la distanță. Noi suntem aceia care atrag gândurile din câmpul informațional, noi suntem aceia care le putem schimba, oricât de îndărătnice ar fi unele dintre ele. Trebuie să știți că trăim deja vremuri în care ”comunicăm prin emanațiile noastre”(iar unii oameni emană atâta agresivitate, atâta violență și atâta suferință încât aceasta poate trage în jos mulțimi întregi) și, dacă vreți să vă convingeți, examinați-vă experiențele pe care le trăiți pe Facebook, de exemplu! Comunicarea emoțională cu oameni pe care nu-i cunoașteți, uneori iubirea pentru ele, alteori respingerea sau nenumărate alte trăiri, ce vă sunt cunoscute prin experiență directă, arată că gândurile și emoțiile nu cunosc limite de timp și de spațiu, că produc efecte fantastice și uneori ne pot schimba viețile în mod covârșitor. Igiena mentală ar trebui - și probabil va deveni într-o zi oarecare - materie fundamentală în școli. Până atunci să învățăm că gândul e o putere, una imensă, magică, reală, care ne poate salva dacă-i înțelegem sensul( ne poate ajuta în procesele de vindecare, în cele de restabilire a iubirii lăuntrice ) și-o folosim cu înțelepciune și cu chibzuință. 





duminică, 12 iulie 2015


Manifestări ale îngerilor în viaţa de zi cu zi

Noi suntem prinşi prea intens în vâltoarea existenţei materiale, prea legaţi de sentimentul că ceea ce vedem şi atingem este real, aşa încât ne gândim la îngeri ca la nişte reprezentări ale imaginaţiei, ale dorinţei sau ale visurilor copilăriei. Cu toate acestea, îngerii ni se arată, ne însoţesc, ne călăuzesc şi ne ajută chiar în cele mai mărunte acţiuni ale vieţii! Mulţi oameni au avut experienţe tulburătoare cu îngerii care li s-au arătat în momente critice de viaţă.
Dacă privim prin ochelarii minţii noastre raţionale, îngerii nu există. Dacă privim existenţa cu inima şi, prin aceasta, intrăm în comuniune cu sferele tulburătoare ale intuiţiei, îngerii ni se dezvăluie sub forma celor mai frumoase trăiri. În lumea noastră lăuntrică se zbenguie îngerii şi se bucură cerul întreg atunci când suntem fericiţi şi, mai ales, când putem intui şi presimţi în umbra fericirii prezenţa şi tulburătoarea vieţuire a îngerilor în noi înşine. Comunicarea cu îngerii şi intervenţia lor în planul existenţei de zi cu zi devin posibile în clipa în care vibrăm lăuntric în ritmurile armonioase ale dimensiunilor în care locuiesc îngerii.


La polul opus, suferinţa şi lipsa de speranţă creează un spaţiu mult prea îndepărtat între lumea noastră şi lumea îngerilor, aşa încât strigătele, deprimarea sau suferinţa întrerup comunicarea cu îngerii ajutători. Există însă şi aici o excepţie care se regăseşte frecvent în experienţele de viaţă; chiar în absenţa unei chemări conştiente, îngerii intervin în salvarea vieţii unui om, dar atunci când omul nu şi-a împlinit încă destinul. Şi-n aceste situaţii, ei se arată chiar fizic, iar consecinţele acestor apariţii sunt catalogate de oameni ca „miracole”!
Cu excepţia amintită, îngerii sunt prezenţi şi activi în viaţa obişnuită. Cel mai frecvent ei lucrează prin oameni, prin acei oameni deschişi către sentimente şi trăiri umane frumoase, capabile să se ridice la nivelul de vibraţie al îngerilor. Când un om cheamă îngerii în ajutor (poate fi şi cazul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, a căror putere este de neimaginat pentru mintea umană; primul este apărătorul dreptăţii, cel de-al doilea este îngerul comunicării şi al veştilor venite din cer), un altul, deschis prin frumuseţea sentimentelor sale, poate auzi strigătul celuilalt şi la distanţe de mii de kilometri.



