vineri, 26 iunie 2015


Poţi fi absolut sigur că-i adevărat?

„Nu problemele ne provoacă suferinţă, ci gândurile noastre legate de probleme”, spune Katie Byron, autoarea cărţii „Cine ai fi TU fără povestea TA?” (Ed. For You). Sigur că toţi marii iniţiaţi ai lumii, ca şi religiile şi chiar ştiinţa, ne spun că gândurile ne creează realitatea, dar Katie Bayron propune ceva cu totul special: o meditaţie prin gândire, o investigaţie a propriei minţi, care ascunde adevărul de noi înşine. Sau, mai bine spus, noi ascundem adevărul de noi. Iar adevărul ce ni se dezvăluie, punându-ne propria minte sub semnul întrebării, este acela că gândurile dureroase sunt cauza suferinţei noastre. Katie Bayron a suferit de depresie timp de doi ani, a fost chiar internată într-un sanatoriu pentru femei. Ea a descoperit într-o zi că suferea atunci când credea în gândurile ei şi suferinţa înceta, ba chiar se trezea bucuroasă când nu mai credea în ceea ce-i spuneau gândurile. „Am descoperit că suferinţă este opţională”, mărturiseşte Katie şi, mai mult, o demonstrează.
Procesul de investigaţie a propriei minţi, propus de Katie, conţine patru întrebări care pot şi trebuie puse oricărei afirmaţii mentale, posibil creatoare de suferinţă şi stres. Întrebările sunt acestea: 1) Este adevărat? 2) Poţi fi absolut sigur că-i adevărat? 3) Cum reacţionezi atunci când crezi acest gând? (n.n. – ce simţi, ce sentiment ai?) 4) Cine ai fi tu fără acest gând? Procesul presupune, în acelaşi timp, să întorci gândul sau afirmaţia respectivă: 1) Către tine însuţi. 2) Către celălalt. 3) Către un înţeles opus (iar aici trebuie să cauţi trei exemple clare despre cum aceste întoarceri pot fi reale în viaţa ta). Ceea ce se întâmplă devine de-a dreptul tulburător şi fascinant, căci începi să te clarifici şi să vezi că lumea pe care o judeci îţi arată ceva despre ţine însuţi. Lumea este o oglindire a propriei minţi, este imaginea proiectată a gândurilor tale. Când vezi cine sunt ceilalţi, ce sunt ei sau cum sunt ei tu vezi cine, ce şi cum eşti tu. Punând întrebările în formă propusă de Katie proiecţia nu mai este doar o afirmaţie, nu mai este doar ceva ce ştim că se întâmplă, ci ne aflăm în faţă dovezii, a demonstraţiei şi în perimetrul adevărului gol goluţ.
Toate credinţele umane pot fi supuse acestui proces de investigare mentală, putem medita la orice problemă, de la problemele de sănătate pe care le avem până la cele legate de iubire, de înţelepciune, de bucurie, de suferinţă, de indiferenţă, ordine, haos etc. Cele mai mărunte afirmaţii sau judecăţi de tipul „partenerul nu mă iubeşte”, „copilul este arogant şi obraznic”, „nu sunt în stare să fac ceva bun în viaţa asta” etc. pot fi trecute prin procesul amintit, aşa încât izbutim să găsim în ele adevăratele afirmaţii ale minţii noastre, precum şi dorinţele sau nevoile nerecunoscute, dar mai ales adevărul care ne eliberează de suferinţă. Simpla întrebare „Poţi fi absolut sigur că-i adevărat?” te aşază în faţă unui adevăr esenţial, şi anume acela că nu poţi fi niciodată absolut sigur că ceva este adevărat. Totuşi, noi reacţionăm, noi devenim mânioşi, iritaţi, supăraţi, urâm, detestăm, suntem ostili şi judecăm aspru pe baza afirmaţiilor minţii şi asta pentru că noi credem că ele sunt absolut adevărate.
Eroarea esenţială a gândirii ar putea fi chiar aceea că absolutizăm afirmaţiile, absolutizăm ceea ce credem, iar absolutizarea credinţelor ne dă motivații pentru suferinţă. Iată de ce aş spune că-i o revelaţie chiar şi întrebarea simplă: „Eşti absolut sigur că-i adevărat?”. Aş spune că răspunsul „Niciodată nu eşti absolut sigur în privinţa niciunui lucru” relaxează fiinţa, mintea, gândurile şi ne ajută să ne eliberăm de o mulţime de percepţii zgomotoase, dureroase şi grave, care ne ocupă minţile şi ne justifică starea de suferinţă. Mintea noastră pare a fi cheia care ne scufundă în confuzie şi tot prin ea putem ajunge la claritate şi la adevăr. Ea ne poate dezvălui, în cele din urmă, că suntem victimele propriului mod de a gândi.
Ceilalţi ne oglindesc şi prin aceasta ne ajută să ne descoperim adevăratele nevoi, dorinţe, vise sau aşteptări, indiferent că ceea ce fac pare bun sau rău, urât sau frumos! Lumea-i în mintea noastră, în percepţii şi ca o consecinţă, ceea ce ne face să suferim într-adevăr este ceea ce gândim despre lume sau despre noi, nu ceea ce este „absolut sigur că-i adevărat”, de vreme ce nu suntem siguri că ceva e absolut adevărat.