Puterea îngerului îl îmbie lăuntric să dea un telefon în clipa aceea şi poate telefonul se dovedeşte a fi ajutorul care salvează situaţia. În toate impulsurile noastre generoase, ziditoare, înţelepte şi pline de har, îngerii dănţuiesc şi cântă, căci misiunea lor de mesageri ai lui Dumnezeu este şi o misiune de participare activă la experienţa vieţii fizice. Când îngerii sunt prezenţi în starea noastră lăuntrică, starea este resimţită cu mare putere, iar impulsurile spre acţiuni binecuvântate devin presante. Acesta este un motiv minunat să lucrăm responsabil întru zidirea noastră mentală şi sufletească, să creştem în Duh, pentru ca îngerii să se poată manifesta prin noi. Ei ne vor dărui atunci intuiţie, inspiraţie, călăuzire şi har, zi de zi.
Îngerii au şi capacitatea extraordinară de a se materializa în momente cruciale pentru noi, şi asta-i o a treia formă de manifestare a lor. Ei pot lua forma unei fiinţe umane, temporar, şi în sprijinul acestei afirmaţii există sumedenie de mărturisiri. Într-un moment critic, un înger poate apărea pe stradă, poate înlocui perfuzia unui bolnav, poate participa la o intervenţie chirurgicală lângă echipa operatorie (Doreen Virtue, psihoterapeut specializat în „Terapia cu Îngeri”, povesteşte cazul unei fetiţe care-i vede pe îngeri lucrând cot la cot cu chirurgul în sala de operaţii) şi poate salva un om dintr-un avion care s-a prăbuşit sau dintr-o maşină… grav accidentată. Uneori, îngerii ne transmit mesaje printr-o carte, printr-un film, printr-o replică pe care cineva o spune când mergem pe stradă, dar se dovedeşte a fi un răspuns la o întrebare care tocmai ne frământa.

Sunt iniţiaţi care spun că îngerii ne însoţesc şi la cumpărături, ne pot găsi locuri de parcare într-o zonă aglomerată şi ne stau alături în micile aventuri zilnice. Totul este să-i chemăm în ajutor şi să exersăm în dinamica vieţii de zi cu zi obiceiul de a observa întâmplările şi evenimentele prin care îngerii îşi dezvăluie prezenţa!


Fragment din Cartea ”Pași către tine însuți - Vindecarea cauzală” - autor Maria Timic . Editura Dharana

joi, 9 iulie 2015


Invitație la ...”o seară cu poezie și vin”



Marți, 14 iulie, ora 18,00, la Biblioteca Metropolitană din București, sunt invitata lui Peter Sragher (căruia îi mulțumesc:  îi mulțumesc și poetului Rodian Drăgoi) și a ”Colocviilor de Traduceri Literare 15” a USR, cum veți citi mai jos. Voi recita câteva dintre poeziile mele scrise ”în dulcele stil clasic” și îl voi aduce în memoria celor prezenți la manifestare pe poetul( mai puțin cunoscut ca poet, dar minunat) Zaharia Stancu. 
Prietenii de pe blog, precum și cei de pe Facebook, iubitori de poezie sau viitori iubitori de poezie, sunt invitați  la această frumoasă ”poveste a poeziei”, pe care o vom scrie împreună în seara de 14 iulie. Povestea noastră poetică va fi stropită cu iubire, cu prietenie și cu..vinul lui Dinescu! Citiți mai jos toate detaliile și puteți vedea și afișul manifestării!
Vă aștept cu drag! 



**

"Filiala de Traduceri Literare - București a Uniunii Scriitorilor din România", cu sprijinul "Bibliotecii Metropolitane București" - sala Mircea Eliade - la sediul din str. Tache Ionescu nr. 4 - organizează marți, 14 iulie, orele 18.00   COLOCVIILE DE TRADUCERI LITERARE 15, o ediție de vară : în dulcele stil clasic. 

Peter Sragher îl invită pe vechii săi prieteni, Johann Wolfgang von Goetheși François Villon, într-o întâlnire cu germana, vechea franceză și română, spre bucuria ascultătorilor.

Poetul Florea Burtan, venit special de la Alexandria, îl invită alături pe poetul Dimitrie StelaruRodian Drăgoi îl aduce cu versuri cu tot pe Mihai UrsachiConstantin Marafet îl va avea aproape pe George Coșbuc, în timp ce Peter Sragher vine la braț cu George Bacovia."



                                                        

marți, 14 iulie 2015, orele 18.00 în Sala Mircea Eliade a  „Bibliotecii Metropolitane București”

COLOCVIILE   DE   TRADUCERI   LITERARE     15
în dulcele stil clasic
ediție de vacanță         cu          vinul lui dinescu

poeții de pe vremuri și vechiul lor prieten
peter sragher  vine cu   goethe  și  villon

poeți contemporani și vechii lor prieteni
florea burtan  vine cu  dimitrie stelaru
rodian drăgoi  vine cu  mihai ursachi
constantin marafet  vine cu  george coșbuc
peter sragher  vine cu  george bacovia
                                    maria timuc  vine cu  zaharia stancu

moderator
peter sragher – președintele filialei de traduceri literare – bucurești
a uniunii scriitorilor din românia

luni, 6 iulie 2015


CAROUSEL - o piesă de teatru cum n-ați mai văzut!