Fragment din cartea ”Pași către tine însuți - Vindecarea cauzală”(Editura Dharana) 


miercuri, 24 iunie 2015


Alex Ștefănescu - ”Maria Timuc va fi personaj în ediția a doua a Istoriei Literaturii Române la care lucrez în prezent”


”Poezia românească este în schimbare. Maria Timuc este printre inițiatorii acestei schimbări. (...) Maria Timuc este un personaj misterios: ea va fi personaj în ediția a doua a Istoriei Literaturii Române la care lucrez în prezent. (...)Cartea ei este o carte despre dragoste înțeleasă ca o religie. Religia ei este dragostea, dragostea în toate formele ei, o dragoste spiritualizată, un fel de diamant cu două fețe pe care-l răsucești între degete să vezi cum își schimbă sclipirile  ..... Maria Timuc scrie o poezie de o mare gravitate și, în același timp, cu spirit ludic.(...) Poezia ei, ”Și în tristețe îngerii există” este o bijuterie literară”. Dacă ar fi scris numai această poezie aș fi venit să-i prezint cartea - a spus Alex Ștefănescu la Bookfest, cu ocazia lansării cărții ”Iubire de nisip”!

”Îmi amintesc că în 1995 am remarcat-o la rubrica de „poșta redacției” din Flacăra și i-am publicat o pagină de versuri, precedată de o succintă caracterizare: „Sentimentalismul tragic al lui Eminescu, dar și spiritul ludic al lui Nichita Stănescu se manifestă, fulgurant, în aceste poeme. Predominantă rămâne însă o feminitate răzvrătită, solitară, marcată de plăcerea perversă a autoarei de a scrie pentru ea însăși.” Prima carte de versuri, Oul de lut, i-a apărut în 1997, a doua, cu un titlu ingenios, Și… Dumnezeu Dumnezeiește pe aici – în 2001. Apoi, autoarea s-a lăsat prinsă în vârtejul gazetăriei. Credeam că n-am să mai aud de ea ca poetă”. 


 ”Și iată că acum Maria Timuc publică o nouă carte de versuri, Iubire de nisip, mai bună decât cele precedente și mai bună decât cărțile multor autori de azi, nu prea talentați, dar agitați. Poeta s-a eliberat de influența directă a lui Nichita Stănescu (identificabilă și în versurile altor membri ai cenaclului „Noduri și semne” din Galați, publicate în tinerețe, de exemplu în cele ale lui Mihail Gălățanu). În plus, în Iubire de nisip, a devenit mai puternică impresia că autoarea scrie pentru ea însăși și nu ca să intre în grațiile cititorului”.


”Maria Timuc redescoperă emoția, pe care alții au abandonat-o la muzeul poeziei. Nu întâmplător, citindu-i versurile, ursuzul Fănuș Neagu s-a iluminat, ca și când ar fi privit o flacără jucăușă: „Maria Timuc vibrează de dragoste ca o creangă de vișin crescut pe mal de râu. Scrie cu pană împrumutată de la o lebădă neagră despre tristeți care se petrec doar în visul alb al zăpezilor intrate-n colind. «Dumnezeu ca un lord/ își răsucește cuvintele în sus și-n jos și așteaptă cu mine frumos/ trenul»”. Sub fruntea ei Timpul se schimbă-n Cântec.” Avea dreptate Fănuș Neagu”(fragmente din cronica semnată de Alex Ștefănescu la rubrica - Noul Val - România Literară). 

***
Citiți mai jos întreaga cronică semnată de criticul literar Alex Ștefănescu, apărută în revista România Literară.

Simț artistic /Maria Timuc, Iubire de nisip, Bucurști, Editura Tracus Arte, 2015 (versuri; ilustrație copertă: Andreea Marcuș). 126 pag


Noul Val - rubrică semnată de
Alex Ștefănescu







L a treisprezece ani, Maria Timuc era o mică și răsfățată vedetă a vieții literare din Galați. A devenit membră a Cenaclului „Noduri și semne” încă de la înființarea lui, imediat după moartea lui Nichita Stănescu (survenită la 13 decembrie 1983), iar la șaisprezece ani (și anume în 1986) a debutat în revista Convorbiri literare din Iași cu poezii prezentate de criticul literar Daniel Dimitriu. A frecventat apoi cenaclurile „Confluențe” și „Universitas” din București, fără să investească însă prea multă energie în afirmarea ei. Îmi amintesc că în 1995 am remarcat-o la rubrica de „poșta redacției” din Flacăra și i-am publicat o pagină de versuri, precedată de o succintă caracterizare: „Sentimentalismul tragic al lui Eminescu, dar și spiritul ludic al lui Nichita Stănescu se manifestă, fulgurant, în aceste poeme. Predominantă rămâne însă o feminitate răzvrătită, solitară, marcată de plăcerea perversă a autoarei de a scrie pentru ea însăși.” Prima carte de versuri, Oul de lut, i-a apărut în 1997, a doua, cu un titlu ingenios, Și… Dumnezeu Dumnezeiește pe aici – în 2001. Apoi, autoarea s-a lăsat prinsă în vârtejul gazetăriei. Credeam că n-am să mai aud de ea ca poetă. Și iată că acum Maria Timuc publică o nouă carte de versuri, Iubire de nisip, mai bună decât cele precedente și mai bună decât cărțile multor autori de azi, nu prea talentați, dar agitați. Poeta s-a eliberat de influența directă a lui Nichita Stănescu (identificabilă și în versurile altor membri ai cenaclului „Noduri și semne” din Galați, publicate în tinerețe, de exemplu în cele ale lui Mihail Gălățanu). În plus, în Iubire de nisip, a devenit mai puternică impresia că autoarea scrie pentru ea însăși și nu ca să intre în grațiile cititorului. În poemul care mi-a plăcut cel mai mult din întreaga carte, Și în tristețe îngerii există..., sesizăm plăcerea ei nu numai de a-l scrie, ci și de a-l… citi în timp ce-l scrie: „un înger scrie-n picurii de ploaie/ e scris de înger ploaia asta tristă/ eu râd atunci când scrie îngerul/ pe umăr/ că în tristețe îngeri nu există.../ un înger doarme-n timp ce doarme lumea/ e somn de înger somnul orișicui/ eu trează sunt/ și văd cum îngerul îmi doarme/ și somnul meu adânc în somnul lui/ un înger uneori prin ploaie-și scrie/frumoasele-i tristeți fără să știe/ că și în ploaie îngerii există/ și ploaia îngerilor de aceea-i trist\.../ și de aceea plouă unde sunt/ și dorm și-ascult în somn de înger ploaia tristă/ și pe alt umăr îngerul îmi scrie/ că și-n tristețe îngerii există!” Motive poetice uzate de excesiva lor întrebuințare în poezia lumii sunt reînsuflețite de Maria Timuc. Iată, de pildă, motivul trandafirului, din poezia Parfumul care imită dragostea ta: „un trandafir înțeapă moartea cu frumusețea sa”; „un trandafir s-a făcut tot pământul/ și-n spinii lui s-au prăbușit zilele în care n-ai fost/ cu mine și-n florile lui a izbutit/ parfumul să imite/ dragostea ta…”. Sau iată motivul inimii: „am obsesia inimii, inima mea care trece, aleargă și merge/ în aceeași secundă pe un val, pe o torță, pe un cal sălbatic/ și pe-o stradă, și pe jăratic…/ am obsesia asta, de singuratic, să am inimă, s-o văd la ferestre,/ în loc de perdele și-n loc de reclame la dero, la mașini de curse/ și la ciorapi, să fie inimi, inimi cuminți, fragile,/ aventuroase/ să locuim în inimi, Doamne,/ să stăm în ele ca-n niște case!” (Eu am obsesia inimii). Maria Timuc redescoperă emoția, pe care alții au abandonat-o la muzeul poeziei. Nu întâmplător, citindu-i versurile, ursuzul Fănuș Neagu s-a iluminat, ca și când ar fi privit o flacără jucăușă: „Maria Timuc vibrează de dragoste ca o creangă de vișin crescut pe mal de râu. Scrie cu pană împrumutată de la o lebădă neagră despre tristeți care se petrec doar în visul alb al zăpezilor intrate-n colind. «Dumnezeu ca un lord/ își răsucește cuvintele în sus și-n jos și așteaptă cu mine frumos/ trenul»”. Sub fruntea ei Timpul se schimbă-n Cântec.” Avea dreptate Fănuș Neagu. Simultan cu volumul de versuri, Maria Timuc a publicat și un fel de manual de fericire, Pași către tine însuți. În ceea ce mă privește fac alergie când îmi cad în mână asemenea cărți cuprinzând sfaturi de îmbunătă]ire a vieții, chiar și dacă aparțin unor scriitori (lui Vasile Andru, de exemplu). De obicei, sunt amatoristice și de prost-gust, un amestec de pretinsă știință și de optimism pueril. Culegerea de eseuri (apărute întâi în periodice) a Mariei Timuc este altceva. Deși autoarea se adresează maturilor ca unor copii pe care îi învață să trăiască, ceea ce nu poate decât să enerveze, reușește până la urmă să-i cucerească printr-un fel de înțelepciune rabinică și prin farmec literar. Maria Timuc dă dovadă, în aproape tot ce scrie, de simț artistic. 



Cronică apărută în ”România literară” -  Revistă a Uniunii Scriitorilor din România Director: Nicolae Manolescu, anul XLVII .19 iunie 


duminică, 21 iunie 2015

Astăzi este Ziua Rugăciunii.