Duminică seara(5 iulie a.c) am ieșit de la Teatrul Bulandra, Sala Izvor, cu sentimentul că n-am mai văzut niciodată o piesă de teatru precum este ”Carusel”, în regia lui Andrei Șerban! M-a copleșit sentimentul că m-am dus la teatru o ființă și m-am întors de acolo alta... Nu mi s-a mai întâmplat una ca asta la o piesă de teatru. Parcă n-am mai văzut o piesă transformatoare, vizionară, amplă, psihologică, filozofică, presărată cu umor, dramatică, plină de poezie, ba aș spune că-i un poem dramatic, mai degrabă sugerat prin jocul de lumini și de umbre, îmbinat spectacolos, genial chiar, cu jocul actorilor, cu ingeniozitatea și măreția unei super scene, a Caruselului, ce se învârte mereu, ca-n viață.









”Carusel” nu e o piesă care poate fi povestită; cred că cei doi ”designeri de lumini”, Alexandru Darie și Andrei Șerban, au creat o capodoperă din și cu jocul fantastic de lumini, reproducând imaginile holografice ale lumii spirituale (și știu exact ce spun acum, căci lumea noastră interioară e o lume în care imaginea holografică spune singură o întreagă poveste). Să reproduci lumea spirituală, lumea interioară, s-o materializezi într-o piesă de teatru, să arăți sufletul și să-l deschizi pe o scenă de teatru: iată genialitatea unui regizor și ceea ce face din piesa ”Carusel” o capodoperă.
Am trăit sentimentul că totul este inedit în această piesă! E o piesă în care spectatorii înșiși devin actori, căci Caruselul începe încă din holul teatrului, spectatorii intră direct în el și devin ei înșiși personaje. Aici, în holul teatrului, e un moment, unicul moment în care spectatorii stau în Carusel și relaționează direct cu animatorul(Liliom - Vlad Ivanov), a cărui poveste continuă apoi pe scenă. Scena devine cumva întreaga sală, slectatorii și actorii se confundă, cad peste toți florile de salcâm, se învârt luminile caruselului, lumea fizică se contopește cu lumea spirituală, spiritele celor morți sunt legate indisolubil de cei vii, iar moartea însăși este posibilă doar atunci când omul ”este uitat”!














”Poliția de dincolo”, niște polițiști cu aripi de îngeri, e o imagine care m-a cucerit complet, e un simbol tulburător al contopirii lumilor, iar imaginile care se învârt pe scenă, în acest Carusel fantastic, sunt adevărate poeme, culese parcă din tulburătoarele lumi interioare.
Eu mărturisesc că n-am mai văzut o asemenea piesă de teatru. Încă am inima plină de ea și parcă îmi doresc s-o mai văd o dată, să-i gust esența frumoasă, incredibilă, ascunsă în imagini, în muzică( e și o piesă muzicală), în costume, în lumini, în umbre, în replici, dar - mai ales - în poezia ei. E un ”superpoem” această piesă, e ceva care m-a întregit parcă și m-a transportat într-o dimensiune pe care o văd numai în meditații, în acele momente în care ființa se trezește spontan și de la sine în tărâmurile interioare, în care dispar granițele dintre fizic și non fizic, în care timpul și spațiul nu mai au consistență, iar ființa e cuprinsă de grație și liberă de materialitate.
Da, Caruselul e însăși viața noastră, care se învârte comic, dramatic, urât, frumos, straniu, în adevăr și pe lângă el, cu iubire, cu minciună, cu speranță, cu lipsă de speranță, cu grație și fără de ea, la nesfârșit...Haideți la Carousel!



CAR(O)USEL - regia Andrei Șerban : Lighting designer: Alexandru Darie și Andrei Șerban: 
O adaptare liberă de Andrei Șerban și Daniela Dima după piesa ”Liliom”, a lui Fritz Lang: În distribuție: Vlad Ivanov, Ana Ularu. Alexandru Fasola, Ana Covalciuc, Silvana Negrutiu, Catalin Babliuc, Radu Iacoban, Rodica Lazăr, Maria Obretin, Mirela Gorea, Adela Bengescu, Șerban Gomoi, Simona Pop, Andrada Corlat.

Piesa durează trei ore și se mai joacă astăzi, 6 iulie, și mâine, 7 iulie, în regim de ”repetiție cu spectatori”. Înțeleg că se pot cumpăra și bilete: deci, n-o ratați!

**Felicitări Teatrului Bulandra, regizorului Andrei Șerban, regizorului Alexandru Darie, actorilor și întregii echipe care a creat această inedită și tulburătoare piesă...

Mulțumesc din toată inima talentatei și specialei actrițe, Mirela Gore, precum și actorului Ion Chelaru pentru invitația la această minunată piesă.




Articole publicate pe blogul personal