Am ceva de spus despre rugăciune: ZIUA RUGĂCIUNII E ÎN FIECARE ZI! Aceasta este una dintre marile legi ale existenței, cred eu, este ceva tainic, care trebuie dezvăluit și înțeles. GÂNDURILE noastre sunt rugăciunile noastre și de aceea nu poate exista o zi fără rugăciune, fie că știm că ne rugăm sau nu!
Vă doresc cu drag o seară minunată și gânduri prin care să vă rugați frumos! :)



duminică, 14 iunie 2015

Cum să ştie altcineva .."cine" eşti tu?

Deodată uiți, uiți că nu vrei ceva de la lume și nu ai așteptări de la ea, iar asta te tulbură, te tensionează teribil. Emoțiile tale devin dureroase, apăsătoare, ca niște pietre de moară. Parcă depinzi de toată lumea, parcă nimeni și nimic nu e în ordinea firească a existenței, te simți renegat, respins, nedorit, singur, nespus de singur, simți că durerea te sfîșie, poate, și nu ai nici o poartă de ieșire. O, asta-i tensiunea așteptărilor orientate greșit! E tensiunea care-ți spune să încetezi să aștepți de afară, dar să-ți amintești ce vrei tu. Lasă-i pe ceilalți să-și facă lumea lor. Unul ți se împotrivește, altul te detestă, altul te ignoră, unul te lovește, altul te invidiază, altul e gelos pe tine: lasă-i pe toți să simtă ce pot ei să simtă, să facă ce pot ei să facă, dă-le voie să existe, să fie. Existența e un loc larg, încape lumea întreagă în ea. Dacă ei nu te lasă pe tine, dă-le voie: s-ar putea ca ei, intuitiv, să te conducă spre lumină, spre destinul tău, spre rostul tău. Pentru ca tu să crești în interior, acolo unde contează ce faci, ce ești și cum simți, pentru ca tu să trăiești sentimentul iubirii și al bucuriei Sinelui tău, e nevoie să te detașezi de așteptări. Să mergi pe calea ta e nevoie ca uneori să apară obstacole. Nu te încrâncena, nu te întrista, nu privi spre ușile ferecate, nu sta prea mult timp acolo unde nu ești primit, nu ești dorit, nu ești invitat. Amintește-ți ce ți-a spus Isus: ștergeți picioarele de praf când pleci din casa în care nu ești bine primit. Nici măcar praful acelei case să nu fie pe tălpile tale și asta pentru că ospitalitatea și bunăvoința sunt legile cheie ale existenței

Nu toate drumurile sunt închise: existența are o mie de poteci secrete. Caută cu inima, cu mintea, caută cu visele, cu imaginația, cu toată ființa ta. În spațiul subtil, în spațiul energetic al existenței, există mii și mii de căi: nu e doar aceea blocată, nu e doar aceea pe care ești oprit. Emoțiile tale negative nu-ți sunt de folos: ele sunt adevăratul tău obstacol, din pricina lor nu vezi frumusețea și fantasticul căii tale. Renunță să te împotrivești, să-i reziști vieții: curgi pe unde-i spațiul liber pentru ca tu să te simți liber și minunat, cum ești deja! Nu căuta aprobare din afară: dacă vine, vine: dacă nu vine, nu vine. Nu căuta să-ți spună alții cine ești tu.


Vrei să-ți spună altcineva că ești bun? Vrei să-ți confirme altcineva că ești talentat? Vrei ca altcineva să creadă că ești special? Vrei să știe cu precizie un alt om cine ești ești? Cât ești de frumos în mintea ta, în inima mea, cât de măreață e ființa ta? Cum se poate să știe un alt om adevărul despre tine? Cum se poate ca tu însuți să știi adevărul despre tine de vreme ce crezi că altcineva îl știe? Tu ești singurul care se simte pe sine în mod real, tu ești acela ce se cunoaște pe sine în mod real, tu știi cum sunt gândurile tale, cât de frumos e sufletul tău, tu știi sigur cum și cine ești. Atunci, cum se face că aștepți să știe altcineva, să spună altcineva, să te iubească altcineva, să te înțeleagă altcineva? Înțelege-te singur pe tine, du-te în interiorul tău, fii cinstit sută la sută, privește-te ca într-o oglindă uriașă și fii cel ce ești. Fii tu, ai curajul să fii, ai curajul să te vezi cinstit și lasă-i pe ceilalți să te vadă cum pot ei. Unii te vor iubi, alții te vor urî, unii te vor vedea deștept, frumos și bun, iar alții dimpotrivă: vor crede că nu e nimic de capul tău. Aceste lucruri se întâmplă pentru că trăim pe diferite nivele de conștiință, pentru că nivelul de conștiință determină percepția, iar aceasta înseamnă că lumea lăuntrică ia forma conștiinței în care se mișcă ființa. Din pricina aceasta contează în mod real cine ești tu. Contează să fii sigur pe tine. Contează să te cunoști și, dacă nu te placi, dacă te vezi slab sau fără putere, corectează-te. Dacă nu ești destul de frumos și știi aceasta, nu te mai poate supăra percepția celui ce te vede urât. Dacă nu ești destul de iubitor, nu te mai poate deziluziona cineva care-ți spune că nu iubești. Acceptă-te cum ești sau schimbă-te dacă te vrei să fii diferit. Dar nu mai aștepta să te percepă alții cum ai vrea să fii, căci din pricina aceasta suferi, iar emoțiile de suferință te țin legat de dorințe, de lumea pe care o chemi – în mod absurd – să te vadă cum ai vrea tu să fii. Privește-te pe tine cu toată claritatea și schimbă ce nu-ți place, apoi lasă lumea să vadă ce-o putea ea să vadă. Tu ești tu: tu ești victorios și puternic doar atunci când știi sută la sută cine și ce ești, ce poți și ce nu poți, ce simți și ce trăiești în interiorul tău. Fără să știi cine ești tu, lumea are putere asupra ta. Lumea îți crează o imagine a ta, dar e o imagine precum castelul de nisip. Azi e înalt și frumos, mâine se dărâmă. Când îi împlinești dorințele lumii, ea te iubește. Când nu mai poți să faci un lucru sau altul pentru ea, lumea te părăsește, te ignoră, stă deoparte, se orientează acolo unde are ceva de cîștigat.

Nu-ți lăsa viața pe mâinile lumii: fii tu, află cine ești și stai drept, orice ar fi. Fii liniștit cu tine și în tine: dincolo de lumea care vine și pleacă, dincolo de lumea care apare și dispare, e un câmp al iubirii, e o putere vie, luminoasă, care te cunoaște și te iubește cum ești. Ai nevoie doar să te ridici pe vârfuri, să insiști puțin, să iubești și să te iubești pentru ca brațele nevăzute ale acestei iubiri să te cuprindă, să te învăluie și să te ducă...în adevăr. În adevărul acesta, totul e numai iubire. În adevărul acesta, tu ești o ființă spectaculoasă, minunată, iubită și frumoasă. Caut-o pe aceasta, pe ființa aceasta pe care îngerii și Dumenzeu însuși o îmbrățișează permanent. Tu trebuie doar să devii conștient de aceasta!




sâmbătă, 13 iunie 2015

Sri Vasudeva:

Sufletul poate visa la o existenţă nemuritoare


"Eu sunt un mesager: cel mai mare învăţător este în interiorul vostru", a spus Sri Vasudeva, maestrul iluminat care a susţinut ieri o conferinţă la Bucureşti. Este vremea să ştim că suntem mai mult decât corpul nostru fizic, mai mult decât formele noastre trecătoare, care îmbrătrânesc şi mor. Începem să înţelegem că, a continua să ne identificăm cu lucrurile exterioare nouă, cu sărăcia sau cu bogăţia noastră, cu statutul sau cu lucrurile pe care le facem, cu trupruile noastre şi cu plăcerile pe care ele ni le pot oferi pentru o vreme înseamnă să dormim. "Dacă vă definiţi ca fiinţe fizice, ce se întâmplă atunci când îmbrătrâniţi, când organele corpului nu mai funcţionează perfect, când celulele se vor reproduce ineficient? Ce se întâmplă cu Eul nostru, cu mintea persoanei care îmbrătrâneşte? Va rămâne ea la fel de entuziasmată ca la 25 de ani? Natura lumii fizice e să se dezintegreze", a spus Sri Vasudeva. Da, tot ce-i omenesc se dezintegrează, moare, dispare într-o zi, iar fiinţa care nu ştie că ea este mai mult decât forma sa fizică, suferă, este deziluzionată, speriată, distrusă. Această fiinţă a noastră are nevoie să cunoască, să se cunoască pe sine în natura sa adevărată, iar pentru aceasta "calea mistică" este...aceea care poate duce fiinţa către transcendenţă. "Sufletul poate visa la o existenţă nemuritoare", a mai spus Maestrul. Dar nu la a experimenta existenţa nemuritoare dincolo, după moartea fizică, ci chiar acum şi aici ne putem ridica din percepţia îngustă, din captivitatea inconştienţei care ne macină. Acum şi aici putem experimenta transcendenţa, acum şi aici putem fi şi.."dincolo", putem trăi această fiinţă extinsă care suntem, o putem cunoaşte şi putem învăţa despre această fiinţă transcedentă care suntem.



Avem nevoie de mistici


Pentru aceasta avem nevoie de mistici: nu atât de cărţi sau de seturi de reguli, prin care să învăţăm la nivel mental despre cine şi ce suntem noi înşine, ci de mistici care au realizat în propria lor experienţă transcedenţa. Aceasta pentru că misticul - şi, aş adăuga eu - cel ce a trăit o experienţă de iluminare, poartă permanent în jurul său un câmp de energie şi de conştiinţă, care poate schimba lumea, care schimbă lumea şi fără cuvinte. Cunoaşterea de sine adevărată ne face să fim diferiţi, să purtăm în noi altfel de putere. Nu putem obţine transcendenţa teoretic: aceasta este o practică, este ceva ce trebuie simţit, trăit. "Simţiţi-mi pacea, iubirea", a spus Sri Vasudeva. Acestea se transmit, în aceste trăiri conştiinţa se trezeşte şi poate atinge fiinţa pe care o caută în afara sa atunci când nu este tezită. Să învăţăm să trăim în spaţiul interior şi să ştim că transmitem ceea ce este în interiorul nostru. A deveni mai spirituali, mai binevoitori, plini de dragoste şi de pace înseamnă a produce iubire şi armonie în spaţiul din jurul nostru, precum şi în coprurile noastre fizice. Prin aceste trăiri ale adevărului, ale lui Dumnezeu, fără de care nimic nu este posibil, îi putem inspira pe ceilalţi, putem deveni noi înşine mesageri ai divinităţii şi îi vom servi pe cei de lângă noi. Spaţiul interior este vital, a mai spus Vasudeva! Da, este vital, spun şi eu: pe acesta îl trimitem cu adevărat în lume şi, atunci când e poluat cu ură, cu suferinţă, cu durere şi cu negativitatea obişnuită a minţii, transmitem acestea. Aşadar, căutarea de sine e -poate - la fel de vitală ca hrana şi ca apa, căci pe calea către Sine ne vom trezi schimbând lumea şi dăruind "lucruri pe care nu le mănâncă moliile"! Pe această cale cunoaştem că noi putem face anumite lucruri, anumite alegeri, dar Dumnezeu ne-a dăruit totul: nu plouăm noi, nu facem noi razele soarelui, noi avem grijă de o plantă, o udăm, dar cu apa care ne este dăruită, deja. Să fim conştienţi de noi înşine şi de puterea lui Dumnezeu, să fim conştienţi că nu suntem superiori nimănui şi să atingem acel nivel de înţelegere şi de iubire care ne ajută să fim noi schimbarea pe care o dorim în lume, cum a spus Mahatma Gandhi!



Notă: Sri Vasudeva a vorbit şi despre alte lucruri la fel de interesante, dar despre ele vor scrie altă dată.

vineri, 12 iunie 2015

Invitație la..Brașov!

Marți, 16 iunie, ora 18,00, împreună cu profesorul Dumitru Constantin Dulcan, vom fi la Brașov, unde vă așteptăm pentru o întâlnire frumoasă(Centrul Cultural ”Reduta”, sala Arlechino). Vom lansa împreună trei cărți: ”Dumitru Constantin Dulcan - promotor al noii spiritualități”(Editura Școala Ardeleană), ”Pași către tine însuți- Vindecarea cauzală”(Editura Dharana) și ”Iubire de nisip”(Editura Tracus Arte). Profesorul Dumitru Constantin Dulcan va vorbi despre cărțile mele, iar eu voi vorbi despre cartea domniei sale, în paginile căreia am și sintetizat un portret al omului care a izbutit să fie un deschizător de drumuri în spiritualitatea românească, găsind - în primul rând - puncte comune între știință și religie. Despre cele trei cărți care se vor lansa la Brașov va mai vorbi și doamna Cornelia Crevean din partea organizatorilor.
Eu și profesorul Dumitru Constantin Dulcan mulțumim Librărilor Ralu,  postului Nova Tv și Nova FM pentru invitație și pentru organizarea evenimentului.
Vă așteptăm la conferința/lansare de la Brașov cu mult drag.
Aveți pe afișele de mai jos toate datele necesare.




marți, 9 iunie 2015

Salută sufletul!

Sa saluti sufletul nu-i ceva obisnuit in spatiul nostru, cum la fel de neobisnuita este credinta ca toate cele ce sunt au un suflet, ca acest suflet raspunde atunci cand ii vorbim sau ne gandim la el. Noi salutam oamenii, le spunem buna ziua, buna dimineata sau buna seara si asta pare ceva normal si este… normal. Iata ca medicina chineza – cunoscuta de mii de ani, bazata pe principii puternice, unele dintre ele unice in lume – crede ca vindecarea este un concept amplu, care trece mai departe de trup si cuprinde, inainte de partea fizica a existentei noastre, si partea non fizica, adica sufletul si mintea. Mai mult, medicina chineza gaseste ca sufletul si mintea au intaietate in procesul de vindecare, ca ceea ce se intampla in planurile subtile ale existentei umane reverbereaza in trup si chiar… in evenimentele vietii de zi cu zi.





Metoda vindecatoare a salutului este un concept al doctorului Zhi Gang Sha, autorul cartii "Medicina Sufletului, Mintii si Trupului" (Ed. Adevar Divin), iar punctul ei central este "salutul sufletului"."Tot ce trebuie sa faci este sa-i ceri sufletului tau sa se vindece pe sine si sa iti vindece mintea si trupul", spune dr. Sha. Lucrurile par simple la prima vedere, dar avem nevoie sa intelegem faptul ca medicina sufletului, a mintii si a trupului lucreaza cu un concept mai amplu despre suflet; tot ce exista are suflet. Apoi, exista suflete interioare si suflete exterioare. In grupul de suflete interioare intra sufletul fiecarui organ al corpului, iar in grupul de suflete exterioare intra sufletul soarelui, al copacului, al florii, al marii, al aerului, al sfintilor, al ingerilor, al oamenilor dragi noua.
Cand avem nevoie de vindecare, cand cineva apropiat noua are nevoie de vindecare putem folosi "Metoda vindecatoare a salutului", asa cum o recomanda doctorul Sha.

"Tot ce trebuie sa faci este sa saluti sufletul respectiv, sa iti exprimi iubirea si aprecierea fata de el si sa ii adresezi cererea ta de vindecare. Spre exemplu, daca te doare spatele, poti spune; dragul meu suflet al spatelui, te iubesc. Vrei sa ma ajuti, vindecan­du-mi aceasta durere de spate? Stiu ca ai puterea de a te vindeca singur. De aceea te rog sa o faci. Iti multu­mesc". Autorul recomanda ca apoi sa te relaxezi complet timp de trei sau cinci minute si sa vezi ce se intampla. Durerea poate sa treaca miraculos, dar – in unele cazuri – este indicat sa practici salutul sufletului mai mult timp, in fiecare zi, daca se poate la aceleasi ore. In mod asemanator, cu formula de mai sus, care contine expresia iubirii, a recu­nos­tintei, a acceptarii sufletului fie­carei forme de viata si a credintei ca fiecare suflet poate raspunde cererii noastre constiente, putem saluta orice suflet pentru a-i cere ajutorul.

Dr. Sha spune ca a avut rezultate miraculoase de vindecare, dar este posibil sa fie implicate aici si constiinta, si puterea, si energia deosebita a vindecatorului. Mie mi se pare frumoasa ideea in sine. Sa-ti saluti sufletul, sa fii constient de existenta sufletului florilor, al soarelui, al celulelor tale mi se pare frumos si emotionant. Marturisesc ca am salutat in ultima vreme multe suflete ale naturii si am simtit o emotie tulbu­ra­toare in anumite momente. Chiar imi place ideea ca intregul univers, toate formele si fiintele au suflet. Daca va functiona pentru dumneavoastra me­toda de vindecare a salutului, va fi perfect. Daca nu, simpla constienti­za­re a existentei sufletului in tot si-n toate ne poate face putin mai bu­cu­rosi, putin mai frumosi in noi insine, mai insoriti si mai... senini. Sa spui "draga suflet al marii, te iubesc" sau "draga suflet al florilor, va iubesc"; ce-i mai frumos decat o declaratie de dragoste pentru viata ce vibreaza zi de zi langa noi?

Cartea ”Iubire de nisip” - unde poate fi găsită

Mai mulți dintre dumnevoastră m-au întrebat unde poate fi găsită cartea mea de poezii, ”Iubire de nisip” (Editura Tracus Arte) ? Ei, bine, poate fi găsită la Librăria Open Art - Casa Scriitorului , str. Pitar Moș, nr.12(intrarea pe str. Arthur Verona), tel: 021/223.41.11, București:email libraria.openart@gmail.com: facebook.com/LibrariaOpenArt. Aici este disponibilă și cartea ”Pași către tine însuți - Vindecarea cauzală).
De asemenea, cartea se găsește pe siteulLibrarie.net(www.Librarie.net/editura/Tracus+Arte), de unde poate fi comandată on line. Curând va fi disponibilă și la Librăria Mihai Eminescu, precum și pe siteul Librăriei Mihai Eminescu.
La numărul de telefon de mai sus puteți comanda cartea și vă poate fi livrată prin mandat poștal.
Altfel, mă bucur că unii dintre dv iubesc poeziile și vă mulțumesc pentru că vă doriți cartea ”Iubire de nisip”! Vă îmbrățișez și vă doresc o zi...minunată! 

***



miercuri, 3 iunie 2015

Dragi prieteni de pe blog..
Vă aștept cu drag  la lansarea de astăzi, ora 18,00, la Casa Scriitorului, Librăria Open Art.
Moderatorul evenimentului va fi scriitorul Dan Mircea Cipariu. Vor vorbi despre carte scriitorul Mihail Gălățanu și editorul cărții, Ioan Cristescu.
Recitalul poetic va fi susținut de actrițele Vali Pena și Gabriela Tănase.
La eveniment vor participa și alți scriitori, care sunt invitații mei...



Preluat de pe siteul AgențiadeCarte.ro

Maria Timuc lansează “Iubire de nisip”, la librăria Open Art

Jun 1st, 2015 | By admin | Category: Agenda de carte
Miercuri, 3 iunie 2015, ora 18.00, la Librăria Open Art – Casa Scriitorului din București (str. Pitar Moș nr.12, intrarea de pe str. Arthur Verona), va avea loc un recital public de poezie prilejuit de lansarea cărții de poezie “Iubire de nisip” de Maria Timuc, Editura Tracus Arte. Moderatorul evenimentului este scriitorul Dan Mircea Cipariu. “Iubire de nisip” este titlul celei de-a treia cărți de poezie semnată de  Maria Timuc. “Această carte apare după 14 ani de la publicarea celei de-a doua cărți, ”Și Dumnezeu Dumnezeiește pe aici” (Editura Diacon Coresi). Nu este atât de obișnuit ca poeții să publice rar, dar eu am deja obiceiul acesta, să apar și să dispar, poate și pentru că tumultul vieții de zi cu zi nu mi se potrivește: mai degrabă sunt o ființă retrasă, cu aplecare către liniștea chiliilor și a întoarcerii privirii către sine. Am scris în acești ani, nu doar poezie, dar poezia e pentru mine ca un prieten, cel mai bun dintre toți: poeziei îi fac mărturisiri tainice, ea e un duhovnic tăcut, un fel de Eu însămi, nu doar un aspect al Eului meu. Cred – și sper să pot scrie într-o zi argumentat – că ființa umană e ”o carte de poezie”, una pe care a scris-o Creatorul însuși. Această carte, ”Iubire de nisip”, e o carte despre… IUBIRE! În pofida aparențelor, nu e vorba atât despre iubirea omenească, ci mai degrabă despre expresiile iubirii care crează și iubirea omenească, și iubirea pentru Tatăl ceresc, și iubirea ca stare esențială a existenței. Nisipul este pentru mine o metaforă care simbolizează infinitul și forma cea mai mică, în același timp. În copilărie făceam căsuțe de nisip pe picior după fiecare ploaie, iar căsuțele acelea au rămas în sufletul meu expresia iubirii în forma cea mai pură.”Iubirea de nisip”e iubirea…cea mai frumoasă pe care am trăit-o în copilărie, după fiecare ploaie!”, a declarat Maria Timuc. AgenţiadeCarte.ro este partenerul media al evenimentului.
“Aștept de mulți ani o nouă carte de versuri de Maria Timuc. Și iată dorința mi s-a împlinit. Poeziile din acest volum, fremătător-feminine și, în același timp, de un dramatism al ideilor care reverberează îndelung în conștiința mea, sunt exact ceea ce îmi doream să citesc. Pe unele le-am parcurs de două ori: o dată ca să le aud muzica și a doua oară ca să o însoțesc pe poetă în acțiunea ei de descifrare a lumii. Iar o poezie − Și în tristețe îngerii există… – am învățat-o pe de rost, ca să o am mereu cu mine, oriunde m-aș duce.” -Alex. Ștefănescu.
Maria Timuc
Membru fondator al cenaclului literar ”Noduri și Semne” de la Galați, înființat în anul 1984, imediat după moartea poetului Nichita Stănescu. În anul 1986, a debutat în revista prestigioasă ”Convorbiri literare” de la Iași, remarcată fiind de criticul literar Daniel Dimitriu. A frecventat cenaclurile de la București, ”Confluențe” și ”Universitas”, înainte de 1989. În anul 1987, a primit marele premiu la Festivalul de poezie ”Baladele Dunării” de la Galați. A obținut un premiu la Festivalul de poezie ”Elena Farago” de la Craiova.  În anul 1997, a debutat cu volumul de poezii ”Oul de lut”( Ed. Diacon Coresi). În anul 1995, a fost remarcată de criticul literar Alex Ștefănescu, care i-a publicat o pagină de poezii în rubrica ”Mașina de scris” din Revista Flacăra. În anul 2001, a publicat cel de-al doilea volum de poezii, ”Și Dumnezeu Dumnezeiește pe aici”, prezentat de scriitorii Fănuș Neagu și Mihail Gălățanu. În anul 2002, cartea ”Și Dumnezeu Dumneziește pe aici” a primit premiul Editurii ”Scrisul Românesc” la Festivalul Marin Sorescu de la Craiova.  Studii: Facultatea de Psihologie. A lucrat în presă timp de 22 de ani: reporter la Flagrant, Revista Flacăra, ziarul Evenimentul Zilei. Din 2002, a fost editorialist la ziarul Național și 7 Plus timp de opt ani. Din anul 2010 și până în noiembrie 2014, a fost editorialist la ziarul Jurnalul Național, semnând un editorial spiritual. La începutul lunii mai a acestui an a apărut cartea  ”Pași către tine însuți – Vindecarea cauzală”(Ed. Dharana), un rezultat al activității publicistice la Jurnalul Național. Tot în mai 2015 a fost lansată, la Bookfest – Târgul Internațional de Carte, a treia carte de poezii, ”Iubire de nisip” (Editura Tracs Arte).
Articole publicate pe blogul personal